Arh. DAN MARIN - "În București, specula imobiliară a fost scăpată de sub control. Dezvoltarea urbană a intrat în haos”

Ion Longin Popescu
Profesor la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu”, membru al Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a Primăriei București

Scandalurile de pe scena politică a ultimelor luni de zile au creat cortina de fum perfectă pen­tru ascunderea de ochii presei și ai opiniei publice a noii ofensive distructive, de tip ceaușist, a Primăriei Generale a Capitalei. Având de partea sa un Consiliu General obedient, de aceeași culoare politică, pri­marul Sorin Oprescu, un Don Quijote bine inten­țio­nat în aparență, dar în realitate un personaj obsedat de proiecte distrugătoare de patrimoniu urbanistic, a pus pe ordinea de zi mai vechile trăsnăi din recuzita sa dâm­bovițeană: înconjurarea restaurantului "Cina”, monument istoric, cu două blocuri de sticlă, așa cum le visase acum câțiva ani fostul arhitect șef Hurduc, adică la 50 de metri de Ateneul Român; proiectul de creare a unei autostrăzi în zona Ciurel, care să aducă traficul de pe autostrada București-Pitești aproape de Piața Unirii; proiectul de translare ilegală a Halei Matache de pe fundația ei istorică și altele. În fine, Oprescu nu renunță la pasajele subterane din Piața Charles de Gaulle și Casa Presei, pasaje care vor afecta grav bulevardele istorice Aviatorilor, Mareșal Prezan și Kiseleff. După ce a îndepărtat pavajul monument istoric de pe aceste artere de promenadă ale Micului Paris, demolatorul de la Primărie dorește să-și exerseze deficitul de iubire pentru capitala României prin pasaje și autostrăzi care nu vor face altceva decât să aducă și mai mult trafic în centrul orașului, în contratimp cu tendințele europene. Scandalizați, urbaniștii și arhitecții bucureșteni s-au întâlnit recent la Institutul Iorga și au stabilit căile de urmat pentru clasarea amintitelor bulevarde ca monu­mente istorice - solicitare respinsă cu un an și jumătate în urmă de fostul ministru Kelemen Hunor. Ei speră că profesorul de istorie Hașoti, ministrul actual, va avea mai multă înțelegere pentru o astfel de nobilă soli­ci­tare. Arhitectul Dan Marin, unul din­tre cei care se luptă de multă vreme pentru salvarea patri­mo­niu­lui bucureștean, ne vor­beș­­te despre stadiul actual al bătăliei ur­baniștilor cu interesele oculte slu­jite de aleșii locali.

"Legile au fost și sunt neclare, tolerante cu infractorii, permisive cu derogările”

- Dacă am compara distru­ge­rile de patrimoniu urban din tim­pul lui Ceaușescu și distrugerile ul­timilor 23 de ani, la ce rezultat am ajunge?

- La un rezultat înfricoșător. Pe timpul lui Ceaușescu s-a demolat con­centrat, secțiuni întregi din oraș. După 1989, e drept, nu s-au mai de­molat fronturi întregi de clădiri, ci di­fuz și numai în anumite zone vechi, is­torice. În schimb, cantitativ și ca­litativ s-a demolat la fel, poate chiar mai mult ca număr de case. Au dis­pă­rut palate boierești, proprietăți moște­nite și vân­dute către aventurierii imo­biliari, elemente esen­țiale ale identității Bucureștiului. Specula imobiliară a fost scăpată de sub control. Dez­vol­tarea urbană a intrat în haos. Corupția a luat am­ploa­re. Legile au fost și sunt ne­­clare, tolerante cu in­frac­torii, permisive cu dero­gă­rile. Aceste derogări anu­lează practic întreaga le­gis­la­ție, statuând excepția ca fiind regulă. În fine, o vină o poartă bucureștenii înșiși ca­re, în bună măsură, n-au o cultură a locuirii urbane mo­derne și pentru care, uneori, verdeața și casele la curte sunt o pacoste. Câte demolări criminale, de case monumente, de spații unice prin fru­musețea și mesajul lor istoric, nu s-au făcut sub ochii impasibili ai vecini­lor?

- Bucureștiul a ajuns de râsul Europei prin nu­mă­rul impresionant de case "care plâng”, lăsate in­tenționat în părăsire. Este vorba de case-monument. Cum vedeți această dramatică situație?

