La Brad, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

In cautarea unui rost in lume

- Anii de liceu -

In ce atmosfera si-a insusit cunostintele elevul Zian Boca? Pe cine a avut profesori si colegi cel care avea sa fie marele indrumator de suflete, Parintele Arsenie?... Cine mai poate pastra in amintire oameni si fapte de acum 80-90 de ani? - intrebari care-mi rasar in minte, in penumbra paraclisului inchinat "Sfintilor Imparati Constantin si Elena", la Colegiul National "Avram Iancu" din Brad. Directorul Gavrila Pascu ma sfatuieste sa iau neaparat legatura cu profesorul de limba romana Romulus Neag, director al liceului bradean in perioada 1960-1970 si 1974-1978, un om care a strans cu pasiune o sumedenie de date despre Tara Zarandului si oamenii sai de frunte, publicate in cartea "Personalitati bradene in lumina istoriei".
Profesorul Romulus Neag locuieste chiar pe strada liceului. Prestanta sa imi aminteste de seriozitatea vechilor profesori ardeleni, asa cum ii cunoastem din scrierile lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau Ion Agarbiceanu. O biblioteca impresionanta tradeaza omul pasionat de lectura. Intre cartile de vaza se afla si primul volum din "Filocalia", in editie princeps, pe care Parintele Arsenie l-a daruit cu o dedicatie si cu semnatura sa preotului Virgil Perian, parohul bisericii ortodoxe din Brad, in perioada interbelica si inca multi ani dupa aceea, pana la trecerea sa la cele vesnice. Sub conducerea lui, intre anii 1926 si 1933, a fost ctitorita noua biserica a orasului, care impresioneaza prin frumusete si maretie. In timpul construirii ei, pana la darea in folosinta a noului asezamant, slujbele religioase s-au tinut in sala de muzica a Liceului "Avram Iancu", amenajata special in acest scop. Asadar, in ultimii trei ani de liceu, Zian Boca a participat chiar in incinta scolii la Sfanta Liturghie si la celelalte slujbe. Profesorul de muzica Gheorghe Parvu pregatise un cor de elevi, care dadea raspunsurile preotilor in timpul serviciului divin. Sa fi fost si elevul Boca Zian intre acestia?

Puterea exemplului

"In cursul liceului, mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica" - marturiseste Parintele Arsenie in autobiografia pe care a scris-o in arestul Sigurantei din Ramnicu-Valcea, in 1945. Iata, asadar, un echilibru intre stiintele exacte si arte si o atractie catre Cuvantul lui Dumnezeu. La fizica, profesor i-a fost chiar dirigintele clasei, Candin Ciocan, cel care avea sa fie si director al liceului din Brad intre 1932 si 1948. Despre acest inaintas al sau la conducerea scolii, profesorul Romulus Neag scrie:
"Rectitudinea si fermitatea caracterului le dobandeste de la stramosii fauritori de istorie si de la asprimea mediului natural in care s-a format. Locul de origine este comuna Blajeni, satul Grosuri Deal, de unde se deschid largi perspective spre piscurile de calcar ale Vulcanului si ale muntelui Gaina, spre satele din depresiunea Crisului Alb, de pe Valea Ariesului, spre Abrud si Zlatna, pana departe, spre Cluj-Napoca si Alba Iulia. Tatal sau era cantor la biserica din sat".
Candin Ciocan a participat la primul razboi mondial si a fost ranit pe frontul din Italia. A studiat apoi fizica si chimia, la vestita universitate din Viena, pe urmele lui Eminescu si Slavici. Imediat dupa razboi, si-a desavarsit studiile la Facultatea de Fizica si Chimie a Universitatii din Bucuresti.
"La absolvirea facultatii, marele savant Gh. Gh. Longinescu, mentorul sau, il solicita sa ramana la catedra de chimie a universitatii. El simte insa chemarea Apusenilor. Incepe acum perioada de afirmare a vocatiei si a temperamentului sau: dascal si tribun al motilor. Moralist socratic, urmareste intotdeauna o finalitate in actul educativ: formarea profilului moral si intelectual al viitoarei personalitati. In acest scop, ofera propriul sau model, caracterizat prin punctualitate, corectitudine, responsabilitate, respect pentru traditie, pentru valorile culturii, ale Ortodoxiei, onoare, modestie, sinceritate".
Calitatile tanarului diriginte Candin Ciocan il vor caracteriza si pe adolescentul Boca Zian, care a studiat la liceul bradean intr-o perioada cand acolo functionau profesori de mare valoare. In cei opt ani de scoala, elevii erau implicati in multe activitati culturale si stiintifice. Isi prezentau propriile creatii literare, in cadrul Societatii de Lectura "Ion Creanga", participau la cercul de matematica, cantau in corul si in orchestra liceului, ambele infiintate de Gheorghe Parvu. Sub indrumarea acestui pasionat profesor de muzica, Zian a invatat sa cante la flaut. Elevii din ultimul an, indeosebi, pregateau o serbare, in care punctul central era reprezentarea unei piese de teatru din dramaturgii romani sau clasicii universali. Cu siguranta, in acei ani petrecuti la Brad, viitorul ieromonah Arsenie a citit scrierile unor dramaturgi precum William Shakespeare sau Edmond Rostand, pe care ii va cita in conferintele sale publice.
La Ziua Eroilor, in programul organizat la Brad si Tebea, participau si elevii liceului. De praznicul Sfintilor Imparati Constantin si Elena, avea loc maialul liceului, care se tinea, de obicei, in padurea de langa sanatoriu. Momentul culminant il prezenta echipa de "Calusari", condusa de profesorul de religie si gimnastica Valer Fugata.

