Membru al trupei Animal X, clasic in viata al generatiei tinere, Serban Copot, liderul formatiei, este mult mai mult decat un carismatic al scenei. Ecologist convins si extrem de pasionat, el este o adevarata "constiinta verde", un tanar care impune respect si prin tinuta sa civica. Deci: nota zece nu doar la muzica, ci si la determinare, curaj si convingere!
- Serban, tocmai te-ai intors de la Stockholm, unde ai participat la diferite evenimente in calitate de Ambasador al Romaniei, desemnat de catre Comisia Europeana in cadrul campaniei "Play to Stop: Europe for Climate". Este o functie din domeniul ecologic, care suna foarte pompos si serios si pe care te rog sa ne-o explici.
- Aceasta functie ma aseaza intr-o pozitie oficiala de pe care pot trage semnale de alarma cu privire la schimbarile climatice, acesta fiind principalul aspect al campaniei. Sunt 11 tari participante, iar Romania este pe primul loc ca implicare, proiecte, activitati... Ma ocup foarte, foarte serios de aceste probleme si ma bucur ca specialistii Comisiei Europene ma apreciaza. Chiar daca lucrez intens in acest domeniu si sunt extrem de pasionat de el, am fost surprins, totusi, sa fiu eu cel ales sa reprezint Romania. Ma bucur, insa, si sunt onorat si motivat de aceasta functie.
- Esti un muzician de succes, de zece ani mereu in topuri. Cand ai avut timp sa te ocupi asa de serios de ecologie?
- Eu sunt constantean, am facut sport de foarte mic, de la zece ani imi petreceam deja cate opt ore pe zi pe apa. Am facut yachting de performanta, in 1996 am fost chiar campion national. De acolo a inceput totul, pentru ca aveam un antrenor cu mare drag de natura. Stand atat de mult in larg, ne luam cu noi apa si sandviciuri si aveam interdictie totala sa aruncam resturile in mare, cum e si firesc. Odata ne-a spus ca daca aruncam o punga in apa, o vom gasi acolo si peste nouazeci de ani. Cuvintele lui au avut mare impact asupra mea. La asta s-a adaugat educatia de acasa, sa nu-mi bat joc de animale, sa nu rup flori. Daca atunci mi-au dat mugurii de ecologist, "declick-ul" s-a produs dupa ce am inceput sa am succes in muzica si nu prea mai aveam unde sa ma "ascund" de lume, asa ca am inceput sa merg in Delta. Credeam ca voi descoperi tinuturi virgine, unde voi fi singur-singurel, dar nu a fost deloc asa. Nu am gasit absolut nici un loc fara gunoi, vreun colt pe care nesimtirea umana sa nu-l fi invadat. Acela a fost momentul in care am decis ca trebuie sa fac ceva, trebuie sa profit de imaginea mea publica pentru a incerca sa schimb lucrurile, sa incep sa fac oamenii, mai ales tinerii, sa ma asculte. Natura nu are voce, ea nu poate sa se apere, iar eu am hotarat sa-i fiu portavoce cat pot eu de bine. Am infiintat organizatia "Generatia Verde", am inceput sa studiez foarte, foarte serios problemele ecologice, am urmat cursuri, scoli si nu m-am mai oprit niciodata.
- Simti ca schimbi ceva, ca esti formator de opinie, mai ales in randul tinerilor?
- Pe mine ma deranjeaza la culme atitudinea bolsevica existenta in Romania, prin care tinerii sunt mereu blamati: ei strica tot, ei nu fac nimic, ei se drogheaza, ei... ei... Cei mai in varsta decat noi, care ne considera asa, sa nu uite ca noi am crescut sub obladuirea lor, suntem fiii lor. Buni sau rai, suntem copiii lor. Tot ei au lasat copiii buni sa plece din tara, neoferindu-le nimic aici. Ca sa-ti raspund la intrebare, eu, personal, fac tot ce pot si o sa fac mereu absolut tot ce pot. Da, incerc sa deschid minti, incerc sa duc o viata responsabila, incerc sa fiu o voce care striga. Daca nu se schimba ceva, generatiile care vor veni ne vor acuza pe noi, tinerii de azi, ca ne-am batut joc de resursele lor, asa cum acuzam noi acum. Iti spun sincer, eu ii invidiez din tot sufletul pe cei care au putut merge prin Alaska, prin America de Sud, prin Europa si au vazut peisaje, locuri salbatice, pe care eu nu mai pot sa le vad, pentru ca s-au distrus. Copiii nostri nu vor mai vedea o multime din lucrurile pe care le vedem noi azi si e nedrept. Am fost intr-o lunga drumetie in Muntii Calimani, cu un prieten. Am vazut nenorocirile de acolo, fosta cariera de sulf, asa-zisele "daramaturi" de padure (evident, generate artificial pentru exploatare) si il ascultam pe prietenul meu mai in varsta, descriindu-mi cum era acolo inainte. M-am surprins privind cu ochii mari, cu inima, cu sufletul, ce a mai ramas, ca sa nu uit. Mi-am dat seama ca in zece ani nu va mai fi nimic si nu vreau sa uit!
