O crima aproape perfecta

O bucata de ziar

Zacea pe masa, mototolit. Un petic vechi, de ziar, in care fusese impachetat, probabil, ceva. L-am descifrat de la distanta: "Doi adolescenti din Hunedoara... povestea de dragoste dintre cei doi... cu un cutit de bucatarie... criminalul... si va fi...". Am luat bucata de ziar si am indesat-o in buzunar. Uitasem de ea, am descoperit-o cateva zile mai tarziu, scotocind sa gasesc niste bani. Am netezit hartia si am citit de la cap la coada povestea. Era o relatare la rubrica Fapt divers. In cateva randuri, cititorii erau instiintati ca o crima oribila avusese loc in orasul Hunedoara. Povestea de dragoste dintre doi adolescenti, Oana Lascus si Lucian Hoara, s-a terminat cu o crima. Baiatul a ucis-o pe fata cu un cutit de bucatarie. Urma o insiruire de detalii macabre si, in final, stirea ca ucigasul, un "tanar emo", s-a predat si va fi judecat pentru "gestul sau necugetat". Data de aparitie a ziarului era iulie 2008. O stire "neagra", cum sunt atat de multe in presa. La televizor poti sa vezi jurnale intregi numai cu astfel de evenimente. Ridicam din umeri, scuturam dezgustati din cap, spunem ca lumea a luat-o razna sau ca televiziunile au luat-o razna, si ne bem mai departe cafeaua, sau sarim intr-un peisaj paradisiac, printr-o simpla apasare a butonului telecomenzii. Violenta, crima par a fi devenit o banalitate cotidiana. Golita de semnificatie reala, redusa la o gramajoara de detalii morbide ce trebuie sa umple un colt de ziar, cateva minute de emisie, sau sa castige cateva puncte de rating. Aproape ca nici nu ne mai gandim ca aceste tragedii sunt reale, ca in ele sunt destine adevarate, oameni adevarati si dureri veritabile. Ca ar putea avea o cauza sau o solutie, ca simpla enumerare a mizeriei umane nu face decat sa adauge si mai multa mizerie, si mai multa violenta. Am impachetat cu grija bucatica de ziar. Un gest reflex... Dar a doua zi am pornit catre Hunedoara.

