Sărbătoarea cărţii la Paris

(Salon du Livre - 2013)

S-a încheiat, de curând, cea de-a 33-a ediţie a Salonului internaţional de carte de la Paris, unde România a avut statutul de invitat de onoare. În lumea cărţii, adică a scriitorilor, editorilor, tipografilor şi a librarilor, nu s-au stins încă ecourile acestei grandioase manifestări, pe care presa franceză a numit-o "une grosse machine bien huilée" (o maşi­nărie, un agregat bine uns, care a funcţionat perfect, cu alte cuvinte). Dincolo de toate comentariile ulterioare, de interpretările şi de felul în care a fost oglindit în presa românească şi internaţională, acest eveniment a fost o sărbătoare uriaşă a scrisului, la care ţara noastră a participat sub un logo inspirat: "La Roumanie se livre". Cunoscătorii limbii franceze vor recunoaşte că a fost o alegere bu­nă, pentru că expresiile şi jocu­ri­le de cuvinte formate în jurul cu­vân­tului "livre"(carte) şi a ver­bului "livrer" sunt foarte bo­ga­te în sem­nificaţii: a se preda, a se deschide, a se livra, a se an­gaja. România a fost, aşadar, în faţa unui examen ex­trem de se­rios, prin care a trebuit să se în­fă­ţişeze unui public pre­ten­ţios, dar şi să se angajeze la un dialog cul­tural prin care să-şi pro­mo­veze valorile şi să demonstreze că poate sta alături de marile culturi euro­pene.
La Salon au fost invitaţi peste 30 de scriitori ro­mâni, din toate ge­ne­raţiile, cărora li s-au alăturat şi alţi scri­itori români din dias­po­ra, tra­ducători, graficieni, edi­tori. În cele cinci zile ale Salo­nului de la Paris, au avut loc, în acelaşi timp, dar în locuri dife­rite, special ame­­na­jate, lansări de carte, dezbateri, întâlniri ale scrii­to­rilor cu cititorii, sesiuni de autografe, lecturi cu pu­blic, aşa încât era foarte greu să op­tezi pentru una sau alta dintre ma­nifestări. Nu de pu­ţine ori mi-am do­­rit, ca în poveşti, să am o sută de ochi şi o sută de urechi, pen­tru a putea prinde cât mai mult din ceea ce se petrecea la un stand sau la altul, într-o sală de con­ferinţe sau pe scenele special ame­na­jate. De­­sigur, inte­resul general cel mai mare a fost în aceste zile pentru standul Ro­mâ­niei, ca invitat de onoa­re, stand gândit arhitectural (cam sim­plist, după unii vi­zitatori, canto­nat în aceleaşi tri­mi­teri spre elemente folclorice cu sugestii brân­cu­şie­ne) ca o curte uriaşă, un fel de ogradă în care se aflau, sti­li­­zate, o casă ţără­neas­că, un pom în­florit şi sca­une, pen­tru public şi scriitorii invitaţi, aşezate într-un semicerc ocrotitor.
Cu siguranţă, impresiile după o manifestare cultu­rală de un asemenea nivel se decantează greu, în timp. Poate că mărturiile luate la faţa locului sunt cele care au surprins însă cel mai bine atmosfera efervescentă din acele zile de sărbătoare a cărţii şi a scrisului. Mulţu­mim, pe această cale, scriitorilor care ni le-au acordat.

Basarab Nicolescu
"Sunt foarte mulţumit că sunt aici"

Cred că este ceva extraordinar că România este in­vitat de onoare la acest Salon mondial al cărţii. Un eve­niment cu adevărat remarcabil, care a de­ma­rat, din pă­cate, foarte prost, în sensul că au fost nişte scandaluri dâm­boviţene, care nu aveau nimic de-a face cu pu­bli­cul francez. Scandaluri, care, în mod paradoxal, în loc să înece Salonul, l-au înălţat, ciu­dat, şi mai mult. Eu vă spun că eram extrem de trist la început, mă gân­deam că nu va merge şi, to­tuşi, merge. Ei bine, merge foarte bine! Se arată că există, într-adevăr, oa­meni de mare cultură, scriitori foarte im­por­tanţi, care au venit, sunt aici, se ma­ni­fes­tă. N-aş critica decât foarte puţin partea fran­ceză, care a pus cărţile puţin otova, ames­tecate, fără să fie alo­cat fiecărei edituri un spa­ţiu distinct. Şi poate că spa­ţiul pentru au­to­grafe este foarte restrâns, dar, în sfârşit, eve­ni­mentul există, presa fran­ceză îl acoperă bine şi eu sunt foarte mulţumit că sunt aici.

