Consecinţele lui grave pentru ţară se vor vedea mai târziu. Planul care a stat la baza evenimentelor nu a funcţionat însă după speranţele inspiratorilor. În anii '50, el a avut succes din mai multe motive. România se afla sub ocupaţia sovietică, guvernul era controlat total de Comisia Aliată (Sovietică) de supraveghere, cenzura mediei funcţiona din plin, armata şi poliţia erau decapitate. Plângerile împotriva încălcării regulilor democraţiei nu aveau nici o şansă pentru că - la Ialta - România fusese plasată în sfera de influenţă sovietică. A fost uşor pentru comunişti, care se transformaseră - în plan politic - în jucători, dar şi în arbitri, să răstoarne total rezultatul alegerilor generale din 1946, să proclame republica - în 1947, să naţionalizeze economia - în 1948, ş.a.m.d. Toate acţiunile s-au desfăşurat extrem de rapid, aparenţele legale fiind corectate ulterior, deşi - în acea perioadă - ele nu prea contau.
Lovitura de stat din iulie a.c. a început după aceeaşi schemă. A fost demis brusc Avocatul Poporului, au fost "executaţi” la vot preşedinţii camerelor Parlamentului. În Parlament, negocierea - cu argumente "grele” - a unei noi majorităţi se făcuse deja. Mediile oficiale, formatoare de opinie (TVR, Radio, ICR) au fost trecute în subordinea "puciştilor”, concomitent cu preluarea controlului asupra Monitorului Oficial. Se ştie că nici o lege nu devine aplicabilă fără publicarea ei în acesta. Prin ordonanţă de urgenţă, guvernul a încercat să limiteze atribuţiile Curţii Constituţionale, singura piedică rămasă în faţa atingerii următorului obiectiv din "plan”: demiterea preşedintelui. Suspendarea d-lui Traian Băsescu din funcţie s-a realizat uşor, într-un Parlament controlat total prin corupţie, şantaj, oportunism. Cu 256 de voturi (mai puţine decât la încercarea trecută), Parlamentul l-a trimis pe preşedintele ales la referendum. "Obstacolul” Băsescu odată eliminat, puciştii puteau trece la subordonarea Justiţiei, care - devenind independentă, după modelul occidental - se apropiase periculos de "cupola” grupului pucist. Arestarea lui Adrian Năstase (fost premier şi mentor al lui Victor Ponta, actualul premier), a lui S.O.Vântu (susţinător financiar al "puciştilor”), dar şi iminenta condamnare a lui Dan Voiculescu (Felix) - marele tartor al "caracatiţei” puciste - ori a altor lideri corupţi din politica românească au grăbit lucrurile. Motivul real al suspendării - şi demiterii - preşedintelui, cu obiectivul final subordonarea Justiţiei, acesta a fost, şi nu dorinţa mistuitoare a celuilalt şef al USL, Crin Antonescu, de a se vedea instalat la Cotroceni, de îndată ce "partenerul” său, Victor Ponta, a preluat conducerea executivului. Planul "puciştilor” nu a ţinut însă seama de situaţia complet diferită în care se află România anului 2012. Ţara nu mai este în "sfera de influenţă sovietică”, ci a devenit membră a UE şi NATO. Tancurile sovietice nu mai operează pe teritoriul său, Rusia putând face presiuni doar prin pârghii financiare şi prin... "Vocea Rusiei”, mijlocul ei mediatic de exprimare internaţională. Acceptarea reglementărilor UE - în urma aderării benevole la ele - dă dreptul Consiliului şi Comisiei Uniunii să recomande limitarea sau anularea unor acţiuni contrare "spiritului comunitar”. Comisia UE nu are puterea de odinioară a Comisiei Aliate (sovietice) de Control, dar poate propune sancţiuni (limitarea dreptului de mişcare liberă în interiorul Uniunii, reducerea sau blocarea fondurilor structurale de dezvoltare, izolarea ţării în asumarea deciziilor comunitare etc.) cu efecte dure în plan social şi economic. "Graba” puciştilor în preluarea tuturor instituţiilor statului român, dispreţul lor faţă de litera Legii, schimbarea regulilor "în timpul jocului sau după încheierea lui” au displăcut profund cancelariilor occidentale şi au fost dezvăluite, în nuditatea lor hidoasă, de mediile vestice, care nu mai pot fi înşelate cu aparenţe, ca pe vremea "Cortinei de Fier”. Condamnarea unanimă din partea UE şi a USA a "loviturii de la Bucureşti” i-a pus pe autorii "puciului” în situaţii ridicole, dezvăluindu-le lipsa de caracter (ca să nu spunem minciunile), egoismul, dorinţa feroce de putere şi impunitate.
Un astfel de exemplu este Crin Antonescu, care a folosit o demagogie năucitoare, pentru a-şi conserva postul dobândit prin uzurpare. Situaţia României în UE şi NATO, relaţia de parteneriat cu SUA nu au mai contat în faţa spaimei lui isterice că s-ar putea vedea obligat să părăsească Cotrocenii. Printr-un populism găunos, cei doi au trecut la contestarea rezultatului de la referendum, susţinând că votul a şapte milioane şi jumătate de cetăţeni împotriva preşedintelui Băsescu le legitimează interesul. Preşedintele a fost, totuşi, ales cu peste 50% din votanţi şi este legitim. Anchetarea fraudelor produse în desfăşurarea referendumului i-a dus până la ameninţarea directă a procurorilor, dezvăluind total dorinţa lor de subordonare a Justiţiei. Iar alăturarea "tătucului” tuturor puciştilor, Ion Iliescu, la condamnarea actului normal, susţinut de UE şi SUA, de amendare a fraudelor, nu mai merită nici un comentariu. E momentul ca România să se trezească.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
