Alegerea apelor

Bătălia pentru independenţa Justiţiei s-a în­che­iat (temporar) cu un compromis.

Primul mi­nis­tru (in­terimar al Justiţiei) a desemnat candidaţii pen­tru con­ducerea Procuraturii Generale şi a DNA, pre­­şe­din­tele ţării urmând să îi numească cu acordul (con­sul­tativ) al CSM. Magistraţi din CSM s-au îm­po­trivit pro­cedurii, considerând că ocuparea unor poziţii atât de importante merită o selecţie şi un concurs trans­parent. Fostul şef al DNA, Daniel Morar, s-a împotrivit şi el numirilor, pe considerentul că Laura Co­druţa Kovesi, aleasă pentru şefia DNA, nu are ex­pe­rienţa necesară di­rijării unei atât de angajate ins­ti­tuţii. DNA a fost, pâ­nă acum, spaima politicienilor co­rupţi, fiind - alături de ANI - o ţintă a încercărilor lor de desfiinţare sau blo­care. DNA, ca şi ANI, a fost una dintre puţinele insti­tuţii juridice româneşti apreciate de UE în ra­portul MCV. Conducătorul DNA este extrem de im­por­tant pentru continuarea sau blocarea acţiunii de asanare a corupţiei politice. De aceea, dacă d-l Morar s-a pronunţat împotriva Codruţei Kovesi din motive, să zicem "tehnice", candidatura ei a fost atacată violent de partidele dominate de lideri corupţi, în special de PC-ul lui Dan Voiculescu, politicianul cel mai lipsit de scrupule din România, ameninţat direct de acţiunea Justiţiei, în ciuda manevrelor aiuritoare (alegerea şi autodemiterea din Parlament) şi a bombardamentului mediatic împotriva magistra­ţi­lor, prin "organul" său de presă, Antena 3. La Par­chetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), d-l Victor Ponta l-a desemnat pe Tiberiu Niţu, fostul adjunct al d-nei Ko­vesi în această funcţie, respins anterior de preşe­din­te, pe motiv că fostul ministru al Justiţiei, Mona Piv­ni­ceru, îl selectase prin­tr-o procedură netransparentă.
Acordul dintre preşedinte şi premier, pe linia fai­mo­sului "pact de coabitare" semnat de cei doi, a sur­prins şi a scandalizat multă lume. Adepţii unei Justiţii total curate şi independente s-au plâns că prin el se oco­leşte cerinţa Comisiei Europene ca magistraţii nu­miţi în fruntea unor asemenea instituţii hotărâtoare pen­tru delimitarea corectă a rolului celor trei puteri în stat (legislativă, executivă şi judecătorească) să fie aleşi în urma unui concurs transparent, organizat de CSM. Desemnările din partea Ministerului Justiţiei, urmate de obligatoriul acord prezidenţial, pot fi para­zitate politic, ministerul de resort fiind, în mod obiş­nuit, reprezentantul unui partid. Mona Pivniceru re­pre­­zenta PNL-ul şi a încercat să orienteze selecţia în pers­pectiva intereselor acestui partid. Se ştie că mai mulţi dem­nitari liberali au probleme cu Justiţia, iar princi­palul aliat al partidului, PC-ul, a fost - şi rămâne - în toa­te împrejurările "soluţia imorală", nu numai prin li­de­rul său fondator, Dan Voiculescu. Un concurs trans­­parent, organizat de CSM, ar fi fost, în situaţia de faţă (a coabitării între un preşedinte de dreapta, urât cu fe­rocitate de duşmanii săi, şi un executiv de stân­­ga bazat pe o majoritate parlamentară covâr­şi­toa­re) aproape im­po­sibil, tergiversarea ducând la bla­ma­rea României de către UE. Compromisul (momentan acoperit legal) a fost singura soluţie, cei doi piloni (Ministerul de Justi­ţie şi Preşedinţia) asumându-şi res­pon­sabilitatea selec­ţiei şi numirii magistraţilor în ca­uză. D-na Kovesi a fost susţinută de preşedintele Bă­­sescu, iar d-l Niţu de pre­mierul Ponta, o acţiune apla­udată de mediile de presă internaţionale şi de CE.
Compromisul i-a surprins în special pe aliaţii PSD-ului la guvernare, PNL-ul şi PC-ul, drept care Victor Pon­­ta a intrat în malaxorul aparatului mediatic al lui Dan Voiculescu, iar liderii liberali i-au cerut de­mi­sia şi au vânturat ideea ruperii USL-ului. (Crin An­to­­nes­cu, şe­ful lor, este prea îndatorat lui Dan Voi­cu­lescu şi trus­tului său de presă pentru a accepta resem­nat "miş­carea" lui Ponta.) Din fericire, premierul a ju­cat tare de data asta, înţelegând că deblocarea situaţiei Jus­ti­ţiei depinde de sprijinul UE, iar un nou raport negativ pe baza MCV-ului ar antrena necazuri mult mai mari decât refuzul aderării la spaţiul Schengen. Investitorii eu­ropeni vin numai într-o ţară cu Justiţie inde­pen­den­tă, fermă şi predictibilă, cu un buget trans­parent şi an­ga­­jat responsabil, imposibil de prădat de mafioţii strecuraţi în partide sau impuşi de medii aservite. Victor Ponta a realizat că abandonarea Jus­tiţiei la mâ­na unui partid (PNL-ul) ar întreţine suspi­ciu­nea eu­ro­peană, că USL vrea, în fapt, să-şi salveze penalii, ura împotriva preşe­din­telui Băsescu fiind doar un paravan pen­tru această operaţie. Victor Ponta a dat o dublă lo­vitură. Mai întâi, a demonstrat că are matu­ritatea de a în­ţelege că des­ti­nul României este în UE prin accep­ta­rea regulilor şi prin­cipiilor ei. O nouă aven­tură, pre­cum cea din vara lui 2012, ar decre­di­biliza total ţara şi ar plasa-o pentru multă vreme la mar­ginea morală a continentului unit. După multe jocuri mincinoase, se pare, a ales, în sfâr­şit, să se ma­nifeste ca un ade­vărat bărbat de stat. Apoi, prin actul iniţiat, le-a arătat partenerilor (din PNL în spe­cial) că nu depinde de ei în mod mecanic. Nu în­tâm­plător C. Antonescu - ce re­­fuza cu obstinaţie, la su­­gestia lui D. Voiculescu, nu­mirea Codruţei Kovesi - a dat înapoi, după ce pre­mie­rul şi-a anunţat decizia. V. Ponta a în­ţeles că, prin "divorţul" său de PDL, pre­şe­dintele i-a lăsat un spaţiu lăr­git de manevră. PSD-ul poate să se deschidă ori­când spre un PDL reconstruit după prin­cipiile noului său lider, Vasile Blaga. Dacă mai speră încă să ajungă pre­şedinte, C. Antonescu ar tre­bui să aban­doneze "so­luţia imorală", detaşându-se de pe­na­lul Dan Voi­cu­les­cu. O ţară întreagă nu poate fi ma­nipulată la nesfârşit de voinţa unui singur om, ori­cât de puternic ar fi apa­ratul său mediatic.