Te opresti in fata manastirii si privesti indelung. Oricat ai cauta, nici o comparatie nu i se potriveste. Dureaza, pana sa intelegi ca, de fapt, Sihastria Putnei nu este un loc anume. E mai degraba un sentiment, o nostalgie din care mai razbate, ca un ecou, cate ceva din troparul anahoretilor batrani si rugaciunile diminetii. In preajma icoanelor facatoare de minuni ale manastirii si a Sfintilor putneni canonizati de curand (Sila, Natan si Paisie) cuvintele sunt de prisos. Locul vorbeste de la sine si, deloc intamplator, daca il cauti si il rogi pe staretul Nectarie sa spuna ceva despre Sihastria Putnei, parintele tresare usor incurcat, se scuza cu multele treburi gospodaresti pe care le are de implinit si apoi te imbie sa privesti cu ochii tai. Pe usa ce da in pridvorul bisericii, sta inramat istoricul manastirii. 600 de ani povestiti deodata, ca o suflare, vorbind despre Marele Stefan si despre Daniil Sihastru, al carui deget se afla si astazi, ferecat cu argint si margaritare, intr-un sipet tainuit la Putna.
Degeaba insisti, intreband curios de ce simt oamenii nevoia sa vina la manastire. Parintele Nectarie ofteaza, isi cumpaneste vorbele si, intru tarziu, recunoaste ca e greu de spus. "Nimeni nu cunoaste raspunsul cu precizie... Stim cum este o manastire. Stim unde sa o gasim.
"Daca vrei sa cauti in lumea aceasta un om fericit, nu ai unde sa-l cauti mai sigur decat intre calugari" (Par. Teofil Paraian)
Crucea stralucitoare
La Sihastria Putnei, monahii sunt grabiti si cu treaba in orice moment al zilei. Nu prea ai cu cine vorbi. Parintele Nicodim trebaluieste la arhondaric, parintele Damaschin nu pridideste sa mai spovedeasca pelerini veniti din toata tara, in timp ce parintele Gavril imbie pe credinciosi sa intre in trapeza, sa guste din vinul negru si vartos al manastirii, deopotriva cu bucatele pregatite numai cu legume calugaresti, crescute in gradina, prin vrerea lui Dumnezeu, fara pic de adaosuri sau alte chimicale. Doar parintele Serghie, monahul de la pangar, "bibliotecarul" raspunzator cu albumele si cartile religioase, pare ceva mai liber si dispus sa te asculte.
Slujba spalarii picioarelor, din Postul Mare
Imbracat dupa cuviinta, in hainele cernite ale rasoforului, sta aplecat cu totul asupra Psaltirii si citeste usor leganat, in ritmul respiratiei, pentru ca apoi sa-si ridice privirea si sa se lamureasca, inclinand usor din cap - da, a auzit si a citit "Formula AS", insa el nu poate spune prea multe despre manastire. Nu are multi ani de cand a venit la Sihastria si, ca filosoful din vechime, stie ca nu stie nimic. Ceea ce poate el sa zica este ca "viata de calugar e fara egal". Atat si nimic mai mult. O spune un om candva boem si libertin, care a fost profesor de muzica, profesor de franceza, inginer si chiar autor al unor importante brevete de inventie. Un om care a trait din plin experientele tineretii, fara a-si refuza curiozitatea de a trece prin cele mai ciudate experiente ezoterice - de la budism, pana la reyki si tantra yoga.
Pe Hristos l-a descoperit tarziu, dupa ce a absolvit Politehnica din Brasov si a devenit autorul unei inventii ce se anunta revolutionara in domeniu (turbina cu ax orizontal). "In acea perioada, ma simteam un geniu neinteles", isi aminteste parintele Serghie. "Voiam bani si glorie, dar momentul intarzia sa apara, asa ca am inceput sa ma tulbur, sa cad in deznadejde. Cand l-am cunoscut pe parintele Nectarie eram pe marginea prapastiei, iar el a simtit deznadejdea mea si m-a poftit sa-l insotesc, sa-mi iau un ragaz de odihna. Asa am ajuns intr-o chilie de la Sihastria Putnei unde, inspirat de viata tihnita din jur, am inceput sa ma rog, cum nu ma rugasem niciodata in viata mea, cerandu-I lui Dumnezeu sa-mi vorbeasca. Sa-mi spuna clar ce-i cu mine si ce am de facut in viata... Am venit pentru cateva zile si n-am mai plecat niciodata. Dumnezeu m-a intors din drum. Mi-a dat semn imediat. Mi-a scos in fata ochilor o cruce mare si plina de stralucire, tocmai cand citeam Acatistul Mantuitorului. Asta m-a tulburat putin, neintelegand semnificatia crucii (eu voiam bani, nu cruce). Apoi m-am asezat pe pat, m-am recules in voia Domnului si, intru tarziu, simtind linistea blanda si alba care ma coplesea, mi-am dat seama ca Dumnezeu imi vorbise deja, ca locul meu era in manastire si drumul meu trebuia sa inceapa chiar din chilia in care ma aflam".
