Scandalurile de pe scena politică a ultimelor luni de zile au creat cortina de fum perfectă pentru ascunderea de ochii presei și ai opiniei publice a noii ofensive distructive, de tip ceaușist, a Primăriei Generale a Capitalei. Având de partea sa un Consiliu General obedient, de aceeași culoare politică, primarul Sorin Oprescu, un Don Quijote bine intenționat în aparență, dar în realitate un personaj obsedat de proiecte distrugătoare de patrimoniu urbanistic, a pus pe ordinea de zi mai vechile trăsnăi din recuzita sa dâmbovițeană: înconjurarea restaurantului "Cina”, monument istoric, cu două blocuri de sticlă, așa cum le visase acum câțiva ani fostul arhitect șef Hurduc, adică la 50 de metri de Ateneul Român; proiectul de creare a unei autostrăzi în zona Ciurel, care să aducă traficul de pe autostrada București-Pitești aproape de Piața Unirii; proiectul de translare ilegală a Halei Matache de pe fundația ei istorică și altele. În fine, Oprescu nu renunță la pasajele subterane din Piața Charles de Gaulle și Casa Presei, pasaje care vor afecta grav bulevardele istorice Aviatorilor, Mareșal Prezan și Kiseleff. După ce a îndepărtat pavajul monument istoric de pe aceste artere de promenadă ale Micului Paris, demolatorul de la Primărie dorește să-și exerseze deficitul de iubire pentru capitala României prin pasaje și autostrăzi care nu vor face altceva decât să aducă și mai mult trafic în centrul orașului, în contratimp cu tendințele europene. Scandalizați, urbaniștii și arhitecții bucureșteni s-au întâlnit recent la Institutul Iorga și au stabilit căile de urmat pentru clasarea amintitelor bulevarde ca monumente istorice - solicitare respinsă cu un an și jumătate în urmă de fostul ministru Kelemen Hunor. Ei speră că profesorul de istorie Hașoti, ministrul actual, va avea mai multă înțelegere pentru o astfel de nobilă solicitare. Arhitectul Dan Marin, unul dintre cei care se luptă de multă vreme pentru salvarea patrimoniului bucureștean, ne vorbește despre stadiul actual al bătăliei urbaniștilor cu interesele oculte slujite de aleșii locali.
"Legile au fost și sunt neclare, tolerante cu infractorii, permisive cu derogările”
- Dacă am compara distrugerile de patrimoniu urban din timpul lui Ceaușescu și distrugerile ultimilor 23 de ani, la ce rezultat am ajunge?
- La un rezultat înfricoșător. Pe timpul lui Ceaușescu s-a demolat concentrat, secțiuni întregi din oraș. După 1989, e drept, nu s-au mai demolat fronturi întregi de clădiri, ci difuz și numai în anumite zone vechi, istorice. În schimb, cantitativ și calitativ s-a demolat la fel, poate chiar mai mult ca număr de case. Au dispărut palate boierești, proprietăți moștenite și vândute către aventurierii imobiliari, elemente esențiale ale identității Bucureștiului. Specula imobiliară a fost scăpată de sub control. Dezvoltarea urbană a intrat în haos. Corupția a luat amploare. Legile au fost și sunt neclare, tolerante cu infractorii, permisive cu derogările. Aceste derogări anulează practic întreaga legislație, statuând excepția ca fiind regulă. În fine, o vină o poartă bucureștenii înșiși care, în bună măsură, n-au o cultură a locuirii urbane moderne și pentru care, uneori, verdeața și casele la curte sunt o pacoste. Câte demolări criminale, de case monumente, de spații unice prin frumusețea și mesajul lor istoric, nu s-au făcut sub ochii impasibili ai vecinilor?
- Bucureștiul a ajuns de râsul Europei prin numărul impresionant de case "care plâng”, lăsate intenționat în părăsire. Este vorba de case-monument. Cum vedeți această dramatică situație?
