Petrache Lupu, omu' lui Dumnezeu

* In vara anului 1935, la Maglavit, un sat din apropiere de Dunare, unui cioban pe nume Petrache Lupu, i s-a aratat Dumnezeu. Gangav din nastere si analfabet, dupa ce a primit porunca divina sa aduca lumea inraita si naravita pe drumul cel bun, ciobanul a inceput sa vorbeasca si sa faca minuni. Asa s-a nascut unul din cele mai faimoase fenomene religioase din Romania, care a adunat multimi de sute de mii de oameni, veniti din toate judetele tarii, deopotriva intelectuali, preoti, politicieni si tarani. In Romania, Maglavitul e ciclic. Locul lui l-au luat astazi marile pelerinaje de la Nicula, de la Iasi si Prislop, care atrag milioane de credinciosi. Sa fie in cauza religiozitatea romanilor? Nevoia comunicarii directe cu Dumnezeu? Presentimentul unor timpuri istorice grele? In textul de fata, nu ne propunem sa dam raspuns la aceste intrebari. Repovestim istoria Maglavitului, de dragul pitorescului ei, ca pe o intamplare miraculoasa, inexplicabila, asa cum a ramas si in caietele parintelui Nicolae Bobin, cel care a notat cu fidelitate "spovedaniile" consateanului sau, Petrache, precum si marturiile unor oameni care l-au cunoscut indeaproape pe "Sfantul", porecla cu care ciobanul caruia i s-a aratat Dumnezeu a trecut in lumea de dincolo *

Mosul din padurea de plopi

Vineri, 31 mai 1935. Satul Maglavit, la cativa kilometri de Calafat. Ciobanul Petrache Lupu se intoarce acasa de la stana de oi. Are ceva treburi de randuit prin gospodarie. Seara pleaca iarasi la turma, pe drumul obisnuit care trece printr-o padure de salcami si de plopi. In locul numit "la buturugi", ii iese dintr-odata in cale un mos cu barba alba si ochi albastri si cu plete atat de lungi, incat il inveleau ca o haina care ajungea la pamant. Batranul stralucea ca argintul si raspandea un miros puternic de smirna, cum ciobanul nu mai intalnise in viata lui. Mosul l-a intrebat pe Petrache:
- Unde mergi omule?
Speriat de vedenie, ciobanul nu putea sa scoata un cuvant.
- Nu-ti fie frica, ca-ti dau eu tie curaj, i-a zis Mosul. Uite, iti poruncesc ca de azi inainte sa te duci sa spui la lume, la parintele, la primarie si la biserica, ca daca nu tin sarbatorile, daca nu se lasa de rele, daca nu vin la liturghie, atunci va fi prapad si foc, atunci va rup muncile!
Atat a zis Mosul, dupa care a disparut intr-un nor patrat si luminos, care s-a inaltat in vazduh.
Urmatoarea vineri, pe 7 iunie 1935, Petrache a venit iar acasa, in sat, dar n-a scapat nici o vorba despre intalnirea din crang. Seara, s-a intors la oi pe drumul obisnuit si iarasi i-a iesit in cale Mosul cu plete albe.
- De ce n-ai spus la lume ce ti-am zis?, l-a certat pe cioban.
