Ultima sansa a PSD-ului

PSD-ul pare, in actuala lui configurare, un partid netransformabil.

Format in urma divizarii FSN-ului, el a devenit ceea ce este dupa mai multe schimbari de fatada sub conducerea (directa sau indirecta) a "intemeietorului" sau, Ion Iliescu. Nucleul dur, compus din tinere sperante ale activismului comunist, s-a adaptat perfect la vremurile noi, realizand un "capitalism de cumetrie", dupa cum a definit proiectul social (real) al partidului acelasi "parinte fondator". Cel mai oligarhizat partid romanesc a pastrat formal ideologia socializanta, dar si schemele "constructiei de partid" specifice PCR-ului. In doua decenii s-a intamplat insa ca "masa de manevra" (electorala) a partidului s-a redus, lozincile fara acoperire avand un impact tot mai redus. Populatia urbana, categoriile sociale scolite si, mai ales, emigratia romaneasca au inteles ca partidul celor mai bogati oameni din Romania este doar aparent un partid de stanga, in realitate fiind un vehicul spre varfurile puterii, interesat de sporirea averilor existente prin controlul administratiei statului.
Audienta PSD a scazut treptat, pe masura cresterii averii liderilor sai. Faptul ca se mentine inca la o cota de aproximativ 30% din optiunile electorale se datoreaza, in acest moment, clientelizarii unei anume parti a alegatorilor si mentinerii propagandistice a fidelitatii categoriilor sociale defavorizate (pensionarii, ruralii, somerii etc.). Scorul de 30% nu poate fi depasit si pentru ca "stratagema initiala", a conceperii unor partide-satelit, s-a perimat, din ultimele grupari de rezerva, PRM-ul disparand de pe scena istoriei romanesti, iar PC-ul dizolvandu-se practic in "partidul-mama".
Cantonarea, temporara, la un nivel de 30% din optiuni, demonstreaza ca electoratul nu mai poate fi narcotizat propagandistic, el percepand tot mai clar diferenta dintre componenta sociala a "cupolei" PSD-iste si glazura socialista cu care ea se acopera. In doua decenii, PSD-ul si-a schimbat doar denumirea, sigla si, eventual, stilul managementului politic. Sub conducerea autoritara a lui Adrian Nastase, sau cea permisiva a lui Mircea Geoana, PSD-ul a adoptat doar "portul european", mentalitatea de casta specifica gruparilor comuniste - chiar transformate in grupari baroniale "de cumetrie" - fiind pastrata. PSD-ul nu s-a innoit nici prin schimbarea generatiilor, "tinerii lupi" (gen. V. Ponta, T. Corlatean s.a.) fiind selectionati dupa chipul si asemanarea "seniorilor", adica fideli clanului, cinici, fara scrupule. Iar nou-venitii au fost selectati dupa aceleasi criterii, inclusiv capacitatea de a-si cumpara sprijinul prin "donatii" generoase catre "partid" (precum tanarul afacerist Negoita s.a.).
Incremenirea in proiectul initial a devenit extrem de vizibila si la actualul Congres PSD. Miza acestuia nu este modernizarea in profunzime a partidului, ci schimbarea formulei manageriale, cu scopul declarat al revenirii la putere. Alegerea lui Mircea Geoana in urma cu patru ani, ca o solutie de compromis intre gruparile conservatoare, conduse de Ion Iliescu, si gruparile novatoare, dirijate de "echipa de la Cluj", s-a dovedit a fi un esec. M. Geoana, cu o personalitate infantila, a devenit o jucarie in mainile baronilor, dintre care s-au detasat M. Vanghelie, V. Hrebenciuc, L. Dragnea. Baronii l-au sprijinit din toate puterile pe M. Geoana in "aventura prezidentiala", pentru ca o eventuala victorie a acestuia le-ar fi asigurat sporirea necontrolata a puterii si averii in "feudele" lor. Cu M. Geoana presedinte al tarii, PSD-ul ar fi renuntat pe fata la orice masca social-democrata, esenta sa oligarhica si aroganta impenitenta devenind evidente. Baronilor le convine realegerea la sefia partidului a "prostanacului" Geoana, pentru ca, sub mandatul lui, au dobandit o autonomie pe care cineva ca "arogantul" A. Nastase, atat de (interesat) ingaduitor cu marile lor afaceri, nu le-ar fi permis-o. Revenirea acestuia in fruntea listei candidatilor la fotoliul de presedinte al PSD se datoreaza, mai degraba, "luciditatii" batranilor politicieni, condusi de I. Iliescu, ce au inteles ca interesele pe termen lung ale formatiunii prevaleaza in fata castigurilor (mai ales materiale) imediate.
Cu Geoana sau Nastase, PSD-ul nu se va reforma, continuand sa fie un fals partid de stanga. Geoana se lauda cu scorul la "prezidentiale", desi el a fost obtinut cu sprijinul PNL-ului si in urma unei teribile campanii mediatice negative la adresa actualului presedinte al tarii. Nastase isi flutura "reusitele" mandatului sau, cand PSD-ul era la guvernare. Nici unul, nici celalalt nu vor restructura "partidul". Geoana nu poate, Nastase nu o vrea. Geoana spera ca, reales prin manevrele baronilor, va trage, pana la urma, lozul (prezidential) castigator, cu ajutorul PNL-ului, atasat proiectului sau prin relatia personalizata cu seful acestuia, C. Antonescu. Nastase crede ca, speculand uzura si greselile administratiei PD-L-iste, va convinge partidul ca e capabil sa-l readuca la putere dupa "parlamentarele" din 2012.
Scena politica romaneasca are nevoie de un veritabil partid al stangii. PSD-ul ar mai putea, inca, deveni, daca s-ar reforma in profunzime. O conducere colectiva, gen Diaconescu-Severin, intarita cu "colturosul" M. Mitrea, ar putea fi premisa despartirii lui de trecut si a dobandirii identitatii corecte. C. Diaconescu, cel mai putin compromis lider, ar fi garantul reinnoirii interne, iar A. Severin, cu un prestigiu cert in PE, ar putea sa-i refaca imaginea externa. O schimbare de acest tip ar salva, pentru ultima oara, o formatiune sortita altfel, inevitabil, disparitiei, in Europa unita si democratica.