Bujor Nedelcovici
"României îi este rezervat un spaţiu uriaş faţă de alte ţări, şi asta nu poate decât să mă bucure"

Mă bucur că după douăzeci şi trei de ani, România este invitat de onoare la unul dintre cele mai mari sa­loa­ne mondiale de carte, Sa­lo­nul de la Paris. În urmă cu câţi­va ani, visam că şi România va fi invitată de onoare la Salonul de aici. Iată că visul meu s-a realizat şi de puţine ori visele mele şi imaginarul au avut o re­alitate întru­chipată. Am întâlnit mai mulţi scrii­tori, am vă­zut cărţile lor şi asta m-a bucu­rat nespus. Atmosfera este plă­cu­tă, prietenească, mă simt bi­ne. Nu pot să spun că salonul re­zervat României n-a fost or­ga­nizat bine, poate că au fost ceva probleme, nu este în atri­buţia mea să vorbesc despre ele. Important este că suntem aici pentru cei peste o sută cinci­zeci de mii de vizitatori care sunt aşteptaţi. Dar spre deo­sebire de ceilalţi ani, Ro­mâniei îi este rezervat acum un spaţiu uriaş faţă de alte ţări, şi asta nu poate decât să mă bucure.

Dan Lungu
"Cred că niciodată, într-un timp atât de scurt, n-au fost traduşi atâţia autori români în Franţa"

Primul lucru pe care-l vede orice vizitator este că s-au tradus cu această ocazie foarte mulţi autori ro­mâni, scriitori mai tineri, şi asta este foarte bine. E for­midabil chiar. Cred că niciodată, într-un timp atât de scurt, n-au fost traduşi atâţia autori români în Franţa.
Altfel, aici avem trei saloane ale cărţii, în paralel cumva. Din România se vede mai degrabă salonul ce­lor care au refuzat să vină şi despre ei se discută mai mult. În Franţa se discută mai mult despre cei care sunt pre­zenţi şi mai este un al treilea salon, salonul invita­ţilor oficiali ai Institutului Cultural Român şi ai Minis­terului Culturii. Nu ştiu ce efecte va avea acest aspect pentru viitorul relaţiilor literare româno-franceze. Eu cred că nu vor fi foarte grozave, dacă ar fi să plec de la de­claraţia ambasadorului Franţei, care spunea că îi fe­licită pe cei care au venit la invitaţia Franţei şi nu-i înţe­lege pe cei care au refuzat această invitaţie. Fiind spusă de un diplomat, această declaraţie este una foarte, foar­te dură şi îngrijorătoare. "Cei absenţi sunt totdeauna vi­novaţi", a spus domnul ambasador. Cred că această de­­claraţie nu este de bun augur pentru viitoarele pro­iecte culturale comune româno-franceze, cel puţin la nivel instituţional. Cred că în alte proiecte mari, în care se va implica, statul francez va fi mult mai reticent vis-a-vis de România. Tot ca un efect al neparticipării unor scri­itori invitaţi oficial de către Fran­ţa, am auzit printre editorii francezi că, dacă România era oarecum în cărţi pentru Târgul de carte de la Frankfurt, ar trebui să-şi cam ia adio, pentru următorii ani, având în ve­dere ceea ce s-a întâmplat aici. Cred că Frankfurtul s-a îndepărtat cu câţiva ani de momentul în care să propună României sta­tutul de invitat de onoare. Există, aşadar, unele efec­te negative ale ne­în­ţelegerilor cu care a debutat acest Sa­lon al cărţii. La ni­velul publicului, evident, România de­vine prin pre­zenţa la acest târg mult mai cunoscută, mai citită, vine multă lume la stand, cumpără, se intere­sează de lite­ratura română. Dar la nivel instituţional şi diplomatic cred că a fost un pas înapoi acest salon.

