Zeno Cornea - "Am masurat Apusenii cu sufletul"

mot de stirpe veche din Rosia Montana

Marile iubiri nu sunt lasate doar pentru oameni, ci si pentru locul in care ne nastem si in care vrem sa murim

Vesti bune de la Rosia Montana, nu numai vesti rele, asteapta toti romanii patrioti si cu suflet mare. De departe, pare sa fie adevarat: vezi vacile ca sunt pe dealuri, cartofii in pamant, fanetele se afla la vremea coasei, semn ca viata merge mai departe. De aproape, simti insa cum in aer mocneste un razboi venit de departe, hat din Canada, pe capul bietilor rosieni, care le macina nervii la moara intereselor situate cu mult deasupra capetelor lor. Razboiul aurului, dezlegat de Compania Gold Corporation, care vrea sa puna mana pe una din cele mai mari bogatii ale tarii, prin exploatari cu cianuri. Cand nimeni nu ii mai aude plansul sfasietor, cand la Bucuresti politicienii isi astupa urechile ca sa nu mai auda ceea ce le deranjeaza constiintele cumparate cu bani, rosienilor nu le ramane decat sa reziste, sa stea pe locul lor si-al parintilor lor, pe locul nasterii si al primelor buchii deslusite in abecedar, pe locul copilariei, al maturitatii si al primelor iubiri. Sa-si infiga calcaiele in pamantul lor plin de aur si sa nadajduiasca, chiar de-ar fi ca rabdarea lor sa dureze cat veacul. Pana atunci, cel care dirijeaza aceasta simfonie "Eroica" muta, aceasta dependenta moteasca ce nu poate fi cumparata cu bani, se destainuie in fata cititorilor revistei "Formula AS": Zeno (Eugen) Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana.

"Acasa, si pamantul de pe mormant e mai usor"

- Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania, atestata de la anul 131 dupa Hristos. De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit, infloritor si plin de viata. Spuneti-mi, domnule Zeno Cornea, oamenii mai sunt constienti de istoria acestui loc, de importanta si vechimea originilor lor? Cum de dau asa usor, pe cativa arginti, toata zestrea aceasta?

- De aproape doua mii de ani, la Rosia s-au sapat galerii, pamantul scos s-a facut movilite, sterilul s-a aruncat gramezi, peste toate a crescut iarba, pe care o cosim acum noi, ca s-o dam animalelor. Dedesubt sunt galeriile romane, cele din evul mediu, cele imperiale. Oriunde te intorci, calci pe istorie. Locul acesta a fost un decor viu pentru istorie dintotdeauna si pentru film, in anii din urma. Aici s-au turnat "Nunta de piatra", "Fefeleaga", "Duhul aurului" si multe alte filme celebre. Istoria insasi a locului acestuia unic, alaturi de educatia primita de la parinti si profesori, mi-au dezvoltat aceasta constiinta ca nu suntem aici intr-un loc oarecare, ci intr-un spatiu de o vechime si o importanta respectabile, in chiar inima istoriei noastre, centrul ei gravitational. Aurul a atras si a polarizat intotdeauna interesele politice, in orice epoca. Nu-i pot intelege pe cei care si-au vandut casele companiei Gold Corporation si au plecat cu atata usurinta de aici. Casa parinteasca nu se vinde, biserica si cimitirul nu se abandoneaza. Nu-i judec, desi am fost foarte suparat pe ei: ii judeca Dumnezeu si constiinta lor. Stiu numai ca eu, unul, n-as putea sa traiesc in alta parte. Oriunde am fost, si am umblat mult ca tehnician topograf, in aproape 40 de ani de serviciu, m-am intors acasa.

- Ce va trage inapoi, ce va tine aici?

