Scandalurile de pe scena politică a ultimelor luni de zile au creat cortina de fum perfectă pentru ascunderea de ochii presei şi ai opiniei publice a noii ofensive distructive, de tip ceauşist, a Primăriei Generale a Capitalei. Având de partea sa un Consiliu General obedient, de aceeaşi culoare politică, primarul Sorin Oprescu, un Don Quijote bine intenţionat în aparenţă, dar în realitate un personaj obsedat de proiecte distrugătoare de patrimoniu urbanistic, a pus pe ordinea de zi mai vechile trăsnăi din recuzita sa dâmboviţeană: înconjurarea restaurantului "Cina”, monument istoric, cu două blocuri de sticlă, aşa cum le visase acum câţiva ani fostul arhitect şef Hurduc, adică la 50 de metri de Ateneul Român; proiectul de creare a unei autostrăzi în zona Ciurel, care să aducă traficul de pe autostrada Bucureşti-Piteşti aproape de Piaţa Unirii; proiectul de translare ilegală a Halei Matache de pe fundaţia ei istorică şi altele. În fine, Oprescu nu renunţă la pasajele subterane din Piaţa Charles de Gaulle şi Casa Presei, pasaje care vor afecta grav bulevardele istorice Aviatorilor, Mareşal Prezan şi Kiseleff. După ce a îndepărtat pavajul monument istoric de pe aceste artere de promenadă ale Micului Paris, demolatorul de la Primărie doreşte să-şi exerseze deficitul de iubire pentru capitala României prin pasaje şi autostrăzi care nu vor face altceva decât să aducă şi mai mult trafic în centrul oraşului, în contratimp cu tendinţele europene. Scandalizaţi, urbaniştii şi arhitecţii bucureşteni s-au întâlnit recent la Institutul Iorga şi au stabilit căile de urmat pentru clasarea amintitelor bulevarde ca monumente istorice - solicitare respinsă cu un an şi jumătate în urmă de fostul ministru Kelemen Hunor. Ei speră că profesorul de istorie Haşoti, ministrul actual, va avea mai multă înţelegere pentru o astfel de nobilă solicitare. Arhitectul Dan Marin, unul dintre cei care se luptă de multă vreme pentru salvarea patrimoniului bucureştean, ne vorbeşte despre stadiul actual al bătăliei urbaniştilor cu interesele oculte slujite de aleşii locali.
"Legile au fost şi sunt neclare, tolerante cu infractorii, permisive cu derogările”
- Dacă am compara distrugerile de patrimoniu urban din timpul lui Ceauşescu şi distrugerile ultimilor 23 de ani, la ce rezultat am ajunge?
- La un rezultat înfricoşător. Pe timpul lui Ceauşescu s-a demolat concentrat, secţiuni întregi din oraş. După 1989, e drept, nu s-au mai demolat fronturi întregi de clădiri, ci difuz şi numai în anumite zone vechi, istorice. În schimb, cantitativ şi calitativ s-a demolat la fel, poate chiar mai mult ca număr de case. Au dispărut palate boiereşti, proprietăţi moştenite şi vândute către aventurierii imobiliari, elemente esenţiale ale identităţii Bucureştiului. Specula imobiliară a fost scăpată de sub control. Dezvoltarea urbană a intrat în haos. Corupţia a luat amploare. Legile au fost şi sunt neclare, tolerante cu infractorii, permisive cu derogările. Aceste derogări anulează practic întreaga legislaţie, statuând excepţia ca fiind regulă. În fine, o vină o poartă bucureştenii înşişi care, în bună măsură, n-au o cultură a locuirii urbane moderne şi pentru care, uneori, verdeaţa şi casele la curte sunt o pacoste. Câte demolări criminale, de case monumente, de spaţii unice prin frumuseţea şi mesajul lor istoric, nu s-au făcut sub ochii impasibili ai vecinilor?
- Bucureştiul a ajuns de râsul Europei prin numărul impresionant de case "care plâng”, lăsate intenţionat în părăsire. Este vorba de case-monument. Cum vedeţi această dramatică situaţie?
