Luni, ora noua a diminetii, abia s-a deschis cafeneaua. O lumina frumoasa asterne dare aurii peste cestile de cafea; suntem singuri, insotiti doar de o muzica departata si un fir subtire de fum de tigara. "Despre ce-ai vrea sa vorbim?" ma intreaba. "Despre viata." "Bine, porneste reportofonul..."
- Peste o saptamana impliniti 56 de ani. O varsta critica, pentru majoritatea barbatilor, care simt ca incep sa se indeparteze de tinerete. Dvs. cum va simtiti?
- Excelent! Sunt cat se poate de bine. Trecerea timpului nu ma deranjeaza cu nimic, ba chiar imi da incredere ca ma maturizez, in niste timpuri in care se pare ca trebuie sa fim mai maturi ca niciodata. Eu sunt genul de om optimist, care se bucura de fiecare zi care-i bate in fereastra. Atata timp cat deschizi ochii dimineata si ai cui sa dai binete, ai si pofta de viata, ai curaj sa faci toate lucrurile care-ti trec prin cap. Cred, de asemenea, ca trecutul unui om este foarte important, e o zona-ghid care iti arata drumul pe care sa-l urmezi in viata, care iti alimenteaza energia, dandu-ti ghes sa mergi mai departe, sa perseverezi. In schimb, planurile de viitor nu sunt pentru mine ceva de care sa ma ancorez. Viitorul e relativ. In schimb, prezentul este o bucurie, singurul din panoplia timpului de care merita sa te legi in mod profund. Mie mi se pare viata un dar, un lucru cu adevarat extraordinar, trebuie s-o traiesti cu pofta, fara sa ocolesti nici o imprejurare care te poate alimenta cu o stare buna, cu o bucurie, cu o clipa de satisfactie. In final, toate vin de la sine si trebuie sa te bucuri de tot ceea ce-ti da Dumnezeu.
- Exista, oare, o formula a bucuriei?
- Linistea interioara si numitorul comun la care ajungi tu cu tine - aici e cheia pentru ca lucrurile sa se aseze armonios, de la sine. Eu incep sa ajung acolo...
Dunarea albastra
- Pareti un om sentimental. In ciuda stilului rezervat si protocolar pe care il adoptati pe scena, muzica dvs. si felul in care cantati scot la iveala adancuri pasionale, fierbinti. Faptul ca v-ati nascut la Braila, un oras solar, de pe Dunare, are vreo legatura cu aceasta iradiere?
- Categoric! Sunt convins ca oamenii se diferentiaza fundamental, genetic aproape, in functie de locul nasterii. De altfel, se si vede, este o deosebire enorma intre un om nascut in Regat si un ardelean sau un bucovinean.
- Traseul pierdut al copilariei va starneste nostalgie, tristeti?
- Nu este propriu-zis o tristete, dar ma amarasc amintindu-mi cat de bogat era orasul meu pe vremuri, cat de independent. Braila era considerata zona libera, va dati seama ce belsug era. Acum s-a golit, auzi mult mai rar vorbindu-se alte limbi, oamenii au saracit.
- Cea mai minunata comunicare e muzica. Pe cand cantati la chitara, pe malul Dunarii, ati fost, oare, si un cuceritor?
- Cuceritor? Oh, nu. Dar, adevarat, am trait intotdeauna mult printre fete. Nu stiu de ce! Cred ca au fost mereu mai multe decat noi (rade). La mine in clasa, la liceu, eram sase baieti si patruzeci si doua de fete! Si cu asta am spus tot. Da, muzica atrage femei, o facea cu atat mai mult la vremea aceea, dar nu am fost niciodata vreun crai. Poate si pentru ca muzica mea, desi de succes, nu a creat isterii, nu e genul care sa genereze fani furibunzi, autografe pe sani. Femeile care asculta muzica asta sunt linistite, mai meditative. Nu sunt modest cand spun aceste lucruri, sunt realist.