- Pamantul! Muntii acestia! Cunosc fiecare palma de loc, merg cu ochii inchisi oriunde in Rosia si in jur. Am masurat cu pasul si cu instrumentele topografului toti Apusenii, dar, mai ales, i-am masurat cu sufletul. Am mare dragoste de oameni si, mai ales, de locul acesta, doar am trait o viata aici. Daca intr-o zi m-as trezi dimineata, m-as uita pe fereastra si n-as vedea Vaidoaia, masivul stancos ciuruit de galerii antice romane si dacice, si deasupra lui cerul albastru, cred ca in ziua aceea as muri. Stanca aceea e simbolul statorniciei noastre.

- Sunteti fiu al Rosiei, dintr-un neam vechi de romani, aici v-ati nascut si ati copilarit. Cum era Rosia Montana in vremea copilariei dvs. si mai demult, in povestile batranilor familiei?

- Tata a fost miner pana in 1848, a avut mina de aur la Miscolt, mostenita de la bunicul, om cu stare si avut. Cand au venit comunistii, l-au considerat pe tata exploatator, i-au luat mina si l-au obligat sa mearga pe santier, la Salva-Viseu si la Bumbesti-Livezeni, unde a lucrat timp de trei ani, pentru o salopeta, un loc de dormit in baraca si o masa la cantina santierului. Cand au considerat ca s-a reabilitat, i-au dat voie sa se intoarca in Rosia Montana, unde s-a angajat la mina statului. Pentru ca n-a fost membru de partid, n-a ajuns niciodata miner plin, ci doar "ajutor de miner". La 48 de ani a murit de silicoza. Mama a stat acasa si a crescut cei sapte copii pe care i-au avut impreuna. Am avut o copilarie saraca, dar fericita. Iubesc muntele de mic copil, bateam toate locurile acestea si stiam fiecare ungher, de la Cetate, Jig, Carnic, Vaidoaia, umblam iarna prin padure si puneam pasarelelor casute facute de mine, cu graunte in ele, iar siturile arheologice de la Carpen si de la Orlea le stiu pe de rost. De la profesori am invatat sa iubesc istoria locului acesta, iar de la parintii mei am invatat sa muncesc cinstit si sa nu-mi tradez niciodata neamul si principiile. Educatia aceasta am transmis-o si eu, la randul meu, copiilor mei, celor trei fete pe care le am, doua avocate si una economista, si care stiu sigur ca n-ar trada, nici ele, nici copiii lor, pamantul acesta. Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu. Rosienii sunt oameni cu suflet mare, foarte ospitalieri, care-si iubesc muntii cu bogatiile lor. Oriunde au plecat, s-au intors in muntii lor, spunand ca la ses se sufoca si ca acasa, chiar si pamantul de pe mormant pare mai usor. Dinainte de comunisti, minerii aurari erau oameni veseli, increzatori in norocul lor, traind mereu cu speranta ca vor gasi candva un filon bogat care le va face viata mai usoara.Ca vor intalni pe "valva baii", care se arata numai minerilor cinstiti, cu suflet curat, in chip de zana sau de mos cu barba alba, care le spunea unde sa sape sau chiar ii conducea prin galerii ca sa le arate locul unde vor gasi aur. De la batrani am auzit multe asemenea legende. Minerii aurari erau oameni integri, respectati de ortaci, cu mila pentru cei nevoiasi, dar si iuti la manie fata de cei care incercau sa le incalce proprietatea sau demnitatea. Munceau din greu toata saptamana, de aceea le placeau petrecerile de la sfarsitul ei sau de la ocaziile importante: de Anul Nou, de 18 martie, ziua cand porneau sa bata steampurile de lemn insirate pe cursul raurilor, pana la 18 noiembrie, de Ziua minerului, cand se canta "Imnul minerilor" si "Marsul lui Avram Iancu". In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp. Calatori ai epocilor trecute zugraveau casele ca niste palate ale romanilor din Rosia. Gheorghiut Gritta, Mihaila Gritta, Suba Petru, Barbura Samoila aveau in case mobile si draperii scumpe, de matase, admirabile gravuri, pendule mari, argintarie frumoasa, tablouri si gravuri venite de la Viena. In fiecare casa erau portrete ale lui Horea, ori ale altor haiduci ori eroi ai vremii, cum era Pintea din Maramures, alaturi de icoanele sfintilor protectori. Domnii isi faceau costumele la mari croitori veniti de la Viena sa-si deschida aici croitorii de lux, iar doamnele isi comandau palarii de la Paris si mergeau la bal, in toalete elegante, la Cazinoul construit pe vremea Mariei Tereza. Chiar si locuintele mai modeste erau curate si bine randuite, pentru ca rosienii sunt, dintotdeauna, oameni harnici si mandri.
Lumea aceasta s-a stins. Cu 1 iunie 2006, mina de aur de la Rosia Montana a fost inchisa si aceasta ocupatie milenara a ramas doar ilustrata in muzeul mineritului din localitate, sau in cel al aurului de la Brad. Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea. Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo. Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.