- Vina o poartă inclusiv primăria, care nu are o structură specializată pentru protejarea patrimoniului istoric. Dat fiind că fațadele sunt un bun public, bugetul primăriei și banii europeni ar trebui să finanțeze restaurările, lăsând interioarele în grija proprietarilor. Din păcate, nici un primar postdecembrist n-a iubit Bucureștiul, n-a avut vreo inițiativă de renovare urbană corectă, cum s-a întâmplat la Sibiu, spre exemplu. Nici unul n-a înțeles că renovarea caselor vechi i-ar aduce și lui, nu numai orașului, o mulțime de beneficii.
- După ce a distrus pavajul istoric al bulevardelor Aviatorilor și Mareșal Prezan, primarul Sorin Oprescu și-a adus aminte de proiectatele pasaje subterane din Piața Charles de Gaulle și Casa Presei. Cum au reacționat arhitecții și urbaniștii?
- Toată lumea este îngrijorată și speră ca noul ministru al Culturii, Puiu Hașoti, să încerce anularea deciziei lui Kelemen Hunor și emiterea unei noi hotărâri de clasare a acestor bulevarde ca monumente istorice, așa cum realitatea o impune. Aceste bulevarde sunt în pericol sa fie profund modificate față de cum le știm azi și față de cum ne-au fost lăsate de înaintași. Ele trebuie lăsate așa cum sunt! Pasajele respective ar schimba enorm aliniamentele istorice de arbori, ar provoca defrișări masive de tei monumentali (cred ca mult peste 100!), ar schimba configurația cunoscută, păstrătoare a identității orașului. Nu trebuie să permitem această intervenție cel puțin neinspirată. Argumentele primăriei sunt false. Specialiștii în trafic - cei independenți, desigur - au demonstrat că nu există motivație serioasă pentru construirea acestor pasaje. Domnul primar nici nu-și dă seama că proiectul domniei sale de autostradă suspendată, în fapt un inel de circulație, care are rolul de a face ca mașinile să ocolească centrul, se bate cap în cap cu proiectatele pasaje Kiseleff și Aviatorilor, care nu vor face decât să încurajeze pătrunderea mașinilor în centru. Este obligatoriu să respecte noțiunile elementare de urbanism. Ca să spun și mai mult, pasajele domnului Oprescu vor muta blocajul din Pipera și Piața Presei la Piața Victoriei. Pe Șoseaua Kiseleff și pe bulevardul Aviatorilor vor apărea rampe cum sunt cele de la magazinul Cocor, ceea ce va face ca aceste artere monumentale să se transforme în artere de mare trafic.
"Este absurd să pretinzi să vii de la Snagov, ca din pușcă, direct în centrul Bucureștiului”
- Susținătorii acestor proiecte se tem de blocarea totală a traficului din nordul orașului până în anul 2030. De ce ne sperie acești oameni cu astfel de scenarii apocaliptice?
- Toți acești domni au în vedere cartierele rezidențiale construite haotic în localități precum Corbeanca sau clădirile de birouri apărute la Voluntari. Adică în afara Bucureștiului. Dar ce obligație are Bucureștiul față de cei care lucrează sau se odihnesc în alte localități? De ce să-și distrugă bulevardele pentru ei? De ce, sunt eu, ca primar, obligat să le fac acestor navetiști pasaje cu sacrificarea unor zone protejate ale Capitalei României? Argumentul lor este cel puțin bizar, deoarece este absurd să pretinzi să vii de la Snagov, ca din pușcă, direct în centrul Bucureștiului.
- Dacă adăugăm și parcarea subterană de la Universitate, de sub statui, unde s-a distrus situl arheologic al Școlii Domnești Sfântul Sava, întregim în chip nefericit "domnia” primarului Oprescu. Cum se ajunge la aceste proiecte atât de scandaloase?
- Parcajul respectiv este tot un proiect al vechii administrații și a fost avizat ca proiect de infrastructură, nu de urbanism, la fel ca pasajele în discuție. S-au stabilit costurile, detaliile tehnice, durata de realizare, fără ca Direcția de Urbanism a primăriei să fie implicată în vreun fel, așa cum era firesc pentru o asemenea lucrare. În ceea ce mă privește, aș fi preferat ca, în loc să tulbure spațiul pieței cu un parcaj subteran (dar cu efecte și servituți foarte vizibile la suprafață!), primăria să ia un teren undeva, în apropiere (exista această posiblitate), să construiască spații de birouri în față și parcaj subteran și suprateran în spate, mutând astfel mașinile de la statui. Dar acest lucru s-ar întâmpla numai dacă primăria ar avea o politică urbană unitară, o viziune sănătoasă asupra dezvoltării și structuri operaționale adecvate.
