Luxurianta "cetate a Nordului" a fost intemeiata de marele tar Petru I, "pe lacrimi si cadavre, pe mlastini si nisipuri", cum spunea marele istoric rus Nikolai Karamzin. Caci, intr-adevar, viitoarea capitala a Imperiului Rus, ce avea sa oglindeasca visul tarului de occidentalizare, s-a ridicat pe umerii taranilor rusi, care au platit, adesea, cu viata ambitiile de emancipare ale lui Petru. Zona unde a fost construit Sankt-Petersburgul era saraca, izolata, iar pamantul mlastinos, greu de lucrat. Mii de oameni au venit aici, din intreaga Rusie, la chemarea tarului, pentru a cladi cel mai frumos oras al Imperiului. Insa conditiile cumplite de munca si climatul aspru din nord, cu ierni geroase si lungi, i-au dus pe multi dintre ei in mormant. La inceput, cadavrele lor erau ingropate pe malul paraului Ciornii, dar oamenii au dorit sa-si ingroape mortii crestineste, si astfel, prin decretul senatului, la inceputul secolului XVIII, s-a infiintat Cimitirul Smolensk.
Povestea lui Igor Maiakov
Astazi, cimitirul, cea mai veche asezare de pe harta orasului Sankt-Petersburg, este un loc impresurat de mistere. Cu secole in urma, inainte de cucerirea lui Petru cel Mare, acest teritoriu era stapanit de triburi pagane ugro-finice. Practicile lor magice, legate de cultul zeilor, par sa fi ramas imprimate in atmosfera, incarcand locul de energii stranii.
Asa s-a intamplat cu Igor Maiakov, un tanar regizor cu ambitii mari, care nu a vrut sa dea crezare superstitiilor legate de cimitir si, dupa finalizarea studiilor, s-a hotarat sa realizeze un film artistic despre viata Sfintei Xenia, ocrotitoarea orasului, ale carei moaste se afla aici. A venit cu o intreaga echipa de filmare, au cercetat fiecare coltisor al cimitirului, au discutat cu angajatii si au ascultat povestile lumanaresei si ale groparilor. Femeia, pe nume Dasa, le-a spus speriata ca ceea ce vor ei sa faca va rascoli tihna mortilor, iar asupra lor se vor abate blesteme. Insa Igor era mult prea determinat in proiectul lui, si era convins ca filmul va avea succes. Dar la scurt timp dupa inceperea filmarilor, s-au petrecut fel de fel de intamplari stranii. Actorii au inceput sa sovaie si cativa dintre ei chiar s-au retras. Intr-una din zile, din senin, s-a starnit un vant puternic si copacul sub care tocmai filmau a trosnit crancen, prabusindu-se ca secerat la cativa metri de Igor. Apoi furtuna s-a linistit, la fel de brusc cum izbucnise. Speriat, convins ca avea de-a face cu forte mai presus decat el, Igor a strans aparatura, a platit actorii si a parasit cimitirul. In cele cateva momente de groaza din timpul furtunii, a realizat ca cimitirul Smolensk isi merita bizara sa reputatie. De altfel, de la nefericita intamplare, se simte atras inexplicabil de cimitir, si vine periodic aici in cautarea unui raspuns.
L-am intalnit pe Igor pe una din aleile laturalnice. Ma straduiam sa realizez o fotografie de panorama asupra unei parti a cimitirului, invadata de apele raului Neva. Igor s-a apropiat de mine si mi-a spus cu o voce inceata, desi in zona nu mai era altcineva care sa il poata auzi: "Poate ar fi bine sa te opresti. Cimitirul nu o sa permita sa-ti duci povestea la bun sfarsit". Mi-a istorisit, apoi, prin ce a trecut, si mi-a impartasit convingerile sale. "Este posibil ca totul sa fi fost o pura coincidenta, dar cred, totusi, ca aici exista niste energii cu doua taisuri. Ele pot face rau sau te pot ajuta, totul depinde de cum te apropii de ele". I-am explicat ca ma pasioneaza misterele si ca as vrea sa cunosc intreaga poveste a necropolei. Cu greu s-a hotarat sa-mi fie calauza, parca simtind ca trebuie sa supravegheze aceasta intruziune, ce putea deveni periculoasa.
40 de mucenici ingropati de vii
Am pornit printre alei, si povestea cimitirului a inceput sa se depene pe soptite. Fiecare monument funerar, fiecare statuie sau cavou avea o istorie. O istorie rezumata pe cruci, in cateva date sumare: an, loc, nume. Si parca intr-un spirit de dreptate eterna, intr-un soi de revolta impotriva acelor destine omenesti comprimate nedrept pe fiecare cruce, cimitirul culege toate povestile oamenilor inmormantati si le reda prin freamatul frunzelor, prin clipocitul apelor, prin cantecul pasarilor. Doar cei care pasesc cu sufletul deschis, atenti la aceste marturisiri, le pot auzi. Altminteri, ele raman incriptate in simple informatii seci.
