Portretul Regelui la tinereţe

* Retras, taciturn şi timid - aşa l-a creionat istoria oficială a ultimei jumătăţi de secol pe Regele Mihai, împrumutându-i tânărului suveran din anii '40, câteva din atributele senectuţii sale ulterioare. La 20 de ani, Mihai I era însă cu totul altfel: tandru în intimitatea familiei, pasionat de maşini şi avioane, bun camarad şi un personaj foarte popular în vacanţele pe care le petrecea, departe de agitaţia Bucureştiului, la Bulci şi la Săvârşin, în Ţara Zarandului. "Formula AS” a întregit, din imagini de colecţie necunoscute publicului şi din mărturiile bătrânilor din Bulci, un portret inedit al tânărului Rege al României *

Regele văzduhului

Era o zi însorită, de sărbătoare, în plină vară. Porumbul era deja mărişor. Tot satul se odihnea, numai copiii ieşiseră la joacă, de cum se zvântase roua. Se strânseseră, ca de obicei, în porum­biştea din spatele castelului baronu­lui Mocioni. Cei mai mari s-au dus să se scalde în apele Mureşului, la doi paşi de locul de joacă, iar cei mai mici au încins o "v-aţi ascunsa” risi­pindu-se care încotro, unii prin pă­du­ricile din preajma râului, alţii prin porumbişte, alţii pe după biserică, ori pe după crucile vechi din cimitir. Apoi s-a aşezat linişte mare, fiecare pândind mişcările celorlalţi. Deo­dată, ca din senin, liniştea jocului a fost spartă de un huruit infernal. Rând pe rând, copiii şi-au părăsit ascunzişurile privind spre cer, la ma­şinăria fabuloasă ce cobora în cer­curi largi şi lente spre islaz. Nea Iosif Zaicu din Bulci avea 12 ani pe atunci, în vara lui '43. Mai auzise de la cei mai mari despre avioane, dar era prima dată când vedea unul cu-ade­vărat. Un avion uşor, cu elice şi cu două rânduri de aripi, mari şi late. Cu gura căs­cată la elicea care încă se învârtea, la minute bune după aterizare, nici n-a văzut când au co­borât cei doi ocupanţi ai avionului. Până să se dumi­rească, pilotul plecase deja, dar celălalt domn, un tânăr impozant, de o eleganţă desăvârşită, cu sacou croit milităreşte şi cu pantalonii bufanţi prinşi în jambiere negre, se oprise în faţa copiilor. Şi-l aduce perfect aminte: frizură im­pe­cabilă, dată într-o parte, ochelari mari de soare, dar mai ales tonul familiar cu care li se adresase puştanilor, ca şi cum ar fi fost prietenii lui de joacă dintotdeauna. "E Măria Sa, Regele Mihai!”, l-a înghiontit unul din­tre copiii mai mari.N-avea să uite niciodată momentul acela, mai ales că domnul cel frumos le dăduse bom­boane de ciocolată, un gest pe care Regele avea să-l repete mereu, ori de câte ori pilotul îi întâlnea pe copiii din Bulci, care abia aşteptau să audă huruitul avionu­lui, pentru a da fuga pe aero­portul improvizat pe isla­zul de lângă castelul familiei Mo­cioni.
Lumea din Bulci era obişnuită să aibă în sat oaspeţi aleşi. Cu mult înainte de apariţia spectaculoasă a lui Mihai I, la bordul avionului său de pilotaj, celebrul compozitor Franz Liszt şi mitropolitul Andrei Şaguna îi onoraseră, deja, cu prezenţa pe stăpânii vestitului castel din sat. După întregirea României, când noul locatar, baronul Antoniu Mocioni, devenise mare maes­tru de vânătoare al Casei Regale, Carol al II-lea şi alte personaje de prim rang ale vieţii politice aveau să fie văzute adesea la Bulci. Dar, chiar şi aşa, prezenţa tonică a tânărului Rege Mihai şi exotismul pasiunilor sale pentru zbor şi automobilism, ca şi felul său natural de a fi - departe de pompa eclatantă a lui Carol al II-lea şi de morga morocănoasă a altor invitaţi - le-au intrat definitiv la suflet oamenilor din Bulci. Un Rege tânăr şi vrednic, cu buzunarele pline de bomboane de ciocolată, de care te poţi apropia şi care stă să te as­culte, privindu-te vesel prin ochelarii de soare!