Locul crimei

Cartierul in care s-a intamplat tragedia se afla pe dealul din spatele unei biserici albe din Hunedoara. Urci spre el si, pe masura ce te indepartezi de centrul cu terase si cafenele, vezi un cersetor ici si colo, caini famelici, o batrana cautand intr-un tomberon portocaliu, o coada de pensionari asteptand sa se dea gratis un ziar. Cartierul, in sine, poate sa fie frumos, daca printre valurile de verdeata nu s-ar ivi blocurile pipernicite si jerpelite gri-albicioase. Un fel de stafii.
In fata blocului unde s-a intamplat tragedia este o masuta de fier. Nu departe, e o carciuma cu bere ieftina si lazile stau stivuite la intrare. Bare de batut covoare. Pe langa bancutele improvizate, coji de seminte. In spatele blocului, sfori intinse, cu rufe puse la uscat. Copiii se plimba cu bicicletele sau bat mingea.
"Uite aici, la etajul doi, a fost crima. Familia lui Lucian s-a mutat imediat dupa nenorocire", imi spune Aurelia, femeia de serviciu a blocului in care s-a intamplat tragedia. Sta sprijinita in mop si imi povesteste ceea ce a vazut. "A iesit plin de sange pe el, pe maini, pe bluza, a urcat pe bicicleta si a plecat. S-au mutat si din cauza vecinilor. Ii aratau cu degetul. Cred ca au vandut apartamentul, ca usa e schimbata, da' nu locuieste nimeni acolo. Mama, ce sa iti spui eu, ca vezi, tineretu' din ziua de azi nu te mai intelegi cu el. Si eu am un baiat si muncesc orice, asa bolnava cum sunt, numa' sa il ajut sa nu ajunga sa dea in cap. Eu si pentru 5 lei as munci, orice, da' baiatu' asta a avut de toate si nu a stiut sa puna pret. Uite, mereu vine seful nostru, al romilor din Hunedoara, si eu ii cer de lucru, si numa' ne promite si nu ne da nimic. Si e grea viata, cand nu ai ce pune pe masa copiilor".
La masuta de fier sta o doamna cu parul alb, tunsa scurt. E Ladi Ruxandra, de la etajul unu. Saluta trecatorii, mai schimba o vorba cu alte vecine care vin de la serviciu sau merg la piata. Asa statea si in ziua crimei, chiar la masuta asta din fata iesirii din bloc. "N-as zice ca era o familie linistita. Baiatul era tacut si retras, nici prieteni nu avea aici, la bloc, nu umbla cu ceilalti. Pe mama lui o stiam bine, pe Marinela. Muncea saraca cat putea, a fost vanzatoare la un magazin din cartier, de-aici. Pleca dimineata, venea seara. Si tatal baiatului muncea. Era cioplitor si mergea sa lucre la Simeria, prin partile alea, si trimitea bani acasa. Numa' ca mai bea, se ducea aici, la Dunarea. Si iesea scandal, ca doar ce sa iasa de la bautura? O auzeam pe saraca Marinela cum tipa. Cu doua saptamani inainte de nenorocire, au chemat vecinii politia, ca nu se mai putea. Cica tatal baiatului ar fi batut-o pe mama si baiatul a luat cutitul sa o apere. Nu stiu daca e adevarat, asa am auzit si eu", spune d-na Ladi cu aerul ca stie mai multe, dar nu vrea sa zica tot.
Urc pana la etajul doi, unde a locuit Lucian. Locul crimei. Scara e curata. Mirosul de usturoi si prajeala pare sa vina de peste tot. Lumina e galbuie, se aud voci si emisiuni tv razbatand din apartamente. La etajul doi, vad usa noua, acoperita cu o folie de plastic vinetie. Cine a cumparat oare apartamentul? Cine va putea locui aici? Doua usi mai incolo, locuieste administratorul scarii, doamna Dana. Ea a fost cea care a aflat prima despre crima si a sunat Politia. Doamna Dana ma primeste cu amabilitate. E acasa si sotul ei. Femeia isi aminteste cu claritate ce s-a intamplat in urma cu doi ani. "Lucian mai era in casa cu un prieten care a declarat, apoi, ca era in cealalta camera, ca asculta muzica in casti si ca nu a auzit nimic. Acest prieten a batut la usa si mi-a spus: "Doamna, veniti repede, ca e o fata moarta aici". "Unde, ma, copile?", am zis. "Aici, la Lucian". Dar nu am vrut sa intru, am sunat Politia si am asteptat". Il intreb pe sotul ei daca l-a cunoscut pe Lucian. "Era un baiat foarte linistit. Ma saluta politicos, de cate ori ne intalneam. Dar vedeti dumneavoastra, astia sunt tinerii din ziua de azi, scapati din mana. Avea tot ce isi dorea, parintii munceau de se speteau si el ramanea nesupravegheat si facea ce voia. Credeti ca un copil are voie sa vada tot ce este la televizor? Sau sa stea ore intregi nesupravegheat pe internet? De-acolo invata sa fie violenti si sa nu vada in dragoste decat sex. S-a terminat cu plimbarile romantice prin parc! Nu mai e ca pe vremea noastra, copiii ar trebui supravegheati si invatati ce este respectul fata de parinti. Daca nu, se intampla ce s-a intamplat".
Ca dupa un cataclism, martorii directi ai cazului au fost spulberati in lume. De mama lui Lucian, Marinela, nu mai stie nimeni nimic, nu mai lucreaza ca vanzatoare in cartier. A venit o vreme sa ia corespondenta de la doamna Ladi. Lua plicurile cu instiintari de la penitenciar si pleca plangand. Despre tatal lui Lucian se spune ca nu la mult timp dupa tragedie a paralizat sau a avut un accident de masina. Se spune ca a divortat si umbla in continuare pe la atelierele din Simeria, cautandu-si de lucru. Martorul care se afla in apartament la momentul crimei e undeva, prin Baia Mare. Singurul prieten al lui Lucian din cartier, care locuia in blocul vecin, a plecat in Spania. A ramas un apartament gol, a carui usa vecinii o privesc si acum cu teama si groaza. Si povestile femeilor in varsta, despre acel baiat ciudat, Lucian, care se imbata, avea unghii lungi si isi facea conturul ochilor cu negru, parca special ca sa le bage in sperieti.