- Vina o poartă inclusiv primăria, care nu are o structură specializată pentru protejarea patrimoniului istoric. Dat fiind că faţadele sunt un bun public, bugetul primăriei şi banii europeni ar trebui să finanţeze restaurările, lăsând interioarele în grija proprietarilor. Din păcate, nici un primar postdecembrist n-a iubit Bucureştiul, n-a avut vreo iniţiativă de renovare urbană corectă, cum s-a întâmplat la Sibiu, spre exemplu. Nici unul n-a înţeles că renovarea caselor vechi i-ar aduce şi lui, nu numai oraşului, o mulţime de beneficii.
- După ce a distrus pavajul istoric al bulevardelor Aviatorilor şi Mareşal Prezan, primarul Sorin Oprescu şi-a adus aminte de proiectatele pasaje subterane din Piaţa Charles de Gaulle şi Casa Presei. Cum au reacţionat arhitecţii şi urbaniştii?
- Toată lumea este îngrijorată şi speră ca noul ministru al Culturii, Puiu Haşoti, să încerce anularea deciziei lui Kelemen Hunor şi emiterea unei noi hotărâri de clasare a acestor bulevarde ca monumente istorice, aşa cum realitatea o impune. Aceste bulevarde sunt în pericol sa fie profund modificate faţă de cum le ştim azi şi faţă de cum ne-au fost lăsate de înaintaşi. Ele trebuie lăsate aşa cum sunt! Pasajele respective ar schimba enorm aliniamentele istorice de arbori, ar provoca defrişări masive de tei monumentali (cred ca mult peste 100!), ar schimba configuraţia cunoscută, păstrătoare a identităţii oraşului. Nu trebuie să permitem această intervenţie cel puţin neinspirată. Argumentele primăriei sunt false. Specialiştii în trafic - cei independenţi, desigur - au demonstrat că nu există motivaţie serioasă pentru construirea acestor pasaje. Domnul primar nici nu-şi dă seama că proiectul domniei sale de autostradă suspendată, în fapt un inel de circulaţie, care are rolul de a face ca maşinile să ocolească centrul, se bate cap în cap cu proiectatele pasaje Kiseleff şi Aviatorilor, care nu vor face decât să încurajeze pătrunderea maşinilor în centru. Este obligatoriu să respecte noţiunile elementare de urbanism. Ca să spun şi mai mult, pasajele domnului Oprescu vor muta blocajul din Pipera şi Piaţa Presei la Piaţa Victoriei. Pe Şoseaua Kiseleff şi pe bulevardul Aviatorilor vor apărea rampe cum sunt cele de la magazinul Cocor, ceea ce va face ca aceste artere monumentale să se transforme în artere de mare trafic.
"Este absurd să pretinzi să vii de la Snagov, ca din puşcă, direct în centrul Bucureştiului”
- Toţi aceşti domni au în vedere cartierele rezidenţiale construite haotic în localităţi precum Corbeanca sau clădirile de birouri apărute la Voluntari. Adică în afara Bucureştiului. Dar ce obligaţie are Bucureştiul faţă de cei care lucrează sau se odihnesc în alte localităţi? De ce să-şi distrugă bulevardele pentru ei? De ce, sunt eu, ca primar, obligat să le fac acestor navetişti pasaje cu sacrificarea unor zone protejate ale Capitalei României? Argumentul lor este cel puţin bizar, deoarece este absurd să pretinzi să vii de la Snagov, ca din puşcă, direct în centrul Bucureştiului.
- Dacă adăugăm şi parcarea subterană de la Universitate, de sub statui, unde s-a distrus situl arheologic al Şcolii Domneşti Sfântul Sava, întregim în chip nefericit "domnia” primarului Oprescu. Cum se ajunge la aceste proiecte atât de scandaloase?
- Parcajul respectiv este tot un proiect al vechii administraţii şi a fost avizat ca proiect de infrastructură, nu de urbanism, la fel ca pasajele în discuţie. S-au stabilit costurile, detaliile tehnice, durata de realizare, fără ca Direcţia de Urbanism a primăriei să fie implicată în vreun fel, aşa cum era firesc pentru o asemenea lucrare. În ceea ce mă priveşte, aş fi preferat ca, în loc să tulbure spaţiul pieţei cu un parcaj subteran (dar cu efecte şi servituţi foarte vizibile la suprafaţă!), primăria să ia un teren undeva, în apropiere (exista această posiblitate), să construiască spaţii de birouri în faţă şi parcaj subteran şi suprateran în spate, mutând astfel maşinile de la statui. Dar acest lucru s-ar întâmpla numai dacă primăria ar avea o politică urbană unitară, o viziune sănătoasă asupra dezvoltării şi structuri operaţionale adecvate.