Horia Bădescu
"Cartea românească trece, se cumpără, bibliotecile franceze au făcut achiziţii deja"

Eu sunt pentru prima oară prezent la Salonul de carte de la Paris, ca invitat. Am susţinut logistica pentru Ro­mânia timp de opt saloane, când eram directorul Cen­trului cultural, şi apoi ataşat cultural al României la Paris. Dincolo de asta, acum am o mare bucurie, pentru că este o prezenţă masivă a literaturii române aici, pen­tru că mă uit cu plăcere la acest stand, care e bine făcut şi unde aţi văzut ce afluenţă de public este, pentru că Fnac-ul (unul dintre cei mai mari distribuitori de carte din Franţa, n. a.) şi-a făcut datoria. Car­tea românească trece, se cum­pără, bibliotecile franceze au făcut achi­ziţii deja şi câţiva dintre autorii ro­mâni prezenţi aici au sem­nat con­tracte cu edituri franceze, ceea ce arată fap­tul că lumea este interesată de cărţile lor şi că literatura română poa­te sta pe acelaşi raft cu alte lite­raturi eu­ro­pene. Una peste alta, cred că este un eveniment ale că­rui ecouri pot fi benefice pentru contactul şi legăturile în timp ale editurilor româneşti cu editurile franceze, ale unor autori români cu editurile franceze. Ceea ce mi-aş fi dorit ar fi fost poate o prezenţă mai amplă a edi­turilor mici din România, care au şi ele de spus mul­te pe piaţa cărţii.

Matei Vişniec
"Un fel de extraordinară radiografie pe care România şi-o face prin scriitorii ei"

Mi se pare că anul acesta, efectiv, România are o mare şansă. Statutul acesta de ţară invitată este o ocazie pentru deblocarea interesului faţă de România în me­diile franceze şi în spaţiul mediatic francez. România vine la Salonul de carte din acest an cu o impresionantă paletă de cărţi. Din toate domeniile şi, mai ales, cu ro­mane, ro­mane scrise în ultimii douăzeci de ani, dar şi câ­teva ro­mane bune, scrise mai dinainte de căderea co­munis­mului. Vine cu un fel de radiografie a trecutului re­cent, a comunismului, a tran­ziţiei, a problemelor sale, a an­goa­selor sale, a pozi­ţio­nării sale în faţa viitorului, în faţa democraţiei, în faţa libertăţii. Există în scris, în acest moment, în pagini de roman, un fel de extraor­di­na­ră radiografie, o adevărată psihanaliză pe care Ro­mânia şi-o face prin scriitorii ei. Or, aceştia sunt în acest mo­ment la Paris şi propun această imagine, acest ta­blou al României prin literatură. Ceea ce este foarte im­­portant, pentru că o literatură care nu-şi asumă acest rol de a-şi percepe epoca, de a şi-o capta şi de a şi-o cri­­­tica, de a şi-o proiecta sub toate formele, sub toate nuan­ţele, e o lite­ratură care nu-şi face datoria. Scriitorii ro­mâni de azi sunt şi talentaţi, şi atenţi, şi, în acelaşi timp, şi necru­ţători. România este analizată în aceste cărţi, fie că eleaparţin lui Dan Lungu, Gabrielei Ada­meşteanu, fie, ştiu eu, lui Lucian Dan Teodorovici, Ro­mânia, re­pet, este analizată sub toate aspectele ei, fără com­ple­zenţă şi fără concesii. Iar acest lucru a fost ob­ser­vat deja de presa franceză, a fost observat de criticii li­te­rari, a fost observat de revistele franceze de spe­cia­li­tate, de revistele literare. Acest lucru mi se pare im­por­tant. Sigur că nu trebuie nici să ne facem iluzii. Du­pă acest salon al cărţii va urma pregătirea pentru un alt salon literar, când invitat de onoare va fi o altă ţară şi s-ar putea ca anul viitor România să aibă un spaţiu de ze­ce ori mai mic decât acesta. Important este ca Ro­mâ­nia să se poată înscrie într-o continuitate a efortu­ri­lor sale de a se exprima, de a fi recunoscută în străi­nă­tate. Această continuitate nu depinde însă numai de scri­i­torii români, depinde foarte mult şi de factorul po­litic, depinde de capacitatea oamenilor politici de a în­ţelege cât de important este să sprijine misiunea artiş­ti­lor. În acest moment, mi se pare că Institutul Cultural Român trece printr-o turbulenţă pronunţată şi că mi­si­u­nea sa încă nu este foarte clară. Iar dacă, cumva, se po­­litizează excesiv, va deveni şi mai neclară. Institutul Cultural Român trebuie să rămână, după părerea mea, în continuitate cu ceea ce s-a făcut până acum. Toată lu­mea culturală occidentală, ca şi aproape toată lumea cul­turală românească, a recunoscut faptul că în ultimii cinci, şase ani, s-au făcut lucruri extraordinare. N-ar fi putut fi prezenţi aici atâţia autori şi n-ar fi putut fi pre­zente atâtea cărţi, dacă n-ar fi existat această muncă de dinainte, din ultimii ani, ori această muncă trebuie con­­­tinuată. În cazul în care, ştiu eu, forurile politice vor considera că, dimpotrivă, în loc să sprijine în conti­nuare traducerile, institutul trebuie să investească bani în conferinţele unor oameni politici, care să fie invitaţi în diferite capitale ale lumii pentru a vorbi despre Ro­mânia, vom asista la o teribilă perturbare a ceea ce în­seamnă o misiune cu adevărat culturală a acestei ins­tanţe care este destinată, după părerea mea, să con­tinue să promoveze cultura română în străinătate.