Petrache s-a inchinat si a zis speriat:
- Doamne, iarta-ma, am sa spun.
Urmatoarea vineri era cea dinainte de Rusalii, pe 14 iunie. La locul stiut, lui Petrache i-a iesit iarasi Mosul in drum.
- De ce n-ai spus la lume ce ti-am poruncit?, a zis suparat. Sa spui la lumea cu care te intalnesti, la parintele, la primarie, la biserica, ca daca nu se potolesc, daca nu tin sarbatorile, daca mai fac rele, daca nu vin la biserica sa se roage, va rup muncile!
- Le spun dupa ce merg la oi, a gangavit Petrache.
- Merg si eu, a zis Mosul.
Au plecat amandoi catre stana. Petrache pe jos, pe poteca, batranul pe langa Petrache, plutind. Mergea prin aer, fara sa atinga pamantul. Si pe unde trecea, iarba se culca inaintea Lui.
Ajunsi la stana, Mosul i-a zis:
- Sa te duci chiar acum in sat si sa spui la lume!
- Ma duc dupa ce mulg oile, a zis Petrache.
La stana, Petrache avea doua ajutoare, doi baieti mai tineri: Ion Savescu si Florea Pavel. Ei il auzeau pe cioban ca gangaveste, pe limba lui, dar nu vedeau pe nimeni alaturi. Petrache a incercat sa le spuna si sa-l arate pe Mosul care-l insotea, dar n-a izbutit. Nu putea sa deschida gura si ametea. Mosul statea neclintit langa el. Petrache a muls oile, pe urma a strecurat laptele, dar mainile au inceput sa ii tremure si laptele s-a varsat jumatate pe jos.
Atunci Petrache a simtit ca nu mai are scapare, a lasat lucrul si a pornit. Pe drum, Mosul i-a zis:
- Am sa mai viu o data la tine dupa ce vei duce spre lume cuvantul meu. Sa vad daca lumea va implini ce am zis.
Ciobanul s-a inchinat, iar batranul a disparut in acelasi nor luminos care s-a inaltat in vazduh. Dar in loc sa se duca in sat, Petrache s-a intors iar la stana. Le-a povestit celor doi oameni tot ce vazuse si auzise, si ei au ramas cu gura cascata, pentru ca Petrache vorbea. Ciobanul n-a mai avut de atunci liniste. O putere nevazuta il impingea de la spate sa mearga in sat. S-a inchinat, s-a culcat, iar a doua zi dimineata a luat-o la drum. A pornit hotarat catre Maglavit, povestind oricui ii iesea in cale, tot ceea ce ii spusese Dumnezeu. Oamenii se mirau cel mai mult ca poate vorbi. Petrache a mers la biserica si i-a povestit preotului intalnirea cu Dumnezeu. Apoi primarului. Apoi mai multor oameni, unii de la politie, altii veniti in mare graba de la Calafat, de la ziare. Si pe masura ce povestea, Petrache simtea cum se usureaza ceva in pieptul sau. A doua zi, de Rusalii, a mers la biserica, si multa lume se adunase acolo. In timpul predicii, Petrache a vazut cum Mosul lui plutea prin altar, chiar deasupra mesei unde slujea parintele. Petrache s-a dus la el. Mosul i-a facut semnul crucii deasupra si el s-a inchinat. Apoi a iesit din altar.

