Anul acesta, între 16 şi 20 mai, s-a petrecut la Paris şi la Limours a doua ediţie a unui Festival de arte, sub genericul "Din dragoste pentru frumos”. Iniţiatorul şi organizatorul a fost Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi Meridională. Tema din acest an a Festivalului a fost cea propusă în chip misionar de Patriarhia Română, pentru acest an: Taina Sfântului Maslu şi îngrijirea bolnavilor, dar, într-un sens mai larg şi mai adecvat, referindu-se la îngrijirea tuturor celor aflaţi în suferinţă trupească şi sufletească. Drept urmare a activităţii mele îndelungate alături de Horia Bernea, în cadrul Muzeului Ţăranului Român, am fost poftit pentru a doua oară la festival, pentru a spune un cuvânt despre gândirea şi manifestările ţărăneşti, dar şi pentru câteva reflecţii teologice de pe marginea lor, ceea ce a presupus şi peregrinări prin tema atât de generos tratată de ţăranul român şi atât de bogată în manifestări, a morţii şi a depăşirii ei.
Cum atât de concis şi de cuprinzător spunea Înaltpreasfinţitul părinte mitropolit Iosif Pop: "Cultura în jurul Bisericii şi a Evangheliei este darul frumuseţii lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, pe care îl întoarcem şi noi lui Dumnezeu”. Adoptând acest nobil deziderat, Festivalul şi-a respectat numele şi s-ar putea spune despre el, foarte pe scurt şi la obiect, că a constituit o înşiruire de frumuseţi, spre bucuria atât a celor care l-au născut, ostenindu-se îndelung pentru el, cât şi a celor care au venit să se înfrupte din această ofrandă spirituală. Sub această specie, a frumuseţii, atât de dragă omului firesc, vom spune şi noi câte ceva despre Festival.
Frumuseţea gândului de pornire
Poate că întâia frumuseţe despre care ar trebui vorbit ar fi aceea a gândului de a organiza acest Festival, cu deschiderea lui spre arta bună, cu adevărat elevată şi modelatoare, opţiune mai puţin obişnuită în lumea Bisericii de astăzi, fiind lăsată de obicei, în cel mai bun caz, în plan secund. "Vinovaţi” de acest gând întemeietor cred că sunt, îndeosebi, părintele Emilian Marinescu, consilierul cultural al Mitropoliei, şi doamna sa preoteasă, Alexandra, de altfel amândoi cu antecedente în practicarea artelor (părintele cântă la vioară, doamna preoteasă a făcut artele plastice).
Frumuseţi liturgice
Festivalul de la Paris, petrecându-se în perioada postpascală, s-a desfăşurat sub semnul mereu repetatei vestiri luminoase cu "Hristos a înviat!”. Ca orice manifestare a Bisericii, şi cea de la Paris a avut un nucleu liturgic.Acesta a fost reprezentat, între altele, de două slujbe. La Limours a fost prevăzută (fericită iniţiativă!) o slujbă de pomenire pentru personalităţi de seamă ale culturii româneşti care au trăit şi au murit la Paris. Pomenirea a fost, cum o face îndeobşte Biserica, generoasă, neţinând cont de gradul de credinţă sau de apropiere de Biserică al fiecăruia.
Frumuseţea muzicii tradiţionale
Grigore Leşe şi fârşeroţii din Cogealac
Dintre frumuseţile artistice, vom alege să vorbim mai întâi despre aceea care a deschis Festivalul şi care a avut impactul cel mai mare, anume despre frumuseţea muzicii româneşti tradiţionale.
Frumuseţea picturii
Grupul Prolog
Expoziţia a fost ca un abur, ca o adiere de zefir. Cei ce au expus sunt stâlpi ai picturii actuale, dar, cei mai mulţi, şi stâlpi ai Bisericii. Ei îşi vor afla loc bun, atât în istoria artei lor, cât şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Sunt atât de diferiţi, dar uniţi în chip uimitor şi, uneori, până la o incredibilă asemănare, de racordarea lor la valorile autentice ale marii picturi din toate timpurile.
