Cabana Anita

Un loc de vis în Ţara Haţegului

Cititorii paginilor noastre de vacanţă îşi vor aminti, probabil, de fosta pensiune "Anita”, de la poalele Retezatului, ridicată de familia Anita şi Marius Constantinescu, pe malul Râului Mare, la 12 kilometri de cel mai mare baraj din piatră al Eu­ro­pei. Pensiunea ajunsese atât de solicitată, că nu-ţi pu­teai rezerva o cameră decât cu câteva săptă­mâni îna­inte. Era şi este poate cel mai frumos loc din România - un paradis de flori, arbuşti şi ierburi înalte, situat pe malul unui râu înspumat, între doi munţi aproa­pe verti­cali, acoperiţi de o pădure neagră, de foioase. Dar "Ani­ta” a dispărut dintr-o dată, pensiunea a fost vân­dută şi a devenit casă de vacanţă privată. Timp de patru ani au curs telefoanele şi mesajele din partea foştilor oas­peţi, care ar fi dorit să revină: "Vrem la Anita..”, "Ce aţi făcut cu Anita”?Impresionată de atâta loialita­te, şvăboaica Anita Husar Constantinescu, repatriată prin anii 2000 din Germania, şi-a luat inima în dinţi şi "a dat viaţă” altei pensiuni, "Cabana Anita”, aşezată în alt paradis natural, pe o culme de deal din satul Mes­tea­căn, comuna Răchitova, unde mai locu­ieşte un singur ţăran. Locul Retezatului îl iau Munţii Poiana Ruscăi şi perspectiva ameţitoare a Ţării Ha­ţegului văzută de sus.

Casa dintre mesteceni

Mesteacăn se află la o mie de metri altitudine.Cum îi spune şi numele, este un sat plin cu mesteceni. Urca­rea e grea, drumul e destinat maşinilor de teren. Înainte de '89, ministerul Să­nătăţii de atunci dorea să constru­ias­că aici un sa­natoriu pentru boli ner­voase şi de plă­mâni, într-atât de bun li s-a părut aerul. Au croit un drum de pă­mânt, legân­du-i pe mestecăneni de restul lumii.Între timp satul s-a pustiit, lăsând drept amintire minu­nate case de lemn, iar drumul mai serveşte ce­lor ce au inspiraţia să se izoleze în paradisul natural de pe Dealul Fră­sânetului. La cerere, turistul îşi poate lăsa automo­bilul în siguranţă jos, în satul Vălioara, iar urcuşul se face pe spezele gaz­delor.
Proprietatea familiei Con­stan­ti­nescu are cinci hectare şi este străjuită de o pădurice de mesteceni şi de una de cireşi sălbatici. Dincolo de gardul de sârmă care înconjoară gospo­dăria, se întind livezi de pruni şi meri. Araci cu viţă-de-vie marchează o mică pod­gorie, iar panta cea mai abrup­tă este întărită de rădăcinile a 50 de nuci de Sebe­şel, singurul soi românesc omologat în UE.Ur­mea­ză grădina de legume, fâneaţa şi parcela cu cartofi roşii. Zeci de bibilici şi găini moţate, un cocoş roşu ca din poveste, cinci oi bârsane şi o mul­ţime de câini şi pisici întăresc imaginea de gospodărie bine rânduită, care-şi aşteaptă mai ales oaspeţii cu copii mici să guste din li­bertatea absolută a locului. Corpul de clădiri din centrul imensei grădini este nou. În clădirea principală se află aşa-numita "cabană”, o pensiune de trei stele plus (3+), cu cinci camere duble, grupuri sanitare pro­prii, o bucătărie modernă şi un living mare, luminos şi încăpător. În clădirea mai mică se află restaurantul şi barul, magaziile şi lăzile frigo­rifice - tot ce le trebuie unor turişti care caută linişte, aer curat şi mâncare naturală şi sănătoasă.