Iubirea regasita
- Si femeia de langa dvs. este la fel? Ma refer la Anca, sotia dvs., alaturi de care traiti un adevarat roman de iubire...
- Regasirea unei iubiri pastreaza pasiunea si emotia intalnirii celei dintai? Are acelasi foc?
- In principiu, eu nu cred, ca si la mancare, in lucrurile reincalzite. E foarte greu de explicat cum s-a intamplat cu noi... Nu numai ca nu s-a stins focul, dar nici macar nu am simtit ca ar fi slabit din intensitate. Poate faptul ca in acei zece ani, ne-am trait fiecare vietile foarte intens, ne-a ajutat sa percepem adevarata masura a relatiei noastre, felul in care era diferita de tot ce traisem pana atunci. Cert e ca nu a fost nimic planificat, absolut nimic. Iubirea noastra a mers, pur si simplu, mai departe - frumoasa, pasionala, armonioasa.
- Aveti doua fete adolescente. Avatarurile vietii voastre nu le-au marcat?
- Ne-am crescut fetele destul de liber, le-am ingaduit mereu sa gandeasca liber, sa simta lucrurile, sa le cojeasca de crusta si sa le afle singure continutul. Bineinteles ca le-am sfatuit, dar atat. Acum simt - si mi se pare minunat - o mare prietenie din partea lor, indreptata catre noi, parintii. Eu mereu am crezut ca puntea de legatura intre generatia copiilor si cea a parintilor este prietenia. Ca sa poti vorbi cu copilul tau, ca sa-l intelegi si sa te inteleaga, trebuie sa-i fii prieten. Noi am ajuns in acest loc de gratie, si sunt foarte fericit de cat de frumos se aseaza lucrurile pe fagasul lor.
Marile intalniri
- Daca tot am intrat in zona interzisa, de obicei, a iubirilor, am sa va rog sa le dezvaluiti si pe celelalte...
- Daca m-ai fi intrebat acum cincisprezece-douazeci de ani, care este marea iubire a vietii mele, ti-as fi raspuns fara sa stau pe ganduri: munca mea, muzica. Acum iti raspund tot fara ezitare: familia. Ea imi da azi energia pe care mi-o dadea munca altadata, si spun asta asigurandu-va ca nu mi-am pierdut niciodata, nici un crampei din dragostea si pasiunea pentru muzica. Acord in continuare o foarte mare parte din timp muncii mele, dar planurile si raporturile s-au schimbat radical. Mai este un lucru important - cu cat trec anii, cu atat simti nevoia sa-ti acorzi cat mai mult timp tie si celor pe care-i iubesti. Eu, personal, am inceput sa fac curatenie in zona asta. Indepartez balastul, lucrurile care ma perturba, oamenii care nu-mi fac bine.
- Sunteti un artist complex, faceti muzica de teatru, de film, zona in care evoluati este mai larga decat a altor muzicieni... Care au fost marile intalniri ale vietii dvs.?
- Oh, da. Frumoasa intrebare. Frumoasa, pentru ca "intalnirile" sunt cele mai de pretuit momente ale vietii mele. Intalnirile reale, profunde, le porti cu tine toata viata. Si ma refer la toate categoriile de oameni, de la poeti, compozitori, regizori, pictori, la oamenii care vin la concerte, la cei de pe strada, cu care deseori ma opresc sa vorbesc. E adevarat ca sunt norocos si am avut de-a lungul vietii sansa unor intalniri extraordinare, care m-au invatat lucruri nepretuite.
- Va fi la fel si intalnirea cu Bob Dylan? Curand veti canta in deschiderea concertului sau...
- Sper ca da. Doamne ajuta sa fie asa! Imi doresc sa dau mana cu el, imi doresc sa vorbim, dar stiu ca e foarte posibil ca nici macar sa nu ne vedem. Mi se pare totusi minunat ca in Romania asta a noastra vin astfel de oameni. Ma umple de emotie gandul ca voi fi in acelasi spatiu cu el, dar deocamdata, nu ma gandesc decat ca trebuie sa-mi iasa foarte bine concertul, aceasta e datoria mea acum.
