- PSD este, într-adevăr, un partid puternic, dar mulţi psd-işti de vază au probleme mari cu Justiţia, de-ar fi să-i numim doar pe senatorul Cătălin Voicu, baronii locali Constantin Nicolescu, Radu Mazăre, Marian Oprişan sau Liviu Dragnea şi - la loc de frunte - pe Adrian Năstase însuşi. Nu există de fapt nicio falie între PSD şi PNL-PC când vine vorba de anihilarea luptei anticorupţie şi de subordonarea politică a Justiţiei. În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, este limpede că poziţia sa în partid atârnă de bunăvoinţa baronilor, care se răstesc la el fără jenă atunci când dă semne de independenţă - cum a făcut recent Radu Mazăre, în chestiunea portului Constanţa. De altfel, domnul Ponta - care a fost consecvent în atacurile sale brutale la adresa ANI şi DNA, a lui Daniel Morar şi a Monicăi Macovei - este solidar cu partidul său, doar că a încercat o dublă cacealma: pe de o parte, a vrut să le dea satisfacţie penalilor din USL, demonstrând că-l poate elimina pe Daniel Morar, iar pe de altă parte, a încercat să păcălească UE, numind o echipă de procurori alunecoşi, pe care voia s-o prezinte ca pe o variantă reformistă. Oficialii europeni vor fi văzut însă ceea ce ziariştii români, manipulaţi şi ei destul de uşor, nu au fost în stare să observe, şi anume, că din echipa propusă de premier nu făcea parte nici măcar un singur procuror de la DNA. Fapt este că nici pe doamna Kovesi, mult mai puţin ameninţătoare în realitate decât clamau Antenele, nu a putut-o impune Victor Ponta, căci, înainte de întâlnirea cu CSM, a fost pus la colţ de conducerea USL. Răzgândirea sa de miercuri dimineaţă, când şi-a trimis numirile la CSM, nu rezolvă problema calităţii îndoielnice a echipei de procurori agreaţi de premier. Din acest joc politic mizer, certitudinea cetăţeanului nu poate fi decât una singură: actuala clasă politică - cinică, lipsită de principii, venală şi penală în mare măsură - nu va reforma niciodată Justiţia. De ce a tăcut PDL? Nu cumva pentru că îi convine de fapt emascularea DNA şi a ANI? Rămâne, desigur, de lămurit, ce joc a jucat în acest context preşedintele Băsescu, care a cedat, scoţându-l din joc pe Daniel Morar, dar în rest a tăcut, lăsându-l pe Victor Ponta să-şi probeze autoritatea în faţa USL şi a CSM. Îmi este greu să cred că preşedintele nu a anticipat refuzul CSM de a renunţa la procedura de selecţie. Mai degrabă cred că i-a întins o cursă lui "dottore", iar acesta şi-a fracturat puţin gâtul. Dacă politicienii sunt odioşi şi manipulatori, nici societatea civilă nu s-a dovedit o forţă reformistă, strălucind doar printr-o tăcere cu iz de laşitate şi complicitate cu adversarul. De aceea, răspunsul la întrebarea dvs. este că, în acest moment, societatea românească nu are resursele necesare pentru a rezolva impasul din Justiţie. Dacă le avea, nu vota o bandă de penali la 9 decembrie, 2012. Singura forţă benefică pentru România este doar UE, care poate bloca finanţarea acestei ţări, falimentate de politicieni până la satisfacerea cerinţelor de integritate şi independenţă a Justiţiei. În interiorul ţării, însă, Justiţia rămâne piatra de poticnire.
- Mişcarea "de dreapta", noua formaţiune anunţată şi asumată de Traian Băsescu, face impresie bună, deşi se află, deocamdată, la nivel declarativ. Ce-ar trebui să facă pentru a-şi afla loc vizibil în zona destul de ocupată a dreptei?
- Ocupată o fi ea, zona dreptei, dar ocupanţii sunt în majoritate impostori. Singură "Noua Republică" a lui Mihail Neamţu s-a arătat consecvent ataşată valorilor dreptei, doar că nu a reuşit să facă nimic, fie pentru că impostorii au blocat-o, fie pentru că îi lipsesc personalităţile. Este deci loc destul de afirmare pentru o mişcare de dreapta, cu condiţia ca ea să fie autentică. Primul lucru pe care ar trebui să-l realizeze Mişcarea Populară ar fi să recruteze destule personalităţi credibile, care să nu se ruşineze de convingerile lor de dreapta ci, dimpotrivă, să fie dispuse să le strige de pe acoperişuri. Din acest punct de vedere, invitaţia adresată rectorului Facultăţii de Sociologie, Marian Preda, de a conduce MP este un semnal încurajator, căci domnul Preda nu s-a sfiit să demaşte caracterul falimentar al unui sistem de asigurări sociale, lipsit de baze economice şi nefundamentat pe muncă, ci pe pretenţii nejustificate, stimulate de politicieni în căutare de voturi. Or, Mişcarea Populară ar trebui să-i reprezinte pe cei ce se simt responsabili pentru soarta lor, îşi clădesc bunăstarea prin muncă şi creativitate, nu prin inginerii financiare şi relaţii clientelare cu statul, şi care aspiră la integrarea noastră reală în Europa, nu la un izolaţionism patronat de Kremlin. Ea trebuie să se opună lumpenului de la oraşe şi sate, care-şi bea alocaţiile prin cârciumi, aşteptând alegerile ca să mai aibă bani şi de următoarea rundă; trebuie să promoveze neabătut proprietatea privată, iniţiativa privată şi limitarea drastică a intervenţiei statului în economie. Printre economişti există câteva minţi luminate, cum ar fi Cristian Păun, Ionuţ Dumitru, Bogdan Glăvan sau Florin Câţu, care pot susţine un program de dreapta, cu competenţă şi aplomb. Dincolo de economie va trebui, însă, ca noua mişcare să fie categorică în chestiunea Justiţiei, abandonată atât de penibil de politicieni şi de societatea civilă, căci o dreaptă care nu se bazează pe statul de drept şi nu combate corupţia se neagă pe sine. Va avea însă cineva curajul să spargă monopolurile grupărilor clientelare şi ale sindicatelor care distrug sistematic toate reformele? Mă tem că o asemenea agendă radicală nu este nici măcar pe gustul preşedintelui Băsescu, darmite pe gustul lui Cristian Diaconescu, care şi-a construit cariera politică, ca om de stânga. Mişcarea Populară trebuie să scape însă de oportunişti sau să-i împingă în poziţii marginale, lăsând prim-planul pentru cei cu convingeri solide şi fără bagaj compromiţător. În sfârşit, nu fac eu programul Mişcării Populare, doar doresc să subliniez că nu are nicio şansă dacă nu va aparţine oamenilor cu principii şi cu forţa morală de a nu eşua în compromis. Pericolul este să nu devină cumva o umbrelă pentru promovarea unui nou eşalon de ciori vopsite la prezidenţialele din 2014. Dacă iniţiatorii MP se vor dovedi totuşi capabili să lanseze o mişcare autentică şi credibilă, cu priză la electorat, atunci ar fi, dacă nu un miracol, o premieră binevenită şi necesară în politica românească.