- O altă categorie de clădiri aflate pe cale de dispariție sunt fostele uzine, fabrici sau mori, care au fost lăsate în părăsire, în loc de a fi transformate în centre culturale, muzee, cluburi etc. Cum ar trebui regândită această sensibilă carență a urbanismului românesc?
- Din păcate, ne întoarcem iar la primărie. Cu toate abuzurile acestea de care se vorbește, primăria n-a reacționat. S-a văzut că nici măcar statutul de monument, pe care-l are, spre exemplu, Moara lui Assan, nu asigură protecția acestor clădiri, care au fost agresate, incendiate, sparte, lăsate fără acoperișuri. Singura soluție de salvare este exproprierea, pe care legea monumentelor o permite. Primăria nu se gândește însă să uzeze de acest drept legal. Exemplul cel mai elocvent și scandalos este cel al casei Miclescu de pe Kiseleff, monument istoric.
"Imaginați-vă Ateneul Român înconjurat de blocuri!”
- Ca o culme a urbanismului dâmbovițean, la București se spune că sunt mai multe monumente decât la Paris. Ce să mai credem?
- E posibil, deoarece legea zonelor protejate din România este deficitară și permisivă. Abia legea monumentelor pare ceva mai eficientă. Noi ne zbatem să obținem clasarea respectivelor bulevarde ca monumente istorice, deoarece numai așa le-am putea salva. Ele se află deja într-o "zonă protejată”, dar nu ne folosește la nimic, deoarece acest statut nu a fost respectat nici în trecut și continuă să nu fie respectat nici astăzi. La Paris, dimpotrivă, regulamentul de zonă protejată funcționează foarte bine, de aceea nu e nevoie să declari drept monumente ceea ce oricum se bucură de protecție. Avem și aici un specific românesc. Reluând o comparație care s-a mai făcut, în urbanism, ca să înțelegi exact rolul monumentelor și al zonelor protejate, trebuie să te gândești la operă, unde există nu numai solistul, ci și corul. Fără cor, adică fără întregul context reprezentat de mulțimea de case din zonele protejate, solistul, adică monumentul, pare stingher într-o lume străină. Imaginați-vă Ateneul Român înconjurat de blocuri!
- La fostul restaurant "Cina”, bat clopotele mafiei imobiliare! "Băieți deștepți” vor să încalce regimul de înălțime și să distrugă superba clădire moștenită din vremea regelui Carol I, "plantându-i” două-trei blocuri de sticlă de jur împrejur. Ce părere aveți?
- Restaurantul "Cina” ar trebui păstrat integral. Propunerea de supraetajare a actualei clădiri mi se pare neavenită, după cum cred că există o reală problemă în ceea ce privește relația dintre volumul (blocul) propus pe strada Franklin și clădirea existentă, distanța dintre ele fiind foarte mică.
- În contextul în care Bucureștiul este pe ultimul loc în Europa în privința spațiului verde pe cap de locuitor, defrișarea a peste 100 de tei ar fi o pierdere grea. Ne putem permite acest "lux”?
- Nu ne putem permite să mai tăiem nici un copac din București, ar fi un sacrificiu inacceptabil, nu numai pentru rolul estetic pe care-l au acești tei din zonele Aviatorilor și Kiseleff, ci și pentru contribuția lor la crearea unui microclimat favorabil. În loc să avem la primărie un program de înverzire a orașului, de creare a centurii verzi preconizate de edilii interbelici, venim și doborâm trei sute de tei superbi care străjuiesc un bulevard la fel de superb, cum numai la Paris mai găsești. Tăiem copaci minunați, potriviți cu clima noastră, și punem în locul lor hârdaie cu arbuști exotici-decorativi care se usucă în fiecare an. Cine face o afacere pe spatele bucureștenilor?