Indicaţii terapeutice: umflături, inflamaţii recente, tendinită, inflamaţii articulare, chisturi ale ţesutului conjunctiv, fibroame de mici dimensiuni, negi.
"Dacă unui om i s-a ivit undeva pe corp o umflătură, să umezească o piatră de ametist cu saliva lui şi să atingă cu ea tot locul care i s-a umflat, iar umflătura se va face mai mică şi apoi va dispărea”. (Hildegard)
Cu ametistul umezit cu salivă se masează de mai multe ori pe zi respectiva porţiune de piele. La contuzii, hematoame şi contracţii musculare, durerile cedează rapid. Şi la negi merită să faceţi o încercare. Deseori ei dispar fără a lăsa vreo urmă pe piele. La bursită (o inflamaţie în zona articulaţiilor provocată de traumatisme repetate) se foloseşte suplimentar şi alifia cu pelin, alternativ cu masajele făcute cu piatră de ametist. Cu adevărat impresionantă este dispariţia chisturilor ganglionare solide, în urma tratamentului cu ametist. Aici se mai aplică şi o cremă cu toporaşi, masând uşor deasupra chistul.
Uleiul de toporaşi
Indicaţii terapeutice: neurodermită.
Reţetă: 1 lingură de flori şi frunze de toporaşi, 500 ml ulei de măsline sau de fenicul.
Florile şi frunzele sunt puse în ulei şi, fie se lasă să stea la soare timp de zece zile, după care se strecoară, fie se încălzeşte uleiul cu prudenţă, la foc mic, fiind apoi strecurat.
Sucul de cimişir
Indicaţii terapeutice: eczeme, erupţii cutanate rebele, pecingine.
Reţetă: 1 linguriţă de suc de cimişir (Buxus sempervirens) obţinut în centrifugă, 30 ml tinctură de trandafiri, 70 ml suc de lemn-dulce (planta se bagă în centrifugă diluată 1:1 cu apă), 250 ml vin.
Sucul de cimişir, împreună cu tinctura de trandafiri şi sucul de lemn-dulce se pun în vin şi se încălzesc. Din acest amestec se ia câte un păhărel de lichior, de trei ori pe zi, înainte de masă.
Pentru a trata o eczemă din interiorul organismului spre exterior, se recomandă mai întâi administrarea internă a sucului de cimişir cu tinctură de trandafiri şi zeamă de lemn-dulce. După opt zile de tratament intern începe terapia propriu-zisă a pielii, întrebuinţându-se un amestec de suc de cimişir şi ulei de măsline. Cu acest tratament combinat, toxinele sunt împinse din corp către exterior.
Uleiul de măsline cu suc de cimişir
Reţetă: 3 linguriţe suc de cimişir, 4 linguriţe ulei de măsline.
Pielea din jurul erupţiilor cutanate se tamponează uşor cu uleiul de măsline amestecat cu suc de cimişir, apoi se pune deasupra un bandaj. Procedura se repetă de trei ori pe zi.
Comprese cu verbină
Indicaţii terapeutice: abcese, plăgi purulente, panariţiu, inflamaţii ale glandelor mamare, furuncule, inflamaţii infectate ale ganglionilor limfatici, Zona Zoster.
Reţetă: 1 lingură de verbină, 250 ml apă.
Verbina se fierbe cam 3 minute în apă, eventual introdusă într-un săculeţ de tifon. Planta caldă este pusă pe o faşă sterilă de tifon, iar compresa se aplică pe rană, pentru cel puţin o oră. După ce s-a uscat, este schimbată de două-trei ori pe zi.
Tratamentul cu verbină vindecă destul de repede inflamaţiile, durerile şi infecţiile pielii. Chiar şi dureroasele vezicule herpetice din Zona Zoster pot fi făcute să dispară în zece zile. Compresa rămâne pe rană până se usucă şi atunci este imediat schimbată.
Comprese cu frunze de dud
Indicaţii terapeutice: erupţii cutanate, mâncărimi provocate de alergie, scabie.
Reţetă: 1 pumn de frunze de dud, 250 ml apă.
Frunzele de dud sunt fierte în apă timp de trei minute, după care se strecoară. Cu acest decoct se spală porţiunile de piele cu mâncărimi. De asemenea, se pot fixa pe rană comprese calde cu frunze de dud umede. Compresele se ţin o oră, iar după ce s-au uscat, se schimbă.
Uleiul de mirt
Indicaţii terapeutice: infecţii ale pielii, micoze cutanate, candida albicans, panariţiu, micoze ale unghiilor, psoriazis.