Parintii Oanei

"Uite, ea e Oana noastra", imi spune doamna Camelia Lascus, punandu-mi in brate un album cu fotografii. Oana la mare, in costum de baie, razand vesela in soare. Oana la munte, alergand printre brazi. Oana cu parintii la aniversari sau la scoala, cu prietenele ei. O adolescenta cu un suras fermecator, plina de viata si de seninatate, asa cum sunt tinerii la 16 ani. Si in toate fotografiile, aceeasi privire zambitoare, ce ti se revarsa direct in suflet, din ochii ei de chihlimbar. O privire in care este amestecata toata dorinta de viata a tineretii si parca si o unda de nostalgie, in care ghicesti viitoarea femeie din ea. Un copil de care orice parinte din lume ar fi mandru si bucuros.
Doamna Camelia sta pe un taburet, in fata mea, frangandu-si mainile, nestiind cu ce sa inceapa. Domnul Adi este pe fotoliul de langa mine. Tatal Oanei este pompier, si este un om dintr-o bucata, care vorbeste scurt si la obiect. Intoarce capul si priveste spre biblioteca, pentru a-si ascunde lacrimile. Barbia ii cade in piept si vorbele par ca i se preling in inima, unde contempla neputincioase peisajul dezolant si nesfarsit al durerii. Tace lung, apoi revine in discutie. "Nu stiu ce ati auzit despre Oana", incepe sa povesteasca intr-un tarziu doamna Camelia, "dar eu o sa va spun cateva lucruri, si concluziile va las sa le trageti singur. Era premianta. Era de o inteligenta sclipitoare. La limba romana era olimpica, ii placea sa scrie proza si poezie, publica in revista scolii, ne-a uimit intotdeauna cu maturitatea gandirii ei. A fost un copil exemplar. Nu doar la scoala, de unde avem marturie un teanc de caracterizari scrise de colegii ei. Nu venea acasa mai tarziu de 8 seara decat in mod exceptional. Nu exagera cu televizorul si nici cu internetul. Ii ajuta la lectii pe cei care erau mai slabi si daca putea sa faca un bine, niciodata nu o lasa inima sa spuna nu. Veneau colegi la noi acasa pentru a-si face lectiile impreuna cu ea. Asa era Oana noastra".
Am inteles ca oamenii acestia nu m-au primit doar in apartamentul lor, ci in suferinta lor. Intrebarile mele pipaie o rana sufleteasca care probabil nu se va inchide niciodata.
"Baiatul asta... Lucian... Noi i-am spus ca nu se potrivesc. Nu i-am interzis sa il vada, nu am fost asa de severi. Dar desi el era politicos si smerit si timid, noi i-am zis ca nu e bine. El aproape ca renuntase la scoala si ea s-a ambitionat sa il salveze. Luni de zile, ea i-a facut temele, si chiar il convinsese sa reia scoala. Si cand el a renuntat din nou, ea nu a avut curajul sa ne spuna, ar fi recunoscut ca noi am avut dreptate. Dupa trei ani de prietenie, ea a decis sa il paraseasca. L-a anuntat in primavara. Cand s-a intamplat nenorocirea, nu mai erau impreuna de trei luni, dar el tot mai spera sa se intoarca. Pentru ca ea l-a inteles, l-a sprijinit si l-a iubit asa cum era, un baiat poate mai ciudat pentru ceilalti... N-o sa ma obisnuiesc niciodata cu casa asta goala, fara ea. Cu pustiul asta...".
