Unele specii de ciuperci microscopice din genul Candida pot produce diferite infecţii (candidoze, candidomicoze), dar dintre cele peste zece specii de Candida cunoscute, cea mai frecventă este Candida albicans, întâlnită în mod normal la nivelul cavităţii bucale, al intestinelor sau organelor genitale. În condiţii de scădere a rezistenţei organismului la infecţii (sistem imunitar slăbit), la copii, bătrâni, în boli cronice, la diabetici ori după tratamente cu antibiotice (cazul dvs.) şi hormoni, Candida produce frecvent infecţii ale pielii şi ale mucoaselor. Foarte neplăcută şi supărătoare, prin semnele şi simptomele caracteristice (limbă încărcată, albicioasă, gingii roşii, inflamate şi dureroase etc.), candidoza bucală se tratează, după caz, prin aplicaţii locale sau pe cale internă cu Stamicin, Nizoral, Nistatin, Clotrimazol, însă de multe ori asocierea unui tratament naturist complementar este indispensabilă şi contribuie hotărâtor la o vindecare rapidă. Să ne aducem aminte că, vreme de mulţi ani, doar remediile celor care practicau medicina naturistă complementară au oferit un tratament eficient al acestei suferinţe comune, dar iritante.
Opţiuni naturiste:
* Plantele antifungice - echinacea, usturoiul, muşeţelul, balsamul de lămâie, cimbrul, gălbenelele şi stimulenţii imunităţii, precum Astragalus şi Reishi.
* Este bine să mâncaţi zilnic o porţie de iaurt natural pentru a menţine echilibrul de bacterii benefice (probiotice) în intestine, echilibru care poate preveni răspândirea infecţiei cu Candida.
* Infuzie de gălbenele, muşeţel şi soc (2 linguriţe la ceaşcă, de patru ori pe zi) sau uleiurile esenţiale de arbore de ceai, smirnă ori levănţică, administrate atât pe cale internă (2-3 picături diluate în apă, de trei ori pe zi), cât şi prin realizarea unor soluţii (5-6 picături la o ceaşcă de apă) destinate clătirii cavităţii bucale şi gargarismelor.
* Foarte eficientă în combaterea candidozei bucale (şi digestive) este Obligeana (pulbere), din care se mestecă şi se înghit, zilnic, 2-3 linguriţe, pe parcursul a două săptămâni.
* Din rândul gemoderivatelor, recomand administrarea de extract din mlădiţe de cimişir, indicat în candidoze bucale, în asociere cu extractul din mlădiţe de afin, indicat în afte bucale şi gingivo-stomatite aftoase. Administrarea se face conform prospectului. În privinţa stomatitei, consecutivă candidozei bucale, trebuie spus că acest gen de afecţiune poate apărea ca infecţie banală, prin exacerbarea florei obişnuite, favorizate de tartrul dentar, de iritaţii produse de nicotină, alcool, unele substanţe chimice, condimente iritante şi o igienă bucală necorespunzătoare. În altă ordine de idei, stomatitele infecţioase specifice pot fi produse de viruşi (stomatită aftoasă, herpetică) şi, ca în cazul dvs. de ciuperci (ex. Oidium albicans). În cazul stomatitelor, regimul alimentar este absolut necesar, astfel că se vor consuma lichide şi mâncăruri uşoare, neiritante. Cavitatea bucală se clăteşte cu infuzie de muşeţel, coada-calului sau salvie. De asemenea, infuzia de turiţă-mare (clătiri ale gurii) este un foarte bun remediu în inflamaţiile mucoasei bucale. Alte plante destinate spălăturilor bucale includ gălbenelele, frunzele de zmeur, cuişoarele şi muşeţelul. Întrucât această afecţiune este frecvent legată de stres, este important să aveţi o dietă bogată în complexul de vitamine B, compusă din carne de pui, germeni de grâu, drojdie de bere, legume cu frunze verzi, cereale integrale şi pâine integrală. Evitaţi alimentele care ar putea afecta mucoasa bucală, acestea incluzând mâncărurile foarte sărate, vinetele, murăturile, chili şi curry.
Răspândirea aftelor se combate cu ulei esenţial sau tinctură de smirnă (analgezică, antiinflamatoare). Adăugaţi 2-3 picături de smirnă într-o linguriţă de alcool (vodcă, ţuică), apoi tamponaţi direct aftele bucale. În încheiere, ţin să precizez că persoanele afectate regulat de stomatită ar trebui să ia o doză zilnică de vitamina A (5000 UI), 200 ml de vitamina E şi 10 mg de vitamina B2 (riboflavină). Este util să se administreze zilnic şi o tabletă de vitamina C şi Zinc. Să auzim numai de bine!
EUGEN GIURGIU - biolog, Alba Iulia, tel 0741/92.88.80
"Nepoţelul meu are hepatită acută de etiologie neprecizată”
(Răspuns pentru DANA FLORENTINA, F. AS nr. 874)
Chistul hidatic hepatic este, de regulă, bine tolerat. Seamănă la palpare cu o tumoră hepatică de formă rotunjită, netedă, nedureroasă. Produce tuse seacă, dispnee, sughiţ, dureri în umărul drept. Totuşi, hidatoza hepatică poate da complicaţii frecvente şi grave. Fisurarea chistului în căile biliare se manifestă prin apariţia durerilor, a tulburărilor dispeptice şi a puseelor de urticarie, iar dacă în căile biliare pătrund fragmente parazitare, apar colica hepatică, angiocolita şi icterul. Chistul hidatic se poate rupe spontan sau în urma unui traumatism, deschizându-se în cavitatea peritoneală, când se manifestă fie dramatic (cu sindrom peritoneal şi şoc anafilactic), fie evoluează asimptomatic.
