"Satul nou" de lângă Muzeul Satului

Ion Longin Popescu
În dulcele și aparent nevinovatul an 1990, pe când mafia imobiliară era încă departe de porțile Cetății lui Bucur, Primăria Capitalei, condusă de neuitatul primar Ștefan Ciurel, a oferit Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti", într-un exces de generozitate romantică, o parcelă de teren de 3,5 hec­tare.

Situat în imediata vecinătate a Palatului Regal Elisabeta, pământul acesta extrem de scump, în fapt o bucată neîngrijită de Herăstrău, valorează astăzi mili­oane de euro. În 2006-2007, "băieții deștepți" din bran­șa imobiliară au început să tragă sfori, poate-poate ar fi reușit să-l smulgă din proprietatea muzeală. Din fericire, s-au trezit prea târziu! Încă din 2005, la cârma muzeului venise un manager adevărat, de înaltă califi­care și iubitor al valorilor naționale, un conservator și un vizionar din școala întemeietorilor Dimitrie Gusti și Gheorghe Focșa. Este vorba de dr. Paulina Popoiu, con­ferențiar universitar și director general al celui mai vizitat muzeu din România. Câștigând postul prin con­curs de proiecte de management, doamna Popoiu a de­clan­șat imediat operațiunile de cadastru și a reușit inta­bularea întregii suprafețe, atât a celei noi, cât și a celei vechi, instalând astfel un scut impenetrabil în jurul unei proprietăți atât de râvnite. Sute de angajați, oa­meni de cultură, colaboratori, din țară și din străinătate, au răsuflat ușurați: Muzeul Național al Satului, unul dintre cele mai spectaculoase muzee ale Europei, era salvat pentru totdeauna! Tot ce mai rămânea de făcut era să fie lărgit și îmbogățit, iar temele de cercetare să cunoască o revi­go­rare demnă de marii înaintași. Așa a intrat în prim-plan pro­iectul "Muzeul Nou" - o viziune amplă, organic legată de menirea unei astfel de in­sti­tuții în seco­lul al XXI-lea. Pau­lina Popoiu își vede astfel por­nind în linie dreap­tă un vis de o viață: un muzeu viu, in­teractiv, în care exponatele nu mai stau nemișcate pe rafturi sau la um­bra stejarilor, ci sunt folosite pen­tru învățătură în spiritul tradiției, "ca la mama aca­să", "ca în sat la noi", "ca în copi­lăria noastră".

Aleea Minorităților, Aleea Meșterilor, Aleea Bisericii...

Cine va vizita în această primăvară Muzeul Satului va observa, în partea de sud, pe lângă aleea ce duce la poarta principală a Palatului Regal, lucrări ample de restaurare și construcții. Este "muzeul nou al satului vechi", în viziunea Paulinei Popoiu. Acesta începe cu Aleea Minorităților "Acad. Nicolae Cajal" și continuă cu Aleea Meșterilor și Aleea Bisericii. Zeci de copaci seculari creează principalele repere, deoarece întregul proiect a fost desenat în funcție de acești monumentali mesageri aflați în viață de la 1900 și chiar mai de de­mult. Practic, nu a fost tăiat niciun copac, se lucrează în jurul lor. Când, spre exemplu, schițele de pe plan­șetă ajung inevitabil în vreun pâlc de stejari, arhitectul vine la fața locului și schimbă proiectul. Pe principala alee au fost deja ridicate un număr de monumente, începând cu casa evreiască din Călinești, Maramureș. Urmează casa de huțuli din Bucovina. În scurt timp, va fi adusă casa germană de cărămidă, din Dealul Fru­mos, Brașov. Sunt de adus, de asemenea, casa turceas­că și o geamie de sat din Dobrogea. Pe Aleea Mește­rilor, sunt prezentate meșteșugurile și ocupațiile. Se pot ve­dea atelierul olarilor, atelierul fiera­rilor, atelierul dogarilor, casa apicul­to­rului, casa văsarului (meșterul care confecționa vase din lemn), casa pro­fesorului, atelierul cerarilor (locul unde se tescuia ceara de albi­ne), caba­na silvicultorului. Ni­meni nu a repre­zentat până acum, într-un mu­zeu în aer liber, lucrul la pădure sau tehnica stupăritului.

