Biblioteca Naţională... "Samsung”

Mă număr printre admiratorii colosului sud-co­reean "Samsung”. Am un smartphone "Sam­sung” şi un te­levizor purtând aceeaşi prestigioa­să marcă.

Sunt, de asemenea, un fan al primelor episoade din ne­sfâr­şitele te­le­novele istorice pro­duse la Seul. Coreenii sunt unul dintre marile po­poare ale Asiei, fără a cărui con­tribuţie tehno­lo­gică şi istorică nu ar fi de conceput lumea mo­dernă. Am fă­cut această paranteză pentru a înţe­lege de ce m-a revoltat o imagine din Bucureşti, in­terpretată de două turiste bri­ta­nice, fără inten­ţie, în defavoarea mea, ca român. Anume, pri­­veam către noua clădire de sticlă de­venită sediul Bi­blio­tecii Naţionale a României din Piaţa Uni­rii, în care sta­tul a investit câteva zeci de mi­lioa­ne de euro. Pe faţada prin­cipală, vizibilă probabil şi din avion, nu scrie, cum te-ai aştepta, "Bi­blio­teca Naţională”, ci... "Sam­sung”. En­glezoaicele tocmai admirau şi ele clă­direa, în tre­cere, spu­nând: "Vezi ce frumos sediu are Sam­sung în Bu­cu­reşti? Au câş­tigat enorm de pe urma telefoa­nelor inte­ligente, i-au depăşit pe ame­ricani”. Vasăzică, turiştii stră­ini cred, după toate aparenţele, că una dintre cele mai impor­tante instituţii cultu­rale ale Bucureştiului, Bi­blioteca, este sediul unei cor­po­raţii străine. Nu mai demult de acum un an, o altă corpo­raţie, "Louis Vuiton”, îmbră­case statuia Ero­i­lor Pompieri în­tr-un geamantan pur­tând marca res­pectivă, ducând astfel în deri­zoriu istoria ro­mânilor, prin gestul iresponsabil al funcţionarilor primă­riei bucureş­tene. Reclama îna­inte de toate este o constantă general accep­tată, dar ea nu trebuie să genereze abuzuri. E drept, Biblio­teca din Bucu­reşti are nevoie de bani, dar aceştia nu pot fi obţinuţi cu preţul anihilării pro­priei ra­ţiuni de a fi. Nimeni n-ar con­ce­pe ca pe Biblio­teca Na­ţională din Paris să tro­neze reclama unei com­panii comerciale. Şi nici să se taie copaci pentru un panou publicitar. Lângă blocul meu, în im­­periul ne­stăvilitului primar Piedone (sector 4), acest lu­cru e posibil. Vin noaptea băieţii (tocmiţi de cine?) şi taie tot. Scot macetele de serviciu şi "hârşt”, într-o clipă, dau jos orice ramură mai repede cres­cătoare. Cred că aceste echipe de "toaletatori” ile­gali fac rondul întregului oraş... Modelul "se ia”. În data de 2 iulie recent, la ora 9, 20 de minute şi 50 de secunde, pro­prietarii unui magazin de piese auto din car­tierul meu au comandat defrişarea gardului viu, a tufelor de liliac şi a unui nuc în­căr­cat de fructe. De ce? Pen­tru că ne­gustorii auto au dorit să li se vadă fir­ma. Am che­mat poliţia lo­cală, am sunat la primărie (nucul are un sta­tut special), am înaintat o plângere departa­mentului de me­­diu de la sec­torul 4. Nu s-a în­tâmplat ni­mic, nici o cer­ce­tare, nici o amen­dă. Astfel de mici distrugeri ecolo­gice nu au loc nu­mai pe stra­da mea. Unde Biblioteca unei naţii îşi ascunde faţa sub numele unei mărci de telefoane străine şi unde sim­bolul trecutului pompierilor eroi este "înghe­suit” într-un geamantan, nu e de mirare că nucii şi caişii cartierelor cad victime negus­to­rilor de tot felul. Într-o capitală în care însuşi pri­marul general demo­lea­ză mo­nu­men­te şi batjo­co­reşte ideea de urbanism mo­dern, pro­iec­tând de­frişarea a 100 de tei monu­men­tali pe Bulevardul Aviatorilor; unde ni­meni nu-i prinde (nu vrea să-i prindă) pe incendiatorii unor monumente de arhitectură, precum Moara lui Assan, nu ştiu dacă vom mai putea ridica fruntea sus vreodată.