Un preot haiduc

Profesorul Romulus Neag a participat la doua evenimente in care a fost prezent si Parintele Arsenie: Centenarul Liceului "Avram Iancu", in 1969, si aniversarea promotiei 1929, la 50 de ani de la absolvirea liceului. 12 octombrie 1969 a fost o zi de mare sarbatoare pentru bradeni si toata suflarea din Tara Zarandului. Mii de oameni au celebrat implinirea a 100 de ani de cand luase fiinta scoala de pe meleagurile lor.
"In 1969, m-am pomenit in cabinetul meu de director", imi spune Romulus Neag, "cu un preot cu barba mare, cu parul mare, cu o traista pe umar, cu infatisarea si atitudinea descinzand parca din baladele haiducesti: Parintele Petru Boldor. A inceput sa-mi vorbeasca despre profesorii si colegii pe care i-a avut la Liceul "Avram Iancu" din Brad. Avea o memorie formidabila. Mi-a si spus: "Eu daca prind pe cineva nu-l mai las pana ce nu-l nenorocesc". Zece ore si jumatate mi-a vorbit continuu. Despre orice. Mi-a recitat din amplul sau poem Horia redivivus, o istorie a romanilor in versuri, pe care a scris-o pentru fata sa, totodata un manifest al rezistentei anticomuniste. Ferestrele si usile biroului vibrau de ecoul retorismului. Avea accente patetice, venite parca din poezia lui Octavian Goga, totodata "un stil lapidar, abrupt, cu lovituri de barda si traznete" - dupa propria sa insemnare, asemenea versurilor lui Aron Cotrus. Il ascultam uimit, dar cu teama, convins ca tiradele retorice trec dincolo de ziduri".
Petru Boldor era de fel din satul Cib, situat in partea de sud-est a Muntilor Apuseni, intre Zlatna si Orastie. In satul sau natal era un loc unde familiile sarace isi duceau copiii, intr-o anumita zi de primavara, pentru a fi alesi de catre cei bogati, ca sluga in timpul verii. In contul muncii, ii faceau copilului doua randuri de haine: unul de purtat toata ziua si un rand de haine de sarbatoare. Si in rest, le ofereau parintilor cereale, mai ales grau. Peste ani, isi va aminti ca urma si el sa fie dus pentru a fi ales ca sluga, dar spre "norocul" sau, s-a intamplat ca l-a cumparat cineva direct de la poarta. A fost elev la Liceul "Aurel Vlaicu" din Orastie. Cunoscandu-l ca un baiat dezghetat, inteligent, dar fara posibilitati materiale, profesorul Gheorghe Parvu l-a sfatuit sa se mute la liceul din Brad, unde el insusi se transferase in 1924.

