Inca de la primele lui carti, Lucian Boia a fost considerat un istoric atipic, un demolator de mituri. Unii critici si cititori "patrioti" s-au simtit vexati de prezentarea cruda a faptelor, cu interpretarile lor in contextul vremii plus perspectiva pe care distantarea in timp a adus-o. Trebuie de aceea spus de la inceput ca d-l Boia e un adept al istoriei dezideologizate, in sensul inregistrarii cantitative a evenimentelor - cu relatiile lor cauzale in timpul in care s-au produs - pentru ca apoi sa ne dea, eliberata de constrangeri conjuncturale, o judecata calitativa detasata, chiar ironica si cu atat mai convingatoare. Se stie ca, in orice regim totalitar, cel mai greu de prevazut e... trecutul, dictaturile insusindu-si istoria, faptele ce o compun, in functie de interesele lor specifice, de ideologia lor. Or, istoricul nostru cel mai citit de azi vrea sa excluda atat deformarea partizana propusa de un regim politic sau altul, cat si rastalmacirea pe care actualitatea o insinueaza vrand-nevrand in raport cu temele ei predilecte. O astfel de abordare contrariaza dogmele si miturile, arunca in derizoriu conventiile si este in genere enervanta pentru toti cei plasati, din varii motive, pe o pozitie politica sau alta. Lucian Boia da in cartile sale (al caror cititor pasionat sunt) o interpretare iconoclasta a istoriei, nealiniata nici uneia din paradigmele interpretative ale timpului, trecut sau actual. Si "Capcanele istoriei" duce mai departe metoda perfectata de cercetator, rezultatul fiind o portretizare teribila, desi sine ira et studio, a epocii analizate si a elitei ei intelectuale in contact osmotic cu clasa politica a momentului. Mai bine zis a momentelor, pentru ca intre 1930 si 1950 Romania a traversat sapte regimuri politice, cu ideologiile aferente, de la cele de extrema-dreapta la cele de extrema-stanga. "Pripeala timpului" a exclus evident primenirea naturala a elitei intelectuale a tarii, multi dintre "actori" regasindu-se in toate piesele jucate pe teatrul istoriei, in roluri mai mult sau mai putin onorabile, cele mai multe contradictorii, ceea ce denota un caracter oportunist, uneori dezgustator in raport cu statura lor intelectuala. "Ce experiment - scrie istoricul - putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decat o asemenea cursa presarata cu obstacole (schimbarile rapide si violente de regim, n.m.)? Subiectii experimentului sunt membrii elitei intelectuale. Le vom urmari reactiile in fata istoriei cu intorsaturi neasteptate si brutale. Iluzii, refuzuri, cedari, evadari... toata gama de atitudini e prezenta. Si destine de tot felul, cu suisuri si coborari, ascensiuni vertiginoase, ca si dramatice prabusiri". Concluzia: indiferent daca sunt considerati ai nostri sau ai lor, majoritatea membrilor elitei intelectuale au avut o traiectorie "sub vremi", in care idealurile si valorile, unele de o singulara originalitate, se vopseau de la un regim la altul din dorinta de supravietuire, din nevoia de afirmare sau de confirmare a afirmarii. In ciuda exploziei creatoare, a framantarii existentiale specifice epocii, putini oameni de cultura romani au ramas consecventi cu ei insisi, ignorand imperativele ideologice succesive, ametitor de repede schimbate. In cele opt capitole ale cartii, Lucian Boia a adunat un volum impresionant de nume, date si cifre statistice pe care, cu o retorica minima, le asambleaza astfel incat sa fie prin sine relevante. Cititorul e practic obligat sa citeasca printr-o grila proprie faptele, inclusiv cele obnubilate de istoriile oficiale, si sa-si lase in alt plan admiratia de pana acum pentru un personaj sau altul. Puzzle-ul surprinzator pe care il asamblezi citind arata o imagine atat de limpede a momentelor cercetate, incat ghidarea (ideologica, nationalista, culturala chiar) devine superflua sau cel putin relativa, lasand loc desertaciunii omenesti care se ascunde in spatele aspiratiilor spre glorie, putere, recunoastere, privilegii. Istoricul trateaza cu aceeasi masura dreapta si stanga intelectuala, fara a ascunde nimic, fara a nuanta interesat vreo cauza