"Ai facut treaba buna, Gionica draga!"
S-ar fi amuzat teribil sa se vada intins pe catafalc, singur in biserica, la picioare cu o coroana uriasa, peste care era trecuta in diagonala o esarfa tricolora, pe care scria: "Din partea lui Traian Basescu, presedintele Romaniei"! Ar fi zis asa: "Ha!", din adancul pieptului, incretindu-si nasul de copil obraznic si mijindu-si ochii chihlimbarii, cu sclipiri nastrusnice. Dar acum, cand m-am dus sa-mi iau ramas bun de la el, statea asa, cu o expresie incremenita si extrem de serioasa pe fata, cu proverbialul fular rosu de matase petrecut pe dupa gat si intins cu grija de-a stanga si de-a dreapta sa, si cu o lumanare aprinsa la capatai ...
Citeste tot articolul
Lacrima in lemn a lui Iisus
La Pianu de Sus, Dumnezeu sade adanc in sufletul oamenilor. Intelegi imediat ca esti intr-un loc binecuvantat, de cum vezi dealurile cu verdele lor urias, gradinile pline de roadele fierbinti ale toamnei, satul bogat, cu case frumoase si implinite. ...
Citeste tot articolul
CARMEN STANESCU - "Nu cred ca exista retete pentru un mariaj fericit"
"... Aceasta este, intr-adevar, "marea intrebare". Pentru ca a-ti gasi perechea ideala este si greu, si complicat. Eu cred ca mai degraba e vorba de un mare noroc. Nu cred ca exista retete, desi tare bine-ar fi daca ar exista. Mie mi-a iesit insa pasienta. Eu si Damian avem - iata! - 56 de ani de cand suntem impreuna. E bine sa-ti cunosti temeinic partenerul, inainte de a te decide sa ramai cu el. De-a lungul anilor, fireste, mai intervin si surprize, intervin momente pe care trebuie sa ai talentul sa le depasesti..."
Citeste tot articolul
Plantele toamnei: CICOAREA
Daca exista vreo planta medicinala care sa sugereze, prin infatisarea sa, efectul de slabire, cu siguranta aceea este cicoarea: are o tulpina subtirica si mladioasa, practic lipsita de frunze, petalele ei albastre sunt ca aripile de fluturi, iar culoarea verde-albicioasa a tijei sale florale ii accentueaza si mai mult aspectul filiform. Aceasta, chiar daca sub pamant lucrurile sunt neasteptat de diferite: radacina cicorii este puternica si bine dezvoltata, fiind o adevarata camara in care sunt depozitate acum, toamna, substante nutritive si vindecatoare extrem de eficiente. In momentul de fata, cicoarea se bucura de o adevarata celebritate...
Citeste tot articolul
Un climat viciat
Nu cred ca este vorba nici de o cenzura lingvistica, nici de dictatura politica. Monica Macovei si Cristian Preda, care au fost si ei critici la adresa partidului, nu au fost exclusi, iar Monica Macovei a fost aleasa vicepresedinte la Conventia Nationala a PDL din mai. Lamentatiile comentatorilor sunt adesea o dovada de superficialitate si nu rareori o manifestare a spiritului gregar. De altfel, nu toti comentatorii s-au dovedit aparatori ai fostului ministru. Ce cai de actiune posibile avea Emil Boc, premier si sef de partid, in fata unui ministru impus din afara partidului, care isi propune sa-i submineze autoritatea si critica partidul politic pe a carui sustinere se bazeaza? Cum poate el sa promoveze in partid si in parlament reformele propuse de un astfel de om ...
Citeste tot articolul
"Aur pentru Presedinte"
Intr-un gest neobisnuit pentru zilele noastre, doi tineri bacauani, Florin Suciu (35 de ani) si Sebastian Muscalu (21 de ani), au pornit pe jos catre capitala, din dorinta de a-i oferi presedintelui Traian Basescu cate un cercel - "doua bucati de aur" drept rascumparare pentru aurul de la Rosia Montana. "Prin declaratiile sale in favoarea unei corporatii straine, domnul presedinte s-a izolat in acea parte din corpul Romaniei care nu mai are simtire", spune Florin Suciu. Cei doi bacauani se vor intalni in fata Cotroceniului, in data de 27 septembrie, la pranz, cu toti bucurestenii care vor dori sa fie de fata cand vor preda cerceii, spre a fi depusi la BNR. ...
