La balul culorilor - Arta femeilor in recital

- Expozitie eveniment la Palatul Parlamentului din Bucuresti -

Vara culturala romaneasca a acestui an a inceput cu un eveniment extrem de puternic. Vizitatorul care intra in marea sala de expozitii "Constantin Brancusi" a Parlamentului Romaniei era prins si inconjurat imediat de o imensa cavalcada de culori, de forme, de lumi pline de forta si personalitate, acompaniindu-se feeric intr-un dialog surprinzator, intens si viu. Fascinatia care te instapanea de cum paseai pe taramul acelei impecabile expozitii de pictura si sculptura crestea, cand intelegeai ca lucrarile sunt facute, toate, de gingase maini de femei. Evenimentul a fost international. Cele 120 de pictorite si sculptorite care au expus - majoritatea nume grele in arta lumii - erau din Romania si din tari europene cu mare traditie culturala. Acest recital de arta al doamnelor a fost una din cele mai mari expozitii colective organizate vreodata la noi in tara. Asa cum de multi ani nu s-au mai facut, poate de cand s-au desfiintat Saloanele Nationale de Arta sau poate chiar mai de mult, din anii '80. El a aratat cu excelenta ca acolo unde Ministerul Culturii si Uniunea Artistilor Plastici esueaza in birocratie si delasare, o initiativa privata hotarata si altruista poate invinge. Caci expozitia de la Parlament a mai fost si cea mai mare expozitie de arta feminina ce s-a facut vreodata in Europa.
Pentru a puncta evenimentul, am stat de vorba cu doua dintre artistele talentate care au participat la el: doamna Rodica-Xenia Constantin, care este si sufletul si curatorul expozitiei, si pictorita Carmen Cretzu, o feminista convinsa, dar numai in afara sevaletului. Astfel, am inteles mai bine un subiect complex si tulburator: locul artistei femeie in lumea de azi. Lumea noastra peste care pluteste, discreta si suverana, arta feminina, stralucind dulce...

Rodica-Xenia Constantin

"Dupa aceasta expozitie, arta va fi cu adevarat de genul feminin"

- De unde a pornit ideea acestei expozitii?

- Este un ideal vechi al meu. Am vrut sa demonstrez ca femeile exista in arta romaneasca si europeana si ca exista si o multiculturalitate europeana. Noi reluam o stralucita traditie romaneasca interbelica. Atunci, majoritatea artistelor noastre isi faceau studiile in strainatate, in Europa. Ele, la fel ca si artistii barbati, au adus in Romania pictura franceza, caci majoritatea studiasera in Franta. Asa s-a format atunci o generatie foarte puternica de artiste cu adevarat profesioniste. Pentru prima oara in istoria Romaniei, femeile nu mai erau pictorite de duminica, nici simple invatatoare de desen ori de lucru manual, prin diferite colegii si scoli. Devenisera artiste de sine statatoare, cu nume sonore - Olga Greceanu, Rodica Popa, Mihaela Leuteriade, Luminita Patrascu, prezente azi in colectiile de arta ale tuturor muzeelor de arta de la noi. Asadar, pictura dintre cele doua razboaie a avut multe artiste femei, si iata ca noi am preluat traditia lor si am continuat-o dupa 1990, dupa ce am redevenit libere.

- Exista azi o anume stinghereala in a te afirma ca artist femeie? Este arta plastica inca o lume a barbatilor?

- O oarecare atmosfera de intimidare si de umilire a artistelor femei de catre artistii barbati, care in mod evident se cred superiori, mai exista pe la noi chiar si acum, in mileniul III. Am simtit-o si eu si au simtit-o toate artistele pe pielea lor.Dar noi mergem inainte, ne vedem de treaba, stiind ca locul fiecaruia este stabilit de pe-acum in eternitate. Timpul este marele judecator. Abia peste o suta de ani se va sti clar cine ramane in istoria artelor si cine nu. Oricat am incerca aici, pe Pamant, sa ne dam in cap unii altora, nu vom face mare lucru. De aici a pornit si nevoia unei asociatii a noastre, a plasticienelor din Romania; pentru ca oricate relatii ai avea si oricate expozitii personale ai face in strainatate, de unul singur nu reusesti mare lucru. Pe cand, fiind intr-o organizatie oficiala, ai mult mai multe sanse sa reusesti. Si pentru ca artistii barbati inca ne trateaza ca soferii pe soferite, anume ca femeia la volan e o catastrofa, si la fel femeia la sevalet, ne-am decis sa infiintam aceasta asociatie numai de artiste. Sub a carei egida, intre altele, a fost organizata si marea expozitie de la Parlament.