Aratarea stelei

Duminica urmatoare, la biserica a venit si mai multa lume. Petrache le-a spus ceea ce Mosul il invatase sa spuna. Le-a zis femeilor sa nu mai lepede copiii, oamenilor sa nu minta, sa nu se dusmaneasca, sa nu fure, sa nu preacurveasca, sa-si respecte parintii si pe cei batrani, sa posteasca posturile, miercurile si vinerile, si sa nu mai faca fapte rele, neplacute lui Dumnezeu. Dupa slujba, Petrache a pornit catre crangul de plopi, acolo unde Mosul i se aratase, si a gasit acolo multimi adunate din toate satele invecinate. Le-a povestit si lor misiva lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la tarla si a muls oile. Mai tarziu, Petrache s-a intors si a aprins tamaie si lumanari la locul unde a avut vedenia. Si, deodata, i-a aparut in fata o stea luminoasa si mare, cam de un metru. Era ca un romb luminos si plutea deasupra pamantului. Avea tot interiorul luminat. Marginile acelei stele erau albastre ca cerul. In fiecare colt era Ploaie, Vant, Foc si Carbune. Deasupra ei s-a aratat din nou Mosul. I-a zis lui Petrache sa puna mana pe ea, dar cand a vrut s-o prinda, ea s-a suit sus, deasupra, si n-a putut-o apuca. De trei ori a incercat sa apuce Petrache steaua, dar in zadar. Dupa care Mosul i-a spus:
- Am sa mai arat semnul asta la toamna, cand tu vei fi in sat, in mijlocul unei multimi de oameni. Daca pana atunci lumea se va pocai, voi face cu aceasta stea, in fata voastra, semnul crucii, semn de binecuvantare si de iertare. Daca lumea nu se va pocai, voi cobori steaua asta langa pamant. Atunci tu sa chemi lumea si sa le spui sa puna mana pe ea. Ea se va ridica sus si ei nu o vor putea prinde. Vei mai face aceasta de doua ori. Dupa care vei anunta lumea sa se pregateasca, pentru ca va incepe prapadul. Atunci steaua va face explozie, iar vantul va imprastia focul si ploaia peste tot pamantul. Sa spui asta la toata lumea. Si toate acestea sa le aduci la cunostinta celui mai mare om din tara, ca el sa dea ordin ca lumea sa tina sarbatorile, asa cum sunt ele acum oranduite de biserica.
O luna mai tarziu, pe 8 august, era o zi de joi. Petrache a plecat la stana de dimineata. Prin padure, inainte de a ajunge la locul unde i se aratase Mosul, a aparut in partea dreapta, plutind pe deasupra pomilor, un chip in forma de om, dar negru peste tot, urat, care plutea prin aer. El i-a spus lui Petrache Lupu:
- Ce mi-ai facut tu, ai indreptat lumea si nu mai sunt oameni rai.
- Nu eu, ci Mosul, a raspuns ciobanul.
- Care Mos? a intrebat aratarea, plutind mai departe.
Dar aproape de locul unde i se aratase batranul, deodata s-a coborat din cer un nor. Avea in mijloc o movilita si pe ea statea chiar Dumnezeu. Imprejurul lui erau unsprezece persoane, unsprezece barbati imbracati in alb, care stateau, unii in genunchi si altii in picioare. In fata era o femeie ce statea in genunchi si se ruga. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care m-am lasat pe pamant", a zis batranul. "Sa spui mereu la lume ce ti-am poruncit si sa nu-ti fie teama, caci am eu grija de cei ce nu te cred, cum si de cei ce vor sa-ti faca rau!"
Si zicand acestea, Dumnezeu a aruncat in acea aratare neagra cu un "gogoloi" ca o minge mare de foc. In mijloc era o cruce, iar pe margini, "gogoloiul" era alburiu-stralucitor. Cum l-a atins, aratarea neagra si urata s-a facut praf. Petrache a intrebat cine este femeia de langa El.
- Maica Precista. Ea se roaga mereu pentru iertarea lumii. Eu mi-am ridicat mainile de pe voi, si Maica Precista se roaga mereu ca sa fiti iertati.
Dupa care Dumnezeu a disparut. Petrache Lupu si-a urmat calea si s-a dus la stana.

