GARANA 2009

Vara pe poteci de jazz

Este trecut de ora unu noaptea si in inima Muntilor Semenic se face din ce in ce mai frig. Cateva mii de oameni stransi in Poiana Lupului asteapta cuminti ca muzicienii sa-si regleze instrumentele si sa inceapa concertul. Pe scena, norvegianul Terje Rypdal, unul din marii muzicieni ai Europei, chitarist si compozitor de jazz, muzica de film si clasica, sta imperturbabil, cu chitara in brate, privindu-si percutionistul care bibileste obsesiv, de jumatate de ora, acelasi microfon. Totul trebuie sa sune perfect. Scotand aburi la fiecare rasuflare, Rypdal arata ca un domn distins, care tocmai si-a pus sacoul pe el, pentru o plimbare in padure. Dupa 40 de minute in care nu s-a auzit nici o fluieratura, nici un murmur dezaprobator dinspre spectatorii zbribuliti de frig, concertul incepe, iar Rypdal si trupa sa isi poarta publicul spre puzderia de stele de deasupra. Este prima seara a editiei 2009 a faimosului Festival de Jazz de la Garana si deja am asistat la un recital minunat, poate cel mai intens din acest an. Am ajuns la Garana dupa mai bine de 14 ore pe drum (doua trenuri si trei masini), nu pot face fotografii pentru ca Rypdal alege sa cante in semiintuneric, insa ma uit roata in jur si ma bucur ca ma aflu din nou in acest loc atat de special, ca simt din nou, dupa un an, atmosfera din Poiana Lupului.

"Un festival intre prieteni"

Cu barba sa alba ca neaua, ochii albastri si tichiuta cu broderii aurii pe cap, George Taus nu este omul care sa treaca neobservat prin multimea de fani ai jazzului, insa putini din cei ce vin aici in ultimii ani stiu ca el este cel de la care a pornit acest festival, in 1997. "Prima editie a fost asa, intre prieteni, artistii n-au fost remunerati, am dat eu o masa si ceva de baut, totul a fost improvizat in ultima clipa", imi povesteste el, la o discutie despre festival si despre sat. "A iesit insa o cantare de milioane si, sincer, duc dorul acelor inceputuri. Al primelor doua editii. La a treia venise deja atata lume, ca nu mai era loc nici in strada. Eu nu-s din Garana, nici eu nu stiu de unde-s. Mama, unguroaica din Odorhei, tata, roman din Feldioara, am o sora nascuta la Galati, eu m-am nascut la Iasi, dar am trait toata viata la Timisoara. Am cumparat o casa de vacanta la Garana si, cand am vazut ca nu-i nici un restaurant, nimic in zona, am facut eu unul. Mi-am dat seama ca daca nu incerc ceva care sa atraga atentia, satul se va duce de rapa, mai ales ca, la inceputul anilor '90, au plecat aproape toti nemtii de aici.Au mai ramas vreo 25. Unii si-au pastrat casele, se intorc, trag un rand de plans, isi schimba hainele, se apuca de zugravit si de reparat, stau 2-3 saptamani, mai trag un rand de plans si pleaca inapoi in Germania. Stiu pe cineva care si-a vandut casa cu 2000 de marci, iar acum a cumparat jumatate de casa cu 30.000 de euro. Mai stau la mine la motel, stau la rude, ca toti sunt rude intre ei. Asadar, prima editie a festivalului a pornit dupa o discutie avuta cu muzicianul Liviu Butoi si s-a tinut la restaurantul meu, "La Rascruce". Dupa trei editii, am simtit ca nu mai pot face fata, veneau mult prea multi oameni, iar eu trebuia sa ma ocup de toate. Am ales locul asta si am predat festivalul lui Marius Giura, care l-a dus la un alt nivel. Nu sunt multi cei ce i-au putut asculta pe muzicieni precum Charles Lloyd, Jan Garbareck, cunosc germani care strabat mii de kilometri pentru a-i vedea in concert, iar noi ii auzim aici, la noi in ograda."