- O altă categorie de clădiri aflate pe cale de dispariţie sunt fostele uzine, fabrici sau mori, care au fost lăsate în părăsire, în loc de a fi transformate în centre culturale, muzee, cluburi etc. Cum ar trebui regândită această sensibilă carenţă a urbanismului românesc?
- Din păcate, ne întoarcem iar la primărie. Cu toate abuzurile acestea de care se vorbeşte, primăria n-a reacţionat. S-a văzut că nici măcar statutul de monument, pe care-l are, spre exemplu, Moara lui Assan, nu asigură protecţia acestor clădiri, care au fost agresate, incendiate, sparte, lăsate fără acoperişuri. Singura soluţie de salvare este exproprierea, pe care legea monumentelor o permite. Primăria nu se gândeşte însă să uzeze de acest drept legal. Exemplul cel mai elocvent şi scandalos este cel al casei Miclescu de pe Kiseleff, monument istoric.
"Imaginaţi-vă Ateneul Român înconjurat de blocuri!”
- Ca o culme a urbanismului dâmboviţean, la Bucureşti se spune că sunt mai multe monumente decât la Paris. Ce să mai credem?
- E posibil, deoarece legea zonelor protejate din România este deficitară şi permisivă. Abia legea monumentelor pare ceva mai eficientă. Noi ne zbatem să obţinem clasarea respectivelor bulevarde ca monumente istorice, deoarece numai aşa le-am putea salva. Ele se află deja într-o "zonă protejată”, dar nu ne foloseşte la nimic, deoarece acest statut nu a fost respectat nici în trecut şi continuă să nu fie respectat nici astăzi. La Paris, dimpotrivă, regulamentul de zonă protejată funcţionează foarte bine, de aceea nu e nevoie să declari drept monumente ceea ce oricum se bucură de protecţie. Avem şi aici un specific românesc. Reluând o comparaţie care s-a mai făcut, în urbanism, ca să înţelegi exact rolul monumentelor şi al zonelor protejate, trebuie să te gândeşti la operă, unde există nu numai solistul, ci şi corul. Fără cor, adică fără întregul context reprezentat de mulţimea de case din zonele protejate, solistul, adică monumentul, pare stingher într-o lume străină. Imaginaţi-vă Ateneul Român înconjurat de blocuri!
- La fostul restaurant "Cina”, bat clopotele mafiei imobiliare! "Băieţi deştepţi” vor să încalce regimul de înălţime şi să distrugă superba clădire moştenită din vremea regelui Carol I, "plantându-i” două-trei blocuri de sticlă de jur împrejur. Ce părere aveţi?
- Restaurantul "Cina” ar trebui păstrat integral. Propunerea de supraetajare a actualei clădiri mi se pare neavenită, după cum cred că există o reală problemă în ceea ce priveşte relaţia dintre volumul (blocul) propus pe strada Franklin şi clădirea existentă, distanţa dintre ele fiind foarte mică.
- În contextul în care Bucureştiul este pe ultimul loc în Europa în privinţa spaţiului verde pe cap de locuitor, defrişarea a peste 100 de tei ar fi o pierdere grea. Ne putem permite acest "lux”?
- Nu ne putem permite să mai tăiem nici un copac din Bucureşti, ar fi un sacrificiu inacceptabil, nu numai pentru rolul estetic pe care-l au aceşti tei din zonele Aviatorilor şi Kiseleff, ci şi pentru contribuţia lor la crearea unui microclimat favorabil. În loc să avem la primărie un program de înverzire a oraşului, de creare a centurii verzi preconizate de edilii interbelici, venim şi doborâm trei sute de tei superbi care străjuiesc un bulevard la fel de superb, cum numai la Paris mai găseşti. Tăiem copaci minunaţi, potriviţi cu clima noastră, şi punem în locul lor hârdaie cu arbuşti exotici-decorativi care se usucă în fiecare an. Cine face o afacere pe spatele bucureştenilor?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
