Nu poate fi o întâmplare că cele mai multe icoane făcătoare de minuni aparțin Maicii Domnului. În înaltul bolții bisericilor sau zugrăvită deasupra altarului, ținând Pruncul în dreapta (ca la greci) sau în stânga, lângă inimă (cum e la noi), prinsă într-un cearcăn de lumină sau pe lemnul unei icoane, Maica Domnului reprezintă nădejdea fără sfârșit, Preasfânta, Buna, Apropiata, Cea Căreia I se pot adresa cele mai ascunse și grele rugăminți. Cu hiton albastru-verzui sau cu veșminte cernite, cu ochii ușor triști și cu părul ascuns, Maica Domnului se vădește în fiecare loc sub un alt dar: Miluitoarea, Grabnic Ajutătoarea, Bucuria tuturor, Hrănitoarea, Lăcașul luminii, Împărăteasa tuturor, Doamna îngerilor sau Acoperământul lumii. Doar în București, în inima Capitalei, Maica Domnului a refuzat, parcă, să poarte un alt nume. Cu bunătatea ei fără margini, l-a dăruit bisericii, străzii, întregului cartier.
Icoana din foc
Pe stradă, oamenii trec grăbiți, spre treburile lor. Privesc o clipă grădina plină cu flori, își fac cruce măruntă sau întorc capul în altă parte. Puțini știu ce comoară ascunde biserica Icoanei, ctitorită pe la l700 de dregătorul domnesc Ceauș David, operă continuată apoi de Brâncoveanu și Mavrocordat. Un scurt istoric, afișat la intrare, vorbește despre cutremure, incendii și restaurări, despre ctitori și donatori importanți, dar nimic despre Icoana făcătoare de minuni dinăuntru. Abia ieșit din altar, de la slujba Vecerniei, părintele Ion Popescu pare să ezite și ar vrea să amâne discuția. Despre Icoană nu se poate vorbi oricum. Maica Domnului e prea plină de smerenie. "Mereu a stat în umbra Fiului, cu iubire și adânc respect. În Biblie găsim o singură propoziție rostită de ea, dând sfat ucenicilor, la nunta din Cana Galileii: «Faceți ce spune El». Câtă profunzime și câtă simplitate... Atâta trebuie - să punem în faptă Cuvântul viu, nepieritor. Să facem ascultare.”
Sfielnic și încet în mișcări, părintele își cumpănește cu grijă cuvintele, ca nu cumva din grabă sau nebăgare de seamă să alunge marele dar al bisericii, trufindu-se cu ceea ce nu e al lui. Luând pildă de la preoții de dinainte, vrea să lase lucrurile așa cum sunt. De aceea, poate, nici una dintre minunile săvârșite aici nu și-a găsit loc într-un caiet sau alt înscris. A rămas doar tradiția, refugiată într-o legendă de întemeiere, ce pomenește despre porunca primită în vis trei nopți la rând de către marele boier Ceauș David, despre icoana pe care a găsit-o apoi în scorbura unui copac. Pe vremea aceea, locul era o pădure imensă și de netrecut. Ridicând bisericuță de lemn ca sfânt adăpost al icoanei, boierul a început să aibă spor în toate: moșie, acareturi și pâlc de case pentru numeroșii lui slujitori. Un întreg cartier îi purta deja numele: Mahalaua Ceauș. A uitat de icoană și s-a semețit în bogăția sa, până într-o zi când flăcările i-au mistuit întreaga agoniseală, dimpreună cu bisericuța cea de lemn. Zile și nopți la rând a ținut nenorocirea, dar, la sfârșit, avea să se împlinească marea minune - în scrumul și tăciunii încă fumegând pe locul fostei biserici, stătea neatinsă și deplin strălucitoare Icoana Maicii Domnului. Luând întâmplarea ca îndemn de nădejde și de pocăință, bucureștenii s-au grăbit să ridice o altă biserică, din cărămidă, falnică și cu mai multe turle - așa cum se cuvenea să arate casa Domnului și a Maicii Sale. Ca o împlinire deplină, oamenii au început să-și găsească la Icoană vindecarea, flăcările nu se puteau atinge de Preacurata, nici cele ale focului, nici cele ale durerii și suferinței trupești.
