Calatorie in lumea nevazuta

- Cu d-na MARIOARA GODEANU, despre ADN, samani si serpii de pe portile maramuresene -

Mugurii stau sa se sparga, florile caisilor coloreaza vazduhul in alb si roz, primavara exerseaza seductii la cel mai inalt nivel. Exista, totusi, o zona care nu poate fi abatuta: stiinta. Lucrarea ei este atat de obsesiva, incat nici o primavara din lume nu-i poate abate pe cercetatori de la intrebarile lor. "De ce"-uri cu mult mai pasionante decat toate primaverile de pe pamant. Asa am vazut-o a fi si pe doamna Marioara Godeanu, prietena mai veche a revistei noastre, biolog si neobosit cercetator al domeniilor de granita dintre stiinte. Domnia sa si colectivele de cercetatori pe care le-a condus au adus Romaniei cele mai multe medalii de aur la saloanele de inventica internationale din ultimii douazeci de ani. Dincolo de insiruirea de titluri stiintifice si premii din palmaresul sau, prof. univ. dr. Marioara Godeanu este o doamna energica si fara stare, ca orice Taur care vrea sa se ia la tranta cu toate marile semne de intrebare ale Universului si sa le culce la pamant. Chiar daca e la varsta pensionarii, dorinta de a-si depasi limitele cunoasterii ii motiveaza permanent cercetarile, astfel ca pe lista sa de preocupari se afla, in ultima vreme, si subiecte din domenii aparent fara legatura cu profesia sa, si anume - simbolurile culturii populare, conservate in traditie si in mitologie. Un subiect provocator, in legatura cu care a sustinut in urma cu cateva luni o conferinta la sediul OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci), institutie care pune cu generozitate la dispozitie spatiul sau pentru intalnirile dintre membri ai comunitatilor stiintifice romanesti din toate domeniile, dornici de a gasi puncte de vedere comune asupra diverselor subiecte ce-i preocupa. Din pacate, ecourile cercetarilor lor ajung rar la publicul larg, pentru ca nu sunt considerate atat de interesante incat sa ocupe prima pagina din presa romaneasca.

Un mare deschizator de drumuri:
Mircea Eliade

- Dupa ce v-ati lasat fascinata de efectul de piramida, comunicarea la plante, memoria apei si alte asemenea subiecte aparent ezoterice, acum cercetati ADN-ul, pe care il considerati un cod al vietii. Ce v-a indemnat sa-l studiati?

