Papionul lui Patapievici şi cravata desfăcută la gât

Horia-Roman Patapievici nu e un personaj comod de felul lui. Nu e un narcisist care să caute laude din toate părţile. Nu e nici un împăciuitorist care, odată nu­mit în funcţie, caută cu orice preţ să nu deranjeze pe ni­meni. Nu e nici un ipocrit care să-şi ascundă principiile şi opi­niile în spatele unor false rigidităţi insti­tuţionale.

Adept al unei adesea ne­cru­ţătoare viziuni de dreapta, Horia-Roman Patapievici nu şi-a dorit niciodată, nu a fost şi nici nu avea de ce să fie tocmai acum simpatic mai-marilor din PSD. Mai cu seamă că nu şi-a reprimat tonul critic nici după ce a fost numit de preşedintele Traian Băsescu, în locul lui Augustin Buzura, la conducerea Institutului Cultural Român (ICR). A continuat să fie prezent în emisiuni TV şi să-şi pună sem­nătura pe deja consacratele sale rubrici de opinie din presă. Catalogat drept unul dintre "intelectualii lui Băsescu” şi instalat peste o instituţie prestigioasă şi peste un buget im­portant, de ordinul milioanelor de euro anual, Horia-Ro­man Patapievici era ceea ce se cheamă o "ţintă mare” pen­tru noua putere.
N-a fost chiar primul schimbat, după rocada politică din Victoriei. Vladimir Tismăneanu i-a luat-o înainte, dar vâ­na­rea sa nu e nicidecum o mare surpriză. Cum, însă, con­troa­lele recente ale Curţii de Conturi nu au găsit nimic în neregulă la ICR, noul guvern a încropit o ordonanţă de ur­genţă prin care Institutul Cultural Român să treacă din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, la cheremul unei co­misii al cărei şef este nimeni altul decât... Dan Voi­cu­lescu. De dragul unei vendete, noua putere s-a arătat dispusă să sacrifice performanţa şi prestigiul internaţional al Institutului Cultural Român şi să ignore dezaprobarea so­cietăţii civile. Semn că nu a învăţat nimic din gafa prezidenţială a preşedintelui Băsescu, reprezentată de ata­cul la secretarul de stat Raed Arafat. Atunci, descon­si­de­rarea performanţelor manageriale ale doctorului Arafat s-a lăsat cu proteste de stradă şi cu demisia guvernului Boc. "Re­­volta halatelor albe”, solidarizarea spontană a oame­nilor cu unul dintre cei mai performanţi şefi din sistemul pu­blic, s-a transformat acum în "revolta papioanelor”. Nu­me cu mare greutate din lumea culturală occidentală, artişti români de prestigiu şi manageri de mari corporaţii şi-au pus lunea trecută papioane, cum obişnuieşte să o facă, de ani de zile, H.-R. Patapievici, în semn de susţinere a sa, în con­tinuare, în fruntea ICR. Au făcut-o, de dragul prin­cipiilor, chiar şi inamici declaraţi ai lui Patapievici. Pentru că, sub Patapievici, ICR s-a transformat într-una din cele mai percutante reţele de promovare a culturii româneşti şi a României în străinătate. La fel ca şi Arafat, Patapievici e o excepţie. "Buna guvernare” ar trebui să înceapă cu ast­fel de oameni performanţi, şi nu cu schimbarea lor! Or fi amândoi ciudaţi, mândri, încăpăţânaţi, dar nu ne putem dispensa de ei. Nu în numele clientelismului politic şi nu în numele unor umori personale.
*
(Iminenta intrare în insolvenţă a companiei Hidroelec­tri­ca e doar ultimul dintre miile de "cazuri ICR”, care au adus România unde este. Va fi fost, în 20 şi ceva de ani, vreun manager bun şi în fruntea Hidroelectrica... Dar a fost schimbat peste noapte cu altul, "de la noi”, cu cămaşa desfăcută la doi nasturi şi cu cravata lăbărţată, pe sub sa­coul "la două rânduri”.)