- Vina o poartă inclusiv primăria, care nu are o struc­tură specializată pentru protejarea patrimoniului istoric. Dat fiind că fațadele sunt un bun public, bugetul pri­măriei și banii europeni ar trebui să finanțeze restau­rările, lăsând interioarele în grija proprietarilor. Din păcate, nici un primar postdecembrist n-a iubit Bucu­reștiul, n-a avut vreo inițiativă de renovare urba­nă co­rectă, cum s-a întâmplat la Sibiu, spre exemplu. Nici unul n-a înțeles că renovarea caselor vechi i-ar aduce și lui, nu numai orașului, o mulțime de beneficii.

- După ce a distrus pavajul istoric al bulevardelor Avia­torilor și Mareșal Prezan, primarul Sorin Opres­cu și-a adus aminte de proiectatele pasaje subterane din Piața Charles de Gaulle și Casa Presei. Cum au reacționat arhitecții și urbaniștii?

- Toată lumea este îngrijorată și speră ca noul mi­nistru al Culturii, Puiu Hașoti, să încerce anularea de­ci­ziei lui Kelemen Hunor și emiterea unei noi hotărâri de clasare a acestor bulevarde ca monumente istorice, așa cum realitatea o impune. Aceste bulevarde sunt în pericol sa fie profund modificate față de cum le știm azi și față de cum ne-au fost lăsate de înaintași. Ele tre­buie lăsate așa cum sunt! Pasajele respective ar schim­ba enorm aliniamentele istorice de arbori, ar provoca defrișări masive de tei monumentali (cred ca mult pes­te 100!), ar schimba configurația cunoscută, păstră­toa­re a identității orașului. Nu trebuie să permitem această in­ter­venție cel puțin neinspirată. Argumentele pri­mă­riei sunt false. Specialiștii în trafic - cei independenți, desigur - au demonstrat că nu există motivație serioasă pentru construirea acestor pasaje. Domnul primar nici nu-și dă seama că proiectul domniei sale de autostradă suspendată, în fapt un inel de circulație, care are rolul de a face ca mașinile să ocolească centrul, se bate cap în cap cu proiectatele pasaje Kiseleff și Aviatorilor, ca­re nu vor face decât să încurajeze pătrunderea mași­ni­lor în centru. Este obligatoriu să respecte noțiunile elementare de urbanism. Ca să spun și mai mult, pa­sajele dom­nului Oprescu vor muta blo­cajul din Pi­pera și Piața Pre­sei la Piața Vic­toriei. Pe Șo­seaua Kiseleff și pe bulevardul Aviatorilor vor apărea rampe cum sunt cele de la magazinul Cocor, ceea ce va face ca aces­te artere monumentale să se transforme în artere de ma­re trafic.

"Este absurd să pretinzi să vii de la Snagov, ca din pușcă, direct în centrul Bucureștiului”

- Susținătorii aces­tor proiecte se tem de blocarea totală a traficului din nor­dul orașului până în anul 2030. De ce ne sperie a­cești oameni cu astfel de scenarii apocaliptice?

- Toți acești domni au în vedere cartierele rezidențiale construite haotic în lo­ca­lități precum Corbeanca sau clădirile de birouri apă­rute la Voluntari. Adică în afara Bucureștiului. Dar ce obligație are Bucureștiul față de cei care lucrează sau se odihnesc în alte localități? De ce să-și distrugă bu­levardele pentru ei? De ce, sunt eu, ca primar, obligat să le fac acestor navetiști pasaje cu sacrificarea unor zone protejate ale Capitalei României? Argumentul lor este cel puțin bizar, deoarece este absurd să pretinzi să vii de la Snagov, ca din pușcă, direct în centrul Bucu­reștiului.

- Dacă adăugăm și parcarea subterană de la Uni­versitate, de sub statui, unde s-a distrus situl arheo­logic al Școlii Domnești Sfântul Sava, întregim în chip nefericit "domnia” primarului Oprescu. Cum se ajunge la aceste proiecte atât de scandaloase?

