Minunea de la Sebesel

* Credinta, traditia si harnicia sunt adevaratul aur al Ardealului *

Peste munte de Rosia Montana, chiar in judetul Alba, un sat de oameni gospodari si cu frica lui Dumnezeu da o lectie de prosperitate ce ar trebui luata model. Patronate de cativa sateni, mici afaceri de familie, deschise la tot pasul, ofera locuri de munca la sute de oameni din zona, fara sa se bata cu pumnul in piept, prin clipuri publicitare, si fara sa rada de pe suprafata Romaniei cinci munti. Cumpatati si muncitori, satenii le sunt si astazi recunoscatori dascalilor si preotilor care i-au invatat sa fie gospodari si sa-si castige painea acasa, prin munca, fara sa astepte ajutor de la altii. Si, mai cu seama, fara sa-si vanda pamantul trudit de stramosi si fara sa se lepede de traditia lor.

Lectia de prosperitate

Cum vii dinspre Sebes, cotind pe Valea Frumoasei catre Muntii Sureanu, intr-un sfert de ceas esti in Sebesel. Inca de la intrarea in sat, imediat dupa placuta indicatoare, pe partea dreapta a soselei, te intampina o cladire moderna, cu parcarea la drum, plina de masini. E sediul de birouri al firmei "Pinticarn", specializata in produse de carmangerie, binecunoscuta in Alba si in judetele din jur. Pe stanga, la nici 200 de metri, sunt halele de productie si magazinul de desfacere. Pana in capatul satului, pe drumul principal, ajungi intr-un minutel. Case frumoase, construite cu bun gust, se inghesuie una intr-alta, prin ceata nesfarsita ce vesteste iarna in Ardeal. Sunt mai inalte decat vechile case sasesti, predominante, candva, in zona. De cand se stiu, romanii din Sebesel au avut o ambitie: sa invete ce-i bun de la sasi, dar sa nu se lase mai prejos decat ei. Asta a fost ambitia dintotdeauna a oamenilor acestora simpli, din Sebesel, sa nu-i faca de mandra minune pe romani, in tara lor... Printre casele mari, pentru care au trudit uneori generatii intregi, vezi la tot pasul si semnele bunastarii de azi: inca o carmangerie, o cofetarie, un mic laborator de patiserie, o frizerie, cum nu gasesti nici in Sebes, o firma de marochinarie, o firma de transport, un gater, astea - pe langa statia de apa, care deserveste intreg judetul, si pe langa sectia de siderurgie, mostenita de dinainte de 1990, inca functionala.La iesire, simetric cu halele celor de la Pinticarn, inca doua fabricute prospere, cu masini de transport la vedere, aliniate la poarta, cu marfa gata de drum: o brutarie vestita in zona, Martini Pan, si, langa ea, gard in gard, atelierul de tamplarie Mogamob, al lui Ghita Moga, vestit in toate judetele din Ardeal. Cum se poate, te-intrebi, de unde atata prosperitate, cum se explica acest veritabil miracol economic, care concentreaza atatea firme doar intr-un sat, ca sa nu mai vorbim si despre produsele de calitate, care fac zilnic drumul Sibiului, Albei si Clujului si, mai nou, chiar si drumul Spaniei, unde romanii nostri duc dorul mezelurilor facute "ca la mama acasa". Firmele infiintate de sighiseni dau de lucru la aproape 300 de oameni. Practic, in fiecare casa exista un om care munceste la o firma din sat, fara a pune la socoteala familiile de pensionari si cele, nu putine, care au ferme proprii si care traiesc din cresterea animalelor. O dovada de realism si un exemplu ca satele Romaniei se pot gospodari si singure, fara sa fie silite la compromisuri si jertfe incalculabile, cum e cazul Rosiei Montane, unde oamenii au ajuns sa-si vanda pamanturile si mortii din cimitir, pentru un pumn de arginti. Nu e nevoie de cianuri pentru locuri de munca. Viitorul satelor romanesti abia a-nceput.