Ciobanul predicator

In acea vara a anului 1935, vestea ca Dumnezeu s-a coborat pe pamant, aratandu-i-se unui cioban de la Maglavit, s-a intins, in cateva zile, in tot Baraganul, din sat in sat si din catun in catun, pana a ajuns mai departe, in Moldova si Transilvania, ba chiar pana in Maramures. Oamenii au inceput sa coboare de peste tot la campie, pe malul Dunarii, sa il asculte pe Petrache Lupu si vorbele ce ii erau transmise de Dumnezeu. Pe jos, prin colbul Baraganului, sau in carute venite din inima muntilor, oamenii se intovaraseau pe drum si curgeau cu totii, cu sutele, cu miile, in acel sat necunoscut, numit Maglavit. Unii veneau din credinta, altii ca sa se vindece de vreo infirmitate trupeasca sau sufleteasca, altii sa asculte cuvintele lui Dumnezeu, rostite prin gura acelui cioban. Cu totii veneau si dormeau, se rugau si sarutau pamantul pe unde Dumnezeu zburase alaturi de Petrache Lupu. In doar cateva saptamani, islazul unde Petrache isi pastea oile a devenit neincapator pentru multimile venite sa il asculte. Sute de mii de oameni asteptau sa le vorbeasca. De la Calafat, de la Craiova si de la Bucuresti, alaiuri de preoti au venit sa vada daca e intr-adevar minune sau sarlatanie. Se cruceau, vazand sirurile de oameni intinse pe kilometri intregi inaintea intrarii in Maglavit si multimea ce asculta incremenita vorbele unui cioban analfabet, pana mai ieri surdo-mut. Nu stia sa scrie, nu stiuse niciodata sa citeasca, se iscalea punand degetul, insa vorbea ore intregi multimii, fara sa bea apa, fara sa manance nimic. Urcat pe un mic amvon improvizat, un barbat mic de inaltime, imbracat in itari si incaltat cu opinci, vorbea multimii ore intregi despre Dumnezeu, luminat si tinut parca de o putere nevazuta. Chiar si cand mai marii bisericii l-au luat la intrebari, el le-a spus mereu si mereu aceeasi poveste: cum se intalnise cu Dumnezeu, care ii poruncise sa indrepte lumea. La scurta vreme, in Maglavit au inceput sa se petreaca minuni. Oamenii cu suferinte sufletesti sau trupesti isi aflau vindecarea, si vestea lor aducea puhoaie de lume in lunca Dunarii. Oamenii faceau donatii, se strangeau gramezi de bani. Banii erau pusi in saci si sacii incarcati in carute, ce porneau incolonate, in pasul domol al cailor, spre Craiova, unde erau depusi la banca. Cu acei bani s-a inceput construirea unei biserici, exact pe locul unde i s-a aratat Dumnezeu lui Petrache Lupu. S-a inceput constructia de case pentru pelerini, de bai publice si toate celelalte trebuincioase multimilor ce veneau fara oprire.
Vestea celor intamplate la Maglavit a ajuns pana la rege si acesta a dorit sa il vada pe cioban. Regele Carol al II-lea a trimis o limuzina sa il aduca la palatul sau de la Peles. Iata ca Petrache Lupu putea sa transmita si "celui mai mare om din tara" mesajul lui Dumnezeu, asa cum acesta il sfatuise. Petrache a stat mai multe zile la palatul regelui. Carol i-a botezat cel de-al doilea copil, cu numele de Mihai, si i-a dat cadou o icoana de pret si o candela. Dar gloria nu l-a schimbat pe Petrache: imbracat cu aceiasi itari si incaltat cu aceleasi opinci taranesti, plin de bunavointa si modestie, le predica oamenilor mai departe, saptamana de saptamana. Apoi Romania a intrat in razboi si barbatii au fost luati in armata. Lumea a inceput sa se teama, crezand ca acesta este sfarsitul, propovaduit de Petrache Lupu: soseau focul, durerea si saracia, provocate de Dumnezeu. Generalul Antonescu l-a chemat atunci pe cioban si l-a luat cu el in avion. Au zburat pe deasupra frontului, si Petrache a spus o rugaciune pentru soldatii romani. Generalul i-a aratat, pe pamant, un fir argintiu, serpuitor: Donul. Unde raul facea un cot, acolo era linia intai a frontului. Petrache a privit, si dupa ce a spus rugaciunea, si-a intors ochii catre general: "Razboiul se pierde. Vin si trec rusii". Atat i-a spus generalului. La aterizare, acesta a dat ordin sa nu cumva sa ajunga asa vorba la soldati, sa ii demoralizeze. Petrache Lupu s-a intors acasa. A pornit apoi din Maglavit in pelerinaj prin toata tara, ca sa ajunga cuvantul lui Dumnezeu si la cei ce nu reusisera sa vina in lunca Dunarii.

