Dr. ANA MARCULIS ZATREAN, psihoterapeut
"Adevaratele, marile visuri incep abia la 40 de ani"
- In toata lumea, femeile de 40 de ani se simt ca niste adolescente. Un fapt vizibil cu ochiul liber, dar confirmat si de specialisti. Se intreaba despre sensul vietii, daca poate fi gasit acum sau poate fi amanat, merg la cursuri de dans, isi cumpara lenjerie intima de la "Victoria's secret", au pofta de aventura, dar si teama de un nou inceput. Ce se intampla, de fapt?
- La 40 de ani, femeia de azi se trezeste la viata si traieste o a doua adolescenta. Profesional si marital este implinita deja, iar daca ai copii, ei se apropie de maturitate, cand nu mai au nevoie de prezenta permanenta a mamei. Brusc, femeile nu mai trebuie sa se ingrijeasca de altcineva, ci doar de ele. Iar asta nu e tocmai usor, dupa atatia ani de subordonare familiala. La 40 de ani, femeile se intorc cu fata spre ele insele si cateodata dau gres. Nu este prea usor sa umpli golul din tine, dupa ani de atentie acordata exclusiv in exterior. Intrebarea: "Asta a fost tot? Ce o sa fac cu jumatatea de viata ramasa inainte?", provoaca neliniste, teama, ba chiar si panica.
- Si starea asta naste decizii pe care mai tarziu le regreta?
- Se poate intampla, cand foamea pentru o noua viata te impinge spre decizii pripite. Dar asta se petrece mai rar. Femeile care vin la cabinetul meu nu se plang ca au luat decizii pripite, ci ca nu stiu ce fel de decizii sa ia. Problema cea mare este ca femeile nu au curaj sa-si recunoasca nemultumirile. Uneori nu gasesti nimic, cand te cauti pe tine la 40 de ani. E cam tarziu! E ca un salt in apa rece. Dar cele care sar nu simt. Pentru ele, schimbarea cu orice pret inseamna viata. Poate o viata periculoasa, dar plina de suspans. Si vie! Iar eu, ca psiholog, mi-as dori ca tot mai multe femei sa aleaga drumul acesta. Din pacate, majoritatea lor decid sa intepeneasca in vechile deprinderi, sa imbatraneasca, mai degraba din plictiseala, decat de varsta.
- De ce sunt asa de puternice obisnuintele?
- Pentru ca ne dau un sentiment de caldura si ocrotire, chiar daca mirosul lor e greu de suportat. Ne tinem de nas si credem ca aia e fericire. Frica de nou si de necunoscut e mult mai mare decat plictisul si mucegaiul inertiei. E ca o moarte lenta. Stagnarea imbolnaveste. Migrenele, insomnia, lipsa de apetit, lipsa chefului de viata si starile depresive sunt, adesea, in cazul femeilor, semnul unei vieti serbede, pe care se incapataneaza sa n-o vada. Majoritatea lor trebuie sa devina cu adevarat bolnave ca sa se trezeasca.
"Sub plasture, ranile nu se vindeca niciodata"
- Este asta tipic pentru femei?
- Da, adaptabilitatea este, din pacate, tipic feminina. Fetele invata de mici sa placa, indiferent ca e vorba de tata, profesori, barbati. Multe au chiar sentimentul ca nu e destul ce fac. Si atunci, fac tot ce pot ca sa fie vazute si iubite. Dar la 40 de ani, e vremea sa incercam sa ne placem, in primul rand, noua. Lectia pe care ne-o cere mijlocul vietii este sa ne cunoastem ca fiinte adulte, sa fim curioase ce se intampla cu noi, sa alungam plictiseala si nemultumirea si sa ne punem in mod decisiv intrebarea: "Ce mai vreau de la viata? Cine as vrea sa fiu?". Raspunsul e legat cateodata de sentimentul de teama ca trebuie sa parasesti un oras, un barbat sau o slujba, ca sa o iei de la inceput. Asta seamana cu un plasture sub care o rana nu se poate vindeca. Pentru asta, rana are nevoie de aer. Inainte de a schimba imprejurarile din viata ta, trebuie sa te schimbi pe tine. Daca nu, in noul oras, langa noul barbat, la noua slujba, te vei confrunta cu aceleasi probleme.
- Femeile sunt mai curajoase decat barbatii. Impulsul unei schimbari porneste cel mai des de la ele. Strategia masculina suna altfel: evitarea problemelor, amanarea lor, incercarea de a aranja lucrurile. Cand simt ca femeile vor sa schimbe ceva, barbatii prefera sa intarzie la birou, sa mearga la pescuit, ba chiar sa le insele, daca lucrurile se inraiesc. Sunt isterizati de a doua pubertate a nevestelor lor. Drumul barbatilor nu e totdeauna cel bun. Le place sa bajbaie in ceata si raman cu gura cascata cand, intr-o zi, nevasta le spune: "M-am decis: divortez!".
- Cum va explicati aceasta noua putere a femeilor de 40 de ani? Mamele si bunicile noastre erau niste papusi de catifea...
