Oare ne apropiem cumva, in anii care vin, de imortalitate, cautarea mitica a alchimistilor din Antichitate? Inca din secolul al XVIII-lea, Buffon estima ca, in conditii ideale, omul ar putea sa traiasca cu usurinta 100 de ani. Doua secole mai tarziu, cercetatorii au mutat intalnirea fatidica cu moartea la o varsta maxima posibila de 120 de ani. Cu cei 122 de ani ai sai, frantuzoaica Jeanne Calment (1875-1997), campioana absoluta a longevitatii, a confirmat considerabila crestere a sperantei de viata constatata la inceputul secolului: cate cinci luni suplimentare la fiecare doi ani. O crestere datorata, in afara incontestabilelor progrese ale medicinii, imbunatatirii conditiilor de viata, de igiena si ale alimentatiei.
Mai putina mancare, ani de viata in plus
Cercetarile recente intreprinse in domeniul alimentatiei au demonstrat eficacitatea restrictiei calorice. Oare de ce centenarii din insula Okinawa, in sudul Japoniei, sunt de patru ori mai numerosi in comparatie cu numarul egal de locuitori din oricare alta zona a lumii? Raspunsul e simplu: pentru ca mananca putin. Mai putine calorii si mai multe vitamine se pare ca te fac sa traiesti mai mult. Pe de alta parte, laboratoarele occidentale au comparat longevitatea unor soareci lasati sa se hraneasca dupa bunul lor plac, cu acea a altora, al caror numar de calorii din dieta a fost redus cu 40%. Acestia din urma au trait de doua ori mai mult. Nu se stie inca de ce restrictia calorica intarzie imbatranirea si riscul de cancer, dar este singura metoda de pana acum care se dovedeste eficienta. De aceea, institutul american al sanatatii a dus mai departe aceste cercetari, aplicandu-le maimutelor.
Restrictia calorica provoaca la animale efecte care, pe alocuri, evoca hibernarea: metabolismul incetineste, temperatura scade, ca si cum organismul s-ar reprograma pentru a face fata acestei situatii noi. Gene inerte se activeaza pentru a compensa lipsa de energie. Restrictia provoaca, de fapt, un stres organismului. Ea stimuleaza productia de proteine de stres pozitiv, despre care se stie ca au un efect protector asupra celulelor. Acest studiu, care nu va ajunge la concluzii definitive decat peste cativa ani, cand maimutele vor muri de batranete, va fi mai apoi mutat la oameni.
In orice caz, obiectivul pe termen lung este gasirea unei momeli farmaceutice, care sa ne permita sa mancam, pacalind in acelasi timp corpul, facandu-l sa creada ca este supus unei restrictii calorice. Aceasta este teoria doctorului american Roy Walford, care, inca din 1991, isi impune cu succes intense restrictii calorice.
Ruginirea celulelor
Mecanismul exact de imbatranire ramane necunoscut. Teza cea mai argumentata stiintific este cea a radicalilor liberi, aceste grupuri de atomi care joaca un rol verificat in procesul de senescenta. Doua lucruri indisociabile de viata noastra ne fac sa imbatranim si mai apoi sa murim: faptul de a manca si de a respira. Cinci la suta din oxigenul pe care il respiram genereaza radicali "superoxidati" , al caror efect asupra celulelor este comparabil cu acela al ruginii asupra fierului. In plus, se pare ca mai exista un prag de echilibru intre aportul de energie si productia de radicali liberi. Intr-adevar, respiratia si alimentatia le ofera celulelor energia necesara activitatii lor, dar, in mod paradoxal, acest aport energetic va declansa la un moment dat producerea acestor faimosi radicali liberi care ataca celulele. Pe masura ce imbatranim, productia de radicali liberi sporeste, iar cea de antioxidanti scade.
Pe baza acestui principiu natural si curat, tot felul de suplimente vitaminice cu virtuti antioxidante sunt vandute, astazi, in supermarketurile din Statele Unite si Europa. Organizatia cea mai militanta, numita "Life Extention Nutrition Foundation" vinde pe internet o multime de produse despre care se spune ca pot preveni maladiile si prelungi viata si care sunt prezentate drept suplimente alimentare si nu drept medicamente. In acest gen de magazine poti gasi antioxidanti experimentali precum melatonina, acest hormon produs de catre creier, care actioneaza asupra ritmului somnului nostru, intarziind, se pare, imbatranirea. Dar vom mai intalni si alte substante care tin de biochimia cea mai serioasa si a caror actiune asupra mecanismelor biologice a fost identificata cu claritate : hormoni, acizi aminati, oligoelemente. Creatina este unul dintre cele mai bune exemple. Aflata in vanzare libera in Statele Unite, acest produs care ajuta la cresterea masei musculare a fost descoperit si de catre sportivii europeni, care il folosesc pentru a-si imbunatati performantele. In orice caz, doctorii nostri vor trebui sa fie pregatiti sa raspunda la acest gen de intrebari sau sa accepte aparitia unei meserii paralele: consilierii de sanatate, vanzatorii de nemurire la tub.
Genele nemuritoare
Considerata drept stiinta cauzelor prin excelenta, ea se intereseaza de insusi patrimoniul biologic al individului. Dupa cum demonstreaza statisticile, infectiile (tuberculozele, holera etc), erau primele cazuri de deces in secolul al XIX-lea. In secolul al XX-lea, aceste patologii au cedat locul unor alte maladii interne ale organismului, tumori sau tulburari cardiovasculare, de exemplu. Iar daca invingerea infectiilor s-a datorat punerii la punct a vaccinurilor sau a antibioticelor, terapia genetica aduce sperante de tratament in ceea ce priveste patologiile interne, asadar o longevitate sporita.
