Papionul lui Patapievici și cravata desfăcută la gât

Horia-Roman Patapievici nu e un personaj comod de felul lui. Nu e un narcisist care să caute laude din toate părțile. Nu e nici un împăciuitorist care, odată nu­mit în funcție, caută cu orice preț să nu deranjeze pe ni­meni. Nu e nici un ipocrit care să-și ascundă principiile și opi­niile în spatele unor false rigidități insti­tuționale.

Adept al unei adesea ne­cru­țătoare viziuni de dreapta, Horia-Roman Patapievici nu și-a dorit niciodată, nu a fost și nici nu avea de ce să fie tocmai acum simpatic mai-marilor din PSD. Mai cu seamă că nu și-a reprimat tonul critic nici după ce a fost numit de președintele Traian Băsescu, în locul lui Augustin Buzura, la conducerea Institutului Cultural Român (ICR). A continuat să fie prezent în emisiuni TV și să-și pună sem­nătura pe deja consacratele sale rubrici de opinie din presă. Catalogat drept unul dintre "intelectualii lui Băsescu” și instalat peste o instituție prestigioasă și peste un buget im­portant, de ordinul milioanelor de euro anual, Horia-Ro­man Patapievici era ceea ce se cheamă o "țintă mare” pen­tru noua putere.
N-a fost chiar primul schimbat, după rocada politică din Victoriei. Vladimir Tismăneanu i-a luat-o înainte, dar vâ­na­rea sa nu e nicidecum o mare surpriză. Cum, însă, con­troa­lele recente ale Curții de Conturi nu au găsit nimic în neregulă la ICR, noul guvern a încropit o ordonanță de ur­gență prin care Institutul Cultural Român să treacă din subordinea Președinției în cea a Senatului, la cheremul unei co­misii al cărei șef este nimeni altul decât... Dan Voi­cu­lescu. De dragul unei vendete, noua putere s-a arătat dispusă să sacrifice performanța și prestigiul internațional al Institutului Cultural Român și să ignore dezaprobarea so­cietății civile. Semn că nu a învățat nimic din gafa prezidențială a președintelui Băsescu, reprezentată de ata­cul la secretarul de stat Raed Arafat. Atunci, descon­si­de­rarea performanțelor manageriale ale doctorului Arafat s-a lăsat cu proteste de stradă și cu demisia guvernului Boc. "Re­­volta halatelor albe”, solidarizarea spontană a oame­nilor cu unul dintre cei mai performanți șefi din sistemul pu­blic, s-a transformat acum în "revolta papioanelor”. Nu­me cu mare greutate din lumea culturală occidentală, artiști români de prestigiu și manageri de mari corporații și-au pus lunea trecută papioane, cum obișnuiește să o facă, de ani de zile, H.-R. Patapievici, în semn de susținere a sa, în con­tinuare, în fruntea ICR. Au făcut-o, de dragul prin­cipiilor, chiar și inamici declarați ai lui Patapievici. Pentru că, sub Patapievici, ICR s-a transformat într-una din cele mai percutante rețele de promovare a culturii românești și a României în străinătate. La fel ca și Arafat, Patapievici e o excepție. "Buna guvernare” ar trebui să înceapă cu ast­fel de oameni performanți, și nu cu schimbarea lor! Or fi amândoi ciudați, mândri, încăpățânați, dar nu ne putem dispensa de ei. Nu în numele clientelismului politic și nu în numele unor umori personale.
*
(Iminenta intrare în insolvență a companiei Hidroelec­tri­ca e doar ultimul dintre miile de "cazuri ICR”, care au adus România unde este. Va fi fost, în 20 și ceva de ani, vreun manager bun și în fruntea Hidroelectrica... Dar a fost schimbat peste noapte cu altul, "de la noi”, cu cămașa desfăcută la doi nasturi și cu cravata lăbărțată, pe sub sa­coul "la două rânduri”.)