"Ceva am gresit", reia vorba doamna Camelia. "Daca faceam totul bine, nu ajungea cu baiatul asta, nu se ajungea aici. Ma intreb si acum unde am gresit? Daca tii copilul prea din scurt se razvrateste si face tot ce vrea el, deci nu e bine. Daca il lasi prea liber iar nu e bine, ca il scapi din mana. Daca il educi sa fie bun si generos, se ajunge la asta, pentru ca din bunatatea ei i s-a tras. Poate trebuia sa o invatam sa fie mai egoista? Sa isi vada mai mult de propriul interes si sa nu o intereseze nefericirea altora? Poate asa trebuie, in lumea de azi. Am gresit undeva, clar... Dar unde?".
D-na Camelia nu a putut sa priveasca decat o singura fotografie de la locul crimei. Era un detaliu al unui perete. Pe el erau darele lasate de o mana insangerata, ca si cum cineva ar fi incercat sa se agate cu disperare de ceva. Atat a putut sa vada. "Cat a putut sa sufere copilul ala?", sopteste printre lacrimi.
Parintii Oanei stiau ca nici o pedeapsa pentru Lucian nu le va sterge din suflet durerea. Ce sperau de la procesul lui era sa afle adevarul: cum si de ce a murit fiica lor. Dar cele patru declaratii ale lui Lucian erau toate diferite. La proces nu a spus nimic, a stat cu capul in jos si l-a lasat doar pe avocat sa vorbeasca. In nici una dintre declaratii nu si-a cerut scuze sau nu a spus ca ii pare rau. Zvonurile care circulau in oras vorbeau despre influenta asupra celor doi tineri a unui grup satanist, numit "Inner Sanctum", cu membri in mai multe orase ale Romaniei. Altii au spus ca a fost o crima din pasiune, pentru ca Oana il parasise pe Lucian si acesta nu a putut sa treaca peste decizia ei. Avocatul lui a pledat pentru alunecarea baiatului de la extaz la nebunie, pe fondul sindromului maniaco-depresiv.
In camera Oanei, totul a ramas neatins, asa cum a lasat-o ea. O sticla inceputa de apa plata "Spring", la capatul patului, o papusa pe care nu a mai imbracat-o, asezata printre alte papusi. Delfinul de plus, adus de la mare. Calculatorul, in raft cateva carti de poezie si romane pentru bibliografia scolara. Pe etajera, un ingeras care canta la vioara, ultimul cadou pentru mama ei. Scaunul pe care mama ei statea seara, cand mai povesteau. Deasupra patului - o cruce luata chiar de Oana de la Manastirea Prislop. Pe un colt al biroului sunt iconite cu Maica Domnului si o lumanare pe care Oana obisnuia sa o aprinda seara, inainte de culcare. Un colier pe care Oana avea obiceiul sa il poarte. "Uite, are un fir de par de-al ei", spune doamna Camelia. Buzele i se strang, barbia ii tremura si lacrimile i se rostogolesc pe obraji.