Dinu Flămând
"Nici o secundă nu mi-am imaginat că va veni şi vremea României"

Timp de vreo 20 de ani, eu m-am uitat tare lung, în fiecare an, la Salonul cărţii de la Paris, vedeam cu atâta nostalgie şi aşteptare cum se perindau tot felul de ţări, literaturi, ca invitate de onoare. Nici o secundă nu mi-am imaginat, mai cu seamă înainte de revoluţie, mai cu seamă sub vechiul regim, că va veni şi vremea Ro­mâ­­niei. Iată că, totuşi, s-a produs acest lucru şi încă re­la­tiv devreme, poate nu în cel mai bun moment pentru noi, pentru că nu aveam su­ficient de multe traduceri în librării, care să preceadă acest salon, şi după aceea să vină altele, care să amplifice importanţa salonului. Dar e bine că suntem aici. De ce spun asta? Pentru că, cu ex­cepţia marilor noştri moderni, care au scris în fran­ceză sau în spaniolă sau în limbi de circulaţie şi care au fost traduşi, şi cu excepţia câtorva care totuşi au fost traduşi în ultimii 20 de ani, cartea ro­mânească este foarte rară în librăriile franceze. Nu poţi să faci ima­gine, dacă nu ai carte. Nu trebuie să ai nu­mai genii, tre­buie să ai mulţi autori prezenţi în libră­riile străine, tre­buie să se vadă că există în ţară o viaţă literară, care poate fi exportată, care poate să apară şi să vorbească despre România în diverse chipuri şi des­pre spiritul românesc în diverse feluri, prin multe tra­duceri. Or, noi vorbim o limbă dificilă şi sunt puţini traducători buni din română spre limbile de circulaţie. Să nu ne înşe­lăm. Poate că acum urmează generaţii de tradu­cători mai consolidate şi mai stăpâne pe ele, mult mai stă­pâne pe această artă. Să sperăm că vin, pentru că este mare nevoie de ei. Şi asta, pentru că avem o limbă di­ficilă, greu de tradus, o imagine aRomâniei greu de exportat, confuză, de cele mai multe ori şi o literatură română, cu excepţia câtorva foarte puţine nume, necu­noscută! Deci, dacă sunt lu­cruri care lasă de dorit se explică şi din această situaţie N-am reuşit îna­inte să propunem nişte cărţi, cum au făcut po­lonezii, de exemplu. Să fi avut deja cel puţin trei sute de autori traduşi înainte şi încă trei sute pen­tru acest salon şi deja se vedea mult mai bine. Dar, oricum, este pentru prima dată când m-am dus la o librărie fran­ceză şi am văzut zeci de cărţi româneşti. Am fost deu­năzi la marea librărie "L'Ecume des pages", de pe bule­vardul Saint Germain, şi pentru prima dată am văzut o vitrină întreagă plină de cărţi scrise de autori români şi o masă întreagă plină de cărţi româ­neşti, copertă lângă copertă, autori români. Ce bucurie! Uriaşă! Uriaşă! Pentru cineva ca mine, dar nu numai pentru mine, ci şi pentru alţii, mulţi, ca mine, care au suferit ani în şir mergând în aceste superbe li­brării franceze, în care ve­deam că pe ultimul raft de jos, jos de tot, după cărţi în limba ucraineană, erau şi câteva cărţi ro­mâneşti. Asta este diferenţa între ceea ce a fost şi ce este acum. Dar vreau să punctez că nu este decât un început, pentru că un program de tra­duceri tre­buie susţinut în conti­nuare. Şi un pro­gram de traduceri este cel mai ieftin pro­gram de promovare a imaginii unei ţări. Şi un pro­gram de traduceri subvenţionat de ţara respectivă există în toate ţările care gândesc la imaginea lor. Vreau să vă dau un exemplu: eu îl traduc în ro­mâneşte pe cel mai tradus autor portughez, Fer­nando Pessoa. Statul portu­ghez mă plăteşte de fiecare dată, îmi plăteşte fiecare traducere, pentru că este interesat să-l promoveze. Pessoa n-ar avea nevoie să fie plătit. E la fel de cunos­cut şi celebru ca Shakespeare. Şi totuşi, portu­ghezii, tocmai pentru că ştiu că sunt o naţiune mică, dar cu o limbă mult mai răspândită decât a noastră, continuă s-o facă, pentru că aşa se face. Şi pentru că, investind re­lativ puţin în tradu­cerile de cărţi şi în promovarea lite­ra­turii sau şi a altor arte, a spiritualităţii, în general, câş­tigi mult mai mult, şi pe plan economic, şi pe plan politic, şi aşa mai departe. Aşa se cre­ează ima­gi­nea unei literaturi şi a unei ţări. Sunt nişte reguli stricte, care trebuie urmate şi pe care va trebui să le urmăm şi noi, în continuare. Concluzia mea este că programul de traduceri trebuie să conti­nue cel puţin la nivelul de acum. Şi pot să fie traduşi toţi, e loc pentru toată lu­mea. Să nu ne aşteptăm ca în primul lot de cinci scriitori traduşi să fie apoi 5 premii Nobel. Nici n-are importanţă asta. Important este că vor fi cititori din Franţa, Ger­mania, Statele Unite, Ma­rea Britanie, de oriunde, care vor găsi cartea ro­mânească şi vor intra astfel în dialog cu spiri­tul românesc.