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucureşti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Am 23 de ani şi sufăr de keratoză pilară”
(Răspuns pentru ANA, F. AS nr. 939)
Caracterizată prin prezenţa de mici papule de culoarea pielii sau roşii, cu localizare pe braţe, feţele externe ale coapselor şi gambelor, abdomen etc., keratoza foliculară (pilară) este o boală cu transmitere ereditară, gena responsabilă fiind prezentă la unul din părinţi. Fenomenele patologice apar de obicei în copilărie şi către vârsta adultului tânăr, manifestându-se prin plăci eritematoase şi minuscule papule keratozice, uscăciune a tegumentelor şi senzaţie de piele aspră la pipăit. Mai frecvent, în a doua copilărie, la unii bolnavi apare keratoza pilară roşie a feţei, atingând predilect obrajii şi zonele din jurul ochilor.
Chiar dacă simptomele nu sunt vizibile, afecţiunea se instalează la vârsta de 3-5 ani, mai frecvent la sexul feminin, ameliorându-se la vârsta adultă, dacă s-au urmat cure prelungite cu vitamina A forte (capsule gelatinoase - 50.000 Ui, 1-3 capsule pe zi). Băi cu infuzie din pelin, mărul-lupului, tuia, rostopască, coada-calului - 25 litri apă + 6 litri ceai. În apă, se mai pun două gălbenuşuri de ou de găină.
Nu se foloseşte săpun sau şampon. Ungeţi pielea după baie cu Glicerină de amidon - 100 g, Uree - 15 g, preparată la farmacie şi, facultativ, Hidrocortizon - 1 g.
Rezultate pe termen lung se obţin folosind retinoizi aromatici -Tre-En-En, Imune, Omega 3 Salmon Plus, cu 8 componente. Consumaţi alimente bogate în vitamina A. Contactaţi-mă! Vă doresc multă sănătate!
Centrul de consultanţă naturopată "Energy Plus” Bucureşti, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00
"Am insomnie cronică şi am încercat toate somniferele posibile”
(Răspuns pentru FLORIN P. - Caracal, F. AS nr. 1029)
Insomnia este o tulburare a somnului, caracterizată prin adormire dificilă, treziri frecvente sau scurtarea duratei somnului. Insomnia acută durează mai puţin de o lună, iar insomnia cronică durează mai mult de o lună. Efectele pe termen scurt ale insomniei sunt: somnolenţa şi oboseala pe parcursul zilei, lipsa de concentrare şi memorare, iritabilitate.
Efectele pe termen lung cuprind: oboseala marcată, depresie, anxietate, teama de insomnie la venirea nopţii, tendinţa spre supraalimentare şi obezitate, migrene, scăderea imunităţii, apariţia bolilor cardio-vasculare, diabet, cancer şi, per ansamblu, o scădere a calităţii vieţii. În timpul somnului sunt realizate multe procese fiziologice (ex.: regenerarea ţesuturilor, creşterea imunităţii şi memoriei, stimularea secreţiei hormonilor de creştere, detoxifierea organismului etc.). Din punct de vedere al cauzelor care au produs-o, insomnia poate fi: primară (aproximativ 20% dintre cazuri) sau secundară.
Insomnia primară nu are o cauză cunoscută, iar insomnia secundară poate fi produsă de boli cardiovasculare (HTA, angină pectorală, insuficienţă cardiacă, apnee de somn), pulmonare (BPOC, astm, insuficienţă respiratorie), boli psihice (schizofrenie, depresie, anxietate), urinări frecvente (diabet zaharat necontrolat, afecţiuni ale prostatei), traumatism cranio-cerebral, durere (cancer, osteoporoză, artrită, refluxul acid gastric), sindrom de picioare neliniştite, substanţe stimulante ale sistemului nervos central (cafea, tutun, alcool), unele medicamente (corticosteroizi, chimioterapice etc.), stres, schimbarea fusului orar, lucru pe timpul nopţii, menopauză, hipertiroidism etc. Sintetizând, se poate spune că tulburările de somn şi insomnia apar ca urmare a unui dezechilibru între neurotransmiţători (substanţe secretate de neuroni) care induc şi menţin somnul şi cei stimulatori, care menţin starea de veghe.
Înainte de a începe un tratament adresat insomniei şi tulburărilor de somn, trebuie înţelese foarte bine cauzele care le determină. Tratarea insomniei fără a aborda cauza principală nu poate avea succes. O atenţie foarte mare trebuie acordată corelării tratamentului natural cu cel alopat, fiindcă unele plante pot creşte sau reduce efectele medicamentelor prescrise. De aceea, este absolut necesar ca programul de tratament să fie elaborat de un medic cunoscător atât al medicinei alopate, cât şi al fitoterapiei. În cadrul Centrului de Consultanţă Naturopată Energy Plus, medicii vă oferă o consultanţă profesionistă, realizând programe de tratament adaptate particularităţilor fiecărui pacient, ţinând cont şi de compatibilitatea cu tratamentul alopat, dacă acesta există. De asemenea, puteţi beneficia de o Electroscanare Interstiţială (EIS), testare ce evidenţiază nivelurile neurotransmiţătorilor implicaţi în mecanismele somnului. Prin testări succesive, se pot evalua rezultatele obţinute în urma administrării tratamentului complementar, astfel încât să fie adaptat continuu, în funcţie de eficacitatea realizată.
În Centrul de Consultanţă "Energy Plus” funcţionează un magazin de unde vă puteţi procura produsele recomandate.