Citeste tot articolul
Limba lui Laszlo Tokes
Vreme de 20 de ani a incercat, fara prea mare succes, sa-i invrajbeasca pe romani si pe unguri. Nu s-a dat in laturi de la nimic: nici de la minciuni, nici de la manipulari, nici de la provocari, nici de la insulte. Mai perfid decat Iliescu insusi, mai cinic decat Nastase, mai perorant decat Antonescu, mai tupeist decat Ponta, mai clevetitor decat Geoana, mai spurcat la gura decat Vadim Tudor si mai incapatanat decat Boc, Laszlo Tokes e intruparea grotesca a sumei defectelor liderilor clasei politice din Romania post-revolutionara. ...
Citeste tot articolul
Situatia din Grecia, vazuta la... "firul ierbii" - FANI GEORGILA
Potrivit presei internationale, de patru ani, Grecia se afla in recesiune, adancindu-se in cea mai mare criza financiara din istoria zonei euro. A incheiat anul 2010 cu o datorie publica de 330 miliarde euro sau 143% din PIB. M-am intors recent de acolo si pot marturisi ca, de la "inaltimea" la care se bronzeaza turistul, nu se prea vad framantarile si turbulentele de la "firul ierbii". Elada ramane tara turismului si "tatal" Europei, cum ar spune poetul. Cu marile ei albastre, cu livezile de maslini si campurile de bumbac, cu autostrazile ei ca-n palma, tara Olimpului, salasul zeilor, te atrage in capcana unei iubiri pe viata. Cand observa ca esti roman, vamesul grec nu te mai trage pe dreapta, sa te controleze in portofel sau sa-ti scormoneasca prin bagaje, ca la inceputul anilor 2000, ci iti face semn sa treci iute, sa te duci la mare si in paradisurile insulare, oriunde e rost de ceva cheltuiala cat de modesta, sa contribui astfel, cu puterile tale, la revenirea vremurilor de altadata...
Citeste tot articolul
Raspuns pentru FELICIA COMSA, F. AS nr. 885 - "Astmul alergic al cumnatei mele se agraveaza de la an la an"
Care este cauza alergiei? Raspunsul la intrebarea dvs. este in rezumat urmatorul: alergia este o afectiune in care are loc o reactie exagerata a organismului la anumiti corpi straini, cum ar fi polenul sau praful. In locul producerii anticorpilor de protectie obisnuiti, sistemul imun declanseaza sinteza unui tip special de anticorpi ...
Citeste tot articolul
"Le recomand tuturor sa aiba incredere in tratamentul naturopat"
In octombrie 2007, am fost diagnosticat cu ciroza hepatica non-virala decompensata portal si parenchimatos, hipersplenism hematologic, ulcer duodenal cronic acutizat tip salami, hipertensiune arteriala gradul 1-2 cu valori controlate. In urma tratamentului alopat prescris, situatia s-a imbunatatit vizibil, decompensarea si ulcerul duodenal fiind eliminate, hipertensiunea si hipersplenismul hematologic diminuate ...
Citeste tot articolul
Leacuri pentru bolile femeiesti
Tarancile din satele noastre de munte mai stiu si astazi retete de vindecare stravechi, bazate pe o uriasa experienta de folosire a plantelor si ierburilor de leac. Transmise din generatie in generatie, unele dintre ele au ajuns pana in zilele noastre, rezistand eroic concurentei medicamentelor. Fara a le indemna sa renunte sa mearga la doctor, femeile cu probleme legate de fertilitate, sexualitate si sarcina pot afla in pagina de fata un ajutor. ...
