Selecţia "FORMULA AS"

Margaret Yardley Potter, "Carte de bucate, ospitalitate şi poveşti minunate", prezentată de Eli­zabeth Gilbert, traducere şi note de Anca Bărbulescu, editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 274 p., 39 lei.

De câte ori folosim telecomanda, nu se poate să nu dăm, la orice oră, peste cineva care prepară mân­căruri. Concursuri culinare, profesionişti şi amatori care dau reţete în timp ce gătesc fel de feluri, iar la sfârşit gustă şi spun cu o mutră extaziată "mmm, de-li-cios" de-ţi lasă gura apă, reportaje de călătorie din care nu lipsesc incursiuni în bucătăria tradi­ţio­nală a diferitelor popoare - toate dau impresia că în zilele noastre gastronomia e la fel de populară ca fotbalul. O explicaţie ar fi că, tot mai ocupaţi şi preocupaţi de câştigarea anevoioasă a existenţei, oa­menii recurg la soluţii comode şi rapide de hrănire, iar arta culinară a devenit un fel de hobby pentru puţinul timp liber. În aceste condiţii, emisiunile, cărţile de bucate, rubricile cu sfaturi şi reţete, site-urile de profil de pe Internet au o funcţie compensatoare, ne oferă festinuri ima­gi­nare, iluzia că am putea fi şi noi realizatorii lor. Azi, nu doar aniversările şi cinele cu prieteni, ci şi parastasele se petrec la restaurant, iar nos­talgia mâncărurilor ca la mama sau la bunica acasă nu poate fi alinată cu produse de supermarket, fiindcă o masă reuşită implică ştiinţă, artă, suflet şi convivialitate în proporţii armonioase. În căutarea lor răsfoim vechi cărţi de bucate, care conser­vă în suc propriu şi ingre­di­ente ce ţin de istorie, men­talitate, psihologie, mod de viaţă, relaţii sociale. Asta am găsit din plin în volumul pe care vi-l recomand acum, nu atât ca pe un reţetar, cât ca pe un (auto) portret de femeie americană de acum 7-8 decenii. Margaret Yardley Potter, numită în familie Gima, e străbunica scriitoarei Elizabeth Gilbert, autoarea bestseller-urilor mondiale "Mănâncă, roagă-te, iu­beşte" şi "Am spus da. O poveste de iubire", tra­duse şi la noi, tot la Humanitas. Această străbunică, năs­cută la sfârşitul secolului XIX într-o familie înstărită din Philadelphia, nu era cine ştie ce fru­moa­să, dar avea o fire veselă şi bună, era mâncăcioasă şi pasio­nată de gătit ("cele două calităţi principale ale bu­nului bucătar: un apetit sănătos şi simţul umo­rului"). S-a măritat devreme cu un avocat şarmant, dar leneş şi risipitor, cu care a avut doi copii. Cum şi ea era mână spartă, iar criza din 1929 şi anii de război sleiseră resursele financiare ale familiei, Gima a fost nevoită să se descurce cu puţin, să improvizeze, să facă slalom printre creditori, dar înclinaţia ei boe­mă, generozitatea şi umorul au ajutat-o să se bucure de viaţă şi să treacă peste toate (mai puţin peste depen­denţa de alcool). După ce a ţinut o rubrică de gas­tronomie într-un ziar local, Margaret Yardley Potter, ajunsă bunică, şi-a adunat reţetele povestite, sfa­turile şi amintirile din jurul lor într-o carte de bucate ne­con­venţională, publicată în 1947 şi reeditată acum de stră­nepoata care o girează cu propria celebritate. Car­tea e cu adevărat încântâtoare, dar nu în primul rând pentru reţete, unele cam prea american-indigeste du­pă gustul meu (Ce credeţi că se oferea oaspeţilor la micul dejun, pe lângă cafea, după o noapte de chef? Tocăniţă de rinichi, cârnaţi şi momiţe rumenite, ouă cu bacon şi ficăţei de pui cu vin roşu!). Mi-au plăcut mai ales strategiile pentru a sătura musafirii nepoftiţi (casa Gimei era veşnic deschisă pentru prietenii so­ţului şi ai copiilor) şi ce cadouri comestibile să trimiţi la aniversări sau cunoştinţelor bolnave, aflate în spi­tal (de exemplu: "Pentru a-i ridica moralul bolna­vului, merge o sticlă de whiskey sau sherry bun, mai ales dacă trimiteţi alături şi un degetar din acela fără vârf (de la mercerie), împreună cu prescripţia: «A se bea un degetar de trei ori pe zi, până se observă o ameliorare»"; "Sau ce ziceţi de un chec mic şi delicat pe care să scrie Sănătate cu litere de glazură?"). De ase­menea, Gima e maestră - şi povesteşte cum face, la întreţinerea unei atmosfere vesele şi jucăuşe în familie, fără tensiuni între generaţii. Plăcut demodate şi stârnind amintiri nostalgice celor mai în vârstă din­tre noi sunt şi ustensilele de bucătărie ale Gimei, din prima jumătate a secolului trecut, de la răcitorul cu ghea­ţă, la cratiţele grele de fontă, indestructibile. Chiar dacă era strâmtorată, străbunica susţinea că la instrumentele de bază din bucătărie nu trebuie făcute economii, cele de mare calitate îşi amortizează preţul prin îndelungată folosire. Multe sfaturi practice de genul acesta sunt valabile şi azi, avem ce învăţa din cartea Margaretei Yardley Potter, dar cea mai sim­pa­tică cititorului e chiar personalitatea ei trăsnită, care ne vorbeşte peste timp.