Oamenii se intorc la suflet
- Sa impletim la final discutia despre sentimente cu cea despre muzica. In Romania, muzica folk are un succes constant, dublat de renasterea acestui gen si pe plan mondial. Cum se explica?
- Simt si eu o intoarcere la muzica mai sentimentala, mai poetica, desi ma feresc sa o categorisesc in folk sau altceva. De ce se intampla asa? Intr-un fel e firesc sa cunoastem o revigorare a genului acesta muzical, pentru ca viata este atat de agitata si de debusolanta azi, incat oamenii se intorc la suflet, acolo gasesc evadarea. Iar muzica asta, sa-i spunem folk, este una eminamente de suflet. Eu nu pot decat sa ma bucur, pentru ca provin din aceasta miscare, sunt dedicat ei, desi nu ma mai consider de multi ani folkistul acela clasic, baladist. Dar succesul acestei muzici de suflet e reflectat in succesul meu, am avut pana acum un an extraordinar, pe care de la inceputul lui mi l-am propus sa fie unul de creatie. Stiam ca va fi o perioada grea din cauza crizei, asadar, nu mi-am facut planuri de prea multe concerte. Dar, spre bucuria mea, albumul scos la finalul anului trecut, "Cantece de semineu", merge foarte bine.
- Nu s-ar zice ca arta si inspiratia sunt anihilate de criza, ca artistii sunt condamnati saraciei...
- Sa stiti ca oamenii care creeaza cu succes nu au fost nicicand saraci. Si mai cred intr-un lucru: ar trebui ca artistii sa traga din cand in cand usa dupa ei si sa paseasca in realitate, sa calce pe strada, sa priveasca lumea in ochi. Izolarea in turnul de fildes al artei inseamna ca ai o problema, una mare. Pe plan artistic, singurul lucru pe care l-am urat mereu si de care am reusit sa ma feresc pana acum a fost compromisul. Daca, Doamne fereste, va trebui vreodata sa-l fac, atunci cred ca se va intampla ceva foarte rau cu mine. Altfel, nu ma pot plange de nimic si nici altii nu ar trebui sa o faca atat de vehement. Nimeni nu te obliga sa fii artist, cu totii stim primejdiile acestei meserii. Ori o faci cu toata inima si cu tot riscul, ori te lasi!
13.06.2010, 23:35Marinela Parvan
Sunteti un om adevarat !!! Mi-a placut sinceritatea ,naturaletea si modestia dumneavoastra !!!
Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa ramaneti intotdeauna asa cum sunteti acum ,sincer,modest,optimist,pasionat de muzica folk,...si cu sufletul mereu tanar !!!
18.06.2010, 11:41Gabriela Nadasan
Asa cum isi doreste el sa stranga mana lui Bob Dylan asa am sperat eu, ca intr/o buna zi o sa/l pot vedea in realitate. Iin iubesc vocea, ii iubesc muzica.... Ma bucur ca nu m/am inselat nici la capitoul OMUL ALIFANTIS !
LA MULTI ANI !
26.06.2010, 00:00Sofron Trif
In primul rand ,sa va de-a Dumnezeu sanatate alaturi de familie si prieteni,sunteti un mare compozitor si interpret,se simte pasiunea pentru muzica din vorbele dumneavoastra,va ascult muzica cu mare placere de cate ori am ocazia.Nicoletta.T.
01.07.2010, 20:57B S
Un singur lucru stiu, atunci cand, cu multi ani in urma am parasit Romania, n-am uitat caseta ''Uite cum ninge decembre'' pe care, atunci cand eram trista o ascultam, plangeam si apoi parca mi se lumina sufletul.
La multi ani inca odata, din departari!
sb