Doua lucruri sfinte: credinta si traditia

Iti dai seama de asta, de cum intri in vorba cu ei: doua lucruri sunt sfinte pentru taranii din Sebesel, credinta si traditia. Despre ambele vorbesc cu evlavie si cei tineri, si cei batrani, si cei cu multa scoala, si cei mai putin cititi, care au pus de mici munca inaintea cartii. Vorbesc la fel de simplu cu totii, cu grija si smerenie, parca. "Sunt lucruri in care atunci cand crezi, nu te bati cu pumnul in piept", spune profesorul Nicolae Afrapt, fiu al Sebeselului, caruia dascalii lui, pe vremuri, i-au lasat cu limba de moarte datoria de a asterne intr-o monografie frumoasa, scrisa cu drag si cu respect pentru trecut, minunata poveste a satului de pe Valea Sebesului.Nicolae Afrapt e omul cel mai potrivit sa il intreb de unde vin ambitia si puterea acestor sateni, in stare sa faca minuni in plina criza. Domnul profesor imi zambeste cu drag. Un zambet larg, cu inteles, de om care a vazut si care stie multe. Caci minunea de care ma mir eu nu e de ieri, de azi, ci mult inainte de asta, de pe vremea in care dascalii si preotii si toata lumea din sat umblau mandri, in port popular romanesc, in ciuda stapanirii maghiare, de pe vremea cand dascalii si preotii stiau ca fara carte si scoala Sebeselul nu va putea sa creasca, dar si ca scoala pe stomacul gol nu se poate. "Am avut noroc la biserica si la scoala de preoti si dascali nemaipomeniti. In 200 de ani, cu doua foarte scurte exceptii, preotii au fost numai si numai din satul nostru. Asta inseamna traditie la noi. Dupa 1848, ei au pus bazele unui mediu cultural deosebit, sanatos moral, axat pe munca, pe cinste si pe valoare. Nicolae Hinta, fratele marelui pictor Sava Hentia, a fost dascal in sat, de la 1880 pana in 1901, cand s-a hirotonisit si a devenit preot tot aici, in Sebesel. Om scolit la Sibiu, in spiritul ASTREI, adevarata torta a romanismului din Ardeal, care insemna cultura, civilizatie, patriotism... A fost trup si suflet pentru satul lui. El si-a dat seama ca pentru ca romanilor lui sa le fie mai bine trebuie sa actioneze in doua directii: prin scoala si prin cultura". "Nicolae Hinta si-a dat seama ca nu se poate face scoala si cultura cu oameni saraci", spune profesorul Nicolae Afrapt. Sebeselul era, insa, inainte de 1900, un sat sarac. Prins intre lunca ingusta a raului Sebes si dealurile sterpe din jur, satul a suferit mereu de lipsa de pamant bun pentru agricultura. Dar Dumnezeu si-a intors fata catre sighiseni si i-a fericit cu ambitia si clarviziunea dascalului Hinta. "Sub el s-a cumparat padurea din Sarmag, cu o faneata mare, care a asigurat sursa de lemn de foc si de constructii din stejar, dar si hrana pentru animale.In 1903, pe cand Nicolae Hinta era deja preot, s-a cumparat muntele Tet. Nobilimea maghiara incepuse sa-si vanda din posesiuni, simtind cum creste Transilvania romaneasca si banuind ca nu mai putea dura mult pana la Unire. Aproape tot satul a girat atunci, cu casele, la banci, pentru a face rost de bani. Si-au pus casele garantie, la sfatul preotului. Va dati seama ce mare incredere aveau in el! Nu a fost usor, caci bancile au marit dobanzile, iar pretul muntelui, practic, s-a dublat. A meritat, insa!", spune profesorul. Aflat la 35 de kilometri distanta de sat, Tetul era un munte mare, cu lemn bun pentru constructii si cu pasuni alpine de foarte buna calitate. De acolo au exploatat oamenii lemn, din padurea batrana si, incet-incet, si-au tot platit datoriile, pana prin anii '30. Si-au facut acolo, in munte, case permanente, in care stateau ca sa isi pasca vitele. "Inainte de asta, ciobanii erau nevoiti sa faca transhumanta pana la Dunare. Acum, insa, nu mai era nevoie de asa ceva. Apoi, prin '21-'22, tot datorita stradaniilor preotului Hinta, satul a primit, dupa Reforma agrara, muntele Dosul lui Brad. Asa au ajuns sighisenii sa aiba pana la10-12.000 de oi...".