Psaltirea arsa
In timp ce vorbeste, parintele Serghie tine in maini o carte de care nu se desparte niciodata. E o Psaltire veche, cu o urma carbonizata pe coperta, ca o rana veche si inca necicatrizata. Daca il intrebi ce s-a intamplat si de ce tine atat de mult la acea carte, parintele se lumineaza la fata si isi aminteste cu multa bucurie.
Dangatul clopotelor este ca si glasul arhanghelilor
Parintele Serghie se opreste brusc, cu un suras de om vinovat. Priveste in jur, lasandu-se certat de tacerea icoanelor si a cartilor duhovnicesti randuite in vitrina. Stie si el ca a vorbit prea mult, ca monahul trebuie sa tina paza mintii, ca mai are mult pana sa ajunga la rugaciunea deplina si la intelepciunea vorbirii in putin. Stie, vrea sa ne despartim si isi cere iertare cu o privire frumoasa, de om care nu doreste sa-si supere aproapele, pentru ca la sfarsit, inainte de a se intoarce la pravila si la gandurile lui, sa ne ofere in dar o amintire a intalnirii noastre - un sobru si elegant album de fotografii surprinse la Sihastria Putnei de un tanar artist, Dragos Lumpan.
Un pui de inger
Nu stie parintele Serghie ce bucurie mare ne-a facut! Cartea pe care mi-o da e-o minune. Un album simplu, curat si frumos ca o rugaciune.
Monahul este cel care, despartindu-se de toti, este in unire cu toti
Nu l-am cunoscut niciodata pe Dragos Lumpan, dar mi-l pot imagina cu usurinta dupa fotografiile lui. Il vad la strana, repetand cu rasoforii canturile unduite ale miezonopticii. Il vad sculandu-se in geana noptii, odata cu monahii cei batrani. Il vad pasind dimpreuna cu fratii, mergand la altar, apoi la trapeza, innoind uleiul din candela sau framantand aluatul prescurilor sfintite. Il vad cu aparatul pregatit, asteptand ingenuncheat momentul sa surprinda in obiectiv lumina - clipa aceea unica de adevar.
Abia cand parcurgi paginile albumului, incepi sa intelegi cat de bogata, de plina si de surprinzatoare poate fi viata de calugar. Unii alearga ca intr-un zbor de noapte, grabindu-se spre biserica sa nu piarda nimic din slujba Utreniei. Altii se reculeg cu fruntea lipita de zid. Pe unii, citeti la strana, pogoara din fereastra de sus lumina laptoasa a diminetii. La altii, lumina pare sa urce din interior, intr-o cromatica de mare expresivitate si tresalt poetic.
E o lume intreaga in albumul lui Dragos Lumpan. Calugari tineri si batrani. Figuri mai aspre si figuri mai copilaresti. Figuri grav adancite in preajma Sfantului Pocal. Figuri senine si inveselite de praznicul unei sarbatori. Un monah sta in genunchi cutremurat, ca la Judecata de Apoi. Un altul se pierde in lumina usii deschise, sugerand prin pliurile miscatoare ale straielor o disparitie tainica, plina de mister. E multa poezie si mult clocot afectiv in fotografiile lui Dragos Lumpan. Un intreg poem al contrastelor. Negru si alb. Lumina solara si straie cernit monahale. Miscare si meditatie...
Sarguieste-te intotdeauna in asemanarea cu Dumnezeu
Cred ca Dragos Lumpan e unul din putinii artisti care te pot face sa intelegi elanul si miscarea. De multe ori, in fotografiile lui, calugarii par ca stau pe loc. Doar vesmintele si panza neagra a culionului sugereaza freamatul vantului, pasul, nerabdarea. Uneori, la manastire poti sa mergi fara sa umbli. Tu stai si Dumnezeu te poarta.
*
E limpede ca parintele Serghie nu stie ce bucurie mi-a facut cu darul sau. Si acum, din cand in cand, mai rasfoiesc albumul primit la Sihastria Putnei, amintindu-mi de spusele lui si ale tanarului staret: "Lumea si manastirea nu se resping. Sunt ca ipostazele vietii - doua realitati complementare, dintre care una stie si cealalta e doar curioasa". Rasfoiesc, cuget si admir. In una din poze, il descopar chiar pe el - parintele Serghie in spatele unui geam, privind intr-o expresie meditativ uimita spre cer. Monahul si turla abia reflectata a bisericii - calm, inteligent si sensibil. Discret, profund si temator de slava desarta, asa cum l-am cunoscut candva, in pangarul Sihastriei de la Putna. Cateva fire albite din barba il dau insa de gol. Dinspre padurea ce da spre dealul Radautiului a inceput deja sa bata un vant ascutit si rece. Un vant grabit si aducator de iarna.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