Un elev exceptional

"In 1979, dupa intalnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului a promotiei din 1929", isi aminteste profesorul Neag, "parintele Petru Boldor mi-a lasat un caiet studentesc, mare, cu insemnari, cu amintiri si creatii poetice originale. In primul rand, acel poem amplu, intitulat Horia Redivivus. In acelasi caiet e si poezia Sfantul, dedicata Parintelui Arsenie Boca. Asa ii spuneau colegii de la Academia Teologica Andreiana din Sibiu: Sfantul."
Tin acest caiet in maini si-l rasfoiesc cu emotie. E, intr-adevar, o comoara, pentru ca in el, in afara de poezii, sunt si marturii de prima mana despre Parintele Arsenie, scrise chiar de cel care i-a fost coleg de banca in ultimii ani de liceu, Petru Boldor:
"Profesorul Gheorghe Parvu, caruia i-am facut o vizita in vacanta mare din 1926, sfatuindu-ma si ajutandu-ma sa trec de la Orastie la Brad, in clasa a VI-a (clasa a X-a astazi), m-a prevenit ca voi avea un coleg exceptional, Boca Zian, caruia va trebui sa ma straduiesc sa-i tin piept. La examenul de bursa, am reusit bine. Il dadusem impreuna cu colegul Serb Teodor.Probabil, mi se facuse o reclama exagerata, caci la inceputul cursurilor, facand cunostinta la "fumoir" (WC) cu un grup de 10-12 elevi, cand am cunoscut pe Zian si i-am spus ca mi s-a vorbit despre el, cineva s-a exprimat: "Sa vedem care pe care". Le-am raspuns: "N-am de gand sa smulg laurii de pe fruntea nimanui. Sunt tare la limbi. Asa-s-asa la celelalte materii. La matematica sunt "clei"".
Am fost colegi de banca in clasa a VI-a. Spre norocul meu, la tezele de matematica, Zian era, intr-adevar, exceptional inzestrat. De o vointa extraordinara, o memorie formidabila, o putere de munca si-o tenacitate iesite din comun. Un scris rond, ordonat, ca de tipar. Aplicatii multe pentru desen, facea ore suplimentare cu profesorul Gheorghe Kormendy. Canta la flaut si multiplica note pentru profesorul Gheorghe Parvu.
Era o structura pozitivista si, dupa primele impresii, ateista. Abia spre sfarsitul clasei a VII-a (azi a XI-a) l-am auzit spunand ca la orele de desen si pictura s-a convins ca "omul nu e numai carne, sange si oase, ci exista si altceva. Ideea, inspiratia nu tin de materie, de ratiune".
Era recunoscut, admirat si respectat de colegi, dar nu era agreat de toti. Avea o tinuta tapana, rigida, distanta, rece. Era poreclit "pedantissimus". Colegele au refuzat sa-l incadreze pe tabloul de absolvire, desi locul fusese tras la sorti, si au consimtit sa figureze pe tablou numai dupa ce s-a convenit sa se schimbe locurile lor cu colegii laterali".

Gorunul lui Zian

Inainte de 1948, de 10 mai, care era ziua nationala a Regatului Romaniei, sau de Ziua Eroilor, in piata centrala a fiecarui oras se organiza o serbare publica, la care participau si elevii, mai ales promotia de absolventi din acel an. Asa s-a intamplat si in 1929, in orasul Brad, cand tanarul Zian Boca a absolvit Liceul "Avram Iancu".
"Ceea ce nu va pieri cu noi", scrie Parintele Petru Boldor, "ceea ce va ramane dupa noi si va perpetua amintirea promotiei noastre, poate sute de ani, e stejarul din curtea liceului, pe care promotia noastra l-a sadit. El s-a dezvoltat frumos, ca un simbol al vigorii, al trainiciei, al frumusetii, al inaltimii idealului spiritual-moral pe care educatorii nostri ni l-au insuflat, ca sa faca din noi caractere tari, puternice, personalitati proeminente in slujba patriei si a neamului. Mi-aduc aminte: era o zi frumoasa, de primavara. Era sarbatoare nationala. Eu, in costum national, declamasem o poezie patriotica: "Oda ostasilor romani", de Vasile Alecsandri. Piata era intesata de lume. Plin de entuziasm, ma pregateam sa-mi iau partea leului la sadirea pomului. Venisem in curtea liceului. La initiativa si indrumarile dirigintelui Ciocan, hotarasem sa sadim un gorun. Cum zic, ma pregateam sa iau puietul, cand dirigintele ma opreste: "Nu Boldor, ci Boca Zian planteaza pomul!". M-am uitat cu ciuda la diriginte, si cu aceeasi ciuda mi-am infipt degetele in radacinile puietului... Zian tinea si scutura puietul sa se taseze pamantul, eu il presam, fiecare coleg a aruncat cate o lopata de pamant, apoi fiecare l-am stropit cu stropitoarea, l-am legat de tutore. Asa s-a sadit gorunul. El este gorunul promotiei noastre. De aceea, ziceam ca amintirea promotiei noastre se va perpetua sute de ani, cat va trai acest gorun. Dar promotia noastra este promotia lui Zian. El a fost seful promotiei, el l-a sadit. Deci, pe drept cuvant socotesc ca ar trebui sa i se spuna gorunul lui Zian. Sa treaca in traditia acestui liceu, pentru generatiile de elevi ce se vor perinda".