O zi de vara

Era vacanta si Oana a putut sa leneveasca in pat pana mai tarziu. S-a trezit si a deschis fereastra. Aerul deja incins al unei zile de iulie a intrat in camera in valuri mari. Era trecut de 10. S-a imbracat, a mancat un sandwich si, luandu-si bicicleta la subtioara, a coborat. A pornit pedaland incet, spre cabinetul medical al mamei sale. Acolo se afla si unchiul ei. Mama i-a dat sa plateasca facturile de telefon de la cabinet si de acasa. Si-a sarutat mama. A luat banii si a pornit. In usa, in mod ciudat, s-a oprit. S-a intors, si-a imbratisat inca o data mama, apoi a iesit vesela de la cabinetul aflat nu departe de gara. Si-a luat bicicleta si a pornit sa plateasca facturile.
La 4 fara 20 a sunat-o mama ei. Platise facturile, isi cumparase o inghetata din rest si se plimba cu bicicleta. Cu inghetata intr-o mana si cu cealalta tinand manerul bicicletei. Oana era deja in drum spre Lucian. Caldura tinea orasul nemiscat si ea il traversa, alunecand lin, pe sub umbra castanilor. A urcat la Lucian. Era impreuna cu prietenul lui, Fantoma, care ii terminase, in urma cu cateva zile, tatuajul de pe mana dreapta. Era un tatuaj ce incepea de la umar si trebuia sa se termine in palma. Lucian il rugase sa ii faca un desen care sa il reprezinte. Si Fantoma ii facuse o pentagrama, zece cranii, o fantoma, un cap de aztec, o cheie, un cer senin, o luna, un cimitir, iadul dezlantuit sub el, un sarpe... Tatuajul se termina in palma, cu steaua lui David. Apoi Lucian l-a rugat pe Fantoma sa treaca in cealalta camera si sa asculte muzica la casti, pentru ca el are de discutat ceva cu Oana. Fantoma s-a dus. Oana statea pe pat. S-au imbratisat indelung. Apoi au stat un timp, ca si cum extazul le storsese intreaga energie a vietii. Lucian s-a ridicat brusc. A mers in bucatarie si a luat de acolo un cutit. Fara sa stea pe ganduri, ca si cum o forta straina il conducea. S-a intors in camera si s-a dus direct la Oana. Era ora 4 si 16 minute. S-a dus in camera alaturata si a deschis usa. Fantoma asculta muzica. L-a vazut pe Lucian si si-a dat jos castile: era plin de sange pe maini si pe tricou. S-a ridicat si s-a dus in cealalta camera. Odaia era vraiste, peretii erau inrositi. Oana avea o perna pe fata. A crezut la inceput ca e o gluma. Lucian deja iesea pe usa. A coborat cu bicicleta. Cativa vecini asezati la masuta de fier din fata blocului l-au vazut plecand fara graba, ca de obicei, doar ca era plin de sange pe maini, pe haine. Pedaland linistit, Lucian a pornit spre bunica lui, unde stia ca se afla si mama sa. A luat-o pe bulevardul Dacia, a traversat orasul. Acelasi aer gros, aceeasi caldura ce tinea blocurile afundate parca intr-un clei transparent. A ajuns. Cand l-a vazut mama lui, a crezut initial ca Lucian isi omorase tatal. Fantoma a inceput sa bata disperat la usile de pe acelasi etaj. I-a deschis doamna Dana, intamplator acasa. A sunat la Politie, dar a refuzat sa intre in apartament. A venit politia. Apoi procuratura. Apoi Lucian cu mama sa. Tatal Oanei a fost anuntat primul, cei de la urgente il stiau dupa nume, facea parte din echipa de interventii a pompierilor. Au stiut ca e fata lui si el era de serviciu. Acesta a sunat-o pe sotia sa, dupa ce a ajuns la sectia de medicina legala si si-a recunoscut fiica.
- Stii unde este Oana?
- Nu stiu. Am sunat-o de mai multe ori, dar are telefonul inchis. Ajung acum acasa, poate nu il aude.
- Oana e cu mine, suntem la politie. Te sun eu mai incolo.
Mama Oanei a ajuns acasa. Fara sa stie exact despre ce e vorba, se gandea ca Oana a avut vreun accident cu bicicleta. Apoi au inceput sa sune telefoanele. Televiziuni, ziare. Intrebau daca ea stie ce s-a intamplat cu Oana. Se pare ca a fost injunghiata. Era deja 7 seara.
La ora 8, tatal Oanei a ajuns acasa. Era impreuna cu un psiholog din cadrul politiei si cu cativa prieteni. Sotia i-a deschis si s-au privit in ochi. O durere imensa, vecina cu nebunia. Psihologul politiei i-a spus ca fiica lor a murit usor.