sau a deforma intentionat vreun efect. Adeptii dreptei vor fi contrariati sa-si descopere "eroii" in dimensiunile reale ale caracterului ce-i face sa slujeasca dictatura regala legionara ori militara cu acelasi talent, dar si sa incerce, cu justificarile de rigoare, inregimentarea comunista. Adeptii stangii vor afla de ce componenta ei etnica a fost cea care a fost, de ce geografia a facilitat grefarea ei intr-un spatiu cultural conservator prin excelenta, si de ce varfurile ei de lance ideologica au fost spre sfarsitul anilor '40 dintre cei care il servisera pe rand si pe Rege, Capitan, Maresal... Lucian Boia nu-si propune o clasificare axiologica a personajelor cartii sale. Libertatea pe care si-o asuma in raport cu avatarurile lor priveste numai motivatiile intime ale implicarii (voite sau nevoite) in diversele "capcane" intinse de vremuri. Dar aceasta libertate, tradusa uneori intr-o ironie subtila sau necrutatoare, nu il duce nici la angajare ideologica, nici la idolatrie culturala. Asta mi-a placut cel mai mult: faptul ca, desi acopera o realitate istorica dramatica, Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950 poate fi citita si ca un roman al maririi si decaderii, al slabiciunilor omenesti.
Selectia "Formula AS"
Lucian Boia, "Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950", Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 258 pag.
Inca de la primele lui carti, Lucian Boia a fost considerat un istoric atipic, un demolator de mituri. Unii critici si cititori "patrioti" s-au simtit vexati de prezentarea cruda a faptelor, cu interpretarile lor in contextul vremii plus perspectiva pe care distantarea in timp a adus-o. Trebuie de aceea spus de la inceput ca d-l Boia e un adept al istoriei dezideologizate, in sensul inregistrarii cantitative a evenimentelor - cu relatiile lor cauzale in timpul in care s-au produs - pentru ca apoi sa ne dea, eliberata de constrangeri conjuncturale, o judecata calitativa detasata, chiar ironica si cu atat mai convingatoare. Se stie ca, in orice regim totalitar, cel mai greu de prevazut e... trecutul, dictaturile insusindu-si istoria, faptele ce o compun, in functie de interesele lor specifice, de ideologia lor. Or, istoricul nostru cel mai citit de azi vrea sa excluda atat deformarea partizana propusa de un regim politic sau altul, cat si rastalmacirea pe care actualitatea o insinueaza vrand-nevrand in raport cu temele ei predilecte. O astfel de abordare contrariaza dogmele si miturile, arunca in derizoriu conventiile si este in genere enervanta pentru toti cei plasati, din varii motive, pe o pozitie politica sau alta. Lucian Boia da in cartile sale (al caror cititor pasionat sunt) o interpretare iconoclasta a istoriei, nealiniata nici uneia din paradigmele interpretative ale timpului, trecut sau actual. Si "Capcanele istoriei" duce mai departe metoda perfectata de cercetator, rezultatul fiind o portretizare teribila, desi sine ira et studio, a epocii analizate si a elitei ei intelectuale in contact osmotic cu clasa politica a momentului. Mai bine zis a momentelor, pentru ca intre 1930 si 1950 Romania a traversat sapte regimuri politice, cu ideologiile aferente, de la cele de extrema-dreapta la cele de extrema-stanga. "Pripeala timpului" a exclus evident primenirea naturala a elitei intelectuale a tarii, multi dintre "actori" regasindu-se in toate piesele jucate pe teatrul istoriei, in roluri mai mult sau mai putin onorabile, cele mai multe contradictorii, ceea ce denota un caracter oportunist, uneori dezgustator in raport cu statura lor intelectuala. "Ce experiment - scrie istoricul - putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decat o asemenea cursa presarata cu obstacole (schimbarile rapide si violente de regim, n.m.)