Din păcate, atât cancerul hepatic primar, cât şi cel secundar (metastaza) sunt, de obicei, fatale, deşi detectarea în faze precoce oferă cele mai bune şanse pentru un tratament eficient. În acest sens, opţiunea chirurgicală este cea mai eficientă pentru cancerul hepatic primar, în măsura în care formaţiunea tumorală este suficient de mică şi permite înlăturarea sa cu succes. Pentru un grup limitat de persoane care îndeplinesc anumite criterii de sănătate, un transplant hepatic poate fi o opţiune de luat în calcul. Alte tipuri de tratamente pentru cancerul hepatic, care nu sunt neapărat curative, dar pot să amelioreze semnele şi simptomele bolii, prelungind viaţa pacientului, includ:
* Embolizarea - implică blocarea aportului sanguin la nivelul tumorii, prin clamparea chirurgicală a arterei care irigă masa tumorală sau prin injectarea de materiale care obstruează artera (chemoembolizare). Această procedură presupune, deci, blocarea aportului de sânge la tumoră şi instilarea unui medicament chimioterapic în artera închisă.
* Ablaţia cu etanol - implică injectarea de alcool concentrat în masa tumorală, în scopul de a distruge celulele canceroase.
* Criochirurgia - presupune distrugerea masei tumorale prin îngheţare.
* Ablaţia cu radiofrecvenţă - implică bombardarea tumorii cu energie provenită de la unde radio de înaltă frecvenţă.
* Chimioterapia tradiţională şi radioterapia pot micşora tumora malignă hepatică, dar nu îmbunătăţesc rata de supravieţuire. În aceste condiţii, administrarea medicamentului Nexavar reprezintă, practic, o opţiune terapeutică salvatoare. Nexavarul este primul medicament oral autorizat de Comisia Europeană comercializat pentru tratarea cancerului hepatic şi care provoacă în mod selectiv moartea celulelor canceroase (apoptoza), împiedică dezvoltarea vaselor sanguine necesare dezvoltării masei tumorale, mărind rata de supravieţuire a pacienţilor suferinzi de cancer hepatic cu aproximativ 45%. În privinţa tratamentului naturist (complementar) al cancerului hepatic, trebuie ştiut că această abordare terapeutică va include obligatoriu următoarele remedii:
* Cimişirul - gemoderivatul obţinut din mlădiţele de cimişir are o puternică acţiune inhibitoare asupra celulelor canceroase (datorită alcaloidului buxenina G2), fiind indicat în diverse patologii tumorale, printre care şi cancerul hepatic sau gastric. Se administrează 50 de picături (diluate în 100 ml de apă) de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale.
* Armurariul - Silimarina, complexul vegetal principal conţinut în armurariu este arma "numărul unu” în scopul susţinerii funcţiei hepatice, atât în medicina naturistă, cât şi în cea alopată. Are acţiune antitumorală, hepatoprotectoare, regenerativă şi antihepatotoxică, fiind un bun protector împotriva efectelor adverse ale chimioterapiei.
* În aceeaşi categorie se înscriu şi Agaricus blazei, Ganoderma sau Cordiceps, ciuperci antitumorale şi puternic imunostimulante, care determină apoptoza celulelor tumorale şi potenţează acţiunea unor agenţi imunitari importanţi (Limfocite B, Interleukina IL8, celule T supresoare etc.).
* Cartilajul de rechin, îmbunătăţit cu Spirulină şi Ginseng (Zheoshark), este un remediu indispensabil în tratamentul patologiilor neoplazice, atât prin împiedicarea formării reţelei vasculare peritumorale, cât şi prin blocarea metaloproteinazelor, enzime care înlesnesc formarea metastazelor. În sfârşit, algele AFA şi Chlorella, asociate cu remediile antitumorale şi imunostimulante anterioare, dar şi curele cu vitamina B17 (nitrilozid) sau Seleniu organic, vin să completeze în mod fericit paleta remediilor antineoplazice necesare combaterii cancerelor, indiferent de localizare. Bineînţeles, aceste remedii se vor administra conform prospectului însoţitor şi în funcţie de necesarul fiecărui pacient în parte.
Să auzim numai de bine!
EUGEN GIURGIU - biolog, Alba Iulia, tel 0741/92.88.80
"Am tot corpul acoperit de lipoame”
Tumoră benignă, originară în grăsimea ţesutului dermic, de consistenţă semidură, care poate uneori atinge o mărime de pumn sau chiar mai mare; nu este dureroasă, dar poate apăsa pe organele din jur.
Lipomurile pot fi prezente în orice parte a organismului. Lipomul se încapsulează, uneori devenind mai dur, în acest caz poate fi operat, rar evoluează spre malign. Pot fi solitare, reprezentate de o tumoră izolată, apărută în regiuni supuse presiunilor (spate, ceafă, membre) şi lipomatoză sau lipoame multiple, dezvoltate după anumite infecţii, naşteri, slăbire rapidă, traumatisme nervoase, însoţite adesea de hipercolesterolemie. Lipomatozele se asociază uneori cu variate displazii. Sunt foarte multe cauze care provoacă aceste afecţiuni, însă cel mai adesea se incriminează consumul excesiv de grăsimi animale, combinat cu consumul de alcool tare, nu neapărat în cantităţi mari, dar prezent în alimentaţie. Dacă se fac analize de sânge, de cele mai multe ori (în 85% din cazuri), trigliceridele sunt în exces şi există anumite deranjamente în tabloul sanguin.
Se pot folosi una sau mai multe legume şi plante: anghinare, brusture, iederă, lămâie, mărar, pătrunjel, rostopască, sfeclă, tătăneasă, varză.