Bun gospodar si bun patriot

Nostalgia satului interbelic, a Sebeselului iesit de sub negureala vremurilor, cu scoala mare si noua, ridicata de sateni de la Sfintii Imparati Constantin si Elena si pana de Sfantul Dumitru, cu dascali extraordinari, ca Alexandru Duvlea si Vasile Zdrenghea, cu viata artistica vie - formatie de calusari, societate culturala si miscare teatrala - si cu oameni saritori, care veneau in ajutor cand era de pus umarul la constructia unei case sau la munca pamantului, nostalgia aceasta e inca vie si azi. Profesorul Afrapt plange, aproape, cand imi vorbeste despre vremurile de odinioara. "Asa modele umane erau dascalii si preotii de atunci, ca se ajunsese pana acolo incat oamenii isi masurau si timpul dupa ei.Dascalul Vasile Zdrenghea era de o punctualitate extrema. Pleca la 8 fara un sfert de acasa, peste drum, unde era scoala, si tot satul stia cat e ceasul. Nu a intarziat niciodata de la scoala! Se facea un invatamant de mare calitate. Era mare respect fata de scoala, si astfel Sebeselul a devenit satul cu cei mai multi intelectuali titrati pe cap de locuitor din judet, a dat nastere unor adevarate dinastii de intelectuali, precum Zdrenghea, Zamora sau Duvlea. Iar cei care nu mergeau mai departe cu studiul la oras, erau invatati sa stie toate muncile din gospodarie, toate mestesugurile, ca sa poata deveni buni gospodari si sa stie sa isi administreze averea. Scoala de buna calitate ii invata cum sa lucreze mai bine pamantul, cum sa creasca animalele, cum sa altoiasca pomii, cum sa faca vinul bun. Asa era invatamantul pe vremuri, in perioada interbelica! Fetele invatau la scoala sa gateasca, sa coasa, tot, tot, tot! Scoala te scotea bun gospodar si bun patriot. Lucrurile astea merg impreuna", isi incheie profesorul Afrapt incursiunea istorica si imi zambeste din nou. Priveste spre Danut Pintilie, unul dintre cei mai activi investitori din Sebesel, patronul firmei "Pinticarn". "Pe el eu l-am dus de mana la Sibiu, sa faca liceul de industria carnii, sa aiba o meserie, iar acum are o mare firma de mezeluri", se mandreste profesorul Afrapt. E mandru, nu atat pentru ca Danut a reusit in afaceri, ci pentru ca prin el si prin alti tineri temeinici din sat credinta si traditia de secole a sighisenilor, despre care el insusi a scris in monografia satului, sunt pe maini bune. Caci credinta si traditia, iar nu banii, au fost si sunt adevarata bogatie a Sebeselului. Aceasta o spune, de fapt, si povestea lui Danut.