Citeste tot articolul
Sanatate cu magneti
D-na LILI COLOTIN din Galati este o veche cunostinta a revistei noastre. Inca de acum doua decenii, disperata sa scape de spondilita anchilopoietica de care suferea (o boala invalidanta si cu dureri atroce, pentru care nu exista solutii medicale), a apelat la toate metodele alternative cunoscute. Vindecarea i-a venit de unde nu se astepta: doi magneti asezati pe locurile bolnave. Bucuroasa de rezultatele obtinute, a impartasit "secretul" si altor rude si prieteni bolnavi, dezvoltand, in timp, o ramura terapeutica pe care, prin experimente succesive, a ridicat-o la rang de arta! Printre beneficiarii tratamentelor cu magneti s-au numarat si multi cititori ai revistei "Formula AS". Un motiv temeinic pentru a oferi date noi si altor amatori de sanatate fara medicamente si, pe deasupra, cu bani putini. ...
Citeste tot articolul
Adnotari la o aniversare: 20 de ani de la independenta R. Moldova
La o distanta de 20 de ani de la Declaratia de Independenta, cand vuietul multimilor desteptate a trecut in amintire ca cea mai frumoasa simfonie a secolului XX, cand o parte din arhitectii renasterii nationale s-au calatorit spre taramurile vesnice fara sa-si vada idealul implinit, cand o alta parte sunt uitati, huiduiti sau marginalizati, cred ca avem dreptul moral si datoria, ba chiar suntem obligati sa scoatem din uitare istoria recenta, sa indraznim, macar dupa doua decenii, sa privim cu alti ochi, nepartinitori, la un eveniment crucial, atat de neglijat, interpretat abuziv sau persiflat de profitorii de mai alaltaieri, de ieri si de azi, ai statalitatii moldovenesti. ...
Citeste tot articolul
Selectia "Formula AS"
Doi dintre scriitorii mei preferati, "clasicii in viata" englezi David Lodge (n. 1935) si Julian Barnes (n. 1946), parca s-ar lua la intrecere in privinta frecventei noilor carti publicate, dar si a tematicii lor. Despre degradarea fizica a senectutii si perspectiva sfarsitului, Lodge a scris "Mort de surd" si Barnes "Nimicul de temut", cu un umor englezesc ce indulceste amaraciunea. Comparatiile pot continua: dupa ce Barnes si-a facut din Conan Doyle personajul central al romanului "Arthur & George", aparut in 2005 si tradus la Editura Nemira in 2007, iata ca si Lodge si-a ales ca subiect alt celebru scriitor britanic, H. G. Wells, in cel mai nou roman al lui, aparut in seria de autor de la Polirom aproape concomitent cu lansarea editiei originale. Ambele au pretins o documentare serioasa pentru a se putea invia fictional o epoca si oamenii ei reali. ...
Citeste tot articolul
Haine pentru lumea de dincolo
In credinta populara din Maramures, omul ar trebui sa se imbrace in haine noi, din cap si pana-n picioare, de trei ori pe an: de Pasti, de Santamarie Mare si de Craciun. Sau macar de doua ori: de Pasti si de Craciun. Iar doar in cel mai nefericit caz, o data, de Pasti. Hainele noi inseamna o schimbare in bine a vietii. Ea va fi mai frumoasa, mai fericita, in armonie cu voia lui Dumnezeu. Asa cum trupul este invelisul sufletului, hainele sunt invelisul trupului, si toate trei impreuna formeaza o unitate. Hainele sunt investite cu viata si vibratii ce vin de la suflet. In lumea satului, se mai crede si astazi, ca daca cineva ia o particica dintr-o haina, chiar si numai o scama de pe ea, poate sa actioneze asupra sanatatii trupesti si sufletesti a omului care o poarta. ...
Citeste tot articolul
Visul lui Patzaichin
La inceput de toamna aurie, unul dintre cei mai iubiti sportivi romani s-a intors acasa, la gurile Deltei Dunarii, pentru un eveniment cu totul special. Ivan Patzaichin a lansat la apa canotca, o combinatie intre canoe, barca ce i-a adus atatea titluri olimpice, si lotca, ambarcatiunea traditionala a Deltei. Pentru aceasta inaugurare, el a facut din nou echipa cu doi dintre colegii cu care a impartit triumful in anii de glorie: Vasile Diba si Toma Simionov. Trei fosti mari campioni mondiali si olimpici, trei buni prieteni, fiecare cu povestea si cu drumul sau, dar cu o pasiune comuna: Delta natala. ...