? Subiectii experimentului sunt membrii elitei intelectuale. Le vom urmari reactiile in fata istoriei cu intorsaturi neasteptate si brutale. Iluzii, refuzuri, cedari, evadari... toata gama de atitudini e prezenta. Si destine de tot felul, cu suisuri si coborari, ascensiuni vertiginoase, ca si dramatice prabusiri". Concluzia: indiferent daca sunt considerati ai nostri sau ai lor, majoritatea membrilor elitei intelectuale au avut o traiectorie "sub vremi", in care idealurile si valorile, unele de o singulara originalitate, se vopseau de la un regim la altul din dorinta de supravietuire, din nevoia de afirmare sau de confirmare a afirmarii. In ciuda exploziei creatoare, a framantarii existentiale specifice epocii, putini oameni de cultura romani au ramas consecventi cu ei insisi, ignorand imperativele ideologice succesive, ametitor de repede schimbate. In cele opt capitole ale cartii, Lucian Boia a adunat un volum impresionant de nume, date si cifre statistice pe care, cu o retorica minima, le asambleaza astfel incat sa fie prin sine relevante. Cititorul e practic obligat sa citeasca printr-o grila proprie faptele, inclusiv cele obnubilate de istoriile oficiale, si sa-si lase in alt plan admiratia de pana acum pentru un personaj sau altul. Puzzle-ul surprinzator pe care il asamblezi citind arata o imagine atat de limpede a momentelor cercetate, incat ghidarea (ideologica, nationalista, culturala chiar) devine superflua sau cel putin relativa, lasand loc desertaciunii omenesti care se ascunde in spatele aspiratiilor spre glorie, putere, recunoastere, privilegii. Istoricul trateaza cu aceeasi masura dreapta si stanga intelectuala, fara a ascunde nimic, fara a nuanta interesat vreo cauza sau a deforma intentionat vreun efect. Adeptii dreptei vor fi contrariati sa-si descopere "eroii" in dimensiunile reale ale caracterului ce-i face sa slujeasca dictatura regala legionara ori militara cu acelasi talent, dar si sa incerce, cu justificarile de rigoare, inregimentarea comunista. Adeptii stangii vor afla de ce componenta ei etnica a fost cea care a fost, de ce geografia a facilitat grefarea ei intr-un spatiu cultural conservator prin excelenta, si de ce varfurile ei de lance ideologica au fost spre sfarsitul anilor '40 dintre cei care il servisera pe rand si pe Rege, Capitan, Maresal... Lucian Boia nu-si propune o clasificare axiologica a personajelor cartii sale. Libertatea pe care si-o asuma in raport cu avatarurile lor priveste numai motivatiile intime ale implicarii (voite sau nevoite) in diversele "capcane" intinse de vremuri. Dar aceasta libertate, tradusa uneori intr-o ironie subtila sau necrutatoare, nu il duce nici la angajare ideologica, nici la idolatrie culturala. Asta mi-a placut cel mai mult: faptul ca, desi acopera o realitate istorica dramatica, Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950 poate fi citita si ca un roman al maririi si decaderii, al slabiciunilor omenesti.
Inca de la primele lui carti, Lucian Boia a fost considerat un istoric atipic, un demolator de mituri. Unii critici si cititori "patrioti" s-au simtit vexati de prezentarea cruda a faptelor, cu interpretarile lor in contextul vremii plus perspectiva pe care distantarea in timp a adus-o. Trebuie de aceea spus de la inceput ca d-l Boia e un adept al istoriei dezideologizate, in sensul inregistrarii cantitative a evenimentelor - cu relatiile lor cauzale in timpul in care s-au produs - pentru ca apoi sa ne dea, eliberata de constrangeri conjuncturale, o judecata calitativa detasata, chiar ironica si cu atat mai convingatoare. Se stie ca, in orice regim totalitar, cel mai greu de prevazut e... trecutul, dictaturile insusindu-si istoria, faptele ce o compun, in functie de interesele lor specifice, de ideologia lor. Or, istoricul nostru cel mai citit de azi vrea sa excluda atat deformarea partizana propusa de un regim politic sau altul, cat si rastalmacirea pe care actualitatea o insinueaza vrand-nevrand in raport cu temele ei predilecte. O astfel de abordare contrariaza dogmele si miturile, arunca in derizoriu conventiile si este in genere enervanta pentru toti cei plasati, din varii motive, pe o pozitie politica sau alta. Lucian Boia da in cartile sale (al caror cititor pasionat sunt) o interpretare iconoclasta a istoriei, nealiniata nici uneia din paradigmele interpretative ale timpului, trecut sau actual. Si "Capcanele istoriei" duce mai departe