Partea noastra de suflet

"Pribegim multi ani in viata, pana sa ne lamurim un rost in lume. Unii pribegesc toata viata, fara rost, nici tinta. Altii cauta toata viata fara sa-l gaseasca, sau fara sa stie ca l-au gasit. Inteleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu in viata fiecarui om si pe care omul trebuie sa le desfasoare, la randu-i, intre oameni. In fiecare ins e sadita o intentie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie sa devina o creatie. Sunt si destine colective. Inca din vechiul testament ni se atrage aminte: "Fiti luatori aminte la menirea voastra". (Agheu, 1, 5,7).
In crestinism, omul e ridicat la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu; iar aceasta colaborare e destin. Talantii - talentele - sunt inzestrarile acestei colaborari a lui Dumnezeu cu omul. Lucrand in sensul inzestrarilor, lucrezi in sensul destinului", aflam din culegerea de predici ale Parintelui Arsenie, pe care Prea Sfintitul Daniil Stoenescu a intitulat-o "Cuvinte vii".
Doi elevi atat de inzestrati: Zian Boca si Petru Boldor. Dar ce destine diferite?!... Si, totusi, destule asemanari. Amandoi trecuti prin incercarile lagarelor si puscariilor, caci "in lumea asta, ostila "celeilalte", nu poti sa crezi in Iisus fara sa fii pedepsit", ne asigura Parintele Arsenie. Amandoi, pana la capat, in slujba lui Dumnezeu si a neamului romanesc.
Ma pregatesc sa plec de la Brad si sa ma despart de profesorul Romulus Neag, nu inainte de a-l ruga sa-mi citeasca din inspiratele cuvinte pe care le-a scris despre Parintele Arsenie:
"Ceea ce a devenit Parintele Arsenie, pictor de suflete, dupa modelul Domnului nostru Iisus Hristos - cum il numeste Nichifor Crainic, nu este fara legatura cu anii petrecuti pe bancile Liceului National Ortodox "Avram Iancu" din Brad, la care adeseori revine cu recunostinta si pioasa amintire, ca la o adevarata Alma Mater, caci aici, in Tara Zarandului, pe cararile de taina ale lui Horea si Iancu, unde romanii au faurit vetre ale rezistentei in fata dezlantuirilor istorice, au inmugurit primele manifestari in lumea spiritului, ale tanarului care mai tarziu a reinviat cu viata si cu propovaduirea duhul Filocaliei in viata religioasa a poporului roman, cum zicea Parintele Dumitru Staniloae.
Spunea cineva ca despre Eminescu trebuie sa vorbim in soapta, ca sa nu-i tulburam linistea in eternitate. "Pe el il simtim in fosnetul de frunze, in sopotul apelor, in clipitul stelelor, in stralucirea luceafarului de ziua. El este partea noastra de cer", scria Constantin Noica.
Cu Parintele Arsenie comunicam dincolo de timp si spatiu, fara cuvinte. In linistea desavarsita a rugaciunii. Spre Sfintia sa, cu adanca smerenie si pioasa recunostinta, indreptam un freamat de gand, un crampei de suflet, o aripa de vis. Caci numai in tacere alungam vorbele desarte, care l-ar putea rani adanc in lumea esentelor pure. Sfintia sa este "partea noastra de suflet".