- Se poate vorbi despre un feminism in pictura?

- Feminismul nu are nimic comun cu noi. Noi facem, pur si simplu, o separare de grup, de sensibilitate si de preocupari artistice. Asta este ideea noastra. Feminismul a aparut la 1900, cand femeile luptau pentru drepturi la vot si egalitate cu barbatii. Azi, noi nu mai avem nevoie de asa ceva. Interesant este insa ca tot atunci, odata cu feminismul acela militant si social, au aparut si primele uniuni de creatie ale doamnelor, ca Asociatia "Gedock" din Germania sau Federatia Internationala Culturala Feminina de la Paris.

Visul atins

- Spuneti-mi mai multe despre asociatia dvs.

- Cum Uniunea Artistilor Plastici nu prea mai organizeaza evenimente si expozitii, ea nu mai este un sprijin pentru noi. Gruparea noastra de artiste s-a afiliat si la o federatie internationala, prin anumite relatii personale pe care le-am avut cu artistele din strainatate.Totul a inceput in anii '90, cand doamna Ioana Celibidache, sotia marelui dirijor Sergiu Celibidache si presedinta Federatiei Internationale Culturale Feminine, a avut o expozitie la Bucuresti. Eu am reusit sa o cunosc si mi-a vorbit despre aceasta federatie franceza de artiste, care avea o veche traditie. Era ceva cu totul nou pentru noi. Apoi, am asteptat foarte multi ani ca altcineva sa faca si la noi o asociatie a artistelor, care este foarte necesara, pentru ca trebuie sa aiba cineva grija si de noi. Ei bine, nu a avut nimeni, asa ca pana la urma m-am decis s-o fac singura, pe banii mei. Si in 2002, dupa ce mi-am dat toate economiile, m-am trezit presedinta de asociatie. Acum ce sa fac? Nu aveam bani nici de hartie de scris, doi ani am fost la pamant: ma rugam pentru sali de expozitie, ba pe la UAP, ba in alte parti, si transportam lucrarile cu masina mea, ca nu aveam bani de benzina. Pana la urma, Dumnezeu mi-a scos-o in cale, dupa doi ani, pe doamna Anca Vlad, care a acceptat imediat sa lucram impreuna. De atunci, totul s-a schimbat! Am rezolvat problema financiara si asa, incet, incet, am reusit sa facem tot ce am facut.
Asadar, am infiintat intai asociatia, apoi ne-am afiliat la Federatia Internationala Culturala Feminina, care are sediul la Paris, si am inceput sa expunem in diferite parti ale lumii. Avem in echipa noastra nume cunoscute, de la noi sau din Europa: Silvia Radu, Alma Redlinger, Viorica Iacob, Ioana Celibidache, Carmen Cretzu, Dalia Bialcovski etc. Cu ele am fost la Teheran, la Omal (in Franta), la Paris in 2006, in Germania si apoi la Bucuresti, in 2009.Expozitia de la Bucuresti este cea mai mare, este un vis implinit. In fiecare an, am facut, de altfel, cate o expozitie prin galeriile din Bucuresti - la ArtExpo, Caminul Artei, la Orizont etc. Dar in ultimii trei ani, am facut expozitii de tot mai mare anvergura, de preferat intr-un muzeu. In 2007, am facut aceasta expozitie a noastra intitulata "Poduri europene", la muzeul Brukenthal din Sibiu, unde am avut la dispozitie tot etajul intai. A fost o expozitie foarte mare. Apoi la Cluj, in 2008, am expus la Palatul Banffy. Afara de asta, noi in fiecare an organizam la mare o tabara internationala de arta feminina. Un timp am facut-o la Casa de Creatie a UAP de la Constanta, iar acum la Eforie Sud, unde Fundatia Fildas Art ne pune la dispozitie un hotel. Sunt tabere foarte frumoase de pictura si sculptura. Anul acesta am adus marmura si s-au cioplit doua lucrari. Artistele lucreaza impreuna, se cunosc, vorbesc despre tehnici, tot felul de probleme sau pur si simplu despre familiile si despre copiii lor. Ca un amanunt pitoresc, dar firesc, in tabara nu sunt admisi barbati, nici macar bucatari!