- Spui ca duci o viata responsabila. Ce inseamna asta sub aspect ecologic? Ce mici sfaturi se pot da pentru ca oamenii sa inceapa si ei sa fie mai responsabili?
- Pe site-ul "Generatiei Verde" sunt trecute o multime de astfel de sfaturi, lucruri la indemana oricui, dar care sunt enorm de importante, cum ar fi: sa folosim transportul in comun sau, mai bine, sa mergem cu bicicleta.
- Sincer, ma surprinde cat de bine si riguros esti informat, ai si studii in domeniul ecologic?
- Am terminat Facultatea de Limbi Straine, am facut un curs de management de proiecte pe fonduri structurale europene, iar acum fac master in Drept Intern si International al Mediului. Sunt informat pentru ca sunt ecologist din convingere, din convingerea mea personala. Am studiat pentru ca nu vreau ca ecologia sa fie numai o moda in Romania. Nu zic ca e rau, dar daca ramane numai o moda, se va risipi, si asta e foarte grav.
- Asadar, ai competenta sa ne spui care crezi ca sunt marile probleme ecologice cu care se confrunta azi Romania...
- Oooh, foarte multe. Toate! Nu trebuie sa fii specialist ca sa-ti dai seama. Defrisari, braconaj, poluare, toate sunt legate intre ele, toate sunt probleme mari, nimic nu s-a rezolvat. Am subliniat chiar si in Parlamentul European, anul trecut, ca problema defrisarilor la noi sta in motivele derizorii din care se face. Se taie paduri pentru imbogatire peste noapte, pentru o masina de lux; iar nenorocitul care taie hectare de padure azi intr-un an nici nu mai are bani de benzina.
"Sper sa nu uit ca am fost tanar"
- Serbane, pasiunea ta ti-a schimbat in mod evident gandirea, conduita. Dar ce a schimbat profund, in sufletul tau, dragostea pe care o ai pentru natura?
- Uneori sunt dezamagit de oameni, alteori simt ca nu am suficienta energie sa trag dupa mine cata lume as vrea. Da, activitatea aceasta ma schimba mult, dar mi-e greu sa ma cantaresc. Am douazeci si opt de ani, sunt la varsta la care personalitatea mea e pe cale sa se cimenteze definitiv, inca aflu lucruri despre mine. Sunt mandru si ma consider norocos ca in viata mea m-am batut sa fac lucruri care imi plac si in care cred si am reusit pana acum. Apropierea de natura mi-a schimbat inima: ma bucur cu tot trupul meu de orice gaza, orice floare. O mangai, ma rog sa nu vina nimeni in urma mea si s-o rupa. As sta sa le pazesc pe toate.
- De la ce principiu nu te abati?
- Nu stiu daca am un mare principiu calauzitor, dar stiu sigur ca incerc din rasputeri sa fiu sincer cu mine. Eu sunt cel mai aspru judecator al meu. Incerc sa nu ma dezamagesc; daca altii au asteptari mari de la mine, eu le am pe cele mai mari.
- Parintii tai sunt mandri de tine?
- (Zambeste) Acum, da. Sau mai bine zis acum e mandru si tata, pentru ca la saptesprezece ani, cand am fugit de acasa, nu cred ca era. Am trecut printr-o "batalie" cu tata, care nu era de acord ca la varsta aceea eu sa dansez si sa cant. Mi-a zis ca pot sa le fac, dar daca esuez, voi "dansa" numai dupa regulile lui. Asa ca am plecat de acasa.
- Cu atatea drumuri si activitati, mai ai timp de muzica, de prieteni, de familie, de iubire?
- Am timp. Animal X canta in continuare, avem multe concerte. Baietii ma sustin, merg si ei cu bicicletele, vorbesc de cate ori au ocazia despre problemele de mediu. Suntem bine, prieteni vechi si dragi. Incerc, e adevarat, sa ma impart in multe lucruri, poate prea multe, dar nu sunt atat de ipocrit sa zic ca sunt prea solicitat.
- Ce iti doresti acum, care este azi visul cel mai mare al lui Serban Copot?
- In toamna voi merge la Copenhaga, unde va avea loc cea mai mare intrunire de mediu din lume. Va spun asta pentru ca as vrea sa merg pregatit acolo si sa le arat ca Romania incepe sa fie constienta si responsabila. Ca sa ma ajutati sa fac acest lucru, accesati site-ul nostru, www.generatiaverde.ro, si veti gasi acolo cea mai noua provocare lansata de noi si aplaudata la scena deschisa de Comisia Europeana: "Amprenta de carbon", o aplicatie prin care fiecare om isi poate calcula emisia proprie de CO2. Este cea mai simpla metoda sa-ti dai seama ce impact ai tu asupra mediului, pur si simplu calculand ce emisii de CO2 ai. Cu cat mai multe aplicatii vor fi, cu atat mai mult vom demonstra lumii ca ne responsabilizam, ca intelegem, ca suntem cu ei in lupta pentru pastrarea naturii. Asta imi doresc eu cel mai mult acum.
Pe Serban il gasiti pe www.generatiaverde.ro si la serban@generatiaverde.ro
Foto: MEDIA PRO