Frumuseţea muzicii psaltice
Grupul Byzantion din Iaşi
Vernisajul grupului Prolog a fost premers de producerea unui alt grup, unul de muzică psaltică, de la catedrala mitropolitană "Sfinţii Arhangheli”, condus de Ionuţ Furtună, unul dintre fondatorii apreciatului grup psaltic "Byzantion”, de la Iaşi. Au fost interpretate luminoasele cântări din ciclul pascal. Era binefăcător să vezi o atât de curată cântare psaltică în inima Parisului.
Frumuseţea poeziei
Omagiu lui Ioan Alexandru şi Daniel Turcea
Frumuseţea tradiţiilor ţărăneşti
Ritualul pâinii în Basarabia
Datorită interesului şi dragului inimoasei doamne preotese Alexandra, componenta etnologică şi antropologică privind cultura ţărănească s-a dorit, şi în acest an, a fi una cât mai bogată, aşa că una din zilele festivalului a fost dedicată în chip anume tradiţiilor ţărăneşti. Această dedicare a constat într-o serie de conferinţe, presărate pe parcursul întregii zile, întreruptă de vernisarea unei expoziţii cu caracter etnografic.
În prelegerea mea, am dorit să evidenţiez faptul că ceea ce caracterizează foarte pe scurt şi foarte apropiat cultura ţărănească românească este faptul că este o cultură a Învierii, lucru cu implicaţii majore în exprimarea sa slăvitoare prin intermediul frumosului. A urmat Grigore Leşe, care a vorbit, cu aplombu-i cunoscut şi cu pertinenţa-i unică în domeniu, despre ceea ce practică şi studiază de o viaţă întreagă, cu alte cuvinte despre horea înturnată, horea adâncată şi horea din grumaz, exemplificând la tot pasul spre o mai bună înţelegere. Horea exprimă la nivelul genuin al fiinţei, dar în acelaşi timp atât de profund, legătura omului cu natura, cu semenul, cu Dumnezeu, tânjirea lui după întâlniri supreme. Aşa cum este prezentă ea (numai) în unele zone ale ţării, reprezintă un tezaur unic în lume.
Doamna Varvara Buzilă de la Chişinău a avut o intervenţie extrem de apreciată în legătură cu pâinea, cu felurile în care este ea folosită în diverse ritualuri ale momentelor de trecere (botez, nuntă, înmormântare, pomenirile morţilor). Mai limpede spus, a vorbit despre colaci, cei atât de prezenţi în toate manifestările rituale ţărăneşti şi care, cum s-a arătat, au nebănuit de multe forme (în cadrul cercetărilor ei a numărat peste 200 de forme ale pâinii rituale) şi cu tot atâtea semnificaţii simbolice sau iconice. Împletitura pâinii, ca şi împletiturile din arhitectura bisericilor, sunt destinate să circumscrie spaţiul sacru şi să-l apere de manifestarea duhurilor rele. Considera că obiceiurile rituale în legătură cu pâinea sunt încă foarte bine conservate în Basarabia. În partea aceea de ţară, constituită acum într-un alt stat, moartea este concepută adesea ca o femeie în alb, ca atare, şi doliul este alb pe acolo. În context, a mai vorbit despre "casa mortului”, despre pomii care se fac şi se împodobesc pentru mort, despre cele 24 de popasuri de la casa omului mort până la cimitir, deoarece sunt 24 de vămi, despre Paştele Blajinilor, despre faptul că sarmalele de la masa de pomană se dau foarte fierbinţi, deoarece se crede că morţii se hrănesc cu aburul lor şi despre multe altele asemenea, lucruri care au impresionat şi adesea au fascinat asistenţa. Într-un fel, doamna Varvara Buzilă nu este numai o teoreticiană în legătură cu colacii, ci şi o bună practiciană, mulţii colaci de la pomana de sâmbătă făcându-se sub directa ei îndrumare şi supraveghere.
În sfârşit, tot la frumuseţea tradiţiilor trebuie inclusă şi petrecerea câmpenească de încheiere, de duminică după-amiază, după Sfânta Liturghie. O ploaie năpraznică s-a aşternut peste lume. Fiecare s-a adăpostit pe unde a putut, pe sub corturi, pe sub streaşina bisericii... dar după vreun ceas, ploaia a contenit şi a început petrecerea. Un grup de ţărani din Oaş au prezentat câteva momente din ritualul de înmormântare, aşa cum se practică la ei acasă, înmănuncheate sub titlul "Cântatu' după mort”. Au sunat din "trâmbghiţele” lor de metal, lungi ca nişte buciume. Scenariul şi regia producerii au aparţinut domnului Iacob Pop, "profesor, etnolog, culegător de folclor autentic, căutător de tradiţii vechi” (după cum ni-l descrie mapa de prezentare a Festivalului). Am putea pune la aceste frumuseţi şi pe cea a medicinii naturiste, ale cărei rădăcini se află în medicina ţărănească. Bunul doctor Pavel Chirilă a prezentat în dimineaţa zilei de joi, la catedrală, o conferinţă şi şi-a lansat două cărţi.