- Am ajuns la studiul ADN-ului plecand de la cercetarile mele asupra comunicarii la plante (lucruri despre care am vorbit in revista dvs., in primul meu interviu, in urma cu cativa ani), si ajungand in domenii proprii etnografiei si etnologiei. Iata, copacii isi dau de stire unul altuia, atunci cand un taietor de lemne intra in padure. Si nu ca asta ar spune un vers dintr-un cantec popular, ci e o realitate demonstrata stiintific. La fel am vazut cum o planta tipa si sufera, atunci cand i se rupe o frunza, ori se bucura si creste mai frumoasa, atunci cand i se vorbeste sau i se pune muzica clasica armonioasa. "Codru-i frate cu romanul" are mai mult inteles din aceasta perspectiva, ca si tot repertoriul de cantece si poezii populare legate de uniunea dintre om si natura. Sa nu uitam ca batranele vindecatoare ale satului posteau si se rugau inainte de a merge, in zori, pe roua, sa culeaga plantele de leac, rugandu-se lor ca unor "surate", ca sa se lase rupte din radacina si sa le fie de folos celor aflati in suferinta."Pentru fiecare boala a lasat Dumnezeu pe pamant si o iarba de leac", se spune la noi, iar la capatul celalalt al lumii, in triburile amazoniene, vindecatorii populari afirma ca unele plante sunt fiinte inteligente, cu care poti comunica in stare de transa, si care-ti dezvaluie secretele vindecarii. Biologia moleculara aduce dovezi ca viziunea asupra lumii oferita din perspectiva sa, ca stiinta, coincide cu cea infatisata de culturile traditionale, provenita din decriptarea simbolurilor continute in artefactele artei "primitive" si din mitologia popoarelor lumii, ca izvor de cunoastere. Care este nivelul de cunoastere stiintifica ascuns in simbolurile culturii populare? Prin anii cincizeci ai secolului trecut, unul din marile nume ale antropologiei, Claude Levi-Strauss, il "reabilita" pe vindecatorul-saman din cultura populara - din "schizofrenic", cum era vazut de confratii sai, reprezentanti ai vechii scoli de antropologie - in "creator psihanalist al ordinii". Tot in anii aceia, romanul Mircea Eliade, profesor de istorie a religiilor, publica revolutionara sa lucrare "Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului", ramasa pana astazi singura incercare de sinteza globala a subiectului. Fara sa aiba experienta terenului, Eliade a observat ca toti acesti vindecatori populari isi induceau starea de transa (cu ajutorul unor plante halucinogene, ca in America de Sud, sau cu ajutorul sunetelor de o anumita vibratie, batand o toba, ca in Siberia), pe parcursul careia vorbeau o limba secreta, in care erau initiati de spirite, in a caror lume ajungeau pe o scara de funie rasucita in spirala, o franghie dubla, o coarda de vita de vie contorsionata, ori ceva asemanator, care lega cerul de pamant. Toti considerau ca spiritele venite din ceruri creasera si guvernau viata pe pamant. Acuzat initial de confratii sai de "misticism ascuns" si invidiat ca nu si-a murdarit ghetele de noroi pe terenul de cercetare, a fost, totusi, acceptat ca fiind primul care a inteles, inaintea antropologilor, ca trebuie sa iei in serios practicile ritualice si de vindecare din culturile populare, sa consemnezi, ca etnolog si antropolog, cu mare atentie detaliile actiunilor lor, precum si explicatiile din perspectiva lor, ca membri ai acestor comunitati. Apare aici si o conditie etica a vindecatorului: puterile ce-i sunt date nu-i sunt spre folosul propriu, ci spre binele tuturor. Aceasta comunicare intre fiintele vii, fie ele plante, animale sau oameni, se petrece prin ceea ce fizicianul Traian Stanciulescu a numit "emisie de biofotoni", iar aceasta emisie este proprie ADN-ului, aflat in celulele oricarei forme vii. La putina vreme dupa Eliade, la sfarsitul anilor '50, James Watson si Francis Crick descopereau dubla spirala a ADN-ului, codul vietii. La inceputul anilor '90, marile companii farmaceutice si medicale au inceput, in sfarsit, sa vorbeasca despre drepturile intelectuale ale indigenilor, pe baza cunostintelor carora mai mult de 75 la suta din farmacopeea moderna reconstituia remediile folosite de societatile traditionale.

Iarba sarpelui, care invie mortii

- In calatoriile dvs. de documentare ati strans o suma de imagini fotografice de exceptie. Ce va spun ele, acum, cand le priviti adunate in album?

