Impermeabilizarea panzeturilor: in 250 parti apa fierbinte se dizolva 10 parti gelatina, 10 parti sapun, 10 parti piatra acra si se inmoaie panza inauntru. Dupa ce se usuca, se repeta procedeul de cel putin doua ori. Panza nu va fi stoarsa, ci pusa la uscat cu apa pe ea.
Vasele de nichel si vasele de arama nu trebuie intrebuintate la fierberea si pastrarea mancarurilor acre. Solutiile de sare, acid acetic si zeama de fructe ataca metalul, formeaza cocleala si alte otravuri daunatoare.
Vasele de portelan fin. Pentru a impiedica zgarierea lor, se vor pune foi de hartie intre farfurii, cand se aseaza in dulap pentru pastrare.
Oalele de pamant nu trebuie puse direct pe flacara, doar daca sunt facute din pamant rezistent la foc.
Fundurile de bucatarie incovoiate isi revin, de cele mai multe ori, daca se tin 24 de ore intre carpe jilave.
Inelele de cauciuc ale borcanelor de conserve care s-au intarit devin din nou moi si elastice, daca se pun in apa cu amoniac (la 2 parti apa, o parte amoniac). Dupa 5-10 minute sunt ca noi.
Cum puteti face sa nu se cunoasca ruptura unei haine. Puneti sub ruptura o bucata de cauciuc mai mare ca ruptura. Apropiati una de alta partile stofei, cum au fost inainte de a se rupe. Asezati deasupra o carpa si calcati bine cu fierul cat de fierbinte. Cauciucul se topeste si lipeste bine firele desfacute. Ruptura nu se mai cunoaste.
Funinginea este un mijloc bun pentru curatarea petelor de oua de pe tacamurile de argint, si nu trebuie dispretuit. Apoi se lustruiesc cu o piele de caprioara.
Obiectele de lac se freaca cu faina inmuiata cu cateva picaturi de untdelemn.