MIRACOLUL POLONEZ - "Totul pornește de la respectul față de lege și procedură"

Ciprian Rus
Dr. Bartlomiej Zdaniuk - Profesor la Secția de Istorie Politică Contemporană a Universității din Varșovia

Miracolul polonez! Expresia face de ani de zile înconjurul lumii. E vorba, evident, des­­pre mo­dul în care o țară fostă socialistă, la fel ca și Ro­mânia, a izbutit să scape din umbrele tre­cutului co­munist, ba chiar să devină un mo­del eco­nomic pen­tru Co­mu­nitatea Europeană. Sin­gura țară care n-a fost lovită de criză. Țara care își susține cu fermi­tate opiniile la foru­mu­rile eu­ro­­pene, izbutind să atragă cei mai mulți bani. O țară căreia i se simte de la distanță pa­trio­tismul, dem­­ni­tatea și dorința de-a performa. O țară pe care am vrut s-o cunoaștem în­dea­­proa­pe, ca să-i în­țe­le­gem "miracolul". S-ar pu­tea aplica și la noi? În do­uă nu­me­­re consecutive ale "Formulei AS", co­­legii noștri CIPRI­AN RUS și ION LONGIN POPES­CU vor relata ce-au vă­zut și ce-au înțeles din călă­toria lor în Polonia.
Profesor de Politologie la Universitatea din Var­șovia, impecabil vorbitor de limbă româ­nă, căsătorit cu o româncă și bun cunoscător al istoriei și al prezentului țării noastre, dr. Bartlomiej Zdaniuk e o referință pe orice temă de comparație între Polonia și România, așa că a acceptat cu multă deschi­dere un dialog despre "Modelul polonez", despre re­sur­sele ambiției și forței extraordinare cu care Polonia s-a impus în ultimii ani în Europa, dar și despre preo­cupările comune ale țărilor noastre, după căderea co­mu­nismului și intrarea în Uni­unea Europeană. Un dia­log sincer și franc, în care, nu o dată, Bartlomiej Zda­­niuk vor­beș­te despre România cu patima și cu dra­gul cu care vorbești despre a do­ua ta țară.

Tradiție și catolicism

- În România, Polonia este văzută ca un miracol, când vine vorba despre adaptarea la rigorile Uniunii Europene și capacitatea sa uimitoare de atragere a fon­durilor europene. Am venit aici, la Varșovia, să ve­dem de unde vine această determinare a Poloniei în ambiția lucrului bine făcut, care a impresionat Europa.

- Aș porni de la o constatare foarte simplă: ca să realizezi un proiect, trebuie să ai o societate dispusă să respecte câteva principii de bază. Noi avem, în Polonia, o tradiție statală mai lungă decât România, bunăoară, iar acest lucru are efectele sale până în zilele noastre. Statul polonez a apărut în 966 și cred că de aici vine și un sentiment puternic de respect față de lege. Apoi, când vorbim despre Polonia, nu putem să nu vorbim des­pre catolicism. Tradiția catolică are două conse­cin­țe: în primul rând e, din nou, o sursă de drept, de prin­cipii, iar în al doilea rând, vine cu un fel anume de a pri­­vi obediența. Când ești romano-catolic, faci parte din­tr-o anumită țară, dar există, în același timp, și o autoritate suprastatală, Vaticanul. De aceea, poate, cle­rul romano-catolic de la noi a avut o raportare mai cu­rajoasă față de statul comunist - cardinalul Stefan Vyszynski, primatul Poloniei până în 1981, cardinalul Karol Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul al II-lea, Jerzy Popieluszko, care a fost beatificat după ce a fost ucis de ser­viciile secrete comuniste în 1984. La noi a existat mereu o opoziție puternică la comunism din partea bi­se­ricii, iar ziarele bisericii erau, de fapt, ziare de opo­ziție. Acest lucru e valabil și azi în Polonia, unde avem un post de radio, o televiziune și un ziar înființate de pre­otul Tadeusz Rydzyk, care nu sunt doar posturi reli­gioase, ca Trinitas în România, ci au și atitudine anti-liberală și împotriva viziunii de integrare europeană care se realizează în momentul de față.

- Vorbind despre liderii religioși și politici, ajun­gem la problema elitelor, o temă delicată în societățile post-comuniste. Când se discută despre calitatea în­doielnică a clasei politice actuale, în România, lucrul acesta se motivează prin distrugerea elitelor de către regimul comunist. Care e, din acest punct de vedere, experiența Poloniei?