- Parcajul respectiv este tot un proiect al vechii administrații și a fost avizat ca proiect de infra­struc­tu­ră, nu de urbanism, la fel ca pasajele în discuție. S-au stabilit costurile, detaliile tehnice, durata de realizare, fără ca Direcția de Urbanism a primăriei să fie im­plicată în vreun fel, așa cum era firesc pentru o ase­me­nea lucrare. În ceea ce mă privește, aș fi preferat ca, în loc să tulbure spațiul pieței cu un parcaj subteran (dar cu efecte și servituți foarte vizibile la suprafață!), pri­măria să ia un teren undeva, în apropiere (exista această posiblitate), să construiască spații de birouri în față și parcaj subteran și suprateran în spate, mutând astfel ma­șinile de la statui. Dar acest lucru s-ar întâmpla nu­mai dacă primăria ar avea o politică urbană unitară, o viziune sănătoasă asupra dezvoltării și structuri ope­ra­ționale adecvate.

- O altă categorie de clădiri aflate pe cale de dis­pa­riție sunt fostele uzine, fabrici sau mori, care au fost lăsate în părăsire, în loc de a fi transformate în centre culturale, muzee, cluburi etc. Cum ar trebui regândită această sensibilă carență a urbanismului românesc?

- Din păcate, ne întoarcem iar la primărie. Cu toate abuzurile acestea de care se vorbește, primăria n-a reac­ționat. S-a văzut că nici măcar statutul de mo­nu­ment, pe care-l are, spre exemplu, Moara lui Assan, nu asigură protecția acestor clădiri, care au fost agresate, in­cendiate, sparte, lăsate fără acoperișuri. Singura so­luție de salvare este exproprierea, pe care legea mo­nu­mentelor o permite. Primăria nu se gândește însă să uzeze de acest drept legal. Exemplul cel mai elocvent și scandalos este cel al casei Miclescu de pe Kiseleff, mo­nument istoric.

"Imaginați-vă Ateneul Român înconjurat de blocuri!”

- Ca o culme a urbanismului dâmbovițean, la Bucu­rești se spune că sunt mai multe monumente decât la Paris. Ce să mai credem?

- E posibil, deoarece legea zonelor protejate din România este deficitară și permisivă. Abia legea mo­numentelor pare ceva mai eficientă. Noi ne zbatem să obținem clasarea respectivelor bulevarde ca monu­men­te istorice, deoarece numai așa le-am putea salva. Ele se află deja într-o "zonă protejată”, dar nu ne folosește la nimic, deoarece acest statut nu a fost respectat nici în trecut și continuă să nu fie respectat nici astăzi. La Paris, dimpotrivă, regulamentul de zonă protejată func­țio­nează foarte bine, de aceea nu e nevoie să declari drept monumente ceea ce oricum se bucură de pro­tecție. Avem și aici un specific românesc. Reluând o comparație care s-a mai făcut, în urbanism, ca să în­țe­legi exact rolul monumentelor și al zonelor protejate, trebuie să te gândești la operă, unde există nu numai so­listul, ci și corul. Fără cor, adică fără întregul context re­prezentat de mulțimea de case din zonele protejate, solistul, adică monumentul, pare stingher într-o lume străină. Imaginați-vă Ateneul Român înconjurat de blocuri!

- La fostul restaurant "Cina”, bat clopotele mafiei imobiliare! "Băieți deștepți” vor să încalce regimul de înălțime și să distrugă superba clădire moștenită din vremea regelui Carol I, "plantându-i” două-trei blocuri de sticlă de jur împrejur. Ce părere aveți?

- Restaurantul "Cina” ar trebui păstrat integral. Propunerea de supraetajare a actualei clădiri mi se pare neavenită, după cum cred că există o reală problemă în ceea ce privește relația dintre volumul (blocul) propus pe strada Franklin și clădirea existentă, distanța dintre ele fiind foarte mică.

- În contextul în care Bucureștiul este pe ultimul loc în Europa în privința spațiului verde pe cap de locuitor, defrișarea a peste 100 de tei ar fi o pierdere grea. Ne putem permite acest "lux”?

- Nu ne putem permite să mai tăiem nici un copac din București, ar fi un sacrificiu inacceptabil, nu numai pentru rolul estetic pe care-l au acești tei din zonele Aviatorilor și Kiseleff, ci și pentru contribuția lor la crearea unui microclimat favorabil. În loc să avem la primărie un program de înverzire a orașului, de creare a centurii verzi preconizate de edilii interbelici, venim și doborâm trei sute de tei superbi care străjuiesc un bulevard la fel de superb, cum numai la Paris mai gă­sești. Tăiem copaci minunați, potriviți cu clima noastră, și punem în locul lor hârdaie cu arbuști exo­tici-deco­rativi care se usucă în fiecare an. Cine face o afacere pe spatele bucureștenilor?