Grabnic ajutătoare în orice situație, icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului se arată, totuși, cu mai mult spor într-o boală sau alta, într-un necaz anume sau o calamitate naturală. Icoana de la Sihăstria e mai ales pentru ploaie și sporirea recoltei, asemenea icoanelor de la Horaița, Dălhăuți, Bistrița sau Agapia. Cea de la Nămăiești e cu mult ajutor în zămislirea pruncilor și ocrotirea copiilor. Icoana de la Bisericani (numită și "Iconița”) e pentru bolile și slăbiciunile trupului, iar cea de la Mânăstirea "Socola” sau "Cotmeana”, pentru tulburări sufletești și demonizați. Că e izvorâtoare de mir (la Râșca și Hadâmbu) sau de lacrimi amare (Biserica din Pașcani, jud. Galați), Maica Domnului suferă pentru noi și, la vreme de mari încercări, ne avertizează, ne dă îndemn spre pocăință. La Biserica "Icoanei” din București, ajutorul se vădește cu deosebire în ocrotirea familiei, în sporul casei și împlinirea căsniciei. Părintele Ion Popescu a văzut multe vindecări miraculoase, inclusiv un bolnav de cancer căruia medicii nu-i dădeau nici două săptămâni de trăit. Din toate însă l-a impresionat cazul unei femei aduse în biserică de către rude. Era extrem de agitată și cu mintea răvășită. Se sculase brusc din somn și nu mai recunoștea pe nimeni, nici măcar pe soțul ei. Vorbea incoerent și se zbătea cumplit, refuzând totul: rugăciunea, epitrahirul, sfânta cruce. "Mă gândeam, deja, că locul acelei femei era la Spitalul de urgență, că avea nevoie de ajutor medical, de niște calmante. Totuși, am mai făcut o încercare. Intrând în altar, am luat o iconiță a Maicii Domnului (copia celei din biserică) și, apropiindu-mă cu multă băgare de seamă, i-am pus iconița ușor pe cap. Efectul a fost uimitor. Femeia nu numai că s-a liniștit pe dată, dar, căzând în genunchi, a început să plângă și să-și ceară iertare. După Moliftele Sfântului Vasile și alte rugăciuni de dezlegare, femeia mi-a spus, cu mare cutremur și lacrimi în ochi, că, atingând chipul Maicii Domnului, a simțit cum ceva rău i-a ieșit din suflet, iar de pe ochi i s-a ridicat o ceață grea, de nepătruns altcumva. În acea clipă, în biserică a intrat soțul ei, speriat și plin de îngrijorare. Să nu vă spun ce bucurie au trăit amândoi și cum s-au îmbrățișat. Parcă se revedeau după ani și ani de despărțire. Maica Domnului făcuse cu ei o adevărată minune.”