De la 10 kilograme de virsli, la 3 tone pe zi

Danut Pintilie are doar 33 de ani. Nu tradeaza, insa, deloc nelinistea si lipsa de repere a tinerilor de varsta sa. E asezat la casa lui, om cu frica lui Dumnezeu, caruia succesul timpuriu in afaceri nu i-a luat mintile. "Fara Dumnezeu nu poti sa faci nimic, asa cred eu. Ne-a fost alaturi tot timpul, altfel nu ne-am fi descurcat. Chiar ma gandesc ca aceasta afacere ne-a intarit in credinta, pentru ca au fost multe momente de cumpana. Dar am crezut in Dumnezeu si am mers mai departe", marturiseste Danut Pintilie. Vorbeste calm, soptit aproape, in ritmul psalmilor pe care ii asculta in biroul sau, la un mic aparat de radio.Pe umerii tanarului de 33 de ani stau nu doar responsabilitatile familiale, ci si ziua de maine a celor 45 de angajati ai sai. Prepararea carnii a fost, din mosi-stramosi, traditie in familia lui Danut Pintilie. De mic, mergea dupa bunicul sau prin sat, in ajunul marilor sarbatori, cand se pregateau bunatatile pentru meseni. Acum, bunatatile pe care le produce el insusi la Sebesel se numesc chiar asa, "La Meseni".
A inceput de jos, dupa ce a terminat cu brio liceul de profil si dupa ce a facut practica la binecunoscutele carmangerii si fabrici de mezeluri din Sibiu. A pornit de la zero, pregatind propria sa reteta de virsli, carnatii din carne de capra, care sunt cea mai gustoasa marca a Vaii Sebesului. "Trageam de mine si ma rugam sa fac baram 10 kilograme pe zi, iar acum produc 3-4 tone de carne", isi aminteste Danut, de primele sale experiente in afaceri. La un moment dat, a fost tentat sa plece afara, in Germania, unde ar fi castigat lejer peste 1.500 de marci pe luna. Avea insa, deja, mica sa clientela si nu-l lasa inima sa se duca si sa-i lase balta pe cei care l-au incurajat in momentele cele mai grele. Asa ca, dupa ce s-a casatorit, a investit tot darul de la nunta intr-o mica carmangerie. Si asa, de la doi angajati, a ajuns la 45. Chiar inainte de criza, a inceput investitia in noile hale de productie. "Fondurile europene au fost jumatate din investitia totala, in jur de 600.000 de euro. De la 1,2 milioane pana la 1,5 milioane, au fost bani pusi doar de mine, pentru ca au aparut cheltuieli suplimentare, care nu erau prinse in proiectul initial si nu mai erau eligibile pentru finantare. Nici inapoi nu mai puteam da, deci, a trebuit sa mergem inainte".Nu a simtit criza. "Daca ai marfa buna si esti tot timpul calculat, nu te intinzi mai mult decat ti-e plapuma, nu are cum sa te atinga criza". A vandut la fel de bine ca inainte si asa a reusit sa-si plateasca la timp creditele. "Cine o trecut pe Valea Sebesului si o mancat o data din produsele noastre vine si a doua oara. Mananca de la noi oameni din toate colturile lumii. In Spania, trimitem produse in fiecare saptamana la magazinele romanesti de acolo. Vindem si in Bucuresti, si in Sibiu, si in Hunedoara, in Alba, dar si in multe alte parti".
Isi cumpaneste bine cuvintele, ca nu cumva vorbele lui sa treaca drept laudarosenie. E de o modestie pe care o tradeaza si prin felul in care se poarta si se imbraca - haine de calitate, dar deloc tipatoare, imprumutand ceva din austeritatea nobila a straielor oamenilor de vaza din satele de odinioara. "Cat ai ajunge de sus, nu trebuie sa uiti cine esti. Daca te increzi in bani, nu ajungi nicaieri. Trebuie sa fii smerit, sa nu te bati cu pumnul in piept, ca tu ai facut si tu ai dres. Ca e lucrarea lui Dumnezeu, de fapt, in noi", spune Danut Pintilie.Pe drumul spre iesire, imi povesteste entuziasmat de noile activitati culturale din sat, de zilele Fiilor Sebeselului, in care s-a reluat traditia calusarilor, ajunsi la a XVI-a generatie, despre afacerile bune ale celorlalti sighiseni, despre faptul ca satul prinde iarasi viata. "Eram mic, dar am prins si eu clacile vechi, cand mergeam tot satul la coasa si la adunat fan, apoi, seara, ne puneam la masa si la o poveste". Nu-si ascunde emotia. Tot timpul ii dau lacrimile cand vorbeste despre Sebesel. Si nu-si ascunde nici bucuria ca-si poate vorbi de bine satul natal. "Sunt mandru ca m-am nascut si am ramas sa traiesc in Sebesel", spune cu o voce soptita, inganand, parca, psalmii de la aparatul de radio. Se grabeste sa mai dea o tura prin halele de productie, cu ochiul antrenat al absolventului de industrie alimentara, care a luat locul II pe tara la concursul pe meserii. Multe dintre retetele devenite produse de succes sub marca "La Meseni" au fost inventate chiar de el. Printre zecile de sortimente din vitrina magazinului de prezentare din Sebesel se gasesc, la loc de cinste, virslii de la care a inceput povestea de succes a lui Danut Pintilie...

