Razvan Rosu

Tulnicarul Apusenilor

Razvan Rosu este un "personaj" pe scena muzicii traditionale, dar si in campusul universitar de la Cluj, unde-si face studiile. Ma bucur nespus cand intalnesc asemenea tineri: cu drag de tara, cu drag de istorie si traditie, cu drag de semeni. Cu vointa de a demonstra ca nu suntem la urma Europei. Cu o ierarhie a lucrurilor "de facut", care arata ca pe lista lor de realizari in viata nu sunt trecute in frunte casa, masina, contul in banca si nevasta top-model, siliconata. Un firicel de speranta se iteste in suflet: candva, eram intre natiunile de frunte ale Europei si ne era drag sa traim in tara asta. Si ne-ar putea fi din nou, daca ar fi mai multi tineri ca motul asta. Razvan Rosu invata la Universitatea din Cluj, iar la sfarsitul saptamanii, se urca pe varfurile Apusenilor si de-acolo suna din tulnic, deasupra satelor motesti: descantec de reinviat speranta si chemare de vremuri mai bune.

- Razvan Rosu, spune-ne ceva despre tine. Ce cuprinde cartea ta de vizita?

- Sunt mot, nascut pe 1 decembrie, in ziua Marii Uniri, acu' 20 de ani. Roman din tara asta, student la Universitatea din Cluj. Si mi-i drag tare de locul meu.

- Si esti si artist, pe deasupra...

- De pe la 14 ani am inceput sa organizez un grup de muzica si dans traditional si sa dau spectacole in sat si prin alte locuri: "Copchilu' asta al lui Corneliu Picus ii bolund la cap? Unde-i duce pe batrani? Ce-a face el cu ei, pe drumurile pe care-i poarta?", ziceau cu mirare satenii, nedumeriti de ce vreau eu sa-i duc la spectacole de folclor.

Cu tulnicul, deasupra lumii

- Parintii tai sunt moti, stramutati din Muntii Apuseni, dupa al doilea razboi mondial. Traiesc in satul Marna, din Satu Mare. Cum te-ai apropiat de cantecul motesc? Cum ai invatat sa zici in tulnic, in fluier, sa joci si sa canti?

- Mergand adesea la rude, la Marisel, satul de obarsie al parintilor mei, inca de mic am simtit ca acolo ii locul meu, printre moti, o alta lume, oameni cu suflet si cuget curat. Acolo am auzit prima oara semnal de tulnic. Doamne, cat mi-o placut cum suna, asa, ca o veste ce vine din vana padurii, din inima adanca a Tarii Motilor. N-am putut, pana ce n-am incercat sa sun si eu in el. Si, de drag, cand am crescut mai mare, am invatat singur a canta, ca si la fluier.Imi place sa ma urc in munte, si acolo, printre nori, deasupra lumii, de unde se vede toata Tara Motilor, sa dau drumul tulnicului. Is singurul tulnicar din Apuseni. Inainte sunau si barbatii, acuma-s doar femeile care mai stiu. In Marisel, ele stiu mai bine de 40 de feluri de-a suna, cand se cheama la joc, cand dau de veste c-a murit cineva, ori cand, pur si simplu, se cheama ca sa vada ce mai fac, daca-s bune toate ale vietii, in catunele de pe varful muntilor unde stau. Pentru fiecare imprejurare sunt chemari diferite. De lupta, s-a sunat cu tulnicul ultima oara in 1989, la revolutie. Pe urma, or aparut telefoanele mobile si s-a cam stins interesul pentru acest instrument neobisnuit. Totusi, inca se mai foloseste. Stiu si eu sa fac tulnice, dar n-am sculele necesare, asa ca am rugat un mester de la Albac sa-mi faca unul mare si unul mai mic, anume pentru spectacole, ca sa incapa in masina ori in tren.

- Ai terminat liceul de stiinte socio-umane "Mihai Eminescu" la Satu Mare si acum esti student in anul intai la Etnologie, la Universitatea din Cluj. De ce tocmai Etnologie? Ai simtit dorinta sa aprofundezi cunostintele despre folclor?

