Nu mă refer la circul politic, care - de altfel - s-a adăugat spectacolelor verii. Ceea ce majoritatea cetăţenilor nu au observat, mai ales după "reîntregirea” salariilor şi a pensiilor, este faptul că, în ansamblul ei, economia românească a luat-o în jos, şi că sperata creştere de 1,5% s-a volatilizat, investiţiile serioase, pe termen lung aproape au încetat, în timp ce leul se face tot mai uşor, în raport cu valutele de referinţă. Cei care credeau că devalorizarea monedei naţionale va favoriza exporturile trebuie să constate că, dimpotrivă, acestea au început să scadă, destabilizând şi mai mult echilibrul unei economii deja fragilizate de criza pe care a traversat-o. UE - către care se îndreaptă 70% din exporturile ţării - are mari probleme în zona euro (unde Grecia se îndreaptă către colaps, Spania nu se simte prea bine, iar Italia şi Portugalia par să o urmeze) şi îşi reduce cererea de produse româneşti, fiind, concomitent, tot mai puţin dispusă să dreneze spre meleagurile dâmboviţene fonduri structurale. În iunie, producţia industrială a coborât cu 0,6% faţă de luna precedentă, afacerile din comerţul cu amănuntul au scăzut cu 1,1%, autorizaţiile de construcţie s-au diminuat cu 9,1%. Agricultura, devastată de o secetă cumplită, va înceta, practic, să fie în acest an o sursă de venituri la buget.
Cu ochii la spectacolele verii, în care se disting giumbuşlucurile primarului Constanţei, Radu Mazăre, românii nu realizează încă ce-i aşteaptă în toamna şi iarna ce se apropie. Când vântul le va sufla prin buzunare, când preţurile vor face inaccesibile majoritatea produselor (scăderea, propusă, a TVA-ului la alimente având efect mult mai târziu), ei vor înţelege că între politic şi economic este o strânsă legătură şi că orice tulburare a echilibrului instituţional într-un stat cât de cât democratic are consecinţe greu de suportat pentru calitatea vieţii indivizilor, pentru siguranţa lor economică. În democraţiile reale, predictibilitatea dată de legi şi stabilitatea instituţională garantează organismului social posibilitatea absorbţiei şocurilor economice proprii pieţelor libere şi fac "ajustările” (şomaj, preţuri fluctuante, consum etc.) mai uşor de suportat. Nemulţumirile, normale de altfel, se traduc în amendarea politică a administraţiilor existente, partidele câştigătoare înhămându-se imediat la treabă pentru remedierea situaţiei. Ceea ce, în România, este - aproape - o imposibilitate. O clasă politică iresponsabilă a provocat, fără alegeri, schimbarea administraţiei, dar, în loc să se apuce de treabă, îşi vede mai departe de ciorovăielile ei, de interesele grupurilor din care este compusă, fără să-i pese de "talpa ţării”, manipulată la alegeri cu spectacole ieftine şi promisiuni deşarte.
De peste o lună, România este devastată de o criză politică ce, dublând-o pe cea economică, o îndreaptă spre catastrofă. După căderea coaliţiei guvernamentale conduse de PDL (care are, totuşi, meritul de a fi reuşit traversarea - dură, e drept - a primului val al crizei economice globale), guvernul USL a decis, în locul unor măsuri raţionale, de menţinere şi protejare a echilibrului salvat cu greu, subordonarea tuturor instituţiilor ţării pentru a-şi asigura continuitatea în deţinerea puterii. După încarcerarea lui Adrian Năstase, liderul PSD-ist care a dus corupţia guvernamentală pe "cele mai înalte culmi”, Justiţia se apropia cu paşi repezi de Dan Voiculescu (Felix), orchestratorul şi finanţatorul celui mai agresiv aparat mediatic ce a existat vreodată în România. Ca să scape de procesul iminent pregătit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Felix s-a retras din Senat, dar - împreună cu grupul datornicilor lui cointeresaţi - a declanşat, după cumpărarea majorităţii parlamentare, suspendarea preşedintelui ţării. Preşedinţia fiind, alături de Justiţie, o instituţie greu de controlat. Cuplul Ponta-Antonescu, aflat la conducerea USL, s-a aruncat, cu entuziasm aproape juvenil, în operaţiune, considerând că a venit momentul realizării "ţintei finale”: Ponta - premier, Antonescu - preşedinte. Acţiunea s-a desfăşurat cu o viteză ameţitoare, părând a urma un plan bine pus la punct, de controlare a tuturor căilor prin care Preşedinţia şi PD-L-ul, aflat în opoziţie, ar fi putut riposta.
Se ştie ce a urmat. Reacţiile UE au fost dure, în democraţiile reale nefiind posibilă o asemenea desfăşurare orchestrată de demagogie ipocrită şi agresivă. Acceptând aparent criticile unanime ale Europei, complotiştii s-au ocupat mai departe de "plan”. Ei au revenit astfel la "dublul limbaj”, propriu comuniştilor, dându-i, prin mediile subordonate, o amploare nemaiîntâlnită. Şirul de minciuni cu scop diversionist s-a îngroşat, o minciună chemând-o pe alta. Mai mult chiar, excluzând predictibilitatea specifică democraţiei, ei au început să schimbe legile în mod conjunctural în însăşi aplicarea lor. Cum rezultatul de la referendumul vizând demiterea preşedintelui nu le-a convenit (deşi este la fel de legal să nu votezi în anume condiţii), au decis - pe baza hotărârii unei Curţi Constituţionale deja timorate - renumărarea cetăţenilor României cu drept de vot. Între timp, d-l Ponta a renunţat la "minirecensământ”, sub presiunea Comisiei de la Veneţia, care a potenţat C.C.R. să-şi depăşească temerile, spunând că a cerut listele din momentul referendumului real. D-l Ponta a minţit încă o dată. Rezultatul va fi că în acest continuu balans de minciuni şi dezinformări, în toamnă, economia va continua să meargă prost, spre "fericirea” românilor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
