Ioana Danciu - "Am stiut din copilarie ca vreau sa fac arhitectura"

- A absolvit ca sefa de promotie Facultatea de Arhitectura din Bucuresti si s-a specializat timp de trei luni la un birou de arhitectura din Germania. Cartea ei de vizita e insa monumentalul proiect de reabilitare si modernizare a Salinei Turda, care azi atrage peste 400.000 de vizitatori pe an. In valoare totala de 6 milioane de euro, proiectul finantat din fonduri europene a schimbat cu totul fata micului oras transilvan. Despre arhitectura si frumusetea ei, cu o pasionata a meseriei -

- Salina Turda, a carei modernizare a fost proiectata de echipa din care faci parte, e astazi unul dintre cele mai spectaculoase obiective din Ardeal. Cum v-a venit ideea acestui proiect?

- Ideea reabilitarii Salinei Turda se datoreaza firmei partenerilor nostri de la Cluj, Pro Atrium, condusa de d-na arhitect Cornelia Danciu. Ea este cea care, impreuna cu echipa care se ocupa de strategia de dezvoltare a orasului, a decis sa faca o propunere referitoare la salina, cel mai atractiv punct al zonei, in vederea castigarii de fonduri europene pentru orasul Turda. Firma noastra, Contact Studio, face parte, impreuna cu Pro Atrium, din grupul de firme Ecopolis Architecture Group. La proiectele de mai mare anvergura lucram impreuna. Noi am intervenit in proiect in etapa creativa si estetica, de design. Asa cum arata acum, salina e un loc care chiar merita vizitat. Am propus realizarea unui acces nou, din Valea Durgaului, si am gandit amenajarea lacurilor sarate de pe celalalt versant al dealului, pentru turismul de vara. Am creat in interiorul salinei o suita de spatii destinate loisirului si relaxarii, pentru ca cei care merg acolo in scopuri turistice sau pentru tratament sa beneficieze de o sedere cat mai placuta si mai interesanta. Au fost amenajate trei mine. Mina Ghizela e destinata exclusiv tratamentului pentru afectiuni respiratorii, mina Rudolf, sau "Sala Mare", e gandita ca un spatiu destinat activitatilor de recreere (ping-pong, biliard, bowling, mini-golf, tenis, baschet, vizionare de filme sau auditii muzicale). Mina Terezia, introdusa pentru prima data in circuitul turistic cu aceasta ocazie, o mina tip clopot, cu partea inferioara inundata, are o insula de sare, de pe care se pot face plimbari cu barca pe lacul subteran. Dar unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui proiect a fost conceptul luminos. Am dorit sa cream o arhitectura din lumina. Peretii sunt pusi in valoare de spoturi si perdele luminoase, sub ele sarea e translucida, are texturi uluitoare, iar spatiul capata ritm.Am gandit fiecare element arhitectural in parte, ca pe o entitate de sine statatoare, si am creat elemente unice, personalizate, carora le-am dat si denumiri. Floarea Mare, Arca, Podul, Barcuta, Pontonul etc. formeaza o adevarata geografie interioara. Ca sa inchei, a fost o perioada foarte frumoasa a carierei noastre, dar si una extrem de solicitanta. A fost o piatra de incercare. Am lucrat dintr-un entuziasm nebun, am dat efectiv tot ce aveam, pentru ca voiam sa aratam ca se poate.

- Faci parte dintr-o familie de arhitecti, cum e cand meseria te urmareste si acasa?

- In familia sotului meu arhitectura e o traditie si o pasiune. Mama si fratele lui sunt ambii arhitecti. Ne cunoastem de mult timp, amandoi suntem clujeni. Ne-a apropiat pasiunea noastra comuna pentru arhitectura, pe care ne-am descoperit-o in liceu. Eu am inceput facultatea la Cluj, el la Bucuresti, dar am terminat-o impreuna in capitala. Marius, sotul meu, are un talent extraordinar la desen, lucram impreuna la toate proiectele, si ne completam foarte bine.

- Cum a fost descinderea in capitala, pentru o clujeanca obisnuita cu arhitectura impetuoasa si solemna a Transilvaniei?

- Ooh, am fost foarte confuza la inceput. Ma innebuneau strazile din Bucuresti, mi se pareau haotice. Simteam imperios nevoia de ordine. Orasul mi se parea ingrozitor de murdar, iar oamenii necivilizati. Dar a trecut timpul si m-am obisnuit.

- In 12 ani, de cand ai venit, s-a mai schimbat cate ceva. Cum ti se pare Bucurestiul azi?

