Lipsurile acestea se văd cel mai bine acum, în plină campanie pentru alegerile locale, când în joc sunt tocmai banii noștri și tocmai interesele noastre, directe și personale. E o apatie și în București, și în marile orașe, nu mai vorbim de cele mici și de comune, de parcă în joc ar fi primăria Erevanului, și nu buna gospodărire a sectoarelor și a orașelor în care trăim! Toată lumea pare împăcată cu starea de fapt, ca și cum, deși țara scârțâie sub criză din toate încheieturile, prin orașele și satele României ar curge lapte și miere. Ca și cum acolo unde se duc mare parte din impozitele fiecăruia dintre noi nu ar fi nimic de chestionat, nimic de lămurit, nimic de îmbunătățit. Și, ca și cum, de vreme ce-i avem ca obiect al urii noastre „antenistice” de zi cu zi pe Băsescu, Boc și Udrea - nume grele! - nu ne mai coborâm până într-acolo încât să-l tragem nițel la rost și pe alde primarul în funcție din localitatea noastră...
Rod al unui rușinos aranjament transpartinic, uninominalul într-un singur tur a tăiat din start minima apetență pentru bătălia politică. Cu rare excepții, primarii în funcție sunt pe cale să își prelungească mandatele cu încă 4 ani. Și - strigător la Cer! - o fac defilând tacticos, tocmai cu roadele propriei lor incompetențe și coruptibilități: asfaltări de străzi, poduri, podețe, pasaje și stadioane, toate ne sunt prezentate cu aerul semeț și împăcat al ctitorilor de pe vechile mânăstiri. Ce dacă respectivele obiective sunt realizate din bani publici, adică din banii votanților, ce dacă facturile au fost umflate, ce dacă în locul unui bulevard refăcut, la infinit, din vară în vară, putea fi construit un parking ori o grădiniță, ce dacă în locul unui bazin într-un sat fără copii ori în locul unui stadion dintr-un oraș cu echipă de fotbal fără performanțe putea fi ridicat un mare spital?
Nu există un veritabil dialog comunitar, nu există o reală dispută electorală, totul e regie, și pe fluturașii electorali, și la mitinguri, și la emisiunile televizate, unde unii candidați au tupeul să refuze confruntarea cu contracandidații! Iar tot acest vid de comunicare e umplut cu proiecte fantasmagorice: autostrăzi suspendate, tuneluri pe sub centrele orașelor, Disneylanduri, parcuri IT, mii și mii de locuri de muncă, scoase toate, parcă, din jobenul vreunui prestidigitator mediocru din semifinalele de la "Românii au talent”. Până la viitoarele alegeri, peste toate aceste aberații se vor mai turna câteva straturi de asfalt, se va mai pune o placă de marmură sau de rigips și se va da cu un strat de vopsea în culoarea partidului la putere. Invariabil, din 4 în 4 ani, la alegerile locale, România se întoarce cu capul spre trecut, admirând cu prosternație ceva ce, de fapt, i se cuvine de drept. Ceva ce putea fi făcut și mai bine, și mai ieftin, și mai repede. Ne mulțumim cu puțin și ni se dă puțin. Puțin, dar scump!