Timpuri grele

Era o dupa-amiaza de vara si Petrache Lupu statea, ca de obicei, pe bancuta din fata casei. Razboiul se terminase. Biserica inceputa pe locul unde i se aratase Mosul fusese ridicata pana la acoperis, apoi lucrarile s-au oprit, "din ordin de sus", si banii donati de oameni au disparut din Banca Nationala de la Craiova. Nu demult, Petrache aflase ca acel general care il luase in avion a fost executat. Si cum statea el asa, Petrache a vazut cum de pe toate ulitele satului vin multime de oameni spre el. Familii intregi, grupuri de prieteni sau de vecini. Cand ulita din dreptul casei s-a umplut, cineva a luat cuvantul si a vorbit in numele lor.
- Nea Petrache, esti omul lui Dumnezeu. Noi iti zicem toti Sfantu' si ne ajutasi pe fiecare dupa cum putusi sau dupa trebuinta. Acu', ai auzit si mata poate... Noi nu stim ce sa facem... Omul a mai privit o data in spatele sau, la ceilalti, si apoi a zis razbit: "Nea Petrache, sa ne inscriem sau nu in cooperativa?". Petrache i-a privit un timp fara sa spuna nimic. S-a ridicat de pe bancuta, si-a asezat mai bine clopul pe cap si a zis scurt: "Faceti cum vreti", dupa care a intrat in curte. Oamenii au ramas in fata portii. Au discutat pana la lasarea noptii daca "sa se desfasoare" sau nu in gospodaria comunala. Apoi s-au risipit incet, unii spre casa, altii spre M.A.T., sa bea o tuica. La cateva zile dupa aceasta intamplare, cativa barbati cu genti diplomat, "de la regionala", au sosit la Petrache Lupu acasa si dupa ce au discutat mai multe ore cu el, l-au luat cu ei, si nimeni nu a stiut nimic despre Sfantul, cateva zile. Se spunea ca a fost tinut in arest, intr-o casa secreta din Craiova, dar nimeni nu stia ceva sigur.
Petrache aparea tot mai rar printre oamenii satului. Statea mai mult in casa sau sus, la vie, unde avea o bucata de pamant. Oamenii inca veneau la el sa se vindece de boli sau sa scape de necazuri. El ii trimitea "la buturugi", acolo unde i se aratase Dumnezeu. "Mergeti, ma fratilor, la buturuga, mergeti la cruce, stati acolo si va rugati sa va ierte Dumnezeu pacatele si sa nu va mai canoneasca". Asa ii indemna pe toti Petrache, cu vorba blanda.

Masina neagra

In vara lui 1951, a fost o zi speciala. Orice batran din Maglavit si-o aminteste. Petrache anuntase ca in doua saptamani va spune oamenilor "vorba cea mare" lasata de Dumnezeu. Spre disperarea autoritatilor comuniste, vestea se raspandise in toata tara si sute de credinciosi curgea deja catre lunca Dunarii. Era catre pranz, cand pe ulita satului a aparut o masina neagra care a strabatut asezarea fara sa opreasca nici la casa sfantului, nici la militie, ducandu-se glont, tocmai sus, la vii, intre colibele oamenilor. Mai exact, s-a oprit in dreptul colibei lui Petrache Lupu. Doi barbati au coborat din masina, s-au apropiat de cioban si dupa ce au discutat cu el scurt, ceva, i-au pus catusele la maini si l-au urcat in masina cu de-a sila, asa imbracat cum era. Veniti din curiozitate mai aproape, sa vada masina, oamenii au observat ce se intampla. Au vazut cum, dupa ce s-au urcat cu totii in masina, soferul acesteia a vrut sa porneasca, dar n-a putut. Motorul gemea, tusea, nu pornea. Soferul s-a dat jos, a umblat la motor si a incercat din nou sa o porneasca: nimic. Motorul gemea si atat. Atunci au vazut oamenii cum cei doi barbati de pe bancheta din spate coboara in drum impreuna cu Petrache Lupu. Acesta le-a zis sa ii deschida catusele. S-a asezat in genunchi in fata masinii. A spus o rugaciune, apoi si-a facut o cruce mare si a zis: "Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac". S-a urcat din nou in masina impreuna cu cei doi barbati si cand soferul a invartit cheia, motorul a pornit dintr-o data. Automobilul a disparut in praful mare al drumului, nimeni nu stie unde. Petrache n-a mai apucat sa spuna vreodata "vorba cea mare".