Frumuseţea fotografiilor
Comori din alte lumi
O componentă deloc neînsemnată a fost aceea constituită de arta fotografică. În expoziţia etnografică au fost fotografii vechi de la Muzeul Ţării Oaşului. Din ele ne priveau chipurile, astăzi parcă atât de greu de desluşit, ale străbunilor noştri, oameni demni şi aprigi, din a căror spiţă ne tragem, dar a căror moştenire genetic-spirituală se pare că am pierdut-o în mare parte. În acelaşi context au fost expuse fotografiile aduse de la Chişinău, referindu-se la întrebuinţarea pâinii la înmormântare sau pomenirile morţilor.
S-a adăugat, în imediată vecinătate, oarecum soră, dar totuşi diferită, o excepţională expoziţie de fotografii, "Chipuri ale uitării”, propusă, împreună, de părinţii prieteni Iulian Nistea, de la Paris, şi Ionuţ Gânscă, din Cluj, pe o temă extrem de actuală şi de incitantă: aceea a suferinţei produse de însingurare, o însingurare produsă de neglijarea din partea semenilor, de abandonarea de către aceştia a celor aflaţi în dificultate. Primul a venit cu scene de stradă citadine (îndeosebi din Paris), celălalt cu portrete (mai ales de ţărani). Amândoi au arătat cât de bine poate fi dezvăluită taina persoanei umane aflate în suferinţă, atunci când ea este privită cu un ochi înţelegător şi iubitor, fie şi mijlocit de camera fotografică, dacă mânuirea ei se face cu măiestrie. Tulburătoare mărturii... Trezitoare de conştiinţă!
Frumuseţea teologiei
Patimile lui Hristos în icoane
O dimineaţă a festivalului a fost destinată reflecţiilor teologice în legătură cu suferinţa şi cu alinarea ei. Catedrala a fost plină, mulţi oameni stăteau în picioare. Organizatorii au propus o tratare a suferinţei pornind de la felul în care sunt prezentate Patimile lui Hristos în iconografia occidentală şi în cea răsăriteană. Am avut marea bucurie să-mi prezint intervenţia alături de părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard.
Suferinţa poate să dezumanizeze, poate fi odioasă. Este necesară pătrunderea tainei suferinţei şi a morţii celuilalt, lucru posibil numai prin însoţirea cu Hristos Cel răstignit şi înviat. Chiar şi în cei mai desfiguraţi de suferinţă rămâne prezent Hristos întrupat!
Părintele Marc-Antoine şi-a exemplificat expunerea prin câteva întâmplări cu tâlc: una dintr-o închisoare comunistă din România, alta dintr-o parohie din Rusia. Concluzia excursului său a fost că avem de-a face cu o prezenţă a persoanei şi în cel mort şi că, până la urmă, noi, creştinii, nu vorbim despre frumuseţea suferinţei sau despre frumuseţea morţii, ci despre frumuseţea în suferinţă şi despre frumuseţea în moarte.
Frumuseţea teatrului
Povestea inimii
Teatrul a fost reprezentat de trupa "Contraste”, condusă de Dana Cavaleru, şi bucurându-se de colaborarea violoncelistului Adrian Naidin, una din multele trupe născute de şcoala atât de frumos roditoare a lui Dan Puric. Spectacolul lor s-a numit emblematic "Povestea inimii”, şi a avut deopotrivă duioşie, umor, gravitate, profunzime. A vorbit, între altele, pe calea pantomimei, despre suferinţele noastre de toate zilele, fie ele mai mari sau mai mici. Cei din trupa "Contraste” constituie un mănunchi de tineri talentaţi, totodată delicaţi, de o reală frumuseţe sufletească.