- Am simtit dorinta de a ordona si de a arhiva, pentru generatiile viitoare, ceea ce acum numim traditie si care se stinge sub ochii nostri. E o datorie. Iar lucrul acesta nu se face dupa ureche. Nici nu se afiseaza doar ca slogan, fara a crede in el, intr-adancul sufletului. Eu ma duc imbracat in port motesc si la scoala, cu palaria moteasca, cu itari si camasa din panza de casa, cu surtuc din aba, cu straita. Asa is, si asa ma port, zica oricine ce-a zice! Cand vin de la scoala, ma bag la biblioteca si citesc: istorie, filosofie, teologie, sociologie. Visez sa fac o echipa sociologica ca a lui Dimitrie Gusti, sa cautam prin sate urme de spiritualitate romaneasca si sa le consemnam pentru posteritate, dar si sa indreptam lucrurile, acolo unde s-au "contaminat" de influente straine, de la oras ori de aiurea. Pentru ca degeaba imbraci in port popular si-i inveti sa joace tarina moteasca pe niste copii care seara se-mbraca fistichiu si asculta manele. Schimbarea si salvarea nu se produc doar cu bune intentii. Schimbarea trebuie sa vina la nivelul mentalitatii, iar asta depinde de multi factori, incepand cu educatia in familie si terminand cu indreptarea mass-media pe drumul cel bun.

- Nu ti se intampla sa-ti spuna colegii tai ca nu te inteleg, ca esti prea matur pentru varsta ta?

- Ba da, imi spuneau la inceput, dar acum s-au obisnuit cu mine.Dar eu ma si stiu distra cu ei. Nu merg in club, ca am fost acum patru ani o data, si mi s-a parut pierdere de vreme. Cum sa stai sa asculti acelasi ritm toata noaptea? Sa te bolunzesti de cap, doar ca sa fii in "trend" cu ceilalti. Sa fie ei in trend cu mine, ca ritmurile cantecului taranesc is atat de diferite si armoniile atata de frumoase, ca te afli alt om dupa ce asculti. Oricum, in fiecare sfanta zi, patru ore le rezerv pentru a repeta: tulnic, fluier, voce, joc. Vreau sa apar fara cusur pe scena, ori in fata cui vrea sa ma asculte. Nu vreau ca nime' sa aiba a-mi reprosa ceva. Nu ma plang eu ca n-am ce face cu timpul! Am infiintat un grup de folclor in Marna, unde alaturi de batrani am un grup de copii, pe care i-am luat de la zero si i-am invatat de toate: a canta, a juca, obiceiuri din vechime. Cu batranii ma inteleg cel mai bine, toate cantecele mele de la ei le-am invatat, de la batrani, iar ei, la randul lor, au reintinerit, alaturi de mine, impartasindu-mi crezul si entuziasmul. O vorba a unui batran dintr-acesta face mai mult decat un raft de carti ale filosofilor. Imi pare rau numai ca rasplata pentru tot efortul lor nu se ridica la nivelul calitatii lor artistice, pentru ca, din nefericire, in Romania, spectacolele de folclor sunt foarte prost platite, uneori deloc, nici macar drumul nu ni se deconteaza. Nu e vorba sa se arunce cu miile de euro in noi, ca in cantaretii de manele, dar nici chiar asa sa fim tratati: sa fim chemati la spectacole si apoi sa ni se arunce un leu, ia, asa, ca la milogi. Uneori, am impresia ca unii ne vad ca pe o povara: iar folclor? Sper ca cei care reprezinta institutiile culturale, de la orice nivel, sa se trezeasca si sa ne priveasca asa cum suntem: unici! Noi, ultimii pastratori ai traditiei! Trebuie sa fim respectati si ajutati, nu umiliti pentru ceea ce sustinem. Si-apoi, spectacolele de folclor au totdeauna salile pline, si-n tara, si printre romanii de peste granita.

- Da' fetele-ti plac, tulnicarule?