"N-a stiut nimeni nimic de el timp de trei luni", imi spune Nicolae, nepotul lui Petrache, cel ce locuieste astazi chiar in casa ciobanului. "Nu stiam de el daca e mort sau viu sau ce-o fi cu el. Si, intr-o zi, am primit o telegrama, ca sa merg sa il iau de la gara, de la Calafat. Am pus calu' la caruta si m-am dus. L-am asteptat eu la gara, ca ma iubea ca pe-un fiu, si eu il iubeam ca pe-un tata. L-am vazut de cand s-a dat jos din tren. Da' parca era el si parca nu mai era el. Era slab... Da' slab! Ca un arac, asa era de slab! L-am luat in brate si-am inceput sa plang. Mai, taicuta, pe unde ai fost matale...? Si plangea si el si nu zicea nimic. L-am adus acasa si multe zile a stat la pat, n-a vorbit cu nimeni. Manca putin si se ruga la iconita lui. Dupa aia, cand s-a intremat, s-a luat cu lucrul prin curte si niciodata nu ne-a zis unde a fost si unde l-au dus si ce i-o fi facutara aia. A zis numa' dupa cativa ani, ceva despre Jilava, da' altceva nimic", isi aminteste Nicolae. Dupa intoarcerea acasa, Petrache Lupu nu a mai primit pe nimeni. Cei ce veneau pentru vindecari erau trimisi la biserica neterminata, unde se aratase Mosul. Se duceau noaptea, pe furis, dormeau in padurice si se rugau pana in zori, ca apoi sa plece la fel de ferit, sa nu ii vada cineva. In cazuri exceptionale, cand oamenii veneau recomandati de cate o ruda a lui Petrache, acesta ii primea. Insa tot noaptea. Nepotul Nicolae isi aminteste: "Venea lumea noaptea, ca sa nu afle nimeni. Mosicu meu le spunea ca nu e nici sfant, nici medic, nici vraci, da' oamenii se rugau sa ii atinga macar, sa puna mana pe ei, sa ii lase sa stea in preajma lui nitel. Si-atunci, ii ducea in camaruta, acolo unde avea iconita lui si unde mereu ardea candela. Acolo, ingenuncheau impreuna si Petrache se ruga pentru ei. Avea o anumita rugaciune pe care o spunea asa, bolborosit. Si daca oamenii aveau vreo boala trupeasca, ii ungea cu o alifie dintr-o cutiuta de sub candela. Atata le facea. Dar oamenii se vindecau sau izbandeau sau isi gaseau pacea sufletului. Treceau dupa aceea pe aici si ii multumeau".
Asa a trait Petrache anii pe care i-a mai avut. Si a avut destui. Avea 82 de ani la revolutia din '89. Oamenii au venit iarasi la el la poarta. Au umplut ulita din fata casei, ca altadata, si l-au intrebat ce sa faca. Petrache Lupu, batran si aproape orb, i-a ascultat. Si-a facut semnul crucii si le-a zis:
- Sa-ti omori conducatorii, si inca de Craciun, nu e bine. Va veni rau peste tara, ca e pacat mare. Rugati-va!
"Si nu e rau acu' in tara? Uite ca se fura, nu mai exista cinste si onoare, nu mai e respect, si banu' i-a innebunit pe toti. N-a avut dreptate Petrache? A avut, saracu'!", conchide Nicolae si ma conduce in casa, in camera lui Petrache Lupu. E cea mai mica incapere din toata casa: are doar un pat, o masuta si un aragaz. "Aici a murit Petrache", imi spune Nicolae si se aseaza pe patul ingust. "Chiar aici, pe patul asta. Cand eram copil, in patul asta ma tinea in brate si adormeam seara cu capul pe pieptul lui. Cand a murit, a murit el cu capul pe pieptul meu, tot aici, in patul asta".