Frumuseţea oamenilor
Sau, cu alte cuvine, frumuseţea întâlnirilor, frumuseţea ospitalităţii, frumuseţea împreună-petrecerii... Frumuseţea oamenilor este, fără îndoială, cea mai de preţ dintre toate. Asta, şi pentru că ea este cea care le face posibile pe celelalte. Fără a dori să epatez, se cuvine să remarc mai înainte de toate şi mai presus de toate frumuseţea păstorului celor de acolo, a Înaltpreasfinţitului părinte mitropolit Iosif, un om de mare fineţe spirituală şi comportamentală, de o rară delicateţe, cu o deschidere culturală oarecum rară în lumea Bisericii noastre de astăzi. A fost mereu în mijlocul acţiunii, a fost atent la fiecare participant, ca să fie mulţumit, cinstit, pus în lumină şi astfel în evidenţă. A avut un cuvânt bun pentru fiecare, un zâmbet cald şi înţelegător, o atitudine slujitoare şi ocrotitoare. Este un mitropolit care ştie să fie atent cu toţi, să protejeze sensibilităţile fiecăruia, să-i mulţumească, să-l facă să se simtă important, necesar, ocrotit. Are darul rar de a strânge oamenii împreună, într-o inimoasă împreună trăire, de a-i face să con-sune bine. Lucrarea sa întru consolidarea acestei Mitropolii, întru crearea unei reale bune însoţiri a tuturor celor de acolo în această împlinire a fost şi rămâne una esenţială. După chipul şi asemănarea acestui păstor, întru totul minunat, care ştie să fie conducător şi să conducă fără să ridice tonul, s-a alcătuit parcă întreaga echipă din jurul său, fie ei români sau francezi sau, în nu puţine cazuri, provenind din familii mixte.
Cred că partea leului în ceea ce priveşte bunele aprecieri se cuvine părintelui Emilian Marinescu, consilierul cultural al Mitropoliei, şi doamnei sale preotese Alexandra, care l-a secondat îndeaproape, atunci când nu a luat, adesea, chiar ea frâiele acţiunii. Părintele Emilian şi soţia sa Alexandra sunt două mulţimi unice care se intersectează rodnic, astfel încât eforturile lor uneori sunt una, alteori complementare.
Desigur, nu trebuie deloc uitate maicile de la Limours, care s-au străduit enorm pentru prepararea tuturor bunătăţilor necesare multelor agape. Lucrarea lor a fost cu adevărat... agapică.
Dintre mireni, l-aş menţiona cu osebire pe Gheorghe Cârciu, un oşean de toată isprava, stâlp al Bisericii din Paria. El a dat banii pentru ca un grup destul de numeros de oşeni, în frunte cu primarul din Negreşti-Oaş (domnul Nicolae Bura), cu directorul Muzeului Ţării Oaşului (domnul Remus Vârnav) să vină acolo şi să îmbogăţească manifestarea cu contribuţia lor. Tot el a cumpărat 200 de kilograme de carne pentru micii de serbarea câmpenească, ale cărei încasări au mers în vistieria Asociaţiei "Sfântul Nicolae”, destinată ajutorării de multe feluri a copiilor de români aflaţi în nevoi, îndeosebi medicale. Cu un cuvânt, se poate spune că în Grădina Mitropoliei de la Paris cresc flori minunate. Oameni extraordinari care stârnesc iubire, iar iubirea lor te face mai bun. Într-un fel, se poate spune că toţi aceşti oameni, precum şi alţii pe care nu am apucat să-i pomenesc, sunt în ton cu genericul Festivalului pe care l-au creat, sunt oameni frumoşi în dorul de frumos, căutând frumosul, promovând frumosul ca pe o cale de apropiere de Dumnezeu.
Datorită densităţii şi intensităţii manifestărilor am avut impresia că am petrecut acolo mai mult timp decât a fost de fapt. Asta şi pentru că frumuseţea dă conţinut şi sens vieţii. Cum menţiona Înaltpreasfinţitul Iosif: "Dumnezeu aşteaptă de la noi frumuseţe, tot ce trece prin noi, prin mâinile noastre se cuvine să fie sau să devină frumos”. Această împlinire au încercat-o toţi cei prezenţi la manifestarea de la Paris şi Limours, fie ei organizatori sau invitaţi. Şi în bună parte au şi reuşit!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