- Da' cum sa nu-mi placa, ca-s frumoase! N-am o relatie permanenta, pentru ca n-am gasit o fata pe potriva mea, care sa ma inteleaga si care sa nu ma priveasca ca pe un "exotic", ca pe-un ciudat. Daca vrei sa studiezi serios si sa faci o treaba pana la capat, trebuie sa-ti asumi o viata foarte ordonata, cu foarte putin timp pentru iesirile la "distractie". Ca in calugarie, aproape. Altfel, iti risipesti fortele in alte directii, iar ceea ce mi-am pus eu in gand sa fac necesita cunostinte temeinice, o energie uriasa, o mobilizare serioasa. Si-apoi, eu is pretentios la oameni. Putini oameni adevarati mai intalnesti in zilele noastre, oameni care sa nu fie egoisti, sa nu se gandeasca intai la ei si la bunastarea lor, sa nu fie prefacuti.Un astfel de model pentru mine este profesorul Grigore Lese, interpretul de muzica traditionala din Tara Lapusului. Si el mi-o spus: "Tu sa canti ase: dimineata, la rasarit, si sara, la apus, tu sa stai cu fata la soare si sa suni in tulnic, oriunde te-ai afla! Si-om mai vorbi!". Si, intr-adevar, m-o chemat la spectacolele dumnealui, iar la un festival de la Buzau, pe care l-a coordonat, am luat anul trecut Marele Premiu.

- Si ce simti cand suni in tulnic, la rasaritul soarelui?

- O incredere mare si o forta de la Dumnezeu ori de la pamantul nost', nu stiu, ceva venit din vechime, din ancestral. Uite, de exemplu, am fost la munte: eram pe un drum si am vazut o cruce in niste brazi. Cerul era alb-alb. Si-o venit o pasare, s-o asezat pe crucea aceea si m-o privit. Apoi o inceput sa cante. Am crezut ca acesta-i un semn de bine, ca acolo e un loc curat de la Dumnezeu. Si m-am bucurat. Am stiut ca sunt pe un drum bun, si la propriu, si la figurat.

- De unde-ti tragi puterile? Ce faci cand simti ca lumea ti-e potrivnica, si ca oamenii te dezamagesc?

- Din horit. Cant cu vocea, cu sufletul. Merg in munti, in Apuseni. Ma rog, ori chiar merg la manastire, la Rohia, de cele mai multe ori. Unde stau cateva zile si traiesc acolo, dupa regulile manastirii. Acolo au si o biblioteca foarte buna. Calugarii ma cunosc, is ca si-un frate pe-acolo. Lucrez cu ei, citesc, ma rog. Ma intorc cu forte noi, cu credinta ca pot rasturna muntii, si ca pot face bine la oameni, cu muzica mea. Asa cum faceti, si voi, la "Formula AS". Tin tare mult la revista asta. O citesc de la prima la ultima pagina, si cred ca suntem, eu si voi, de aceeasi parte a baricadei.Cu aceeasi dragoste de istorie si de traditie, de spiritualitate. Umblu dupa plante de leac, le-am invatat de la batrani si din revista dvs., care-i foarte citita la noi, aproape in fiecare catun din Apuseni si in coloniile motilor din Satu Mare. Va felicit pentru campania pe care o duceti impotriva exploatarilor cu cianura de la Rosia Montana, impotriva distrugerii acestui loc istoric, important nu numai pentru Tara Motilor, dar si pentru toata Romania. Am fost la Rosia Montana, am plans cand am vazut semnele ultimei lor rezistente - tablitele puse pe ziduri: "Casa aceasta nu este de vanzare!". Cred din suflet ca, pana la urma, o sa invingem compania care vrea sa implineasca masacrul de acolo, facand lac de cianuri pe galeriile romane, pe casele vechi din Rosia, care-s de patrimoniu istoric, pe o adevarata cultura a mineritului. Cine a luat bani ca sa traga sforile pentru aceasta companie s-a facut partas la o mare nelegiuire si va da seama de asta. Istoria nu-i va ierta. Unde s-a mai intamplat in Europa asa ceva, sa fie distrusa o intreaga lume si o civilizatie pentru treizeci de arginti? Sa faca intai la ei, acolo, iazurile iadului, sa faca vreo doua pe langa casele lor si familiile lor, si-apoi sa ne otraveasca pe noi!