Farmecul discret al unui castel

Descendent al unei bogate familii de aromâni din Moscopole, Antoniu Mocioni, pro­prietarul somptuo­sului castel de la Bulci şi acţionar majoritar la so­cie­tatea care deţinea castelul de la Săvârşin, avea repu­taţia unei gaz­de perfecte.Extins şi renovat în primul deceniu al secolului XX, castelul de la Bulci arăta magnific în anii '30-'40. Învăluit în iederă verde şi înconjurat de un parc den­dro­logic, decupat parcă din ilustra­ţiile cărţilor de poveste, cas­telul nu era cu nimic mai prejos, în privinţa confortului, decât Pe­leşul sau Pelişorul. Gustul lui Mo­cioni fermeca la tot pasul. Dar, mai mult chiar decât farmecul caste­lului Mocioni, Bulciul, satul în care era aşezat, avea ceva spe­cial. Aşezat în lunca Mure­şului, cu case rânduite cuminte, de o par­te şi de al­ta a dru­mu­lui, Bul­­ciul pria de minune vacanţelor mai-ma­rilor vremii ori întâlni­rilor ferite ale acestora. O oază de linişte şi de discreţie, departe de tumultul pestriţ al Bucureştiului şi Pele­şu­lui, în mijlocul unui sat cu oa­meni cumsecade.
Dinspre halta Vărădia nu poţi ajunge la Bulci decât dacă mergi 2 kilometri pe jos, prin câmp, iar apoi treci Mureşul cu brodul, o plută legată pe-un odgon. Dacă te duci pe drumul de asfalt dintre Deva şi Arad, în dreptul dome­niu­lui de la Săvârşin, treci şosea­ua şi mai ai de parcurs 20 de ki­lometri. Reputaţia de refugiu per­fect, ca şi relaţia de apropiere cu Antoniu Mocioni, i-au făcut pe membrii Casei Regale să devină, cu timpul, oaspeţi obişnuiţi ai cas­telului de la Bulci, o glorie azi pierdută, de care mai ştiu doar bă­trânii trecuţi de 80 de ani. De­şertăciunea anilor comunişti a izo­lat locul şi l-a împins în ruină, o imagine dureroasă suprapusă peste strălucirea trecutului.

În paradisul Zarandului

Regele Mihai nu a prins Bul­ciul pe vremea lui Antoniu Mo­cioni. Magnatul bănăţean s-a stins din viaţă subit, la numai 62 de ani. Singur, fără moşteni­tori, Antoniu Mocioni se asigurase, însă, din vreme, ca vasta sa avere să rămână pe mâini bune. Aşa se face că îl înfiase pe Ionel Stârcea, un tâ­năr de 16 ani, cu e­du­caţie aleasă, urmaş al unei nu mai puţin bogate şi nobile fa­milii bucovinene.Agil şi cultivat, cu studii în Litere la Cambridge, Ionel a devenit, în 1942, unul dintre cei mai bo­gaţi tineri din Ro­mânia interbelică şi unul dintre cei mai influenţi apro­piaţi ai tânărului Rege Mihai I, al cărui secretar per­sonal a fost, înainte de a ajunge, în foarte scurt timp, mare maestru de vânătoare, respectiv mareşal al Curţii Regale.
Prietenia cu Ionel Mocioni-Stârcea l-a apropiat pe tânărul Rege Mihai de Bulci. Imediat ce s-a instalat la castel şi a schimbat regulile locului după propriul gust, noul stăpân i-a invitat pe domeniul său pe Regina-ma­mă Elena şi pe Regele Mihai, cărora le-a pregătit apar­tamente speciale, demne de oaspeţi de spiţă regală. Mihai se îndrăgosteşte la prima vedere de Munţii Za­randului, atât de potriviţi pentru raidurile aeriene şi pentru raliurile auto care îl pasionau încă de pe atunci. "Ai, ai, ce ture mai făcea pe aici Regele!!! Venea la Bulci cu maşinile sale, jeep-urile Willys, folosite de armata americană. Avea două: pe când cel condus de Rege era în Bulci, mâncând pământul, celălalt abia dacă era prin Birchiş.... Tot satul stătea şi se minuna când trecea Regele la volan. Când ajungea aici, în parc, unde pe jos era piatră mică, rotundă, Regele pu­nea întotdeauna frâne bruşte, de zburau pietrele cât colo după el!”, povesteşte cu ochii umeziţi de emoţie nea Iosif Zaicu.
Tot bătând zona în lung şi în lat, Regele descoperă podul care leagă Săvârşinul de Valea Mare, pe care îl găseşte numai bun să treacă pe sub el cu avionul în spec­taculoasele lupinguri aeriene în care tocmai se per­fecţiona. La Vărădia era deja un mic aeroport, iar islazul de lângă castelul Mocioni de la Bulci era şi el bun pentru aterizări şi decolări. Totul se potrivea, ca într-un vis, cu ce îşi dorea Regele pentru zilele sale de recreere. Mihai era atras şi de liniştea specială a Bul­ciu­lui, de oamenii lui simpli şi prietenoşi. Văzân­du-l atât de impresionat de sat şi de împrejurimile lui, Ionel Mocioni-Stârcea i-a oferit lui Mihai I - se spune că pe o sumă aproape modică, drept mulţumire pentru dem­ni­tăţile pe care le deţinea la curtea regală - reşedinţa de la Săvârşin, situa­tă nu departe de castelul de la Bulci, de cealaltă parte a Mu­re­şului. Familia regală reme­mo­rează şi acum, pe pagina sa oficială de Internet, pri­mele impresii legate de vizitele la Bulci şi Săvârşin. "Familia Regală a îndrăgit numaidecât locul de la poalele Munţilor Zarandului, pentru oamenii din îm­pre­jurimi, peisajele sale pitoreşti şi atmosfera caldă”, se aminteşte în motivaţia care a dus la achiziţionarea de către Regele Mihai a domeniului de la Săvârşin.

