Cabana Anita

Ion Longin Popescu
Un loc de vis în Țara Hațegului

Cititorii paginilor noastre de vacanță își vor aminti, probabil, de fosta pensiune "Anita”, de la poalele Retezatului, ridicată de familia Anita și Marius Constantinescu, pe malul Râului Mare, la 12 kilometri de cel mai mare baraj din piatră al Eu­ro­pei. Pensiunea ajunsese atât de solicitată, că nu-ți pu­teai rezerva o cameră decât cu câteva săptă­mâni îna­inte. Era și este poate cel mai frumos loc din România - un paradis de flori, arbuști și ierburi înalte, situat pe malul unui râu înspumat, între doi munți aproa­pe verti­cali, acoperiți de o pădure neagră, de foioase. Dar "Ani­ta” a dispărut dintr-o dată, pensiunea a fost vân­dută și a devenit casă de vacanță privată. Timp de patru ani au curs telefoanele și mesajele din partea foștilor oas­peți, care ar fi dorit să revină: "Vrem la Anita..”, "Ce ați făcut cu Anita”?Impresionată de atâta loialita­te, șvăboaica Anita Husar Constantinescu, repatriată prin anii 2000 din Germania, și-a luat inima în dinți și "a dat viață” altei pensiuni, "Cabana Anita”, așezată în alt paradis natural, pe o culme de deal din satul Mes­tea­căn, comuna Răchitova, unde mai locu­iește un singur țăran. Locul Retezatului îl iau Munții Poiana Ruscăi și perspectiva amețitoare a Țării Ha­țegului văzută de sus.

Casa dintre mesteceni

Mesteacăn se află la o mie de metri altitudine.Cum îi spune și numele, este un sat plin cu mesteceni. Urca­rea e grea, drumul e destinat mașinilor de teren. Înainte de '89, ministerul Să­nătății de atunci dorea să constru­ias­că aici un sa­natoriu pentru boli ner­voase și de plă­mâni, într-atât de bun li s-a părut aerul. Au croit un drum de pă­mânt, legân­du-i pe mestecăneni de restul lumii. Între timp satul s-a pustiit, lăsând drept amintire minu­nate case de lemn, iar drumul mai servește ce­lor ce au inspirația să se izoleze în paradisul natural de pe Dealul Fră­sânetului. La cerere, turistul își poate lăsa automo­bilul în siguranță jos, în satul Vălioara, iar urcușul se face pe spezele gaz­delor.
Proprietatea familiei Con­stan­ti­nescu are cinci hectare și este străjuită de o pădurice de mesteceni și de una de cireși sălbatici. Dincolo de gardul de sârmă care înconjoară gospo­dăria, se întind livezi de pruni și meri. Araci cu viță-de-vie marchează o mică pod­gorie, iar panta cea mai abrup­tă este întărită de rădăcinile a 50 de nuci de Sebe­șel, singurul soi românesc omologat în UE. Ur­mea­ză grădina de legume, fâneața și parcela cu cartofi roșii. Zeci de bibilici și găini moțate, un cocoș roșu ca din poveste, cinci oi bârsane și o mul­țime de câini și pisici întăresc imaginea de gospodărie bine rânduită, care-și așteaptă mai ales oaspeții cu copii mici să guste din li­bertatea absolută a locului. Corpul de clădiri din centrul imensei grădini este nou. În clădirea principală se află așa-numita "cabană”, o pensiune de trei stele plus (3+), cu cinci camere duble, grupuri sanitare pro­prii, o bucătărie modernă și un living mare, luminos și încăpător. În clădirea mai mică se află restaurantul și barul, magaziile și lăzile frigo­rifice - tot ce le trebuie unor turiști care caută liniște, aer curat și mâncare naturală și sănătoasă.