Lucian

L-am cautat pe tatal lui Lucian prin toata Simeria. Se spune ca lucreaza ca sculptor in marmura, unul foarte bun. Am luat la rand toate atelierele de cioplitorie. Oameni carau blocuri de marmura, le slefuiau, le dadeau lustru manual, precum ocnasii. Fete parca fardate excesiv, cu sprancenele incarcate de acel praf greu, ce albea toate camerele, podelele, curtile atelierelor. Imbracati in haine terfelogite, de lucru, cu bocanci rupti, cu fesuri ca niste coifuri, din cauza ploii ce intarise praful gros de marmura. Doar ochii se distingeau si gurile rosu-aprins pe fetele albe, de stafii.Cautam o fantoma printre fantome. Ar putea sa fie oricare dintre ei. Asa a muncit tatal lui Lucian ani de zile, pentru a trimite bani acasa, pentru a-i da bani copilului, poate cu gandul ca el nu ar trebui sa ajunga vreodata acolo, in acele tenebre albe. Asa munceste si acum, avand in plus o durere anonima, acoperita de colb, pierduta in haul alb al atelierelor ce par un spatiu infinit, o margine a unui vid alb. Am abandonat. Am renuntat sa il mai caut pe tatal lui Lucian. Si am pornit catre penitenciarul pentru minori din Targu Mures, unde se afla inchis criminalul adolescent.
Soneria de la usa penitenciarului suna ca la orice apartament. Ti se deschide si te trezesti in fata unui birou cu geam opac. Cineva iti vorbeste de dincolo de el. Nu iti dai seama de unde, asa ca trebuie sa i te adresezi acelui geam urias in intregime. Astept sa vina cineva sa ma conduca. Penitenciarul este modern. Are o biblioteca, o biserica, si tinerii care doresc sa isi continue scoala o pot face. Este curat si bine intretinut, intr-o ordine militareasca.
"Luci", se prezinta el simplu si eu incerc sa il privesc in ochi. Ochi mari, caprui. O privire de adolescent visator, in care descoperi o umbra, ceva imprevizibil ce vine din strafundurile sale. E tuns scurt, dar nu ras. Dintii din fata ii lipsesc, dar urmeaza sa si-i puna la dentistul penitenciarului. Descopar acea timiditate si politete de care mi-au vorbit toti cei ce l-au cunoscut.
- Cum s-a ajuns la asta?
- Din primavara, ea mi-a zis ca trebuie sa ne despartim. Prima oara am crezut ca glumeste. Mai avusesem certuri minore. Pana la urma, despartirea a avut doua cauze. Un joc si o grupare. Imi placea sa joc jocuri de strategie pe calculator. Eu ma jucam si ea ma tot suna pe messenger. M-am enervat si am sters-o din lista, ca sa ma pot concentra pe joc. Asta a deranjat-o. Apoi a fost gruparea Inner Sanctum. E o grupare de... cum sa spun eu...
- Se spune ca este de satanisti...
- Da... si ma vroiau pe mine sa vin in grupare. M-au tot chemat, ba in alt oras, ba sa stam de vorba. Aveau ceva cu mine. Nu stiu ce. Am vazut ca stiau totul despre mine, si chiar acum cateva zile, am vorbit cu unul dintre ei. Eu eram normal, doar ca ascultam o altfel de muzica. Oana a fost de acord cu baietii astia, ba chiar au avut o influenta puternica asupra ei. Ei prin ea au ajuns la mine. Si apoi au aparut altii si altii. La televizor m-au facut satanist si emo, dar e o tampenie. De fapt, nimeni nu a venit sa ma intrebe pe mine cum a fost. Doar procurorul a venit la mine, si mi-a pus cateva intrebari... despre zgarieturile de pe fata. Am aparut ca emo, din cauza site-urilor frecventate, dar acolo este un loc public si oricine poate sa intre si sa lase un mesaj. Sincer sa fiu, nici nu stiu ce inseamna sa fii emo. Despre fapta, ce sa spun... Nu a fost ceva premeditat. S-a intamplat, pur si simplu. In perioada aia, eram foarte certat cu tata si poate si asta a contat. Cu cateva zile in urma, am sarit la tata. Se certa cu mama si eu am intervenit. M-am calmat, ca mi-am zis ca e beat si nu am ce sa ii fac. Cand a venit de la lucru, mi-a scos mufele de la calculator. M-am dus si am luat doua cutite din bucatarie. Am spart un geam, a venit politia, a luat declaratii.
- Si totusi, pe Oana ai cunoscut-o, te-a sprijinit, ai iubit-o si te-a iubit...
- Eu am fost de acord sa ne oprim si ea a continuat sa ma caute. In 29 s-a intamplat... Eu, in general, nu sunt violent... Nici eu nu stiu ce m-a apucat... Nu m-am gandit la nimic, dintr-o data s-a intamplat. Ma uitam la televizor, la "Predator vs Alien". Stateam in pat si ne uitam la televizor. Nu stiu ce s-a intamplat. De la iubire la ura e doar un pas...
- Cand ti-ai dat seama ca e foarte grav ce-ai facut?
- Am considerat ca in felul asta impiedic sa se intample ceva si mai grav. E ceva ce a fost intre mine si ea si nu pot sa vorbesc despre asta. E legat de acea grupare. Mai mult nu va pot spune.