Nu departe de micuta biserica a cimitirului, Igor m-a condus pe una dintre aleile laterale, unde mi-a aratat o cruce simpla, din fier forjat, pe care statea scris: "Tuturor preotilor, diaconilor, calugarilor care s-au sacrificat in numele Domnului. Celor 40 de preoti ingropati de vii, aici, Slava vesnica!". Aici era "ingropata" una dintre povestile cele mai terifiante ale cimitirului Smolensk.
La inceputul secolului XX, in Sankt-Petersburg, ca in toata Rusia, se ducea o lupta apriga impotriva credintei, a Bisericii si a slujitorilor sai. Dupa revolutia bolsevica, toti preotii din oras au fost arestati de trupele odioasei CEKA (politia secreta sovietica) si adusi aici, pe malurile raului. Au fost obligati sa sape o groapa imensa si li s-a cerut fara mila fie sa renunte la credinta lor ortodoxa, fie sa intre in pamant, ingropati de vii. Toti preotii au ales moartea martirica. Se spune ca timp de trei zile, din mormant s-au auzit gemete, iar pamantul s-a cutremurat. Apoi lumina divina a pogorat in acel loc si totul s-a cufundat in liniste.
Cimitirul este impresurat de placi funerare si monumente vechi, deosebit de frumoase. Igor mi-a dezvaluit un amanunt pe care poate nu l-as fi observat altfel. Multe dintre criptele si cavourile semete poarta simbolurile francmasonice, echerul, compasul, piramida sau ochiul. Cea mai vasta societate secreta din lume, francmasoneria, este un ordin ezoteric ai carui membri sunt uniti in aceleasi idealuri morale, spirituale si sociale, prin initierea unui ritual comun, prin juramantul depus pe una din cartile sfinte ale marilor religii.
Ne-am continuat traseul, iar Igor si-a continuat povestea. "O alta istorie stranie este cea a mormintelor cavalerilor Ordinului Ioanitilor, care impanzesc Smolenskul. Am aflat aceasta poveste de la un batran calugar". Insemnele lor funerare au fost insa sterse cu timpul. "Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan" este unul dintre cele mai vechi ordine catolice, datand din anii 1000. Initial, el si-a avut sediul in Tara Sfanta, la Ierusalim, dar incepand cu 1500, s-a mutat in Malta. Au stapanit insula pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon Bonaparte, iar nobilii cavaleri au fost izgoniti. Tarul Rusiei, Pavel I, stapanit de inaltele sale idealuri cavaleresti, i-a adapostit la Sankt-Petersburg, devenind protectorul lor si fiind numit Mare Maestru al Cavalerilor de Malta.
"Se spune ca acesti cavaleri au ajuns in Petersburg, grav raniti, in urma luptelor cu armatele lui Napoleon I. Cei care au murit au fost ingropati, in taina, in cimitirul Smolensk. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, intregul oras a suferit o inundatie teribila. Apele raului Neva au rupt stavilarele si au potopit o mare parte din Sankt-Petersburg. Cimitirul a fost extrem de afectat, crucile au fost smulse, mormintele rascolite de ape, iar Biserica Sf. Arhanghel Mihail aproape distrusa. Atunci s-a pierdut, in valtoarea apelor, si arhiva cimitirului, odata cu o parte din istoria lui si a Cavalerilor de Malta".
Xenia cea "nebuna intru Hristos"
Cimitirul Smolensk este un loc de pelerinaj, atat pentru locuitorii orasului, cat si pentru miile de turisti straini. Aici se afla moastele Sfintei Xenia, ocrotitoarea familiei si a iubirii, cea care a fost numita "nebuna intru Hristos". La mormantul ei, vin oameni aflati in disperare, pentru a cere protectie si ajutor.
Xenia Grigorievna s-a nascut intr-o familie a micii boierimi petersburgheze, in jurul anului 1730. Inca adolescenta s-a maritat cu un colonel al armatei imperiale, Andrei Feodorovici Petrov. Cei doi indragostiti au trait in liniste si bunastare timp de cativa ani in Sankt-Petersburg. Pana intr-o zi, cand Andrei Petrov a murit pe neasteptate, rapus de o boala necunoscuta, si astfel, intreaga lume a Xeniei s-a naruit.