Tandreţea regăsită

După cumpărarea Săvârşinului, Mihai şi Regina-mamă Elena aveau să-şi petreacă adesea vacanţele în Ţara Zarandului. "Deşi avea de-acum propriul său castel, familiei regale îi plăcea să stea mai mult la Bulci.Castelul de aici era deosebit de primitor, iar Mihai şi Elena se simţeau foarte bine în anturajul lui Ionel Stârcea şi al soţiei sale, Bielle”, povesteşte La­dislau Heleport, viceprimarul comunei Bata, care în­globează satul Bulci. "Laci” Heleport e mare amator de istorie, şi gazda unui superb muzeu etnografic al zonei Bulciului. La loc de cinste stă un superb album cu imagini de colecţie din intimitatea zilelor petrecute de tânărul Rege Mihai în castelul de la Bulci. Sunt poze rare, majoritatea inedite, care provin nu de la Casa Regală, ci de la urmaşii din Marea Britanie ai lui Ionel Mocioni-Stârcea. Departe de atmosfera proto­co­lară a Bucureştiului şi a Peleşului, departe de întreg tumultul recesiunii şi al războiului care cuprinseseră ţara încă dinainte de începutul domniei sale, Mihai ne apare cu totul altfel decât în biografiile şi istoriile ofi­ciale. Într-una dintre imagini, aflat la volanului super­bului său jeep american, pufăie mulţumit dintr-o ţiga­retă, înainte să pornească în trombă, cu maşina, cum îi era obiceiul. Pe bancheta din spate stau doi importanţi oficiali cu rang militar, semn că sejurul său în para­di­sul de la Bulci tocmai se sfârşea. În alte imagini, dim­potrivă, e surprins în deplin exerciţiu al pasiunii sale pentru motoare.În mijlocul pădurii, undeva în împre­jurimile Bulciului, alături de Ionel Stârcea şi de fru­moa­sa lui soţie, Bielle, Mihai se străduieşte să-şi scoa­tă la liman maşina de teren împotmolită în noroi. E îmbrăcat la patru ace, într-o cămaşă albă, cu cravată, dar nu se sfieşte să pună mâna pe scule şi să intre sub jeep.
În cele mai multe dintre imagini, Regele apare nedespărţit de mama sa, Elena. E la mijloc o tandreţe ce nu avea cum să scape nici măcar obiectivului rece al aparatului de fotografiat. Se strâng în braţe de fie­care dată când fotograful se opreşte asupra lor, încer­când parcă să răzbune, prin efuziunile lor atât de făţişe, cei 10 ani de separare forţată, dictată de Carol al II-lea după divorţul de Elena şi revenirea la tron, alături de amanta sa, cealaltă Elena, Lupescu. Din 1930 până în 1940, Mihai, pe atunci un copil, apoi un adolescent, nu avea voie să îşi viziteze mama, exilată la Florenţa, decât de două ori pe an! Revenirea Elenei în România, în 1940, alături de fiul său, proaspăt urcat pe tron, avea să-i fie de mare ajutor lui Mihai în momentele de restrişte în care a condus ţara.
"Regelui Mihai şi Reginei Elena le-a plăcut mult aici, îi vedeam adesea plimbându-se împreună, doar ei doi, prin împrejurimile castelului, nestingheriţi de ni­meni. Se sfătuiau, se înţelegeau foarte bine, din câte ne părea nouă”, povesteşte nea Iosif, care a copilărit pes­te gard de castelul Mocioni, unde se afla casa părinţilor săi. Priveşte cu nostalgie peste gard, inspirând intens parfumul florilor din parcul de altădată. "Dimineaţa cân­tau păsările, mirosea a iarbă, te trezeai ca în para­dis. Era o splendoare de grădină, «Franţa Parc» îi ziceau îngrijitorii de la castel. Totul în jur era plin de parfum şi de culoare, totul era aranjat şi tuns la milimetru, nimic nu era lăsat la voia întâm­plării! Cum să nu le placă Regelui şi Reginei-mamă?”.