- Aparatul de fotografiat m-a insotit pretutindeni, de la piramidele din Egipt, la manastirile vechi si bisericile de lemn, casele taranesti ori muzeele de etnografie pe care le-am vizitat in Romania sau in strainatate, in cabinetele de anticariat ori la bibliotecile pe unde am cautat noi surse de informatie. Iata, intr-un muzeu din Boston este expusa o pictura datata ca fiind veche de trei mii de ani si care arata doi oameni cu trasaturi asiatice pe un singur trup, sub care sunt doi serpi incolaciti, ca doua vortexuri - doua spirale, si de jur-imprejur o catena desfasurata. Desenata acum trei mii de ani, inchipuiti-va! Cu ce seamana? Cu ADN-ul! Este exact structura acidului dezoxiribonucleic. Acelasi lucru se poate vedea si pe o icoana romaneasca din lemn, descoperita in Ardeal, la biserica din Nadalbesti (acum icoana a disparut de acolo, s-a spus ca a fost mutata la o alta manastire, nu se stie unde). E veche de 270 de ani si reprezinta o femeie insarcinata, incolacita de doi serpi diferiti, prinsa de maini intre doua sulite. M-am gandit ca asta inseamna ca avem fiecare, din momentul nasterii, un parcurs, o soarta, un destin, pe care-l putem schimba intre anumite limite. Dar e izbitoare asemanarea intre aceasta icoana, pictura din Boston si reprezentarea ADN-ului. Si atunci, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva, in cunoasterea noastra veche exista, totusi, si cunoastere stiintifica, care este transmisa prin initiatii care apar de-a lungul istoriei. Cum a fost Zamolxis, de exemplu, care era si mare preot, stia si medicina, si informatica, care a lasat urme pe pamantul nostru. Si tot din zona noastra a pornit Asclepios, mare medic al antichitatii. Istoricul Ion Nania gaseste in Mozaceni, o veche asezare din fosta tara Vlasca, urmele unui cult milenar al sarpelui, intemeiat odata cu aparitia omului si a primei sale gandiri despre lumea inconjuratoare, prezent si in arta traco-getica (vezi coiful tracic de la Cotofeni). Sarpele este, deopotriva, simbolul unei puteri subpamantene, al unui cult al fertilitatii, cat si al protectiei casei. "Zeul-sarpe" a reprezentat in copilaria omenirii reinvierea naturii din pamantul pe care-l stapanea, impreuna cu iarba si tot ce inverzea. Pana astazi, poporul roman crede ca sarpele cunoaste iarba prin care se poate reinvia cel mort. Daniel Ruzo, un cercetator sud-american, a fost la noi in tara si a facut, in anii '60, documentarul "Si pietrele vorbesc".El a filmat acea efigie mare, din zona Muntilor Ciucas, cu cele patru capete, purtand trasaturile celor patru rase, si cu sarpele dedesubtul lor. Se vede numai la data de 15 august, de la 10 kilometri distanta, daca cerul e senin. Cine a realizat aceasta megasculptura, in care sarpele simbolizeaza unitatea speciei Homo Sapiens? Am mai vazut si simbolul sarpelui cu coada in gura, care apare frecvent si pe farfuriile de lut de la Horezu. Iata o scoarta taraneasca de la noi, infatisand o piramida, de-o parte si de alta cu doi oameni cu capul mare, ca niste extraterestri, pe marginea piramidei fiind o spirala, iar alaturi doi serpi. Ce a vrut sa reprezinte creatorul popular aici? O serie de obiecte sculptate in lemn, de mesteri populari, arata prezenta dublei spirale, reprezentata de doi serpi incolaciti (pe coada lingurilor de lemn, a furcii de tors, veche de 150 de ani, pe care am fotografiat-o la Horezu). Mai am fotografii ale sculpturilor si picturilor de pe altarele unor biserici foarte vechi de la noi, in care apare campul fundamental sub forma de spirala si sarpele cu coada in gura. Am vazut carje episcopale, care au doi serpi in spirala la varf.

- Ati gasit aceste reprezentari cu serpi si in afara lumii traditionale romanesti?

