Situat în imediata vecinătate a Palatului Regal Elisabeta, pământul acesta extrem de scump, în fapt o bucată neîngrijită de Herăstrău, valorează astăzi milioane de euro. În 2006-2007, "băieții deștepți" din branșa imobiliară au început să tragă sfori, poate-poate ar fi reușit să-l smulgă din proprietatea muzeală. Din fericire, s-au trezit prea târziu! Încă din 2005, la cârma muzeului venise un manager adevărat, de înaltă calificare și iubitor al valorilor naționale, un conservator și un vizionar din școala întemeietorilor Dimitrie Gusti și Gheorghe Focșa. Este vorba de dr. Paulina Popoiu, conferențiar universitar și director general al celui mai vizitat muzeu din România. Câștigând postul prin concurs de proiecte de management, doamna Popoiu a declanșat imediat operațiunile de cadastru și a reușit intabularea întregii suprafețe, atât a celei noi, cât și a celei vechi, instalând astfel un scut impenetrabil în jurul unei proprietăți atât de râvnite. Sute de angajați, oameni de cultură, colaboratori, din țară și din străinătate, au răsuflat ușurați: Muzeul Național al Satului, unul dintre cele mai spectaculoase muzee ale Europei, era salvat pentru totdeauna! Tot ce mai rămânea de făcut era să fie lărgit și îmbogățit, iar temele de cercetare să cunoască o revigorare demnă de marii înaintași. Așa a intrat în prim-plan proiectul "Muzeul Nou" - o viziune amplă, organic legată de menirea unei astfel de instituții în secolul al XXI-lea. Paulina Popoiu își vede astfel pornind în linie dreaptă un vis de o viață: un muzeu viu, interactiv, în care exponatele nu mai stau nemișcate pe rafturi sau la umbra stejarilor, ci sunt folosite pentru învățătură în spiritul tradiției, "ca la mama acasă", "ca în sat la noi", "ca în copilăria noastră".
Aleea Minorităților, Aleea Meșterilor, Aleea Bisericii...
Cine va vizita în această primăvară Muzeul Satului va observa, în partea de sud, pe lângă aleea ce duce la poarta principală a Palatului Regal, lucrări ample de restaurare și construcții. Este "muzeul nou al satului vechi", în viziunea Paulinei Popoiu. Acesta începe cu Aleea Minorităților "Acad. Nicolae Cajal" și continuă cu Aleea Meșterilor și Aleea Bisericii. Zeci de copaci seculari creează principalele repere, deoarece întregul proiect a fost desenat în funcție de acești monumentali mesageri aflați în viață de la 1900 și chiar mai de demult. Practic, nu a fost tăiat niciun copac, se lucrează în jurul lor. Când, spre exemplu, schițele de pe planșetă ajung inevitabil în vreun pâlc de stejari, arhitectul vine la fața locului și schimbă proiectul. Pe principala alee au fost deja ridicate un număr de monumente, începând cu casa evreiască din Călinești, Maramureș. Urmează casa de huțuli din Bucovina. În scurt timp, va fi adusă casa germană de cărămidă, din Dealul Frumos, Brașov. Sunt de adus, de asemenea, casa turcească și o geamie de sat din Dobrogea. Pe Aleea Meșterilor, sunt prezentate meșteșugurile și ocupațiile. Se pot vedea atelierul olarilor, atelierul fierarilor, atelierul dogarilor, casa apicultorului, casa văsarului (meșterul care confecționa vase din lemn), casa profesorului, atelierul cerarilor (locul unde se tescuia ceara de albine), cabana silvicultorului. Nimeni nu a reprezentat până acum, într-un muzeu în aer liber, lucrul la pădure sau tehnica stupăritului.
"Segmente de cultură"
Cum va funcționa muzeul "in vivo"? Doamna Popoiu ia ca prim exemplu cabana silvicultorului. Aici vor fi desfășurate programele educative pentru copii, "Etno-zoologia" și "Lumea în care trăim". În casele minorităților, se vor organiza zilele fiecărei etnii, cu obiceiuri, dansuri, muzică și bucate specifice, gătite chiar în anexele respective. Dacă la început va fi greu, până când informațiile vor circula în jurul Globului, la edițiile următoare, mulți nostalgici din lumea largă, mai ales dintre evreii români, nu vor rata o petrecere în "casa părintească". "Segmente de cultură" ca acestea vor depune o mărturie mult mai intensă, mai credibilă, despre civilizația satului românesc, așa cum în niciun muzeu nu s-a reușit până acum. Un plus de interes va stârni afișarea istoriei fiecărei case, istoria foștilor proprietari, albume de fotografii din familia respectivă. Dacă, în vechiul muzeu, este expus țăranul, cu vatra și uneltele lui mici de lemn, în "aripa nouă" se vor regăsi, pentru prima dată, și intelectualii satului, preotul, dascălul, oamenii înstăriți etc. În mijlocul "satului", se înalță biserica de lemn din Turea, Cluj, descoperită în 1903 de Tzigara-Samurcaș. Dacă în partea veche a muzeului, cunoscutele biserici de lemn, de secol XVII-XVIII, vor rămâne doar simple exponate muzeale, în această bisericuță se vor ține slujbe duminicale, se vor oficia cununii și botezuri, urmând întrutotul tipicul rural. Solicitările pentru căsătorii în muzeu sunt vechi și numeroase, astfel că noul proiect va aduce multă bucurie, chiar din această vară, mai ales în rândul nostalgicilor. Cu binecuvântarea a doi patriarhi, regretatul Teoctist și PF Daniel, biserica va primi hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sub îndrumarea consilierului patriarhal Nicolae, a fost deja refăcută catapeteasma (din 44 de icoane dăruite de ÎPS Calinic de la Argeș). Au fost comandate veșminte preoțești la o mânăstire, astfel că ziua primei slujbe este tot mai aproape. Dar surprizele "muzeului viu" nu se termină aici. Lângă biserică va fi o școală din zid, de tip "Spiru Haret". Cum pe lista monumentelor istorice nu este înscrisă nicio școală de acest tip și cum momentul apariției acestor școli a marcat pentru totdeauna învățământul românesc, Muzeul Național al Satului va salva de la uitare una dintre aceste școli. Care nu va fi doar o clădire frumoasă și tăcută, ci un spațiu viu, gălăgios, plin de culoare, ca orice școală sătească. Muzeul va pofti școlile din București sau din țară să țină diverse cursuri în clasele modeste, salvate de la uitare, sau va organiza cursuri proprii, conform unor programe de respectare a mediului, de salvare a patrimoniului, de agricultură, de botanică, programe anti-drog etc. Se vor deschide și mici ateliere meșteșugărești, de lucru manual; pe scurt, va fi o școală cum era pe vremuri.