In prezent, cercetarea stiintifica incearca sa raspunda la urmatoarea intrebare: oare este posibil sa ne intarziem ceasul biologic, modificand cateva date genetice initiale? In ianuarie 1998 s-a anuntat ca savantii americani puteau prelungi cu 40% viata celulelor omenesti, gratie unei enzime numita telomeraza. Sa fi fost vorba despre un miracol? Mult timp s-a crezut ca celulele noastre puteau sa se divida la infinit. Dar s-a dovedit ca au o capacitate de duplicare limitata. Intr-adevar, la extremitatea cromozomilor se gaseste o secventa de ADN care este numita telomer si care se scurteaza putin cate putin, pentru fiecare duplicare a celulei. Exista doua exceptii: celulele canceroase si celulele germinale, sau gametii, ce stau la baza productiei ovulelor si a spermatozoizilor. De la inceputul evolutiei, acesti gameti sunt nemuritori. La fiecare diviziune celulara, telomeraza intervine si ii repara. Pe aceasta baza, cercetatorii californieni de la Geron Corporation au reusit sa prelungeasca cu 40% durata de viata a celulelor omenesti. Problema este ca si celulele canceroase au gasit, la randul lor, un mijloc de a produce aceasta "enzima a imortalitatii". Oare se pot "imortaliza" celulele fara cancerizare? Laboratoarele incearca astazi sa raspunda la aceasta intrebare.
Ciuperca milenara
Cunoasteti o ciuperca numita "podospora"? In mod normal, ea moare la 2-3 saptamani dupa ce se inmulteste. Incercand sa descopere misteriosul mecanism responsabil cu aceasta imbatranire asa de brusca, cercetatorii francezi au reusit sa o imortalizeze, la inceput in mod accidental, iar mai apoi experimental. Podospora constituie unul dintre rarele modele transpozabile la om, de care stiinta dispune: la fel ca si noi, ea respira, elimina, se uzeaza si imbatraneste. Cu toate acestea, dupa 30 de ani de cautari, savantii nu au gasit inca determinantul genetic responsabil cu imbatranirea si moartea podosporei, dar ei cred ca stiu unde se afla: in interiorul nucleului celulei, in niste organe aproape invizibile, numite mitocondrii. Functia lor esentiala este respiratia celulei.
Clonarea omeneasca
Alte propuneri, si mai revolutionare, au fost avansate de catre doctorul Doros Platika, presedintele laboratorului Ontogeny Inc, din Boston, specializat in biologia dezvoltarii. Este vorba, nici mai mult nici mai putin, de decodarea procesului de transformare embriologica prezent la nastere si de modificarea cursului sau. Cand se incizeaza un embrion, nu se vede nici un fel de urma la nastere, pentru ca pielea a fost reparata. La varsta adulta, aceeasi interventie ar lasa o urma. Dupa parerea lui Platika, daca tai piciorul unui foetus imediat dupa ce s-a format, exista sanse foarte mari ca el sa creasca la loc. Mecanismele acestei capacitati de regenerare spontana deschid vaste orizonturi de cercetare, mai ales pentru a trata forta musculara sau fragilizarea osoasa, indisociabile de imbatranire. Problema este sa stii la ce nivel functioneaza acest semnal de regenerare si la ce moment trebuie sa relansezi aceasta cascada de evenimente biologice care conduce la fabricarea unei noi fiinte umane.
Acest tur de orizont al ultimelor cercetari in curs arata ca longevitatea nu mai este un subiect de science-fiction. Imbatranirea este considerata drept o maladie care se va putea trata pe termen mai mult sau mai putin lung. Dar in ce scop? Unii vor raspunde simplu: "Ca sa aflam", sau "Sa culegem roadele", in timp ce altii subliniaza faptul ca nu vom putea niciodata cuceri spatiul, daca nu stapanim timpul. In orice caz, prima provocare pusa constiintei noastre va fi sa acceptam un principiu teribil: faptul ca omul este prima specie care isi poate modifica, dupa cum vrea, cursul evolutiei sale.
Supliment de ancheta
Tardigrade nemuritorul
Tardigrade, un acarian intalnit din plin pe licheni, are puterea de a se "mumifica" oricand doreste. Daca i se usuca in totalitate mediul inconjurator, el se retracteaza in mod automat si devine la randul sau sec. Daca mediul se umidifica din nou, chiar peste sute de ani, tardigrade-ul va creste din nou, celula cu celula, picior cu picior, pentru a-si relua forma initiala.
Pana de curand, procesul prin care el reusea acest tur de forta era o enigma. Dar cercetatorii japonezi de la universitatea din Hiratsukashi au pus, in sfarsit, in evidenta procedeul: o molecula de zahar, trehaloza, ii permite sa stabilizeze structura membranelor sale celulare, pana la un anumit grad de compresie a organismului sau. Acelasi procedeu a fost adaptat si la niste inimi de cobai: puse in contact cu molecula de trehaloza, iar mai apoi secate cu totul, ele s-au umflat la loc odata puse intr-un mediu normal. Pe termen lung, se poate intrevedea pastrarea organelor umane in asteptarea unei grefe.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