Plimbări cu cuci și fazani

Cine visează la o masă ciobă­nească o va găsi în apro­piere, pe dealul "Ruga de piatră”, la o sută de metri de ca­bană, unde vestitul Lu­pu, ciobă­naș cu trei sute de oi, ca în ve­chiul cântec, îți pregă­tește, la co­man­dă, și bulz cu mămăligă, și jin­tiță, și balmoș, și caș proaspăt, și pastramă de berbecuț cu ustu­roi și ardei iute. Crescute la o mie de me­tri altitudine, legumele și fructele casei sunt bio. Aici nu s-a dat nicio­dată cu vreo sub­stanță chimică. Ani­ta nu și-a luat încă atestatul ofi­cial, dar e convinsă că-l va obține "din prima înfă­ți­șare”, perioada de conversie fiind minimă. De notat că oile, găinile și bibi­licile familiei Constan­tinescu nu sunt pentru sa­cri­ficat, ci pentru plăcerea de a le privi și, eventual, de a le îngriji. Cei dornici să mănânce, totuși, carne de pasăre sau de porc, crescute în gos­podăriile lo­cale, pot anunța cu o zi în avans. Jos, în Vălioara, sunt mulți țărani dispuși să facă un ban fără să mai bată dru­mul orașului. Din producția pro­prie, familia Con­stantinescu vă mai poate oferi țuică și palincă din pru­ne Voronești, păs­trate în butoaie de dud, dar și lichior de cireșe amare, afinată, vișinată. Însă oferta spectacu­loasă a ca­banei Anita sunt plimbările "vir­tuale” pes­te dealuri și păduri. Cum ridici privirea de pe terasă, ți se des­chide înspre sud depre­siunea Văii Hațe­gului, iar în par­tea opusă, Ținutul Pădure­nilor, cu turnurile vestitei biserici de la Ghe­lar. Țara Hațegu­lui găzduiește cel puțin două te­zaure neprețuite pentru sufletul româ­nesc: Sarmise­getusa Ulpia Traiana (ini­ma lumii romane tutelare) și Par­cul Național Retezat. Iată-le, în toată splen­doarea, le cu­prinzi cu privirea! Ochiul îți pornește apoi spre înălți­mile Olimpului româ­nesc: vârfurile Păpușa (2509 m), Teleaga (2508 m) și Rete­zat (2482 m). Spre dreapta, către Caransebeș, se văd "Porțile de Fier ale Transil­va­niei”, parcă tăiate de pa­loșul unui uriaș din vremuri ime­moriale, din care răsar păduri întu­necate. Relieful "tocat” al depăr­tării, vizibil la zeci de kilo­metri în diminețile senine, îți dă măsura înăl­ți­mii la care te afli. Dori­torii de dru­me­ții cu pasul, nu doar cu privirea, trebuie să știe că nu pot ple­ca niciun­de fără însoțitori: câinii cio­bănești Buzduganu și Jim. Ca un "bo­nus” neașteptat, din clipa în care ai ieșit pe poartă, te însoțesc fazanii! Ies din tu­fișuri și, păs­trând o dis­tanță confor­tabilă, vin paralel cu tine, chi­răind și fâl­fâind, și nimeni nu poate explica acest compor­ta­ment. După cum ni­meni n-a înțeles de ce, până la Sân­petru, cucii au cântat întruna la Mes­teacăn, de dimi­neața până seara. Zeci, sute de cuci... Zeci, sute de fa­zani... Un sanctuar al cucilor și al fa­za­nilor. Unii spun că pustiirea satului e de vină. Întregul perimetru al fos­tului, cândva, sat vesel de munte, s-a sălbăticit. Nu mai urcă picior de sătean pe Vârful Câm­pului, pe Vârful Frunții, pe Grunetele, pe Dealul Goii, pe Făge­țelul, pe Ceret sau pe Runcu. Doar oile lui Lu­pu, faza­nii, câinii și berbecuții Anitei tulbură liniștea pămân­tului. "Ener­gia locului”, crede Anita, a fost res­pectată. Satul tradi­țional, cu ca­sele lui din lemn cu prid­vor își așteaptă parcă noii locatari. Care pot fi oră­șenii speriați de criză și de po­luare. Faceți o încercare: trageți pentru început la Anita și Marius. Vorba ceea: prietenii își amintesc de ce...

(Mai multe detalii, legate de cazare și tarife, aflați pe site-ul cabanei și la tel. 0744.524.871, 0744.630.787, e-mail:cabanitaro@yahoo.com)