- Iesirea in sfera sociala a femeilor explica in mare masura aerul lor de amazoane ale mileniului trei. Se spune, adesea, de catre sociologi, ca "mileniul trei ori va fi al femeilor, ori nu va fi deloc". Faptul ca femeile au drepturi aproape egale cu barbatii, ca invata alaturi in universitati, ca muncesc in mari companii multinationale, pe care adesea le si conduc, ca au acces la politica si ajung ministri, prim-ministri, ba chiar si presedinti de stat, le-a scos din tiparul femeii supuse de altadata, le-a eliberat interior, dar si fizic. Tot mai putine femei accepta sa fie batute si inselate, umilite si dezonorate de sotii lor. Muncesc la fel, castiga la fel, de ce ar avea sotul mai multe drepturi decat ele? Viata s-a mutat tot mai mult afara din casa, iar strada, locul de munca, scolile de dans si pictura (ca sa numim doar doua, din zecile de oferte existente) sunt tot atatea ocazii de a intalni un barbat, chiar daca nu perfect, oricum, mai aproape de visele tale. De fapt, asta e raspunsul la intrebare: adevaratele, marile visuri incep abia la 40 de ani. Ma refer la visele care au o sansa de implinire si nu sunt doar simple metafore. Din pacate, barbatii nu vor sa recunoasca nici morti aceasta emancipare a femeii. Iar pedeapsa nu e usoara: cu cat esti mai puternica si mai sus, social si profesional, cu atat mai mult trebuie sa te pregatesti pentru singuratate. Barbatilor le plac femeile supuse. Dulci, dragalase, fade, adesea, dar cu zambetul lipit de obraz.
"Nu taiati, niciodata, toti stalpii"
- Cu alte cuvinte, relatiile in care femeia decide ca are dreptul, si ea, la implinire, sunt sortite esecului?
- Daca barbatii nu ies din inertie, si cel mai adesea nu ies, devin plicticosi pentru noi. Ori se schimba si ei, si cuplul isi cauta o noua stabilitate, ori femeia porneste de una singura pe noul drum si, uneori, nu se mai intoarce. Exista si cupluri in care barbatii, de lene, le permit nevestelor sa mearga singure la un curs de salsa, sa inceapa o noua profesie, sa calatoreasca prin lume, pentru ca apoi sa se intoarca la cuib, langa barbatii lor. Dar sotilor nu le place prea tare cand nevestele lor isi iau zborul. Se simt amenintati si, cand se trezesc singuri, incearca, nu o data, sa-si gaseasca alt cuib, langa o alta femeie, alaturi de care pot sa ramana asa cum sunt.
- Si sotia devine fosta sotie, devine celibatara, cu sanse minime de a se combina din nou. Asa apar "iubitele vantului", cum frumos s-a scris intr-un articol publicat in "Formula AS". Femeile pedepsite ca au indraznit sa traiasca altfel, adica adevarat.
- Cand te desparti este esential sa te decizi in legatura cu fostul barbat, si nu pentru unul potential. Dar statisticile arata ca tot mai putine femei aflate dupa un divort vor imediat o noua relatie. Ele gusta viata traita de una singura. Au cantarit cu grija: voi rezista o viata intreaga langa barbatul acesta? Ce motive am sa raman? Dar sa plec? De obicei, acesta este un proces indelungat si greu. Povestea divorturilor incepe, de obicei, dupa nasterea primului copil, cand sotilor nu le izbuteste trecerea de la simpli iubiti, la parinti. Barbatii trec pe locul doi si nu se consoleaza niciodata cu asta. Se retrag si devin amorfi.
- Cum e posibil, in vremurile agitate pe care le traim, sa impacam dorinta de o noua viata cu teama ca nu vom gasi un tovaras de drum mai bun decat cel pe care il parasim?
- Nu exista certitudine in privinta aceasta. Fiecare despartire, fiecare inceput este un risc. Dar o femeie care are curaj sa se schimbe, sa iasa din inertie si sa-si controleze destinul are si puterea sa indure consecintele. Totusi, casa interioara a sufletului trebuie sa se sprijine pe mai multi stalpi. Unu-doi dintre ei pot fi daramati sau inlocuiti, dar niciodata toti in acelasi timp. Sigur, nu exista multumire fara schimbari, dar cand, si in ce masura trebuie ele intreprinse, e o problema strict individuala.
- Si apoi? Ce urmeaza dupa furtuna de la mijlocul vietii?
- Daca nu ai lasat furtuna sa treaca fara sa o folosesti, urmeaza un timp minunat. Sa te intalnesti cu tine, nu e totdeauna prea usor, dar dupa ce o faci, urmeaza un sentiment minunat de implinire si relaxare.
- Si daca izbutesti, iti gasesti apoi linistea?
- Nu. Nu trebuie sa renunti niciodata la a-ti propune teluri in viata. Cu cat imbatranesti, cu atat ele devin mai nespectaculoase. Dar fara ele, esti un om terminat.
Interviu realizat de
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
15.06.2011, 22:25Vasile Hapliuc
Din pacate, noi, barbatii, dam toata viata dovada de o suficienta, din cauza careia la un moment dat sotia explodeaza. Eu consider barbatul alergator pe distante scurte. Femeia este, pe de alta parte, semifondist sau fondist, asa incat , la un moment dat ramanem de caruta.
Ele-s ambitioase, curajoase, dornice mereu de schimbare. Daca nu tinem pasul cu ele, ne meritam, din pacate, soarta. De aceea, in multe cupluri, la varste ce trec de 40 de ani, cea pe care am dominat-o , mai mult sau mai putin, vrea, incearca si de multe ori, reuseste sa lepede jugul. Daca reusim sa le intelegem intr-o asemenea stare tensionata, ne dam seama ca au un univers fabulos! Important e sa nu ramanem ancorati in deprinderile si orgoliul proprii. Vorbesc din experienta!
E mai bine sa le luam pe ele de reper si sa tinem aproape! Cele mai multe care trec prin asemenea situatii sunt femei realmente valoroase si merita sa lupti pentru ele. Totul e sa stim sa facem in asa fel incat sa le devenim, daca nu indispensabili, macar dezirabili.