- Antropologul american Jeremy Narby s-a aplecat asupra cunostintelor samanilor si a aratat in cartea sa, "Sarpele cosmic", ca indienii din tribul desana, din Amazonia, cred ca adancitura dintre cele doua emisfere cerebrale a fost facuta la inceputurile timpului (mitic, sau embriologic) de doi serpi incolaciti, un sarpe de apa (anaconda) si unul stralucitor, colorat (boa curcubeu). Exista, intr-adevar, ADN in celulele creierului, asa cum exista si in plante si in tot ce e viu, pentru ca molecula vietii, care contine informatia genetica, este aceeasi pentru toate speciile. Cei doi serpi simbolizeaza pentru bastinasii amazonieni principiul feminin si cel masculin, pamantul si apa, mama si tatal, conceptul opozitiei binare ce trebuie infranta pentru a atinge constienta de sine si integrarea. In hieroglifele egiptene, sarpele inseamna miscarea eterna a vietii.Reprezentarea unei serii intregi de zei creatori sub forma de sarpe cosmic descoperita la popoare din America de Sud, Australia, arhipelagul Pacific, din Antichitate pana in prezent, din Sumer, Egipt, Persia, India, Creta, Grecia, Scandinavia, arata ca se cunostea forta creatoare a vietii, ADN-ul, iar pentru reprezentarea lui se folosea simbolul sarpelui, al serpilor gemeni, al scarii rasucite, al franghiilor impletite, forme luate din natura, apropiate cu ceea ce initiatii vedeau a fi codul genetic. ADN-ul este stapanul absolut al transformarilor, are forma unui sarpe dublu, care traieste in apa (fiecare molecula proteica dintr-o structura vie e inconjurata de mii de molecule de apa), apa sarata, au dovedit cercetatorii. Toate celulele (animale, vegetale, bacteriene sau oricare alte celule vii) contin ADN, iar dubla elice de aminoacizi pluteste in apa sarata continuta de membrana celulei, apa care are o concentratie in sare asemanatoare cu cea a oceanului planetar. Prima elice contine informatia genetica, a doua elice contine mecanismul de copiere a mesajului genetic pentru multiplicare, dar si un mecanism de reparare a "textului" din prima elice, atunci cand acesta este distrus.
Tot Mircea Eliade arata ca bosimanii din Australia cred ca aparitia vietii era opera unui sarpe-curcubeu, ale carui puteri erau condensate intr-un cristal de cuart. In culturile populare, forma dublei elice este descrisa de samani ca o pereche de serpi gemeni, o funie impletita sau ca o scara in spirala, "simbol prezent in toate temele samanice de pe glob", dupa Mircea Eliade, cu ajutorul careia coboara zeii pe pamant si oamenii urca la cer. Eliade chiar citeaza exemplul cu scara lui Iacob din Vechiul Testament, care viseaza scara care urca la cer, cu ingeri ai Domnului urcand si coborand pe ea. Eliade considera ca scara samanului este cea mai veche varianta de axa a lumii, "axis mundi", care leaga intre ele diversele niveluri ale cosmosului si apare in numeroase mituri ale genezei, sub forma unui arbore.

"Nu trebuie sa ne depasim timpul"

- Religiile crestina si iudaica propovaduiesc de mii de ani ca pacatul primordial a venit pe capul nostru tot din cauza sarpelui. Ce intelegeti dvs., ca om de stiinta, din reprezentarea biblica a primilor oameni, laolalta cu sarpele si pomul cunoasterii?