Hildegard menţionează mirtul ca remediu pentru psoriazis. Astăzi se preferă varietatea australiană de mirt (Malaleuka alternifolia), din care se obţine un ulei eteric cu acţiune deosebit de eficientă contra bacteriilor, viruşilor şi ciupercilor. Deoarece este foarte bine tolerat de piele şi mucoase, el poate fi aplicat direct pe pielea afectată de psoriazis, fără a-l dilua. Însă trebuie să se renunţe la tratament dacă pielea se înroşeşte, ceea ce indică o reacţie alergică. Este uimitor de observat cum, după puţin timp, pielea se curăţă de descuamări, iar leziunile încep să se vindece. Uleiul de mirt poate face să dispară şi puroiul colectat sub piele. Pentru aceasta, el se aplică nediluat pe acnee şi coşuri. Chiar şi diluat în proporţie de 1:60, este suficient de puternic pentru a distruge în cinci minute stafilococul auriu, din cauza căruia se formează puroiul. Uleiul de mirt şi-a dovedit eficienţa şi în tratarea diverselor tipuri de herpes, de exemplu a herpesului labial sau a celui genital. La acesta din urmă, uleiul poate fi amestecat cu cremă de toporaşi: din 1 ml ulei de mirt şi 100 g cremă de toporaşi se pot prepara eventual ovule vaginale, care se întrebuinţează o dată pe zi.
Cura cu seminţe de mac
Indicaţii terapeutice: mâncărime.
Se consumă zilnic 1-3 linguri de seminţe de mac. Aceasta se poate face în diferite moduri: seminţele sunt adăugate în mâncare, puse în compotul de mere sau folosite la prepararea unei prăjituri cu mac. Substanţele active conţinute în seminţele de mac calmează pielea iritată şi zgâriată din pricina scărpinatului şi fac să dispară senzaţia de mâncărime.
Vinul cu seminţe de puricariţă
Indicaţii terapeutice: alergii, eczeme, mâncărime.
Reţetă: 3 linguri de seminţe de puricariţă (Pulicaria vulgaris), 1 l de vin.
Seminţele şi vinul sunt fierte împreună 3 minute, iar apoi trecute printr-o strecurătoare. Lichidul incolor se păstrează într-o sticlă şi se ia din el câte un păhărel de lichior, de trei ori pe zi, înaintea meselor.
Vinul cu seminţe de puricariţă îndepărtează senzaţia de mâncărime şi resoarbe încă din intestin toxinele şi alergenii care pot declanşa o eczemă. Şi în cazul unor leziuni interne, cum ar fi un esofag inflamat, vinul cu seminţe de puricariţă s-a dovedit util pentru vindecarea eventualelor răni şi dispariţia arsurilor chinuitoare din spatele sternului.
Chimenul
Indicaţii terapeutice: alergii, alergii alimentare, intoleranţă la produse lactate, în special la brânză.
Se presară 1-3 vârfuri de cuţit de chimen pe sandviciurile cu brânză, pe ouă sau orice alte proteine faţă de care manifestăm intoleranţă. Folosind chimen, facem să dispară hipersensibilitatea la proteine.
Cimbrişorul
Indicaţii terapeutice: erupţii cutanate, eczeme, acnee, umflături, erupţii infectate.
Cimbrişorul este mirodenia clasică pentru problemele pielii, care nu trebuie să lipsească din nici o cură. Circulaţia sângelui la nivelul pielii este activată dacă adăugăm 1-3 vârfuri de cuţit de cimbrişor la orice mâncare, atât la felurile gătite cu carne, cât şi la legume. Planta dă rezultate deosebit de bune în erupţiile cutanate. Se mănâncă de două-trei ori pe săptămână sfeclă roşie fiartă, cu un rântaş din făină de grâu spelta, în care punem 1-3 vârfuri de cuţit de cimbrişor.
Alifia cu rostopască
Indicaţii terapeutice: dermatite de contact, negi, condiloame (tumori benigne ale tegumentelor), ţesuturi aflate în stadiu premalign, eczeme alergice sau bacteriene.
Reţetă: 10 ml tinctură de suc de rostopască, 100 g untură de porc.
Sucul de rostopască este încălzit împreună cu untura de porc - fără a fi ţinute mult timp pe foc - apoi sunt amestecate bine, obţinându-se din ele o alifie. Cu ea se masează locul afectat, de 1-3 ori pe zi.
Spirtul cu ulei
Indicaţii terapeutice: dificultăţi de cicatrizare a rănilor.
Vindecarea unor leziuni durează în mod normal zece zile, dacă nu este întârziată de infecţii, impurităţi sau medicamente de sinteză. Nu există nici un remediu capabil să scurteze acest interval, în schimb avem la dispoziţie reţeta extrem de eficientă a lui Hildegard, care asigură o cicatrizare fără probleme a leziunilor.
Reţetă: 100 ml spirt (alcool de 70°), 30 ml ulei de măsline, 0,5 ml ulei de trandafiri.
Ingredientele se amestecă şi se agită. Rana este dezinfectată cu amestecul de spirt şi ulei, apoi o compresă de tifon se îmbibă cu acelaşi amestec şi se fixează pe rană. Pentru rănile mari, se încălzeşte spirtul cu ulei şi se aplică un bandaj cald, care se schimbă de două-trei ori pe zi. Tratamentul durează o săptămână.