Regele fără escortă

Pe distinsa Regină Elena, nea Iosif avea să o cunoască îndeaproape, într-o vară când, impre­sio­­nată de vocile copiilor care învăţau de zor cân­­tecele pentru serbarea de început de an şco­lar, a ţinut să asiste la repetiţiile elevilor din Bulci."Cas­telul era vizavi de şcoală, iar geamul era deschis şi dânsa ne-a auzit cântând. A venit cu da­mele de onoare. Ce ţin şi acum minte sunt co­lie­rele mari, minunate, de mărgele pe care le avea la gât. Era foarte frumoasă, foarte elegan­tă în ţinută, cred că pe dânsa o moştenise Regele Mihai”, îşi aminteşte nea Iosif. "Lumea are im­presia că Regele era un personaj taciturn, rece, închis în sine. Aşa am tot citit prin reviste, că am şi colecţie de «Magazin Istoric». Dar să ştiţi că noi l-am cunoscut altfel. Era, cum să vă spun, un om foarte popular. Foarte popular, ăsta e cu­vântul! Vorbea tot timpul cu oamenii despre cum merge treaba, juca popice cu prietenii lui, dar şi cu ţăranii din sat, îi plăceau mult împre­jurimile, stătea ore în şir şi făcea fotografii, avea un aparat cum nu se mai pomenise în vremea aceea! Cel mai adesea îl găseai la brod, acolo unde erau şi bivolii care trăgeau vagonetele cu lemn adus din munte, de pe moşia lui Mocioni-Stârcea. Asta îi plăcea cel mai mult: să fo­to­grafieze bivolii când se îmbăiau în Mureş”, rememorează, ca şi cum ar developa el însuşi un set de fotografii vechi, nea Iosif Zaicu. E un om citit şi limpede în gândire, grijuliu la amănunte, atent să te vadă notând ce spune, pen­tru că el "despre Rege nu spune decât ce o văzut cu ochii lui”.
"Aici, în spatele cămi­nu­lui cultural, era o popică­rie. Iar Regele venea şi juca popice cu ţăranii din Bulci. La popice ne lăsa şi pe noi, ăştia mici, să ne uităm, stă­team cu toţii roată, că era loc destul. Regele stătea prin­tre noi, aşa, fără nici o escortă. La început, îl înso­ţiseră prin Bulci cei din gar­da cu coifuri - frumoşi erau! - dar apoi venea aici fără santinele. Tot aşa, la început, când o văzut că jandarmii erau tot după el prin sat, le-o spus că nu are nevoie de ei, că la ce să îl păzească printre oamenii din Bulci?”, spune nea Iosif.
Sătenii din Bulci îl pro­vocau pe Mihai la pariu: dacă pierd, dau ei de băut din ţuica lor, dacă pierde Regele, dă el de băut bere, că se dusese vestea că la cas­tel Regele avea bere, ceva ce nu-şi permiteau sătenii la vremea aceea. Iar ţăranii erau foarte impre­sionaţi de faptul că Regele nu se sfia să guste din ţuica lor, aşa cum o treceau ei, cu glaja, de la unul la altul. Ba mai mult, adesea, ca să caute prilej să le facă cinste cu o bere, Regele se lăsa bătut la popice. Era un om foarte prietenos şi de o absolută delicateţe.