Scrisoarea

"Ce cred despre dragoste? Nu cred nimic. Mi-ar placea sa stiu ce e. Cea mai puternica arma este dragostea. Ea poate da viata sau poate omori cu zile. Parerea mea este ca viata fara dragoste nu ar mai avea farmec; nu ar mai merita traita. Uneori, stiu totul despre ea, alteori nu stiu nimic. Dragostea nu poate fi exprimata in cuvinte, ea se simte. Dar cum albul nu poate fi fara negru, cerul fara pamant, binele fara rau, nici dragostea nu poate exista fara suferinta. Din pacate, in zilele noastre, prea multi oameni fug de suferinta si nu cunosc adevarata dragoste, nestiind sa pretuiasca acest dar divin. Prea putini mai cunosc adevaratul sens al dragostei, si mai putini sunt destul de tari pentru a o parcurge pana la capat. Pot spune ca eu am intalnit-o si i-am gasit o singura definitie: dragostea este modul prin care iti poti petrece viata dansand. Asa cum e ea, cu bune si cu rele, dragostea nu trebuie condamnata. Desi suferi din cauza ei, nu ea este vinovata, ci tu! Daca nu stii sa respecti, sa pretuiesti ceea ce ai, sa acorzi macar o clipa lucrurilor marunte, nu vei sti cum e sa iubesti cu adevarat...
Motto: Dragostea este un munte pe care-l urci razand, dar la coborare... il cobori plangand."
Lascus Oana-Larisa, clasa a IX-a C

Intr-un satuc pierdut printre crestele muntilor Poiana Ruscai, langa biserica aflata deasupra caselor, este un mormant cu flori mereu proaspete. Dintr-o fotografie ovala zambeste padurilor nesfarsite o adolescenta, candva premianta, candva indragostita. Oana Lascus ar fi implinit anul acesta 18 ani. Lucian Hoara a primit o pedeapsa de 8 ani de inchisoare, din care a efectuat aproape 3, si va fi eliberat cel mai probabil peste alti 3, la varsta de 22 de ani.