Painea cea de toate zilele se face la Sebesel

Traditia micii industrii care infloreste in Sebesel se trage, si ea, inca dinainte de 1900. Pentru ca pamantul era putin, si oameni multi intr-o casa, au inceput inca de pe atunci sa-si caute de lucru pe la firme. Astfel, mai cu seama dupa 1910, unii au ajuns plutasi, transportand lemnul din munte, iar altii angajati la fabrica de hartie de la Petrestiul sasesc, scrie Nicolae Afrapt in monografia Sebeselului. Lucrul cot la cot cu sasii va avea o mare importanta in viata satului. "Acolo, la fabrica de la Petresti, romanii nostri ii aveau ca modele pe sasi. Ce insemna asta? Disciplina, lucru bine facut, bun simt. Asa ca ai nostri mergeau acolo cu o anumita mandrie: "Mai, sa nu ma fac de rusine, sa nu ma las mai prejos de sas!". Si asa, pe cum erau ei de corecti si de gospodari, sighisenii au devenit si mai si".
Oameni mandri si orgoliosi, cu scoala facuta serios, precum cei care se luau la intrecere cu sasii, sunt si cei care, dupa '90, si-au luat inima in dinti si au cladit micile afaceri care mentin sute de locuri de munca in sat, in plina criza economica. "Au inceput sa faca ceva, nu au mai asteptat sa vina altii si sa le dea de lucru. Cu greutati, care cum a putut, au inceput sa produca. Sunt oameni care respecta legile si regulile trecutului, care inca cred in munca si in valoare, in cinste, si care incearca sa faca ceva pentru comunitate", considera profesorul Afrapt. Danut Pintilie isi aminteste, la randul lui, ca multi oameni din sat erau meseriasi buni in domeniul lor, asa ca, dupa Revolutie, s-au privatizat. "Eu am fost bun intr-un domeniu, am zis hai sa o iau pe cont propriu si sa vad ce iese. Lumea a luat-o de jos, in familie, si, de la un angajat, doi, s-a ajuns la cateva zeci, de-a lungul anilor".
Un astfel de caz este si cel al familiei Martin. Elena Martin, 43 de ani, si Gheorghe Martin, 46 de ani, au inceput afacerea in 1994. Gheorghe tocmai se intorsese de la munca din strainatate, si cei doi soti au decis ca e momentul sa inceapa o afacere. Cea mai potrivita li s-a parut, in acel moment, o mica firma de panificatie. Au ridicat cuptoarele in curtea casei parintesti a lui Gheorghe si au inceput cu doi brutari angajati. In 2005, firma era deja prea mare, asa ca au construit un sediu nou, la drum, si au investit in tehnologie noua. Era prima oara cand apelau la imprumuturi bancare, isi aminteste Elena Martin. Au urmat apoi masinile pentru distributie, toate noi, luate in "leasing". Au acum 38 de oameni pe statele de plata, distribuie paine in doua judete, Alba si Sibiu, si se pregatesc sa mai faca vreo patru angajari, cat de curand. "Deschidem un minimarket in Sebesel, e al patrulea magazin, pe langa cele trei puncte de desfacere pe care le avem in Alba Iulia si Sebes", spune doamna Elena. E bucuroasa sa vada ca si celorlalti sighiseni le merg bine afacerile. Peste gard de halele de la Martini Pan e Mogamob, fabrica de mobila a lui Ghita Moga, foarte apreciata in Ardeal. "Suntem o localitate atat de mica, si toata lumea face productie! Sa stiti ca, la tara, oamenii lucreaza inca nu ca sa se imbogateasca peste noapte, ci sa aiba o afacere care sa dainuie. Nici ceilalti din sat nu lucreaza numai ca sa faca bani, i-ati vazut doar... Fiecare si-a castigat un nume, pe care trebuie acum sa il apere, prin produsele pe care le face. Aici, la noi, la Sebesel, se munceste, nu sta nimeni sa se gandeasca sa faca bani din creion, inseland pe unul sau pe altul. Lumea tine sa fie corecta, pentru ca mai exista inca frica de Cel de Sus", se destainuie doamna Elena.
Nici familia Martin nu a fost lovita de criza, dimpotriva. "Nu este meritul nostru, pentru ca daca Dumnezeu nu voia ca afacerea asta sa mearga, nu mergea. Stiti cum e? Trebuie sa-i dai Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Atata vreme cat nu-ti bati joc de angajati, cat nu-ti bati joc de parteneri si de clienti, afacerea merge. In vreme de criza, se vede harul lui Dumnezeu. Ne-am putut plati oamenii, ne-am putut plati leasing-urile... Noi suntem oameni care nu plecam in concedii, cand stim ca nu am platit salariile, sau ca nu am achitat datoriile la stat. Pe an ce a trecut, am mai adaugat ceva: ba o piata de desfacere, ba o masina noua...", spune Elena Martin. Afara, in curtea firmei, patru dubite nou-noute, cu marca Martini Pan, asteapta sa incarce painea pufoasa, 100% naturala, a carei faima s-a dus peste tot in Ardeal.