- Bucurestiul s-a schimbat mult in bine, chiar daca mai sunt atatea lucruri de facut. Au existat foarte multe proiecte de-a dreptul nocive pentru arhitectura orasului, dar a avut parte si de investitii benefice, in zona centrului istoric, de pilda. Avem si o legislatie care reglementeaza zonele centrale si protejate. Pacat ca uneori aplicarea ei nu se face cum trebuie.

- Avem in momentul asta o scoala romaneasca de arhitectura? Cum e generatia de arhitecti din care faci parte?

- Facultatea de Arhitectura de la Bucuresti e o facultate foarte buna, care scoate profesionisti si care le-a oferit, intr-o oarecare masura, studentilor ocazia sa-si exprime nevoile creative. Din pacate insa, nu e o facultate la nivel international, nu creeaza nici un curent de avangarda. In schimb, sunt multi tineri arhitecti care simt nevoia de excelenta pe cont propriu. Colegii mei de generatie sunt foarte buni si foarte talentati. Sunt oameni cu adevarat pasionati de meseria lor. Ne mandrim ca avem concurenta in domeniul asta, ne face bine, ne motiveaza puternic. E placut sa ai cu cine schimba pareri. Eu si sotul meu avem multi prieteni arhitecti.

- Cand a inceput, de fapt, pasiunea ta pentru arhitectura?

- Demult. Am stiut din copilarie ca asta vreau sa fac. Imi placeau casele de cand eram mica. Cateodata chiuleam de la scoala, ca sa merg la sala de lectura a bibliotecii, sa rasfoiesc reviste straine de arhitectura si design interior. Cand eram in liceu, se difuzau la TeleEnciclopedia niste emisiuni superbe despre arhitecti faimosi. Le urmaream cu sufletul la gura.

- Ce-ti placea cel mai mult la meseria asta?

- Simteam ca e o meserie foarte creativa, in care nu intri asa usor in rutina. Nu m-am inselat. Proiectele nu seamana intre ele. Sunt beneficiari diferiti, contexte diferite, provocari noi, de fiecare data. Te consuma in schimb enorm pe plan personal. Iti mananca timpul, iti cere implicare totala. Te haituieste si dupa ce ai plecat de la birou, seara, cand ajungi acasa. Ce-i drept, nu e doar partea creativa la mijloc, mai sunt si provocarile de marketing, de business, fiindca e totusi afacerea noastra. Si de aceea ne preocupa atata.

- Nelinistea sociala si economica din jur, freamatul politic al ultimilor ani v-au afectat si pe voi?

- Ne ating direct si inca foarte mult, fiindca nu se mai construieste. E un domeniu in care lucrurile se misca inca greu, cu tot felul de probleme inerente. Exista multe proiecte publice ale caror licitatii se organizeaza intr-un mod foarte nociv, pentru executie si proiectare la un loc, in loc sa fie facute separat. In felul acesta, proiectarea ajunge un fel de anexa a executantului, care preia cumva comanda. Cand ar trebui sa fie exact invers, ca sa se pastreze o coerenta. Daca licitatii se mai organizeaza totusi, concursurile de arhitectura, in care sa intereseze in primul rand solutiile, calitatea si coerenta, sunt prea putine.Cel mai adesea conteaza doar cel mai mic pret si cel mai scurt timp de executie, niste criterii importante, dar nu decisive. Noi ne-am pastrat entuziasmul, chiar daca e un moment economic dificil. Lucram in principal cu sectorul privat si avem proiecte foarte diferite. Acum sunt in lucru o cladire de birouri de 20.000 mp, reabilitarea unui mall, o cladire de birouri in centrul istoric, dar si cateva proiecte de case, locul in care arhitectul isi permite sa fie cel mai creativ.

- Daca ar fi sa proiectezi si casa viselor tale, cum ar arata ea?

- Acesta e cel mai complicat subiect pentru un arhitect. Arhitectul e ca cizmarul fara cizme. Vrea prea mult si, daca nu se poate, mai bine deloc. Caile de mijloc nu ii prea plac. Unde mai pui ca in orice arhitect se zbat doua tendinte contradictorii: supraurbanul si naturalul. Adevarul este ca ideal ar fi sa ai un apartament in oras si o casa in natura. Locatia este foarte importanta. Apartamentul ar fi frumos sa aiba si putina istorie, daca se poate, sa fie din perioada interbelica, cu influente art-deco si localizat central. Iar daca e casa in natura, atunci neaparat sa fie aproape de oras, fiindca n-as suporta o viata prea bucolica. Ar trebui sa aiba suprafete generoase, sa fie aerisita, in genul caselor desenate de Frank Lloyd Wright, un arhitect american celebru, care mie-mi place foarte mult.

Foto: IULIAN IGNAT (2)