"Segmente de cultură"

Cum va funcționa muzeul "in vivo"? Doamna Popoiu ia ca prim exemplu cabana silvicultorului. Aici vor fi desfășurate programele educa­tive pentru copii, "Etno-zoologia" și "Lumea în care trăim". În casele mi­norităților, se vor organiza zilele fiecărei etnii, cu obiceiuri, dansuri, muzică și bucate specifice, gătite chiar în anexele respective. Dacă la început va fi greu, până când infor­mațiile vor circula în jurul Globului, la edițiile următoare, mulți nos­talgici din lumea largă, mai ales dintre evreii români, nu vor rata o petrecere în "casa părintească". "Segmente de cultură" ca acestea vor de­pune o mărturie mult mai intensă, mai credibilă, despre civilizația satului românesc, așa cum în niciun muzeu nu s-a reușit până acum. Un plus de interes va stârni afișarea istoriei fiecărei case, istoria foș­tilor proprie­tari, albume de fo­tografii din fa­milia respec­tivă. Dacă, în vechiul muzeu, este expus țăra­nul, cu vatra și uneltele lui mici de lemn, în "aripa nouă" se vor regăsi, pentru prima dată, și intelectualii satului, preotul, das­călul, oamenii în­stăriți etc. În mijlocul "sa­tului", se înalță biserica de lemn din Turea, Cluj, desco­pe­rită în 1903 de Tzi­gara-Samur­caș. Dacă în partea veche a muzeului, cu­nos­cutele bise­rici de lemn, de secol XVII-XVIII, vor ră­mâ­ne doar sim­ple exponate mu­zeale, în a­ceastă biseri­cu­ță se vor ține slujbe duminicale, se vor oficia cununii și botezuri, urmând întru­totul tipicul rural. Solicitările pentru că­să­torii în muzeu sunt vechi și nume­roa­se, astfel că noul proiect va aduce multă bucurie, chiar din această vară, mai ales în rândul nostalgicilor. Cu binecu­vân­tarea a doi patriarhi, regretatul Teoctist și PF Daniel, biserica va primi hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sub îndrumarea consilierului pa­triarhal Nicolae, a fost deja refăcută catapeteas­ma (din 44 de icoane dăruite de ÎPS Calinic de la Ar­geș). Au fost comandate veșminte preoțești la o mâ­năs­tire, ast­fel că ziua primei slujbe este tot mai aproa­pe. Dar sur­pri­zele "muzeului viu" nu se termină aici. Lângă bise­rică va fi o școală din zid, de tip "Spiru Haret". Cum pe lista monumentelor istorice nu este înscrisă nicio școală de acest tip și cum momentul apa­riției acestor școli a marcat pentru totdeauna învă­ță­mântul româ­nesc, Muzeul Național al Satului va salva de la uitare una dintre aceste școli. Care nu va fi doar o clădire frumoasă și tăcută, ci un spațiu viu, gălă­gios, plin de culoare, ca orice școală sătească. Muzeul va pofti șco­lile din București sau din țară să țină di­verse cursuri în clasele modeste, salvate de la uitare, sau va organiza cursuri proprii, conform unor progra­me de respectare a mediului, de salvare a patrimo­niului, de agricultură, de botanică, programe anti-drog etc. Se vor deschide și mici ateliere meș­te­șugărești, de lucru manual; pe scurt, va fi o școală cum era pe vre­muri.

Hanul Galben, Cantonul de la drum...