Citeste tot articolul
GHITA MURESAN - "Traiesc clipa si, cu coada ochiului, ma uit spre viitor"
- E un tip pe cinste Ghita Muresan! Are un bun simt perfect romanesc, dublat de un realism fenomenal, tipic american. Rezultatul: un om puternic, direct, care-si cunoaste foarte bine limitele si care stie ce vrea de la viata. Fostul mare baschetbalist e azi totalmente dedicat copiilor, pe care ii initiaza in tainele sportului in care a atins excelenta: baschetul. Intoarce, astfel, ajutorul pe care el insusi l-a primit de la atatia oameni minunati, fara de care nu ar fi ajuns o legenda in NBA si fara de care nu si-ar fi invins poate niciodata temerile, care erau cat pe ce sa-l tina departe de sportul de performanta -
Citeste tot articolul
Puterea rugaciunii
... Lucrurile s-au intamplat astfel: fiind coplesita de tribulatiile mele profesionale, dar si de vane orgolii (tot profesionale), l-am neglijat pe tatal meu, care, de la o vreme, nu se simtea prea bine. Pur si simplu m-am centrat numai pe mine, cu acel egoism dur ca piatra, pe care numai copiii rasfatati il au fata de parintii lor, cei "care-nu-imbatranesc-si-nu-se-imbolnavesc-niciodata". Simptomatologia tatei era minora, dar simteam ca ceva nu e in regula. Cu toate acestea, am decis sa plec la un congres in strainatate, propunandu-mi sa ma ocup de tata atunci cand ma voi intoarce in tara. Dar iata ca, la doua zile de la plecarea mea, lucrurile s-au precipitat, starea tatei s-a deteriorat brusc, astfel ca, la cei 79 de ani ai lor, parintii mei au trebuit sa se confrunte singuri cu o incercare cumplita. ...
Citeste tot articolul
KRISHNA DAS
Numele sau adevarat este Jeffrey Kagel si s-a nascut intr-o suburbie din Long Island, Statele Unite, in 1947. Face parte din acea generatie extraordinara care au fost adolescentii anilor '60-'70 si care, in felul lor, au schimbat lumea. Erau vremurile miscarii hippy si ale demonstratiilor pentru pace, vremurile blues-ului, rock'n roll-ului si ale LSD-ului, vremurile in care meditatia si maestrii spirituali ai orientului patrundeau in Statele Unite si aduceau o noua viziune spirituala asupra lumii. Aceasta generatie avea sa schimbe mai tarziu lumea stiintei, a afacerilor, a muzicii, si avea sa faca posibila marea transformare de constiinta a timpurilor noastre. Cel cunoscut astazi sub numele de Krishna Das
Citeste tot articolul
PITICII - extraterestri sau specie umana?
- Se spune ca piticii, acele fiinte umanoide de dimensiuni mici, cu ochi stralucitori si barbi lungi, care salasluiesc sub pamant sau in paduri, sunt fapturi imaginare. Insa aparitia lor frecventa in legendele, basmele si povestile tuturor tarilor, de pe toate continentele, duce cu gandul la ideea ca ei ar exista sau ar fi existat cu adevarat. Descoperirile din ultimele decenii dau nastere unei intrebari inedite: sunt piticii o alta specie umana sau fiinte ce apartin unei alte civilizatii? -
Citeste tot articolul
ELENA GHEORGHE - "Traiesc o perioada de vis"
* A reprezentat Romania la "Eurovision" in anul 2009, plasandu-se pe un loc modest: 19. Un insucces pe care a stiut sa il depaseasca, perseverand pe drumul ales. Astazi, Elena Gheorghe se afla in topurile muzicale internationale, e prezenta in emisiunile de pe Prima TV si se pregateste sa scoata un nou album. Dar "lovitura" cea mare a dat-o in viata ei personala: s-a logodit si asteapta un copil *
Citeste tot articolul