- D-na Vlad este printre putinii oameni de afaceri de la noi care investesc in arta...

- La nivelul la care o face, e singura! Si mai este si un om extraordinar, prin cultura plastica deosebita pe care o are. Sa va dau un exemplu. Anul acesta ne-a invitat la Constanta pe toate doamnele din simpozionul de la Eforie, cu masinile Fildas, sa mergem la Muzeul de Arta si la Muzeul de Arheologie din Constanta. Si vreau sa va spun ca in facultate, la Belle-Arte, eu am dat examen la arheologie, dar n-as fi putut sa sustin mai bine nici eu si nici alt muzeograf din Muzeul de Arheologie, toate explicatiile necesare vizitarii acestui muzeu, decat acelea pe care le-a dat atunci doamna Vlad.Cand, intr-o engleza perfecta, le-a explicat pe indelete artistelor obiect cu obiect, vitrina cu vitrina, tot: de unde-s obiectele, semnificatia istorica, perioadele, absolut totul! Incat artistele au ramas inmarmurite. Nu s-au asteptat la acest recital. Este o femeie foarte desteapta si pe picioarele ei. Nu degeaba si-a facut o firma atat de puternica. Si ne bucuram ca suntem impreuna. Iata dovezile. Fara ea n-as fi putut realiza nici expozitia aceasta.

- Ce planuri de viitor aveti pentru doamnele dvs.?

- Avem planuri deosebite. Vrem sa deschidem niste expozitii de arta romaneasca in Italia, in cadrul actiunilor de schimbare a imaginii Romaniei.Avem o colega care are o galerie la Torino si care ne invita sa facem un ciclu de expozitii de arta romaneasca acolo. Expozitia va fi cu vanzare, dar nu acesta e scopul nostru cel mare. Apoi, expozitia "Poduri europene - traditie si continuitate" va fi prezentata la Muzeul din Constanta, in 2010, in iunie, dupa ce mai intai vom organiza Tabara de creatie de la Eforie. Vom merge sa inauguram expozitia si cu lucrari executate in tabara. Mai avem un proiect si de expozitie a doamnelor mele la Paris. Si mai speram sa ne redeschidem o galerie unde sa facem expozitii cu toti artistii romani valorosi, fie ei barbati sau femei. Si in primul rand, vrem sa aratam lumii ca, asa cum spunea criticul de arta Luiza Barcan, dupa ce ne-a vazut expozitia de la Palatul Parlamentului - de acum incolo, pictura si arta vor fi de genul feminin.

Carmen Cretzu

"Valoarea e ca ingerul"

- Exista o anume stinghereala in a te afirma ca artist femeie?

- Asa gandesc misoginii. Uite, cand eram eu studenta, aveam cativa colegi barbati, care erau dintre cei mai slabi studenti. Si tocmai ei clamau cum ca noi fetele suntem de cratita, n-avem ce cauta la Belle-Arte. Li se parea grav cand vedeau doua, trei fete care intrau in marea competitie. Aceste idei nu mai au nici o valoare, desi nu s-au stins tocmai de tot. Azi, o artista puternica e respectata, nu exista vreun risc sa fie umilita de abundenta de barbati din arta plastica.

- A crescut numarul artistelor in ultima suta de ani?

- Ar fi fost si inainte multe femei pictorite, dar drepturile lor erau restranse, femeia nu era altceva decat o prelungire a coastei lui Adam. Odata cu emanciparea, dupa 1900, a inceput sa creasca foarte mult si neasteptat numarul operelor create de femei, cu o mare forta. La noi in tara, ultimul premiu primit in sculptura este al unei femei, ieseanca Gabriela Drinceanu.

- Se poate vorbi de feminism in pictura?

- Nu exista feminism in pictura sau in arta. Pot sa existe grupari feminine, dar in arta nu conteaza cine faptuieste opera. Valoarea nu are sex. Este un spirit luminos, ca ingerii si ca Dumnezeu.

- Cum ai aderat la aceasta asociatie de artiste?