Martorii

Gelu Dumitru scoate mai intai cateva cutii cu fotografii din dulap. Apoi, de undeva de langa pat, mai scoate cateva pungi "de arhiva". Pune pe masa si cele patru carti ale sale despre Maglavit. Abia acum, in prezenta acestor martori, in prezenta acestor argumente, pare ca poate sa vorbeasca. Daca este cineva care iti poate vorbi trei zile despre minunile de la Maglavit, atunci "Profesorul" este acela, Gelu Dumitru, fostul director al scolii din Maglavit. Cand Petrache Lupu vorbea multimii, Gelu era un copil: "Nu stiam exact ce se intampla, dar imi dadeam seama ca e ceva special: ma uitam la Petrache si vedeam in jurul capului acestuia un cerc luminos. Se vedeau si doua forme, ca doua busturi facute dintr-un fel de nor alb, ce apareau la inaltimea umerilor, apoi dispareau si reapareau". Minunile de la Maglavit au fost mii. Profesorul Dumitru a strans documente despre cate a putut. Are liste intregi cu orbi vindecati, cu paralizati care s-au insanatosit sau schiopi plecati pe picioarele lor. Are totul notat, cu nume si adrese. Cu unii are chiar si fotografii. Isi pune ochelarii si incepe sa imi spuna:
- Uite, iau la intamplare, dar cazuri de-astea sunt sute, cine le putea numara? Veneau mii de oameni aici. Si veneau de toate religiile si de toate neamurile: romani, catolici, tigani, ortodocsi, unguri, evrei. Veneau unde se aratase Dumnezeu pe pamant. Fetita lui Marin Coveianu din Amzulesti, fiind surdo-muta din nastere, s-a vindecat cu rugaciune la buturugi. Ana Epure din Dolj, comuna Risipiti, a venit oarba de ochiul stang si i-a revenit vederea. Maria Anghel, din comuna Corbu, judetul Olt, bolnava de nervi, a dormit trei zile la cruce si s-a vindecat. Elena Constantinescu din Constanta, bolnava de epilepsie, a stat doua saptamani la buturugi si s-a vindecat. Si lista continua... Profesorul se opreste, isi scoate ochelarii si ii leagana in aer.
- Petrache Lupu nu numai ca le vorbea oamenilor despre Dumnezeu, dar atunci cand se afla in lunca, parca avea putere de undeva. Era si cum se spune... vazator cu duhul. O mama cu doi copii orbi a venit la el sa ceara vindecarea. Si Petrache Lupu i-a spus: "Iti iei asupra ta osanda pacatului tau cazut peste copii? Tu ai facut acesti copii cu fratele tau". Intr-un plans disperat, femeia si-a recunoscut acest pacat. Altadata, un om a venit sa isi daruiasca toata averea pentru facerea bisericii. Si Petrache nu i-a primit banii spunandu-i: "Averea ta e facuta din hotii". Au fost multe de-acestea. Si inca sunt multe marturii aici in sat, ca oamenii traiesc. Avem chiar aici, la colt, un batran care a aruncat carjele dupa ce s-a rugat la locul sfant, si a mers singur. Doua uliti mai incolo, e o fata care s-a nascut fara picioare, pentru ca tatal ei s-a ocupat de dusul banilor cu caruta la banca, la Craiova, si a luat din ei. Mai avem un caz, cunoscut de toti, cel al lui Florea Fantana. Pana tarziu, in vremea comunistilor, Petrache a tinut, pe zidul dinspre drum al casei, doua tablouri cu viziunile lui. Florea asta, care era si secretar la UTM, a venit intr-o noapte, a luat tablourile si s-a dus la marginea satului, unde le-a dat foc. Mare fapta facuse el pentru partid! Numai ca s-a dus acasa, s-a culcat si dimineata... s-a trezit orb! Tipau femeile din casa, de se auzea in tot satul. L-au dus la doctori, si pe-aici, si pe la Craiova: nimeni nu stia ce are. Babele din sat insa stiau. Si asa s-a intins zvonul ca uite ce pateste cine se pune cu Dumnezeu si omul lui. Cand s-a auzit asta, au intervenit cei de la partid, de sus. Ca sa dezminta zvonurile, i-au platit lui Florea drumul si spitalizarea la Moscova, sa il faca bine acolo. Numai ca nici acolo nu s-au priceput mai mult, si omu' a ramas tot orb. Cand s-a intors acasa, tot babele au vorbit cu cei din familie si i-au convins sa mearga la locul unde s-a aratat Dumnezeu si sa se roage acolo, ca alta solutie nu e. Si asa a facut. In fiecare duminica a mers Florea cu familia si s-a rugat in vale pentru iertare. In a opta duminica, vederea i-a revenit.
Povestile despre Petrache Lupu si locul in care acestuia i s-a aratat Dumnezeu sunt nesfarsite. Poate cel mai simplu este sa mergi acolo. Sa vezi locul din padure, numit "la buturugi", unde "Mosul" s-a aratat, sau la salcia de care El s-a sprijinit si de-atunci picura apa tamaduitoare din ea, sau la crucea din lunca, de langa cei patru duzi, de unde Petrache, un cioban orfan si analfabet, a stiut sa spuna cuvantul lui Dumnezeu. Nu ai cum sa nu simti puterea, apasarea acelui loc intins, plin cu ochiuri de apa, la marginea padurii de salcam. Daca stai nemiscat in aerul plin de lumina, auzi Dunarea, auzi rugaciunile de altadata, impletite in acea curgere nesfarsita de apa. Si un glas ce merge parca inaintea tuturor, usor de recunoscut: Petrache Lupu, Omul lui Dumnezeu.

Fotografiile autorului