Aceasta pierdere cumplita a lovit-o pe tanara de 26 de ani atat de violent, incat se spune ca Xenia a innebunit. A uitat de toate lucrurile lumesti, de toate bucuriile si placerile vietii si si-a impartit intreaga avere saracilor. Conacul in care locuisera sotii Petrov a fost daruit unei femei singure pe lume, Parascheva Antonova. Familia Xeniei a crezut ca tanara si-a pierdut mintile in urma socului si au incredintat-o medicilor, dar in urma investigatiilor ea a fost declarata "intreaga la minte" si, drept urmare, in stare sa dispuna de mostenirea ramasa de pe urma sotului, dupa bunul ei plac. Apoi, Xenia a disparut pentru cativa ani, retragandu-se la o sihastrie. Dupa opt ani, s-a intors in Petersburg imbracata in hainele militare ale raposatului sot. Si-a luat numele barbatului ei, Andrei Feodorovici, si nu a mai raspuns la numele de Xenia. Ziua umbla pe strazile desfundate din mahalalele Sankt-Petersburgului, ajutand oamenii cum putea. Noaptea si-o petrecea in afara orasului, pe camp, asteptand zorii diminetii in rugaciune, inchinandu-se la toate cele patru zari. Este, intr-adevar, o minune felul in care a supravietuit atator ierni cumplite, sub cerul liber.
Intr-o buna zi, Xenia s-a dus la Parascheva Antonova, femeia careia ii lasase casa. A gasit-o tare abatuta, din cauza ca era singura si se gandea ca nu va avea nimeni grija ei la batranete. "Stai aici singura, crosetezi sosete si nu stii ca tie Dumnezeu iti trimite un fiu. Du-te degraba in cimitirul Smolensk!". "Ce fel de fiu poate sa-mi dea Domnul, si inca in cimitir?!", se gandi Parascheva, dar totusi se grabi sa plece, caci credea in proorocirile binecuvantatei Xenia. Pe una dintre strazile din apropierea cimitirului, Antonova a vazut o multime de oameni adunati in jurul unei femei lovite de o trasura. Nefericita murise, dar nu inainte de a da nastere unui baietel. Pentru ca oamenii legii nu reusisera sa-i gaseasca micutului tatal sau vreo ruda, Parascheva l-a infiat pe baiat. Au trecut anii, baietelul a crescut si a ajuns un inalt functionar. Si, pana la sfarsitul zilelor sale, el i-a multumit binefacatoarei Xenia, pentru dragostea si grija ce i-a purtat-o.
Cand si cum a murit Xenia, nimeni nu stie. Sigur este ca ea a fost inmormantata in acelasi loc unde isi gasea pacea si in timpul vietii, in cimitirul Smolensk. Dupa slujba de ingropaciune, oamenii au constatat ca, mergand la mormantul ei, vietile lor se schimbau in bine, iar problemele, aparent fara iesire, incepeau sa se rezolve. La scurt timp, pe mormantul ei s-a construit o capela. In 1988, dupa doua secole de miracole, dupa doua secole in care Xenia nu a incetat, chiar si din ceruri, sa ajute oamenii sarmani, Soborul Bisericii Pravoslavnice Ruse a hotarat canonizarea Xeniei, cea "nebuna intru Hristos".
Minunile Sfintei Xenia
Multe au fost minunile savarsite de Sfanta Xenia, atat in timpul evlavioasei sale vieti, cat si dupa urcarea la ceruri. Cuprins de emotie, Igor mi-a povestit o istorie uimitoare, pe care o traise un prieten de-al lui, Viktor, in urma cu cativa ani, pe timpul cand participase ca soldat al armatei ruse la conflictele sangeroase din Cecenia si Caucazul de Nord. Intreaga familie si toti prietenii se rugau ca Bunul Dumnezeu sa il apere si sa il aduca inapoi, acasa, sanatos.
A trecut timpul, si Viktor s-a intors la Sankt-Petersburg sanatos. Dupa revenire, i-a amintit mamei sale de acel cumplit incident, din care el scapase printr-un miracol. Mama lui s-a uitat inspaimantata la el, crezand ca si-a pierdut mintile. I-a spus ca ea nu pusese piciorul in Cecenia si cu atat mai mult, nu il vizitase cat timp fusese in armata. Amandoi au ramas uluiti. Apoi, ca intr-o revelatie, mama lui Viktor a realizat ca numai preamilostiva Sfanta Xenia putea savarsi o asemenea minune. In indurarea si mila ei nemasurate, a luat chipul unei mame, pentru a-i salva de la moarte fiul.
Zi de zi, in cimitirul Smolensk, la capela Sfintei Xenia, vin mii de oameni. Fiecare cu grijile lui, cu problemele si durerile lui. Infratiti, parca, in credinta si smerenie.
Dar dincolo de portile cimitirului care adaposteste o istorie de veacuri, orasul Sankt-Petersburg se intinde maret, ademenindu-te cu alte mistere fermecatoare. In lumina incredibila a noptilor albe, sfincsii, grifonii si atlantii ce strajuie canalele Nevei te provoaca sa le descoperi secretele.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