Plimbări cu cuci şi fazani

Cine visează la o masă ciobă­nească o va găsi în apro­piere, pe dealul "Ruga de piatră”, la o sută de metri de ca­bană, unde vestitul Lu­pu, ciobă­naş cu trei sute de oi, ca în ve­chiul cântec, îţi pregă­teşte, la co­man­dă, şi bulz cu mămăligă, şi jin­tiţă, şi balmoş, şi caş proaspăt, şi pastramă de berbecuţ cu ustu­roi şi ardei iute. Crescute la o mie de me­tri altitudine, legumele şi fructele casei sunt bio.Aici nu s-a dat nicio­dată cu vreo sub­stanţă chimică. Ani­ta nu şi-a luat încă atestatul ofi­cial, dar e convinsă că-l va obţine "din prima înfă­ţi­şare”, perioada de conversie fiind minimă. De notat că oile, găinile şi bibi­licile familiei Constan­tinescu nu sunt pentru sa­cri­ficat, ci pentru plăcerea de a le privi şi, eventual, de a le îngriji. Cei dornici să mănânce, totuşi, carne de pasăre sau de porc, crescute în gos­podăriile lo­cale, pot anunţa cu o zi în avans. Jos, în Vălioara, sunt mulţi ţărani dispuşi să facă un ban fără să mai bată dru­mul oraşului. Din producţia pro­prie, familia Con­stantinescu vă mai poate oferi ţuică şi palincă din pru­ne Voroneşti, păs­trate în butoaie de dud, dar şi lichior de cireşe amare, afinată, vişinată. Însă oferta spectacu­loasă a ca­banei Anita sunt plimbările "vir­tuale” pes­te dealuri şi păduri. Cum ridici privirea de pe terasă, ţi se des­chide înspre sud depre­siunea Văii Haţe­gului, iar în par­tea opusă, Ţinutul Pădure­nilor, cu turnurile vestitei biserici de la Ghe­lar. Ţara Haţegu­lui găzduieşte cel puţin două te­zaure nepreţuite pentru sufletul româ­nesc: Sarmise­getusa Ulpia Traiana (ini­ma lumii romane tutelare) şi Par­cul Naţional Retezat. Iată-le, în toată splen­doarea, le cu­prinzi cu privirea!Ochiul îţi porneşte apoi spre înălţi­mile Olimpului româ­nesc: vârfurile Păpuşa (2509 m), Teleaga (2508 m) şi Rete­zat (2482 m). Spre dreapta, către Caransebeş, se văd "Porţile de Fier ale Transil­va­niei”, parcă tăiate de pa­loşul unui uriaş din vremuri ime­moriale, din care răsar păduri întu­necate. Relieful "tocat” al depăr­tării, vizibil la zeci de kilo­metri în dimineţile senine, îţi dă măsura înăl­ţi­mii la care te afli. Dori­torii de dru­me­ţii cu pasul, nu doar cu privirea, trebuie să ştie că nu pot ple­ca niciun­de fără însoţitori: câinii cio­băneşti Buzduganu şi Jim. Ca un "bo­nus” neaşteptat, din clipa în care ai ieşit pe poartă, te însoţesc fazanii! Ies din tu­fişuri şi, păs­trând o dis­tanţă confor­tabilă, vin paralel cu tine, chi­răind şi fâl­fâind, şi nimeni nu poate explica acest compor­ta­ment. După cum ni­meni n-a înţeles de ce, până la Sân­petru, cucii au cântat întruna la Mes­teacăn, de dimi­neaţa până seara. Zeci, sute de cuci... Zeci, sute de fa­zani...Un sanctuar al cucilor şi al fa­za­nilor. Unii spun că pustiirea satului e de vină. Întregul perimetru al fos­tului, cândva, sat vesel de munte, s-a sălbăticit. Nu mai urcă picior de sătean pe Vârful Câm­pului, pe Vârful Frunţii, pe Grunetele, pe Dealul Goii, pe Făge­ţelul, pe Ceret sau pe Runcu. Doar oile lui Lu­pu, faza­nii, câinii şi berbecuţii Anitei tulbură liniştea pămân­tului. "Ener­gia locului”, crede Anita, a fost res­pectată. Satul tradi­ţional, cu ca­sele lui din lemn cu prid­vor îşi aşteaptă parcă noii locatari. Care pot fi oră­şenii speriaţi de criză şi de po­luare. Faceţi o încercare: trageţi pentru început la Anita şi Marius. Vorba ceea: prietenii îşi amintesc de ce...

(Mai multe detalii, legate de cazare şi tarife, aflaţi pe site-ul cabanei şi la tel. 0744.524.871, 0744.630.787, e-mail:cabanitaro@yahoo.com)