Ioan Es Pop
"Un câştig pe termen scurt, mediu şi lung, pentru literatura română"

Atmosfera de aici, de la Salonul de carte de la Paris, este mai normală decât credeam. Salonul acesta înseamnă un câştig pe termen scurt, mediu şi lung pentru literatura ro­mâ­nă. Adevărul este că aici, la a­ceastă sărbătoare a cărţii, oamenii in­teracţionează şi nici unul dintre ei nu este mai presus de celălalt. Sunt foarte fericiţi că sunt egali unii cu alţii, măcar la acest nivel al litera­turii şi al interac­ţiu­nii. Desigur, exis­tă unii mai egali decât egalii, dar ei nu sunt aici.

Salonul de carte de la Paris în cifre, păreri şi imagini

* Salonul de carte a fost organizat la centrul expo­zi­ţional parizian de la Porte de Versailles, pe o supra­faţă de 40.000 m pătraţi.
* Au fost peste 196.000 de vizitatori, cu 5% mai mulţi decât la ediţia precedentă.
* Au fost invitaţi peste 3000 de autori din toată lumea.
* Au fost prezente 1200 de edituri.
* Peste 28.000 de profesionişti în industria cărţii (edi­tori, tipografi, graficieni, difuzori) au trecut porţile Salonului de carte.
* Ediţia din acest an a fost numită de către orga­nizatori "cea mai internaţională ediţie", datorită pre­zen­ţei editurilor din 45 de ţări.
* Au avut loc peste 500 de evenimente: lansări de carte, dezbateri, seminarii, mese rotunde, colocvii.
* A fost organizat un sector culinar, de peste 600 m pătraţi, în care au avut loc demonstraţii culinare orga­ni­zate de către edituri specializate în publicaţii gastro­no­mice. (Poetul Mircea Dinescu a gătit în faţa publi­cu­lui francez.)
* Salonul de carte de la Paris a fost onorat de vizita preşedintelui Franţei, François Hollande, care a vizitat şi standul României, şi de prezenţa Ministrului francez al culturii, Aurelie Filippetti, care s-a arătat interesată de literatura română contemporană.
* Jean-François Colosimo, preşedintele CNL (Cen­trul Naţional al Cărţii, din Franţa) a afirmat că "Pre­zenţa României ca ţară invitată la cea de-a 33-a ediţie a "Salon du livre" este o veritabilă reuşită."
* La Salon au fost prezenţi zeci de mii de copii şi elevi, aduşi de către învăţători, pentru a se obişnui cu ase­menea manifestări. (N-am văzut niciodată, nicăieri un număr atât de mare de copii la un eveniment cultu­ral şi nici asemenea uriaşe mulţimi de oameni, ade­vă­rate cohorte, care umpleau bulevardul, îndreptându-se spre pavilionul expoziţional în care a avut loc "Salon du Livre." Asta este încă o demonstraţie în plus a fap­tului că litera scrisă şi tipărită va dăinui în ciuda crizei care se simte şi la Paris, deşi, aşa cum spunea pe vre­muri Jacques Prévert, "Sena curge încă liniştită, fără griji, ziua şi noaptea".

Paris, martie, 2013