Bela şi Regele

Dintre toţi ţăranii din Bulci, cel mai drag îi era Regelui de Bela, bro­darul satului, care îl trecea peste apă cu pluta.El îl ajuta mereu pe Al­teţa Sa să-şi treacă jeep-urile pes­te Mureş, când venea de la Să­vârşin, în vizită la Ionel Mocioni-Stârcea. Prima întâlnire dintre Bela şi Rege a rămas până azi în fol­clo­rul satului. Toată lumea o ştie, dar "vicele” Laci Heleport o povesteşte cu cel mai mult farmec, ca pe-un banc bun. "Bela, că­ruia îi cam plăcea băutura, era un tip căpos, n-aveai cum să-i schimbi voia, oricât de grăbit erai să treci Mureşul. Iar când se punea pe mâncat, apăi chiar că nu-l mai puteai deranja nici în ruptul capului! Aşteptai după el, şi pace! Şi, într-o bună zi, ce să vezi, vine Regele la Săvârşin şi vrea să treacă Mureşul cu brodul la Bulci. Bela era în cabana lui, mânca, iar Mihai strigă după el, ce­rând să-l treacă peste apă. Broda­rul, un pic pilit, nu vedea cu cine vorbeşte şi-i strigă din uşă: «Auzi, omule, pe mine nici Regele, dacă vine să-l trec cu brodul, nu mă ridi­că de la masă până nu gat din blid!».De peste Mureş, Regele i-a urat poftă bună şi i-a spus că nu-i nici un bai, că aşteaptă. Şi a aştep­tat, ca un om de rând, până când Bela s-a sinchisit să vină. Apoi, vă daţi seama ce surpriză pe bietul Bela când a dat taman peste Rege! Şi-a cerut scuze, s-a rugat iertare, dar nu era Mihai omul care să pună lucruri din astea la suflet. S-a împrietenit cu Bela şi chiar i-a promis, la insistenţele brodarului, să-l ia cu avionul când mai vine la Bulci”, se amuză Ladislau Heleport, anticipând dezvăţul pe care Regele i-l pregătea amicului Bela. "Prima dată când a mai ajuns cu avionul la Bulci, direct la Bela s-a dus Regele Mihai. «Gata eşti de zbor, bade Bela?». Bela, care era şpriţuit şi atunci, că el peste tot avea sticle cu ceva tărie, şi în cabană, şi la el, şi în brod, se ţinea tare că vrea să zboare. L-a luat cu el Mihai, cum îi promisese, apoi să te ţii bine ce acrobaţii a făcut Regele cu Bela la bord. Când a aterizat, abia se mai ţinea pe picioare brodarul nostru! S-a jurat de faţă cu tot satul că el în avion n-a mai călca câte zile o avea...”, povesteşte râzând viceprimarul din Bata.
Nu mult după povestea cu avio­nul, Regele i-a pregătit o nouă mare surpriză prietenului său. Într-o zi, Bela ieşise pe mal, auzind motorul unei maşini în de­părtare. Nu putea fi, dinspre Să­vâr­şin, decât Regele. Când s-a mai apropiat, a văzut că e chiar Mi­hai. Doar că, în loc să oprească pe mal şi să aştepte după brodul lui Bela, Mihai s-a avântat în vite­ză în Mureş cu maşina! Să leşine Bela, nu altceva! Numai că, mi­nu­ne!, maşina Regelui plutea pe apă precum o barcă cu motor. În două "şperţuri”, a fost pe celălalt mal, iar Mihai, coborând din am­fibia sa cea nouă, militară, s-a oprit direct la Bela. "Ei, de maşi­năria asta care trece prin apă ce mai zici, bade Bela? De acuma, vezi-ţi de treaba dumitale, că eu nu mai am nevoie de brod!”, i-a spus, pe ton de glumă, Regele bro­darului, luându-l prieteneşte de după umăr.