- Inteleg ca pacatul nu e ca Eva i-a dat lui Adam un mar din pomul cunoasterii, ci ca s-au grabit sa faca lucrul acesta. Dumnezeu ii si spune, de altfel, lui Adam: "Adame, Adame, prea repede ai vrut sa cunosti foarte multe lucruri deodata!" Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa ne depasim timpul nostru rezervat cunoasterii, ca aceasta ne este data "cu lingurita", pentru a ne fi de folos, altfel se intoarce impotriva noastra. Exista un mers al timpului si nu trebuie sa o iei inaintea lui, inaintea generatiei si a epocii in care traiesti, altfel dezlantui haosul. Sarpele apare foarte des in cultura traditionala romaneasca, iar simbolul sau este controversat, datorita intelesului dat de crestinism, cum ca ar fi intruparea Diavolului. Sarpele casei, in schimb, este un spirit bun, care sta ascuns si nu se arata decat foarte rar, iar cand casa se darama sau se transforma, sarpele trece la cea noua. Vechii daci aveau ca steag de lupta un sarpe cu cap de lup.
Stim ca suntem legati de universul in care traim prin mii de fire invizibile si ca tegumentul nostru, pielea, reprezinta o interfata. Cum si cand au cunoscut diversele civilizatii ce s-au succedat pe pamant aceste fire care intretin viata? Aminoacizii care alcatuiesc codul nostru genetic, ADN-ul, au fost descoperiti in epoca moderna. Si totusi, in China erau cunoscuti si reprezentati in sistemul I-Qing, sub forma a doi serpi incolaciti in spirala, unul in jurul celuilalt: informatia si energia. Nineta Crainici, bioterapeuta care vindeca cu sunete emise pe puncte de acupunctura, descrie intr-una din cartile sale mai multe statuete preistorice, gasite la noi in tara, pe care sunt reprezentate puncte de acupunctura, meridiane energetice si chakre. In Romania, abia prin 1988, dr. Bacu a reusit sa introduca oxid de tetiu radioactiv intr-un punct de acupunctura, si in momentul acela sa se vada aceste cai energetice pe care le identificasera chinezii acum cateva mii de ani. O imagine a trupului uman, acoperit de insemnari, am gasit-o intr-un magazin de pietre semipretioase, pentru reclama, in Germania. In afara marcarii chakrelor si a pietrelor semipretioase ce corespund fiecarui organ intern, sunt si semne care vorbesc despre relatia omului cu animalele, cu plantele, cu Cosmosul. Pe pantece este incolacit un sarpe. Cine a cunoscut acest sistem de relatii? De cand cunoastem noi aminoacizii ca structura, si de cand ii cunosc chinezii antici?

- Care v-ati dori sa fie finalitatea acestor noi cercetari ale dvs., in ce ar trebui sa se concretizeze ele?

- In primul rand, intr-o schimbare de perceptie asupra culturii populare, vazuta pana acum ca o cultura "primitiva", in sensul degradant al cuvantului. Ar trebui sa intelegem ca dincolo de tomurile de carti ramase de la inaintasi, care consemneaza cunoasterea omenirii, proprie fiecarei epoci, aceasta cultura orala este purtatoare a unei cunoasteri de nivel inalt stiintific, motiv pentru care ar trebui sa o vedem ca pe o comoara. Gardienii ei au fost, de-a lungul timpului, oamenii simpli, legati de pamant, de natura, si care au facut din practicarea si transmiterea ei, generatie dupa generatie, insusi centrul vietii lor. Aceasta cultura e in pericol acum mai mult ca niciodata. Multe popoare ale lumii au pierdut-o si incearca sa o reconstituie din "cioburi", noi o mai avem inca vie, dar pentru a o salva e nevoie de politici concrete, la nivel national, de salvgardare a ei printr-o "etnologie de urgenta", tradusa in campanii de nivelul celor intreprinse in satele romanesti de Dimitrie Gusti si echipele lui de cercetatori din toate domeniile in anii treizeci ai secolului trecut.

"Exista o lume pe care n-o vedem. Simturile ne dau o perceptie limitata a realitatii"

- Doamna Marioara Godeanu, ca biolog, ce ne-ati sfatui sa facem pentru a putea trai in echilibru cu natura?