Hanul Galben, Cantonul de la drum...
Un capitol special al proiectului Paulinei Popoiu îl reprezintă reconstituirea unor clădiri de interes public. Între acestea, a fost deja reconstruit, după cercetări îndelungate, Hanul Galben din mahalaua Filantropiei (cândva un sat de câmpie, în afara Bucureștiului). Han mic, de drum, dispărut demult. Din fericire, Facultatea de Arhitectură avea planurile originale, astfel că meșterii muzeului au reușit reconstruirea lui cu acuratețe. Va funcționa ca pe vremuri, cu gastronomie tradițională. Însă programul va urma programul muzeului, nu va fi îngăduit nimănui să-l transforme în local urban. Nu va fi închiriat niciunui "rechin" din alimentația publică, ci va avea regim de cafeterie de muzeu și va servi pentru promovarea bucătăriei tradiționale și mânăstirești; printre bucătari se vor afla și măicuțe, invitate să-i învețe pe mireni arta culinară din mânăstiri. Vor fi permise nunțile tradiționale, dar în limitele programului anunțat. Și încă un amănunt: se va lansa programul "Ziua copilului tău în Muzeul Satului". Hanul va putea fi astfel închiriat pentru petreceri de copii. Nu McDonald's, ci Muzeul Satului! Pe de altă parte, Paulina Popoiu s-a gândit la ambasade. Dacă tot își organizează diverse ambasade zilele naționale în restaurante, de ce n-ar veni la Muzeul Satului? Aici își vor putea aduce mâncare și băutură tradițională și vor avea parte de o atmosferă potrivită oricărei sărbători. În completare, muzeul propune Salonul de dans din Aluniș, Prahova, ultimul găsit în țară. Un salon care va fi în permanență ocupat fie cu dansuri populare, fie cu spectacole de teatru pentru copii, din seria "Păcală s-a născut român", fie cu mici ateliere meșteșugărești care vor crea impresia că participanții locuiesc chiar acolo. Se va organiza și un loc de joacă tradițională, unde vor fi reînviate jocurile de odinioară ale copilăriei din mediul rural, de la călușei, la oină, ala-bala-portocala, batista parfumată, șotronul etc. Sunt jocurile uitate, ignorate de copiii de azi, mult prea pierduți cu privirile în computere și smartphone-uri. Alături a fost deja ridicată o casă a poveștilor, unde copiii pot asculta basme spuse de actori sau chiar de părinții și bunicii lor. Una este să asculți basmul cu Greuceanu în apartamentul de bloc, și alta va fi să stai pe scăunel, lângă vatră, cu cana de ceai din măceșe alături, în ambianța creată la muzeu, chiar peste gard de Palatul Regal! Tot de vremuri nostalgice amintesc și cele două staule (staure) din Apuseni, unul din piatră, celălalt din lemn, unde iernau odinioară oile, departe de satele inaccesibile din munți. Excursia imaginată de directoarea Popoiu se apropie de sfârșit. Ne-am întors la intrare, unde s-a înălțat deja o construcție cum rar am văzut: Cantonul de la drum. O arhitectură specifică, funcțională, ce reînvie atmosfera poștalioanelor de altădată, va completa "alaiul de volume originale" din muzeu. La canton vor fi cazați meșterii din provincie, astfel că vor putea fi în permanență la dispoziția vizitatorilor. După toate acestea, mă voi simți obligat să urmăresc de aproape evoluția acestui colț de rai. În maximum doi ani, totul va fi predat la cheie, crede doamna directoare. Fascinația acestui loc binecuvântat nu va putea fi întrecută de niciun alt muzeu al satului din Europa. Cum spunea profesorul Ilie Moise din Sibiu, cel care a donat "Casa din Cut", Muzeul Satului este un muzeu original "nu numai pentru că a conservat construcții și obiecte care au dispărut de mult din teren, dar și pentru că a păstrat, în structura sa, gândirea înaintașilor".
Foto: Corneliu Stăncescu