Lipsurile acestea se văd cel mai bine acum, în plină campanie pentru alegerile locale, când în joc sunt tocmai banii noştri şi tocmai interesele noastre, directe şi personale. E o apatie şi în Bucureşti, şi în marile oraşe, nu mai vorbim de cele mici şi de comune, de parcă în joc ar fi primăria Erevanului, şi nu buna gospodărire a sectoarelor şi a oraşelor în care trăim! Toată lumea pare împăcată cu starea de fapt, ca şi cum, deşi ţara scârţâie sub criză din toate încheieturile, prin oraşele şi satele României ar curge lapte şi miere. Ca şi cum acolo unde se duc mare parte din impozitele fiecăruia dintre noi nu ar fi nimic de chestionat, nimic de lămurit, nimic de îmbunătăţit. Şi, ca şi cum, de vreme ce-i avem ca obiect al urii noastre „antenistice” de zi cu zi pe Băsescu, Boc şi Udrea - nume grele! - nu ne mai coborâm până într-acolo încât să-l tragem niţel la rost şi pe alde primarul în funcţie din localitatea noastră...
Rod al unui ruşinos aranjament transpartinic, uninominalul într-un singur tur a tăiat din start minima apetenţă pentru bătălia politică. Cu rare excepţii, primarii în funcţie sunt pe cale să îşi prelungească mandatele cu încă 4 ani. Şi - strigător la Cer! - o fac defilând tacticos, tocmai cu roadele propriei lor incompetenţe şi coruptibilităţi: asfaltări de străzi, poduri, podeţe, pasaje şi stadioane, toate ne sunt prezentate cu aerul semeţ şi împăcat al ctitorilor de pe vechile mânăstiri. Ce dacă respectivele obiective sunt realizate din bani publici, adică din banii votanţilor, ce dacă facturile au fost umflate, ce dacă în locul unui bulevard refăcut, la infinit, din vară în vară, putea fi construit un parking ori o grădiniţă, ce dacă în locul unui bazin într-un sat fără copii ori în locul unui stadion dintr-un oraş cu echipă de fotbal fără performanţe putea fi ridicat un mare spital?
Nu există un veritabil dialog comunitar, nu există o reală dispută electorală, totul e regie, şi pe fluturaşii electorali, şi la mitinguri, şi la emisiunile televizate, unde unii candidaţi au tupeul să refuze confruntarea cu contracandidaţii! Iar tot acest vid de comunicare e umplut cu proiecte fantasmagorice: autostrăzi suspendate, tuneluri pe sub centrele oraşelor, Disneylanduri, parcuri IT, mii şi mii de locuri de muncă, scoase toate, parcă, din jobenul vreunui prestidigitator mediocru din semifinalele de la "Românii au talent”. Până la viitoarele alegeri, peste toate aceste aberaţii se vor mai turna câteva straturi de asfalt, se va mai pune o placă de marmură sau de rigips şi se va da cu un strat de vopsea în culoarea partidului la putere. Invariabil, din 4 în 4 ani, la alegerile locale, România se întoarce cu capul spre trecut, admirând cu prosternaţie ceva ce, de fapt, i se cuvine de drept. Ceva ce putea fi făcut şi mai bine, şi mai ieftin, şi mai repede. Ne mulţumim cu puţin şi ni se dă puţin. Puţin, dar scump!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