Un capitol special al proiectului Pau­linei Popoiu îl reprezintă reconstituirea unor clădiri de interes public. Între aces­tea, a fost deja reconstruit, după cercetări îndelungate, Hanul Galben din maha­laua Filantro­piei (cândva un sat de câm­pie, în afara Bucureștiului). Han mic, de drum, dispărut demult. Din fericire, Fa­cultatea de Arhitectură avea planurile originale, astfel că meș­terii muzeului au reușit reconstruirea lui cu acuratețe. Va func­ționa ca pe vremuri, cu gastronomie tradițională. Însă pro­gra­mul va urma programul mu­­zeu­lui, nu va fi îngăduit nimănui să-l trans­forme în lo­cal urban. Nu va fi închiriat niciunui "rechin" din ali­menta­ția pu­blică, ci va avea regim de cafe­terie de mu­zeu și va servi pen­tru pro­movarea bucătă­riei tradi­țio­nale și mâ­năs­tirești; printre bucătari se vor afla și măi­cuțe, invitate să-i în­vețe pe mireni arta cu­linară din mâ­năstiri. Vor fi per­mise nunțile tra­diționale, dar în limi­tele programului anunțat. Și încă un amă­nunt: se va lansa pro­gramul "Ziua copilului tău în Muzeul Satului". Hanul va putea fi astfel închiriat pen­tru petreceri de copii. Nu McDo­nald's, ci Muzeul Sa­tului! Pe de altă parte, Pau­lina Popoiu s-a gândit la am­basade. Dacă tot își organi­zează diverse ambasade zile­le naționale în restaurante, de ce n-ar veni la Mu­zeul Satu­lui? Aici își vor putea aduce mâncare și bău­tură tradițio­nală și vor avea parte de o atmosferă potri­vită ori­cărei sărbători. În com­ple­tare, mu­zeul propune Salo­nul de dans din Aluniș, Pra­hova, ul­ti­mul găsit în țară. Un salon care va fi în per­ma­nență ocu­pat fie cu dansuri populare, fie cu spec­­tacole de teatru pentru copii, din seria "Păcală s-a născut ro­mân", fie cu mici ateliere meșteșugărești care vor crea impresia că parti­cipanții locuiesc chiar acolo. Se va organiza și un loc de joacă tradițională, unde vor fi reîn­viate jocurile de odi­nioară ale copilăriei din mediul ru­ral, de la călușei, la oină, ala-bala-porto­cala, ba­tis­ta parfu­mată, șotronul etc. Sunt jo­curile uitate, ig­norate de co­piii de azi, mult prea pierduți cu privirile în com­putere și smartphone-uri. Alături a fost deja ridi­cată o casă a po­veștilor, unde copiii pot asculta bas­me spuse de ac­tori sau chiar de părinții și bunicii lor. Una este să asculți basmul cu Greuceanu în apar­ta­men­tul de bloc, și alta va fi să stai pe scăunel, lân­gă vatră, cu cana de ceai din măceșe alături, în am­bianța creată la muzeu, chiar peste gard de Palatul Regal! Tot de vremuri nos­talgice amintesc și cele două staule (staure) din Apu­seni, unul din piatră, celălalt din lemn, unde iernau odinioară oile, departe de satele inacce­sibile din munți. Excursia imaginată de direc­toarea Popoiu se apropie de sfârșit. Ne-am întors la intrare, unde s-a înălțat deja o cons­truc­ție cum rar am văzut: Cantonul de la drum. O arhitectură speci­fică, funcțio­nală, ce reînvie atmo­sfera poștalioanelor de altădată, va completa "alaiul de volume originale" din muzeu. La canton vor fi cazați meșterii din pro­vincie, astfel că vor putea fi în per­manență la dispo­ziția vizi­tatorilor. După toate acestea, mă voi simți obligat să urmăresc de aproape evoluția acestui colț de rai. În maximum doi ani, totul va fi predat la cheie, crede doamna directoare. Fascinația aces­tui loc bine­cuvântat nu va putea fi întrecută de niciun alt muzeu al satului din Europa. Cum spunea profe­sorul Ilie Moise din Sibiu, cel care a donat "Casa din Cut", Mu­zeul Satului este un muzeu original "nu nu­mai pentru că a con­servat construcții și obiecte care au dispărut de mult din teren, dar și pentru că a păs­trat, în struc­tura sa, gândirea înaintașilor".

Foto: Corneliu Stăncescu