* Anghinare (Cynara scolymus) - 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni pentru curăţirea ficatului şi eliminarea din organism a grăsimilor.
* Brusture (Arctium lappa) - 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se foloseşte în comprese locale. Se poate consuma şi intern, 2-3 căni pe zi.
* Iedera (Hedera Helix) - se culeg frunze de iederă proaspete şi se macină cu maşina de carne. Se pun 5-6 linguri de iederă măcinată la 1 litru de oţet de mere. Se lasă 24 de ore, apoi se strecoară şi se trage în sticluţe de capacitate mică, cu dop. Se păstrează la frigider. Se îmbibă o compresă sterilă cu oţet, apoi se leagă la locul afectat pentru 24 ore. Se pansează cu pansament elastic. Tratamentul se face până la dispariţia lipomului. Iedera şi oţetul de mere se folosesc încă din antichitate, cu rezultate deosebite, în cazul lipoamelor şi al celulitei, deoarece ajută la disiparea grăsimii în organism şi la absorbţia ei naturală.
* Lămâie (Citrus lemon) - Zilnic, se va tăia în două o lămâie, al cărei suc se stoarce într-un pahar. Coaja se taie în felii subţiri. Se pun la fiert cu 250 ml apă, până se înmoaie. Se lasă să se răcească şi se strecoară fiertura peste sucul obţinut anterior. Se îndulceşte cu miere după gust. Se bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. Contribuie la reducerea colesterolului, a trigliceridelor în exces şi la suplimentarea cu vitamina C.
* Mărar (Anthum gruveoles) - se mărunţeşte mărar, 2-3 linguri, şi se pune la macerat cu o cantitate dublă de alcool. Se lasă 48 de ore, apoi se strecoară prin tifon, storcând bine în tifon reziduurile, pentru a ieşi toată cantitatea de lichid. Se pune în sticluţe închise cu dop şi se ţine la frigider. Se administrează intern, câte 5-10 picături, diluat cu 100 ml de apă, de 3 ori pe zi. Nu vor mai apărea alte lipoame.
* Pătrunjel (Petroselinum crispus) - se toacă cât mai mărunt 2 linguri de frunze de pătrunjel şi se pune peste el sucul de la 2 lămâi. Se lasă 24 ore, apoi se strecoară cu ajutorul tifonului prin stoarcerea reziduului. Se pune produsul obţinut în sticlă de capacitate mică, de culoare închisă, la rece. Se vor lua câte 5 picături, de 3 ori pe zi. Contribuie la refacerea integrităţii organismului.
* Rostopască (Chelidonia majus) - Se pun 1-2 linguriţe de plantă proaspătă, la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se aplică local o cataplasmă cu infuzie. Deasupra se va pune o bucată de nylon. Se lasă pentru minimum 2 ore. Procedeul se face de două ori pe zi. Este un tratament foarte eficient.
* Tătăneasă (Symphytum officinalis) - Un alt tratament eficient ar putea fi cataplasma de rădăcină de tătăneasă, care se pune pe locul afectat şi se fixează cu un pansament peste noapte.
* Cataplasme cu mămăliguţă - se prepară o mămăligă mai tare şi se pune în strat de 3-4 cm pe locul lipomului. Pe partea care se aplică pe piele se va presăra tămâie fin pisată, aşa cum se pune sare pe o felie de pâine cu unt. Se aplică cât de fierbinte se suportă şi se acoperă cu ceva de lână, pentru a menţine temperatura locală ridicată. Se face în fiecare seară. Se ţine până se răceşte mămăliguţa.
* Tablă de cupru - se taie o tablă de mărimea lipomului, care se va umezi cu apă cu sare, şi se leagă peste lipom. Se umezeşte de mai multe ori pe zi cu apă cu sare.
Cel mai sigur şi rapid este tratamentul cu mămăliguţă.
Intern, se va lua lăptişor de matcă, câte 1 linguriţă înainte de fiecare din cele 3 mese principale.
În cazurile în care cu tot tratamentul corect lipoamele nu dispar, se va recurge la un tratament chirurgical, dar se va ţine după aceea obligatoriu o dietă, să se reducă colesterolul şi trigliceridele.
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie, Bucureşti, tel. 0723/51.07.37
"Ce putem face pentru a stopa ciroza cu virus C?”
(Răspuns pentru CRISTINA BĂRARIU, F. AS nr. 1028)
Cel mai important lucru în această situaţie este să menţineţi imunitatea la valori bune, ridicate şi, în acelaşi timp, inhibarea reacţiilor inflamatorii, cât se poate de mult. Personal, am descoperit o formulă nutriţională ce dă rezultate excelente, atât în stoparea evoluţiei către ciroză, dar şi în scăderea viremiei. De fiecare dată când imunitatea este deficitară, virusul capătă puterea de a se replica şi de a invada noi celule hepatice. Inflamaţiile rezultate duc la fibrozări repetate ce dau şi ele aspectul ficatului cu ciroză. Avem rezultate bune în acest domeniu şi merită încercat, deoarece nu reprezintă riscuri sau contraindicaţii. Un alt aspect important, şi ţin să vă felicit pentru asta, este dieta. Faptul că alimentaţia este predominant vegetariană, iar proteina vine din sursă de peşte, este nemaipomenit pentru ficat. De altfel, este bine să insistaţi pe un consum ridicat de portocale, şi ele cu un rol excelent în combaterea fibrozării. Atitudinea faţă de regimul de viaţă este unul din factorii ce determină o evoluţie favorabilă. Vă urez multă sănătate!