Biruința credinței
Părintele Popescu știe prea bine cât de mare este forța și ajutorul Icoanei. Important e să vedem în ajutorul primit o pedagogie a lui Dumnezeu, o cale de îndreptare și de pocăință. "Nu Icoana în sine ne vindecă și ne împlinește vrerea, ci credința. Nu Maica Domnului ne ridică din patul suferinței, ci Hristos. Preasfânta Fecioară mediază pentru noi. E mamă. E grijulie și plină de dragoste, chiar dacă noi nu ne purtăm tot timpul ca niște fii. Ea judecă cu inima și de aceea vom avea mereu de la Ea sprijin și iertare. Sfinții Părinți asemuiau pe Maica Domnului cu Marea Roșie, când evreii mergeau în bejenie spre Țara Sfântă. Maica ne scapă de urmăritori, de Faraon, dar numai dacă izbim toiagul cu credință, asemenea lui Moise. Binele nu poate fi făcut cu forța. Se spune că o singură lacrimă a Maicii Domnului poate schimba hotărârea lui Hristos în ceea ce ne privește. Ei bine, o singură lacrimă de-a noastră poate înduioșa sufletul de mamă al Preacuratei. În cărțile sfinte găsim o poveste din Roma antică. E vorba de un războinic exilat și nedreptățit de răutatea oamenilor cetății. Venind cu oaste mare, a cucerit orașul și a vrut să se răzbune, trecând prin sabie pe toți locuitorii. Degeaba i-au căzut în genunchi și i-au adus ofrande, războinicul nu a vrut să-i ierte. S-a răzgândit abia când a zărit-o în mulțime pe mama lui. Chipul ei plin de milă și de durere l-a înduplecat. Să sperăm că, la Judecată, Maica Domnului va fi în mulțime, alături de noi, păcătoșii. Așa, avem o nădejde de milă, chiar și în ultima clipă, când nimeni nu mai poate face nimic, când vom fi doar noi cu faptele noastre puse înainte.”
Lucrarea Icoanei făcătoare de minuni nu obosește niciodată. Se întâmplă ca unii să uite ajutorul primit sau, cum zice părintele, să se folosească de Dumnezeu pentru un interes imediat. Alții înțeleg mesajul divin și își schimbă viața. Pocăindu-se, încep să trăiască întru Hristos, în adevăr și milostenie. Boala e dată cu un anumit scop. Vindecarea, la fel. Nu o dată s-a întâmplat ca în biserică să intre oameni veniți din capătul celălalt al țării, oameni care îi mărturiseau părintelui că au ajuns la București dintr-un îndemn inexplicabil. Foarte mulți dintre ei avuseseră un vis, cu date concrete. Unuia i-a apărut chipul Maicii Domnului și, spunându-i: "Vino la mine”, i-a dat adresa, strada și numărul. Altuia i se arăta doar înfățișarea bisericii, cu turle și grădină înverzită în față. Trecând pe stradă, omul a recunoscut sfântul lăcaș și a intrat. "O astfel de întâmplare te tulbură”, zice părintele. "Mult mai important însă e să înțelegem mesajul. Câte sunt, minunile nu se fac pentru sănătatea în sine, pe care oricum o pierdem spre bătrânețe. Minunile sunt pentru suflet, pentru vindecarea lui. Repet, suntem în mare greșeală dacă nu înțelegem că nu Icoana Maicii Domnului vindecă. Maica Domnului e doar o fereastră deschisă spre dumnezeire. În asta constă marele Ei dar.”
Zeci și sute de scrisori sosesc pe adresa bisericii. În unele, oamenii cer ajutor de rugăciune. În altele, aduc prinos de mulțumire. În cuvinte simple sau avântate, dar pline de sinceritate și uimire, ei povestesc despre încercările prin care au trecut. Spre bucuria părintelui, foarte mulți sunt tineri pe care Maica Domnului i-a ajutat să întemeieze o familie sau să reușească la un important examen. "Legate de sănătate sau de împlinirea unei dorințe fără de amânare, minunile săvârșite la Icoana Preacuratei sunt grabnice și tulburătoare. Dintre toate însă, cea mai mare și fără egal este întoarcerea la credință. Ca preot, am întâlnit în mai multe rânduri oameni cu inima învârtoșată, atei declarați și chiar prigonitori ai Bisericii, care veneau la spovedanie pentru prima oară în viața lor. Brusc, voiau să trăiască altfel și se căiau pentru toate păcatele făcute. Întoarcerea fiului risipitor e o fericire ce nu poate fi descrisă în cuvinte. E mai presus decât învierea din morți. E însăși arvuna nemuririi.”