- Mi s-a parut normal s-o fac, cand am descoperit o asociatie in care toate artistele sunt de respiratie internationala si tot timpul in competitie.Asa cum nu se mai intampla la UAP - acolo unde sunt prea multe mafii si gasti. Contrar aparentelor, eu sunt o artista foarte izolata, prea izolata ca sa am energia sa ma strecor printre "leoparzii" hiperegoisti din UAP. Pe cand in aceasta asociatie a doamnelor, m-am simtit acasa din prima zi! Asta si datorita d-nei Rodica-Xenia Constantin, care e un om foarte cald si care tine foarte mult sa aiba in "colivia" ei numai artiste de mare valoare, iar pe mine m-a luat sub aripa ei. Iar d-na Vlad ne-a surprins pe toti cat de tare a marsat pe aceasta asociatie, pe care o sustine financiar. As dori ca multi oameni de afaceri sa faca ceea ce face ea. Macar 10%. Asa ar mai rasufla si artistii. D-na Anca Vlad si d-na Xenia Constantin au infiintat aceasta asociatie pentru ca femeile sunt vitregite si azi financiar si sunt mai putin luate in echipe pentru tabere de creatie. Iar aceasta expozitie uriasa de la Parlament ar fi trebuit sa fie sustinuta si de Ministerul Culturii. Asa ar fi fost normal.

- Pictura e o arta individuala. Cum te simti cand participi la o expozitie colectiva? Care este rostul acestor expozitii?

- Aceste expozitii colective au rolul de a scoate in evidenta personalitatea fiecarui artist si valoarea lui. Eu, de pilda, sunt foarte exploziva, si pe unde pun eu un tablou, de multe ori se pun in umbra celelalte lucrari. Aceste expozitii colective sunt niste spectacole, dar si niste analize ale intregii noastre bresle in pictura, sculptura, arta. Este ca o intreaga simfonie ori o opera lirica acolo: cu uvertura, arii, coruri... Asta inseamna expozitie colectiva. Toata expozitia este un intreg experiment. Este o expozitie internationala facuta de femei si fiind si foarte bune, a fost acolo o explozie de experiment, n-a fost nimic caduc si manierist in toata expozitia. O explozie de idei si de imaginatie: artistele lumii in recital.

"Eu imi traiesc viitorul acum"

- Ce raport ai cu publicul? Acum, ca e criza, iti adaptezi oferta picturala?

- Un artist adevarat picteaza, si in criza, asa cum stie el sa se exprime mai bine. Ca artist, ca metoda a ta de lucru, un artist adevarat nu se dezminte, ramane in acelasi perimetru al expresiei lui. Si in razboi, si in criza, un artist adevarat merge pe linia lui. Poate cel mult sa scada pretul la lucrari, pentru ca la noi arta inca este de lux. Dar artistul ramane in atelierul lui, isi vede de treaba lui si simte mai putin criza. Si pentru artist, in general, nu exista criza. El oricum e o fiinta chinuita. Asa sunt si eu. Acum, sigur ca mai cumparati sunt aceia care lucreaza la comanda publicului, pe cand cei care lucreaza fara sa tina cont de nici o opreliste nu sunt cumparati, nici in timp de criza, nici in afara ei. Dar artistii care se adapteaza cu orice pret nu-s artisti adevarati.

- Ce astepti de la viitor?

- Eu imi traiesc viitorul acum! Am trecut de fazele de experiment si de noviciat. Traiesc acum exact cum am lucrat pana in acest moment. Caci eu voi ramane mereu un artist experimentalist. Cred ca trebuie sa fii divers in ceea ce faci. Daca ramai intr-o anumita metoda de lucru, pici in manierism si poti sa pici si din piramida, din valoare. Aceia care n-au mai evoluat sunt de clasa medie. Si chiar daca viitorul apropiat se confunda cu criza, eu am aceleasi idei, aceeasi maniera de lucru si acelasi crez despre munca mea. Si incerc sa traiesc cat mai mult in lumea aceasta a tablourilor mele, mult mai mult decat in lumea de-afara. Asa ca ma retrag in atelier si ma las cotropita cu tarie de visarile si culorile mele. Si mai putin ma afecteaza cat de bogata ori cat de saraca sunt si voi fi. Stiu sa traiesc ca pe doua fete ale aceleiasi monede amandoua aceste ipostaze ale vietii. Picturile mele sunt cheia. Ele ma ajuta sa trec altfel decat un om obisnuit prin problemele zilei. Ce ma mana mai departe este ca stiu ca arta niciodata nu va inceta sa existe, fie razboi, criza sau prosperitate. Eu daca am cu ce picta, am ce manca si mai am si liniste de la Dumnezeu - sunt fericita.