"Din om muncitor, om muncitor iese"

Ghita Moga isi are sediul la doi pasi de Martini Pan. Mirosul de paine proaspata bate pana in hangarul plin de mobilier, care isi asteapta clientii. Ghita e unul dintre investitorii tineri din sat. Un munte de om, hotarat din cale afara, a pus intr-o punga banii de nunta - "nunta mare, de 300 de persoane, cu toata cheltuiala platita in avans" - si s-a dus in oras sa-si ia scule de tamplarie. Rade cand isi aminteste de vremurile acelea, de la finele anilor '90. Cand l-a vazut soacra cu plasa plina de scule, s-a luat de cap. "Vai ma, Ghita, tu pe fiarele astea ai dat banii de nunta?". Dar Ghita stia ce face. Nu i-a fost usor. Lucra intr-un sopru deschis pe o parte, a facut frig cat cuprinde, dar afacerea crestea pas cu pas.A inceput cu scari interioare din lemn, lucru pretentios, caci "scara din casa e piesa de mobilier", apoi a facut ghivece pentru gradina, pana cand i-a venit ideea sa adapteze pe lemn niste modele de mobilier de gradina vazute in Germania, care erau din fier forjat. Astfel a trecut Ghita Moga de la soprul vechi la noul sediu, caruia tocmai ii aduce ultimele retusuri. Are zece angajati, dar ambitia lui e sa acceseze fonduri europene, sa aduca scule noi si sa ajunga cat de curand la 20-30 de angajati. Vede ca nimeni din jur, dintre prietenii care au afaceri in Sebesel, nu se plange de criza, asa ca are si el mai mult curaj acum sa se inhame la un credit. Om in toata firea, nascut si crescut in Sebesel, se mira si el de cum se dezvolta satul. "No, spuneti si dumneavoastra, cum e posibil ca o localitate atat de mica, nici macar resedinta de comuna, sa poata sustine atatea locuri de munca? Dupa Revolutie, ne-am invatat unul de la altul, ne-am ambitionat unul de la altul si ne-am ajutat unul pe altul, altfel eu nu-mi pot explica. Mediul conteaza foarte mult, oamenii pe langa care te invarti", spune Ghita. "Dar cel mai mult si mai mult a contat, va spun eu, invataturile pe care strabunicii si bunicii nostri le-au primit de la dascalii si profesorii de pe vremuri. Va dati seama ce insemna pe vremea aceea sa ai curajul sa girezi cu casa si sa cumperi un munte sau sa-si vinzi o vaca din ograda si sa cumperi un petec de pamant, la doua sate distanta? Daca asa or fost invatati stramosii nostri, asa am fost invatati si noi. Ca din om muncitor, numai om muncitor poate iesi", pune Ghita, in stilul lui transant, punctul pe i.

Afaceri de suflet si afaceri cu suflete

Ma despart de Ghita Moga si de Elena Martin, cu acelasi sentiment de bucurie molipsitoare: ca voi reveni acolo cu primul prilej. Curajul si energia lor sunt contaminante. Simti, pur si simplu, ca zbaterea acestor oameni nu e numai pentru bani. Ca e, acolo, si un dram de credinta, si un dram de traditie, si un dram din mandria sighisenilor vechi, sa treaca prin lume cu pita in straita si fruntea sus. Cumperi o mobila de la Ghita Moga, niste mezeluri de la familia Pintilie sau de la familia Cristea, niste prajituri de la familia Nicoara, ori niste paini mari, pufoase si aburinde, de 3 kilograme, de la familia Martin, dai un ban, si te simti tu insuti implinit si partas, martor viu al acestei formidabile povesti de succes, 100% romanesti. In plina criza, un sat din comuna Sasciori, Sebeselul, se sustine de unul singur, doar din investitiile localnicilor. Oamenii acestia din Sebesel au facut bani din dealuri sterpe, din piatra seaca, din darul de la nunta, in vreme ce reclamele difuzate obsesiv la televiziunile romanesti, prin ziare si pe Internet, incearca sa ne convinga de faptul ca singura sansa a Apusenilor e cianura de la Gold Corporation, ca singura sansa a Rosiei Montane e afacerea cu mortii scosi din mormant. Va inselati, fratilor! Viitorul Rosiei Montane se afla la Sebesel!

Fotografii de ANDREI CHERAN