metoda perfectata de cercetator, rezultatul fiind o portretizare teribila, desi sine ira et studio, a epocii analizate si a elitei ei intelectuale in contact osmotic cu clasa politica a momentului. Mai bine zis a momentelor, pentru ca intre 1930 si 1950 Romania a traversat sapte regimuri politice, cu ideologiile aferente, de la cele de extrema-dreapta la cele de extrema-stanga. "Pripeala timpului" a exclus evident primenirea naturala a elitei intelectuale a tarii, multi dintre "actori" regasindu-se in toate piesele jucate pe teatrul istoriei, in roluri mai mult sau mai putin onorabile, cele mai multe contradictorii, ceea ce denota un caracter oportunist, uneori dezgustator in raport cu statura lor intelectuala. "Ce experiment - scrie istoricul - putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decat o asemenea cursa presarata cu obstacole (schimbarile rapide si violente de regim, n.m.)? Subiectii experimentului sunt membrii elitei intelectuale. Le vom urmari reactiile in fata istoriei cu intorsaturi neasteptate si brutale. Iluzii, refuzuri, cedari, evadari... toata gama de atitudini e prezenta. Si destine de tot felul, cu suisuri si coborari, ascensiuni vertiginoase, ca si dramatice prabusiri". Concluzia: indiferent daca sunt considerati ai nostri sau ai lor, majoritatea membrilor elitei intelectuale au avut o traiectorie "sub vremi", in care idealurile si valorile, unele de o singulara originalitate, se vopseau de la un regim la altul din dorinta de supravietuire, din nevoia de afirmare sau de confirmare a afirmarii. In ciuda exploziei creatoare, a framantarii existentiale specifice epocii, putini oameni de cultura romani au ramas consecventi cu ei insisi, ignorand imperativele ideologice succesive, ametitor de repede schimbate. In cele opt capitole ale cartii, Lucian Boia a adunat un volum impresionant de nume, date si cifre statistice pe care, cu o retorica minima, le asambleaza astfel incat sa fie prin sine relevante. Cititorul e practic obligat sa citeasca printr-o grila proprie faptele, inclusiv cele obnubilate de istoriile oficiale, si sa-si lase in alt plan admiratia de pana acum pentru un personaj sau altul. Puzzle-ul surprinzator pe care il asamblezi citind arata o imagine atat de limpede a momentelor cercetate, incat ghidarea (ideologica, nationalista, culturala chiar) devine superflua sau cel putin relativa, lasand loc desertaciunii omenesti care se ascunde in spatele aspiratiilor spre glorie, putere, recunoastere, privilegii. Istoricul trateaza cu aceeasi masura dreapta si stanga intelectuala, fara a ascunde nimic, fara a nuanta interesat vreo cauza sau a deforma intentionat vreun efect. Adeptii dreptei vor fi contrariati sa-si descopere "eroii" in dimensiunile reale ale caracterului ce-i face sa slujeasca dictatura regala legionara ori militara cu acelasi talent, dar si sa incerce, cu justificarile de rigoare, inregimentarea comunista. Adeptii stangii vor afla de ce componenta ei etnica a fost cea care a fost, de ce geografia a facilitat grefarea ei intr-un spatiu cultural conservator prin excelenta, si de ce varfurile ei de lance ideologica au fost spre sfarsitul anilor '40 dintre cei care il servisera pe rand si pe Rege, Capitan, Maresal... Lucian Boia nu-si propune o clasificare axiologica a personajelor cartii sale. Libertatea pe care si-o asuma in raport cu avatarurile lor priveste numai motivatiile intime ale implicarii (voite sau nevoite) in diversele "capcane" intinse de vremuri. Dar aceasta libertate, tradusa uneori intr-o ironie subtila sau necrutatoare, nu il duce nici la angajare ideologica, nici la idolatrie culturala. Asta mi-a placut cel mai mult: faptul ca, desi acopera o realitate istorica dramatica, Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950 poate fi citita si ca un roman al maririi si decaderii, al slabiciunilor omenesti.
Alte articole din acest numar
- Sihastria Putnei - Portret de monah in prag de iarna
- RAZVAN FODOR - "Imi place sa locuiesc in doi"
- Drumul unui Cerb de Aur - LUMINITA DOBRESCU
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
