Pe marginea catastrofei

Toma Roman
Sub soarele verii, în vacanță la mare sau la mun­te, puțini români au băgat de seamă că la toam­nă li se pregătește ceva.

Nu mă refer la circul politic, care - de altfel - s-a adăugat spectacolelor verii. Ceea ce majoritatea cetățenilor nu au observat, mai ales după "reîntregirea” salariilor și a pensiilor, este faptul că, în ansamblul ei, economia românească a luat-o în jos, și că sperata creștere de 1,5% s-a volatilizat, in­ves­tițiile serioase, pe termen lung aproape au încetat, în timp ce leul se face tot mai ușor, în raport cu va­lutele de referință. Cei care credeau că devalorizarea monedei naționale va favoriza exporturile trebuie să constate că, dimpotrivă, acestea au început să scadă, destabilizând și mai mult echilibrul unei economii deja fragilizate de criza pe care a traversat-o. UE - către care se îndreaptă 70% din exporturile țării - are mari probleme în zona euro (unde Grecia se îndreaptă către colaps, Spania nu se simte prea bine, iar Italia și Portugalia par să o urmeze) și își reduce cererea de produse românești, fiind, concomitent, tot mai puțin dispusă să dreneze spre meleagurile dâmbovițene fonduri structurale. În iunie, producția industrială a coborât cu 0,6% față de luna precedentă, afacerile din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 1,1%, autori­za­țiile de construcție s-au diminuat cu 9,1%. Agricul­tu­ra, devastată de o secetă cumplită, va înceta, practic, să fie în acest an o sursă de venituri la buget.
Cu ochii la spectacolele verii, în care se disting gium­bușlucurile primarului Constanței, Radu Mazăre, ro­mânii nu realizează încă ce-i așteaptă în toamna și iar­na ce se apropie. Când vântul le va sufla prin bu­zu­nare, când prețurile vor face inaccesibile majoritatea produselor (scăderea, propusă, a TVA-ului la ali­mente având efect mult mai târziu), ei vor înțelege că între politic și economic este o strânsă legătură și că orice tulburare a echilibrului instituțional într-un stat cât de cât democratic are consecințe greu de suportat pentru calitatea vieții indivizilor, pentru siguranța lor econo­mică. În democrațiile reale, predictibilitatea dată de legi și stabilitatea instituțională garantează organis­mu­lui social posibilitatea absorbției șocurilor eco­no­mice proprii piețelor libere și fac "ajustările” (șomaj, prețuri fluctuante, consum etc.) mai ușor de suportat. Ne­mulțumirile, normale de altfel, se traduc în amen­darea politică a administrațiilor existente, partidele câștigătoare înhămându-se imediat la treabă pentru re­medierea situației. Ceea ce, în România, este - aproa­pe - o imposibilitate. O clasă politică irespon­sabilă a pro­­vocat, fără alegeri, schimbarea administrației, dar, în loc să se apuce de treabă, își vede mai departe de ciorovăielile ei, de interesele grupurilor din care este compusă, fără să-i pese de "talpa țării”, manipulată la alegeri cu spectacole ieftine și promisiuni deșarte.
De peste o lună, România este devastată de o criză politică ce, dublând-o pe cea economică, o îndreaptă spre catastrofă. După căderea coaliției guverna­men­tale conduse de PDL (care are, totuși, meritul de a fi reușit traversarea - dură, e drept - a primului val al crizei economice globale), guvernul USL a decis, în locul unor măsuri raționale, de menținere și protejare a echilibrului salvat cu greu, subordonarea tuturor instituțiilor țării pentru a-și asigura continuitatea în de­ținerea puterii. După încarcerarea lui Adrian Năs­tase, liderul PSD-ist care a dus corupția guverna­men­tală pe "cele mai înalte culmi”, Justiția se apropia cu pași repezi de Dan Voiculescu (Felix), orchestratorul și finanțatorul celui mai agresiv aparat mediatic ce a existat vreodată în România. Ca să scape de procesul iminent pregătit de Înalta Curte de Casație și Justiție, Felix s-a retras din Senat, dar - împreună cu grupul da­tornicilor lui cointeresați - a declanșat, după cum­pă­rarea majorității parlamentare, suspendarea preșe­din­telui țării. Președinția fiind, alături de Justiție, o instituție greu de controlat. Cuplul Ponta-Antonescu, aflat la conducerea USL, s-a aruncat, cu entuziasm aproape juvenil, în operațiune, considerând că a venit mo­mentul realizării "țintei finale”: Ponta - premier, An­tonescu - președinte. Acțiunea s-a desfășurat cu o vi­teză amețitoare, părând a urma un plan bine pus la punct, de controlare a tuturor căilor prin care Pre­șe­dinția și PD-L-ul, aflat în opoziție, ar fi putut riposta.
Se știe ce a urmat. Reacțiile UE au fost dure, în de­mocrațiile reale nefiind posibilă o asemenea desfă­șurare orchestrată de demagogie ipocrită și agresivă. Ac­ceptând aparent criticile unanime ale Europei, com­plotiștii s-au ocupat mai departe de "plan”. Ei au re­venit astfel la "dublul limbaj”, propriu comuniștilor, dân­du-i, prin mediile subordonate, o amploare ne­mai­în­tâlnită. Șirul de minciuni cu scop diversionist s-a în­groșat, o minciună chemând-o pe alta. Mai mult chiar, ex­cluzând predictibilitatea specifică democrației, ei au început să schimbe legile în mod conjunctural în în­săși aplicarea lor. Cum rezultatul de la referen­du­mul vizând demiterea președintelui nu le-a convenit (deși este la fel de legal să nu votezi în anume con­diții), au decis - pe baza hotărârii unei Curți Cons­ti­tuționale deja timorate - renumărarea cetățenilor Ro­mâniei cu drept de vot. Între timp, d-l Ponta a renunțat la "minirecensământ”, sub presiunea Comisiei de la Veneția, care a potențat C.C.R. să-și depășească te­me­rile, spunând că a cerut listele din momentul referen­du­mului real. D-l Ponta a mințit încă o dată. Rezul­ta­tul va fi că în acest continuu balans de minciuni și de­zinformări, în toam­nă, economia va continua să mear­gă prost, spre "fe­ri­cirea” românilor.