- Și la noi, ca și în România, o mare parte a inte­lectualității a fost persecutată sau obligată să plece în stră­inătate. Numai că noi am reușit să închegăm o di­aspora puternică, mai ales la Londra și la Paris. Exis­tau institute de cercetare, reviste, publicații în polo­ne­ză. În cazul României, eu cred că diaspora nu a reușit să coaguleze o structură comună puternică. Au fost mai multe insurecții realizate de polo­nezi cu sprijin din diaspora: prima în 1794. A fost apoi perioada napo­leo­niană. Napoleon a venit și a luptat pen­tru cauza noas­tră, atât de mare era influența polo­neză în Franța! Apoi, au fost insurecțiile din 1830 și 1863, care au creat sen­timentul foarte puternic de na­țiune, de încredere a po­lonezilor în forțele proprii. De aici, capacitatea extraor­dinară de rezistență a polo­ne­zilor. Dacă mă gândesc la cazul României, constat că o evoluție atât de adâncă nu s-a întâmplat. Eu cred că în perioada Regatului Vechi nu a fost în România o po­litică suficient de pu­ternică pentru conștientizarea po­li­tică și economică a po­porului. S-au făcut investiții, s-a construit podul pes­te Dunăre de la Cernavodă, l-ați avut pe Aurel Vlaicu, deci tehnică de cel mai înalt ni­vel, s-au construit dru­muri, s-a dezvoltat Bucu­reș­tiul, deci România a pro­gre­sat extraordinar atunci, dar eu spun că tot atunci s-au ratat reformele adevărate în adâncul societății. De aceea, parcă, sentimentul națio­nal, coeziunea din so­cie­tatea poloneză, nu a prins în Ro­mânia în aceeași măsură. A venit apoi perioada in­terbelică, România Ma­re a devenit un stat foarte im­por­­tant, un stat inde­pendent, numai că nu s-a reușit conștientizarea acestui fapt capital la nivelul omului de rând. De multe ori am senzația, mai ales în zona Ve­­chiului Regat, a unui sentiment de "localitate". Eu sunt aici, în satul meu, la mine acasă, și prea puțin mă interesează ce face statul, fie el familia Brătianu, fie el familia Ceaușescu, fie PSD sau PDL...

- Polonia a fost în ultimii ani, după intrarea în UE, nu doar o voce distinctă și fermă, când a trebuit să își apere inte­resele, ci și cel mai performant dintre sta­tele nou intrate în Uniune, în pri­vința atragerii de fonduri europene. Sunteți considerați un model, de către analiștii interna­țio­nali.

- E greu de spus că noi am fi un mo­del. Pur și sim­plu, la noi este un res­pect foarte mare față de pro­ce­du­ră. Ce spune pro­ce­du­ra? Bun, hai să fa­cem cum spu­ne pro­­­ce­­du­­ra, așa gân­deș­­te po­lo­­ne­zul! Cum facem să lu­ăm mai mulți bani? Păi tre­buie să faceți cu­tare, cu­tare, cu­tare. A­vem și noi unii care vor să oco­lească, să pă­­că­­­­lească. Dar aici vine sis­­temul și, dacă ai o­colit o da­tă, plă­tești! În Ro­mânia, încă se vor­bește de "pile", iar si­tu­a­­ția nu se va schim­ba pâ­­nă când cei care gre­șesc nu sunt ime­diat elimi­nați. Or, mulți dintre ei sunt azi la pu­tere! Ai pă­călit, nu mai ai vo­ie să par­ticipi la pro­ce­dura asta vre­­me de 5 ani! Scurt și la reve­dere! Și mai e ceva: de­geaba ești ares­tat cu camerele TV și dus la Ji­­lava, dacă după o lu­nă ți se dă drumul. Asta e bat­jocură! Eu cred că aici e che­ia: tre­buie să fie în con­ti­nuare promovată legea și pro­ce­dura.

De ce nu folosește România piața estică?

- La deja 4 ani de la debutul crizei economice, Po­­lonia nu a cunoscut recesiunea, continuă să creas­­­că din punct de vedere economic, chiar dacă ritmul a mai încetinit. Cum o duce, de fapt, Polonia, dincolo de laudele legate de ab­sorb­ția de fonduri europene și de indicatorii economici care sunt încă pe verde?

- La noi, e adevărat, nu a fost recesiune. Noi am avut mereu o cerere internă destul de importantă, dar o bună parte a exporturilor mergea în Germania. Fi­indcă s-a complicat situația acolo, nici debușeul nostru nu mai e cum era. Dar mai avem un debușeu impor­tant, piața estică, pe care România nu o folosește: Ucrai­­na, Bela­rus... De 10 ani, de când merg în Româ­nia, nu am cu­nos­cut niciun român care să fi văzut Ucrai­­na, să fi că­lă­torit acolo. În România, în continua­re, Ucrai­na e egal cu Rusia. Or, nu e deloc așa! Nu înțeleg de ce, de 20 de ani, e boicotată o piață de 40 de mi­li­oa­ne de locui­tori, într-o țară în care poți intra fără viză!
Revenind la situația Poloniei, desigur, avem o economie care a luat avânt și s-a dezvoltat, dar nu în­tr-atât încât să avem un nivel de trai foarte bun. Motiv pentru care mulți polonezi aleg în conti­nua­­re să mun­ceas­că în străinătate. Peste 70.000 de po­lonezi se nasc, an de an, în Marea Britanie! Deci, e loc de mai bine. Am obținut foarte multe fonduri, dar nu su­­­ficient pen­tru dezvoltarea pe care noi ne-o dorim. Avem o creș­­­tere economică de 1 sau 2% cu atâtea fon­duri ab­sor­­bite și ne gândim, cu teamă, ce s-ar fi întâm­plat dacă nu am fi atras aceste fonduri... Deci, încercăm să ve­dem mai departe niște succese cum ar fi acesta, cu atra­gerea de fonduri. Nu ne place să ne culcăm pe o ure­­che.

