Selecția "FORMULA AS"

Adriana Bittel
Margaret Yardley Potter, "Carte de bucate, ospitalitate și povești minunate", prezentată de Eli­zabeth Gilbert, traducere și note de Anca Bărbulescu, editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 274 p., 39 lei.

De câte ori folosim telecomanda, nu se poate să nu dăm, la orice oră, peste cineva care prepară mân­căruri. Concursuri culinare, profesioniști și amatori care dau rețete în timp ce gătesc fel de feluri, iar la sfârșit gustă și spun cu o mutră extaziată "mmm, de-li-cios" de-ți lasă gura apă, reportaje de călătorie din care nu lipsesc incursiuni în bucătăria tradi­țio­nală a diferitelor popoare - toate dau impresia că în zilele noastre gastronomia e la fel de populară ca fotbalul. O explicație ar fi că, tot mai ocupați și preocupați de câștigarea anevoioasă a existenței, oa­menii recurg la soluții comode și rapide de hrănire, iar arta culinară a devenit un fel de hobby pentru puținul timp liber. În aceste condiții, emisiunile, cărțile de bucate, rubricile cu sfaturi și rețete, site-urile de profil de pe Internet au o funcție compensatoare, ne oferă festinuri ima­gi­nare, iluzia că am putea fi și noi realizatorii lor. Azi, nu doar aniversările și cinele cu prieteni, ci și parastasele se petrec la restaurant, iar nos­talgia mâncărurilor ca la mama sau la bunica acasă nu poate fi alinată cu produse de supermarket, fiindcă o masă reușită implică știință, artă, suflet și convivialitate în proporții armonioase. În căutarea lor răsfoim vechi cărți de bucate, care conser­vă în suc propriu și ingre­di­ente ce țin de istorie, men­talitate, psihologie, mod de viață, relații sociale. Asta am găsit din plin în volumul pe care vi-l recomand acum, nu atât ca pe un rețetar, cât ca pe un (auto) portret de femeie americană de acum 7-8 decenii. Margaret Yardley Potter, numită în familie Gima, e străbunica scriitoarei Elizabeth Gilbert, autoarea bestseller-urilor mondiale "Mănâncă, roagă-te, iu­bește" și "Am spus da. O poveste de iubire", tra­duse și la noi, tot la Humanitas. Această străbunică, năs­cută la sfârșitul secolului XIX într-o familie înstărită din Philadelphia, nu era cine știe ce fru­moa­să, dar avea o fire veselă și bună, era mâncăcioasă și pasio­nată de gătit ("cele două calități principale ale bu­nului bucătar: un apetit sănătos și simțul umo­rului"). S-a măritat devreme cu un avocat șarmant, dar leneș și risipitor, cu care a avut doi copii. Cum și ea era mână spartă, iar criza din 1929 și anii de război sleiseră resursele financiare ale familiei, Gima a fost nevoită să se descurce cu puțin, să improvizeze, să facă slalom printre creditori, dar înclinația ei boe­mă, generozitatea și umorul au ajutat-o să se bucure de viață și să treacă peste toate (mai puțin peste depen­dența de alcool). După ce a ținut o rubrică de gas­tronomie într-un ziar local, Margaret Yardley Potter, ajunsă bunică, și-a adunat rețetele povestite, sfa­turile și amintirile din jurul lor într-o carte de bucate ne­con­vențională, publicată în 1947 și reeditată acum de stră­nepoata care o girează cu propria celebritate. Car­tea e cu adevărat încântâtoare, dar nu în primul rând pentru rețete, unele cam prea american-indigeste du­pă gustul meu (Ce credeți că se oferea oaspeților la micul dejun, pe lângă cafea, după o noapte de chef? Tocăniță de rinichi, cârnați și momițe rumenite, ouă cu bacon și ficăței de pui cu vin roșu!). Mi-au plăcut mai ales strategiile pentru a sătura musafirii nepoftiți (casa Gimei era veșnic deschisă pentru prietenii so­țului și ai copiilor) și ce cadouri comestibile să trimiți la aniversări sau cunoștințelor bolnave, aflate în spi­tal (de exemplu: "Pentru a-i ridica moralul bolna­vului, merge o sticlă de whiskey sau sherry bun, mai ales dacă trimiteți alături și un degetar din acela fără vârf (de la mercerie), împreună cu prescripția: «A se bea un degetar de trei ori pe zi, până se observă o ameliorare»"; "Sau ce ziceți de un chec mic și delicat pe care să scrie Sănătate cu litere de glazură?"). De ase­menea, Gima e maestră - și povestește cum face, la întreținerea unei atmosfere vesele și jucăușe în familie, fără tensiuni între generații. Plăcut demodate și stârnind amintiri nostalgice celor mai în vârstă din­tre noi sunt și ustensilele de bucătărie ale Gimei, din prima jumătate a secolului trecut, de la răcitorul cu ghea­ță, la cratițele grele de fontă, indestructibile. Chiar dacă era strâmtorată, străbunica susținea că la instrumentele de bază din bucătărie nu trebuie făcute economii, cele de mare calitate își amortizează prețul prin îndelungată folosire. Multe sfaturi practice de genul acesta sunt valabile și azi, avem ce învăța din cartea Margaretei Yardley Potter, dar cea mai sim­pa­tică cititorului e chiar personalitatea ei trăsnită, care ne vorbește peste timp.