Seara a doua

La cativa metri de scena, o doamna priveste fascinata, din picioare, concertul, tinand in brate un disc alb de vinil, in vreme ce fulgerele si bubuiturile se apropie vertiginos si lumineaza cerul tot mai aproape. Peste John Abercrombie, cel din poza de pe disc, cu parul si mustata negre ca taciunele, au trecut trei decenii, insa chitaristul carunt de pe scena canta grozav si isi respecta statutul de cap de afis al festivalului. Din nefericire, in timpul recitalului sustinut de Abercrombie, un om politic, insotit de alai si de camere TV, a trecut prin fata scenei, moment in care spectatorii au inceput sa huiduie copios. Vorbim despre un public cat se poate de civilizat, care cu o seara inainte asteptase linistit ore intregi sa se remedieze probleme tehnice. Abercrombie a continuat sa cante, un sunetist i-a soptit la ureche ce se intamplase, iar chitaristul american a rostit o fraza ce va intra in istoria festivalului: "We will play no matter what the fuck happened" ("Vom canta indiferent ce naiba s-o fi intamplat"). Imediat dupa concertul sau, la Garana s-a dezlantuit furtuna, cu rafale de ploaie torentiala si trasnete. La doua noaptea, dupa ce ploaia a stat, cei ce au ramas la festival s-au strans in fata scenei si au fost recompensati cu recitalul acustic al trioului norvegian Helge Lien.

Trigon, farmecul jazzului moldovenesc

Cat ar fi ei de geniali, artistii vin si pleaca, dar stapanul scenei a ramas si anul acesta Florian Lungu, alintat "Mosu". Spectatorii il iubesc, il simt de-al lor, se distreaza la bancurile sale spuse intre recitaluri, fie ele vechi sau decoltate, iar Mosu, pe langa faptul ca este o enciclopedie de jazz, are si sarmul care-i permite sa detensioneze orice situatie, sa destinda atmosfera.
Ultima seara a editiei 2009 a festivalului a inceput cu trupa veteranului baterist timisorean Misi Farkas, stabilit in Germania, s-a incheiat cu muzica de atmosfera a unui foarte apreciat trompetist norvegian, Nils Petter Molvaer, si cu jazzul dansant al austriecilor de la Fortune Cookie, dar a apartinut... moldovenilor de la Trigon. Auzisem multe lucruri frumoase despre ei, iar recitalul de la Garana mi-a confirmat asteptarile. Publicul i-a rechemat de mai multe ori pe scena, infierbantat de placerea moldovenilor de a se juca cu instrumentele, de a gasi noi punti intre folclor si jazz. Iata interviul pe care liderul grupului, Anatol Stefanet, l-a acordat revistei noastre, la putin timp dupa incheierea concertului.

- Nu sunteti pentru prima oara la Garana...

- Am mai cantat aici in urma cu trei ani, imi amintesc si acum ca o doamna care-mi lua un interviu pentru televiziune a zis incantata: "Vai, ce frumos cantati, ce va iubim, de ce nu sunteti ai nostri?". "Pai cum nu, ai vostri suntem, de aici suntem si noi, nu suntem cu totii romani?". Anul asta, Marius Giura, directorul festivalului, m-a sunat si m-a intrebat ce noutati mai am. I-am zis ca m-am lasat, dupa 36 de ani, de fumat, si a zis: "Bine, atunci veniti sa cantati". Bineinteles ca am venit, cu un program nou, cu piese pe care vrem sa le includem pe proaspatul nostru CD, al optulea.

- Ce ne puteti spune despre acest nou album?

- Am vrut sa-l aducem aici la Garana, dar din cauza problemelor financiare nu am reusit sa-l avem gata la timp. Fiind al OPT-ulea, are un caracter OPTimistic, caci, dupa 17 ani de la lansare, noi am ramas niste oameni care se bucura sa faca muzica. In plus, am inteles ca lucrurile nu se constientizeaza de la bun inceput, ci pe parcurs, si nu vorbesc doar de muzica, ci de politica, de viata, de relatiile intre oameni.Dupa ce am concertat in toata lumea, din Canada in Noua Zeelanda si din Japonia in Anglia, am inteles ca viata omului e facuta pentru a lasa o urma. Noi vrem sa lasam o urma in muzica si o urma, cat de mica, in acest loc minunat care este Garana.

- Cu ce amintiri plecati anul acesta de aici?

- Noi venim direct de la un concert din Austria, am condus toata noaptea microbuzul trupei pe serpentine, prin ploaie groasa, asa ca astazi, cand am ajuns, am dormit toata ziua si nu m-am putut intalni cu toti oamenii dragi pe care-i cunosc aici. Acum impachetam si fugim in Elvetia, unde avem un concert. Nu am avut de data asta timp sa savurez atmosfera de la Garana, dar poate peste un an-doi, ne intoarcem aici cu un nou program.

Fotografiile autorului