Trăim un fel de colonizare

- După începutul crizei, Europa întreagă e în fier­bere. Se vorbește despre o întărire a Uniunii Eu­ro­pene, despre cedarea de suveranitate, cum se ra­por­tează Polonia la aceste provocări?

- Întrebarea pe care ne-o punem acum este ce vi­zi­u­­ne a statului e mai bună pentru noi. Puterea de acum e liberală, vrea ca totul să fie privatizat. Și ce constatăm acum? Am deschis piața noastră, a intrat capitalul stră­in, a cumpărat tot ce era de cumpărat, ce-a mai rămas? Au mai rămas școli, universități, acum ar trebui să le vin­­dem și pe astea și apoi, eventual, să vindem și pă­mântul de sub ele? Necazul comun cu al vostru, al ro­mânilor, e că nu ne-a rămas mai nimic. România mai are petrol, mai are niș­­te resurse, unele privatizări de la voi au fost reușite: Dacia e un e­xem­plu care a cu­­cerit Europa în plină cri­ză, pe când la noi, era o fabrică de mașini în care, în anii '80, lu­crau 30.000 de persoa­ne, și care acum nu mai există. Ne plân­geam acum 15 ani, că fa­bricile tre­­buie în­chi­se pen­tru că nu sunt pro­fi­ta­bile. Bun, te doare brațul, îl tai și nu te mai doare. Dar nu mai ai bra­țul! La fel și cu întreprin­de­rile comu­niste. Am avut șan­tie­rele navale... S-au în­chis! Ne-a mai ră­mas doar in­dus­tria de exploatare a căr­­bunelui. Dar vine deja o pre­siune foarte puternică să în­chidem in­­dustria asta, pen­tru că dăunează me­diului în­conju­ră­tor. Căr­bu­nele nu mai e bun, trebuie să trecem la ener­gia nu­cle­ară. Spre de­o­­sebire de România, noi nu avem nici un re­ac­tor nuclear. Avem impresia că e, din nou, un fel de co­lo­­ni­zare și îmi amintesc ce scan­dal a fost în Franța, în 2003, când am cumpărat avioane F-16 din America. Au fost foarte supărați că nu am cumpărat din Europa. De aceea, noi ne punem mari întrebări le­gate de inde­pen­­dența noastră. Pentru noi independența a fost un lucru foarte important și de aceea vrem să fim tratați echivalent cu un francez sau cu un german.

- Totuși, în bugetul european pentru 2014-2020, Polonia a negociat și a obținut peste 100 de miliarde de euro, o sumă extraordinară față de alte state, care au primit mai puțin decât și-ar fi dorit...

- Foarte bine că am obținut 100 de miliarde de eu­ro, dar, în continuare, subvenția pentru agricultorii po­lonezi e mai mică decât cea pentru agricultorii fran­cezi și germani. Cred că și Polonia, și România, trebuie să-și definească foarte clar prioritățile, iar aceste pri­o­ri­tăți trebuie realizate. În Uniunea Europeană sun­tem cu toții prieteni, asta e foarte bine, dar fiecare are inte­re­sele sale, care trebuie apărate.

- Sunteți un fin cunoscător al situației din Ro­mâ­nia. Unde credeți că ar trebui schimbat ceva, cât de re­pede, pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

- Încă din martie 1990, în Polonia a fost votată o lege de descentralizare. Mie îmi povestește un primar din România că nu poate construi drumul, pentru că nu îi dă bani Consiliul Județean. Cum adică nu îți dă bani? Com­­petențele primarului și ale Consiliului Județean tre­buie clarificate, nu se mai poate ca unul să fie blocat de celălalt, pentru că nu e membru în partidul lui! Apoi, în 2007, tot la noi, în Polonia, a fost votată o altă lege, a re­gio­nalizării. Noi eram 49 de voievodate, asemă­nă­tor a­proa­pe cu Româ­nia. Acum mai avem 16 "județe". Se știe clar cum e cre­at bugetul local și primarul este in­­de­pen­dent pe ba­nii lui. Dacă în România primarul este res­ponsabil teo­retic, dar practic el depinde de CJ, acest lu­cru trebuie schimbat imediat. Dacă aș fi un om im­por­tant în Ro­mâ­nia, primul lucru pe care l-aș schim­ba ar fi aces­ta, pen­tru că vremea trece, iar banii voștri, ba­nii pen­tru dez­voltarea României, rămân blocați la Bru­xelles.