Dezastrul din "Franţa Parc”

Doar poveştile acestea, simple şi tandre, păstrate ca nişte amin­tiri luminoase, au mai rămas din acei ani.Poveşti cu Regele care îşi aştepta rândul la brod, când vedea înaintea sa ţărani, cu carele pline de recoltă - "Voi strângeţi pâinea ţării, mergeţi înainte, eu am vreme să aştept!”. Poveşti cu Regele coborând din jeep, ca să dea o mână de ajutor unora cărora li se împotmolise căruţa, poveşti cu oameni care l-au ajutat şi ei, la rândul lor, pe Rege, să-şi scoată maşina de pe răzoare, unii habar neavând că au de-a face cu tâ­nărul Suveran de la Bucureşti şi beşte­lin­du-l că ce-şi stri­că el maşina pe toa­te coclaurile alea... Poveşti cu ajutoa­re­le băneşti prin care Mihai i-a încurajat pe mulţi tineri să rămână în sat, să-şi întemeieze acolo o familie, pentru că ţinea foarte tare ca satul acela, cu oa­menii şi obiceiurile lui, să nu se schim­be. Astăzi au mai rămas doar poveş­tile, iar nea Iosif Zaicu e ultimul din sat care le-a trăit aievea, ultimul care a trăit anii de glorie ai Bulciului, anii de glorie ai Mocio­neş­ti­lor şi anii de în­florire a caste­lu­lui şi a super­bu­lui parc ce-l în­conjura. Nea Io­sif e ulti­mul care s-a trezit di­mi­neaţa, ase­meni Regelui Mi­­hai şi Regi­nei-mamă Ele­na, în trilurile păsăretului din paradisul de la "Franţa Parc”.
De castel s-a ales praful, du­pă venirea co­mu­niş­tilor. Au stat în el tractorişti, apoi a devenit sediul Gosta­tu­lui, ultima oară a fost spital TBC. Superba seră cu încălzire interi­oa­ră, cu bazinaş de apă şi cu gea­muri din sticlă curbată, reali­za­tă de meşteri aus­trieci la 1912, în care creşteau pal­mieri, nuferi şi alte minuni exotice, deve­ni­se, într-un final, seră de castra­veţi şi legume pentru cantina spitalului. Acum e paradisul bălă­riilor. Prin gea­mu­rile sparte, arbuştii şi-au fă­cut loc prin aco­periş. Din fostul parc dendrologic s-au mai păstrat, ca prin minune, vreo 70 de specii de arbori şi ar­buşti, dar şi ei sunt lăsaţi în pa­ragină, îmi spune Laci Hele­port. Iar castelul, castelul a ajuns în ultimul hal. S-au prăbuşit plafoanele, cad stâl­pii şi ornamentele ce susţi­neau balcoanele, doar bla­zonul Mocioneştilor şi gresia cadrilată de pe terasa pe care Regina-mamă şi Mihai ser­veau ceaiul, la ceas de taină, cu Bielle şi Ionel Stârcea, mai aduc aminte de fastul din fotografiile de odinioară, păstrate cu sfinţenie de Laci Heleport în muzeul din Bulci.
De când cu decăderea castelului, nici Regele Mi­hai nu-şi mai face drum prin Bulci, atunci când locu­ieşte la Săvârşin. Acum câţiva ani, însă, a vizitat satul. A mers la biserică şi a stat la poveşti cu bătrânii care încă îşi mai aminteau de Bulciul drag sufletului său. A fost şi nea Iosif acolo, şi fratele său, câţi mai trăiau pe vre­mea aceea. După slujbă, însoţit de bătrâni, a vrut musai să vadă castelul. Un cuvânt n-au scos nici unii. Regele s-a oprit, înalt şi zvelt, în mijlocul curţii şi a stat aşa, nemişcat, minute în şir, ca un comandant ce-şi trece în revistă eroi căzuţi pe câmpul de lup­tă. Câte imagini vor fi trecut prin faţa ochilor Regelui... La final, s-a întors spre bătrâni: "Zi­ceţi-mi de brod, dragii mei! Mai există brodul lui Bela?”. "Tot acolo e, Majes­tate!”, a în­cuviinţat unul dintre ţă­rani. Iar Re­gele a luat-o agale, de unul singur, ca odi­nioară, spre ma­lul Mureşului, spre pluta bătrână legată de la un mal la altul cu un odgon.


Fotografii: FLORENTIN POPA
Imaginile de colecţie au fost obţinute prin ama­bilitatea dom­nului LADIS­LAU HELEPORT