- Cred ca oamenii trebuie sa-si schimbe complet atitudinea, sa aiba un comportament etic fata de ei insisi, fata de omenire, fata de natura. Stim noi cat de mare e? Cunoastem noi macar universul Pamantului? Cunoastem noi toate petele negre de pe harta lumii? Ce trebuie sa intelegem? Ca exista o lume pe care noi n-o vedem, pentru ca simturile noastre ne dau o perceptie limitata a realitatii. Dar in care suntem integrati, pentru ca este chiar Universul. Trebuie sa invatam sa (ne) simtim chiar asa: integrati, sa depasim dimensiunea egoista, cum ca am fi altceva decat niste simple fiinte lasate de Creator pe Pamant, alaturi de multe alte fiinte. Toate avem ceva comun de la creatorul nostru: ADN-ul! E necesara o noua educatie in comportamentul omului fata de natura. Ar trebui abordate cu mai multa seriozitate stiintele asa-numite "de granita", pentru ca ele fac parte din aceasta pregatire a mileniului trei. Lumea poate zambeste auzind acestea, dar este adevarat ce va spun! Pentru ca se pune tot mai acut problema pregatirii individului, a modului sau de comportament in fata naturii, a reactiei oamenilor in fata catastrofelor naturale.Intotdeauna am incercat sa ii initiez pe studentii mei in aceasta relatie armonioasa, intre om si natura. Orgoliosi cum suntem, consideram ca am ajuns la un stadiu evolutiv teribil, dar in realitate, ne apropiem de o limita, nu a cunoasterii, nu, ci a posibilitatilor noastre tehnice.
- Pentru ca va vom aniversa ziua nasterii chiar inainte de Pasti, va uram ca neobositul dvs. spirit iscoditor sa nu apuna niciodata, sa va conduca si de acum inainte spre noi si noi orizonturi de cunoastere. Din care sa ne putem impartasi si noi, contemporanii dvs., ca sa putem asista impreuna la o "inviere" a ceea ce si revista noastra iubeste enorm: satul romanesc traditional, cultura si civilizatia sa.


CARTE DE VIZITA

Marioara Godeanu este membra a Academiei Oamenilor de Stiinta, profesor universitar la mai multe universitati din Bucuresti si din tara, iar ca cercetator stiintific de cel mai inalt grad la Centrul de Cercetari pentru Tehnologii Ecologice, a condus Laboratorul de Biosenzori si pe cel de Fenomene Energo-Informationale in Ecosisteme. Este membra a mai multor societati stiintifice si profesionale din Romania si din strainatate, a publicat mai bine de 150 de lucrari stiintifice si a coordonat mai multe volume de lucrari ale unor simpozioane stiintifice. Pentru cercetarile sale, in 1980, a obtinut premiul Academiei Romane, apoi Premiul Special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala la Bruxelles, in 1992, si mai mult de 30 de medalii de aur la diferite saloane de inventica (Geneva, Budapesta, Jena, Nurnberg, Bruxelles, Iasi), 15 medalii de argint si 9 de bronz, premii nationale si internationale pentru inventiile brevetate, Ordinul pentru merit in grad de cavaler acordat de Presedintie (2002). De asemenea, pentru filmele cu tematica de protectie a mediului (realizate la concurenta cu filmele lui Cousteau, dar cu mijloace mult mai modeste, cu studioul de film documentar "Alexandru Sahia", in perioada 1978-1995), a obtinut 4 premii internationale.
Intre cercetarile sale, cele mai importante sunt cele legate de activitatea plantelor, introducand in premiera sistemul de epurare a apelor uzate cu incarcare organica cu ajutorul plantelor acvatice (alge, cianobacterii) si facand demersurile necesare pentru construirea a 20 de statii pilot pentru implementarea de asemenea tehnologii (care au starnit chiar interesul specialistilor din strainatate - China, Germania, Grecia, Bulgaria etc.), dintre care cele mai senzationale au fost cele de tip piramida de la Pitesti (Arges) si de la UM 02210 Bucuresti. In aceste piramide, Marioara Godeanu si grupul sau de cercetatori s-au ocupat nu numai de acvacultura organismelor vegetale, dar si de valorificarea lor in diferite produse utile (farmaceutice, cosmetice, alimentare, agricole). Dar cele mai fascinante cercetari pentru domnia sa sunt cele legate de cunoasterea fenomenelor de granita dintre diferite stiinte, evidentierea efectului diferitelor forme geometrice asupra structurilor vii si nevii, imbunatatirea proceselor ecologice supuse impacturilor umane si cercetarile legate de protectia mediului si managementul ecologic.