"Si tata, si bunicul ar fi luptat"

- Cum e sa fii stegarul, sufletul acestei grupari de rezistenta, formate din ultimele douazeci de familii ale Rosiei Montane?

- E foarte greu, sa stiti! Hartuirea aceasta continua te uzeaza mai mult decat batranetea pe care ar fi trebuit sa mi-o traiesc linistit, nu in plin razboi psihologic. Dar cum motii au fost mereu niste eroi, de-a lungul istoriei, poate si noua ne este dat sa ne aratam lumii in felul acesta de eroism modern, intr-un razboi psihologic. M-am intalnit de curand, la lansarea de la Cluj a cartii "Aurul si argintul Rosiei Montane" a lui Aurel Santimbrean, cu o fosta profesoara de-a mea, pe care n-o mai vazusem de 45 de ani, care m-a recunoscut imediat si mi-a spus, cu lacrimi in ochi: "Eugen, ne bucuram ca ai ramas acolo si ca te lupti pentru Rosia Montana!".Am plans impreuna de focul Rosiei Montane. "Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat chiar prin oameni pe care-i credeai prieteni din copilarie, obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi, plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

- Ce va alimenteaza energia necesara pentru razboiul acesta halucinant, al duhurilor rele?

- Am lucrat la Rosia Poieni, unde s-a exploatat cupru la suprafata prin lac de decantare, si stiu ce dezastru ecologic inseamna acest procedeu, pe care vrea sa-l foloseasca acum Gold Corporation. De aceea, ma lupt acum pentru salvarea Rosiei Montane, dar si pentru ca am fost educat ca un luptator pentru neam si pentru pamant. Simt in mine imboldul si datoria aceasta. Stiu ca si tata, si bunicul ar fi fost la fel. Sunt seri in care simt ca nu mai pot, ca nu mai am putere sa le vorbesc oamenilor si sa-i incurajez sa nu oboseasca, sa nu cedeze, sa nu se gandeasca ce ar face cu banii pe care i-ar primi pe case de la Gold Corporation. Sotia mea, Maria Cornea, e si ea o luptatoare pentru Rosia si ma sprijina constant, la fel si fiicele mele si prietenii apropiati. Uneori, inima incepe sa o ia la galop si tensiunea sa-mi creasca periculos, numai la gandul ca pe harta n-ar mai exista Rosia Montana si o urma a ei ar fi lasata doar in muzee. Si atunci ma rog la Dumnezeu cu mare credinta, ca sa ma intareasca si sa nu ma paraseasca, iar dimineata, ma trezesc iarasi plin de forta, hotarat sa lupt mai departe, gata sa plec la razboi. Imi spun: "Uite, a mai trecut o zi, noi suntem inca aici!". Merg la Centrul de Informare sustinut de Fundatia Soros si de Academia Romana, intru pe net, ma informez, ma pun la curent cu ultimele noutati, ma intalnesc cu cei care fac parte din rezistenta, vorbim, le impartasesc ultimele stiri. Tuturor le spun ca eu sunt ferm convins ca niciodata proiectul acesta nu se va pune in aplicare la Rosia Montana. Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar. La centrul de informare am infiintat un caiet de impresii, in care toti turistii care vin aici, atrasi de frumusetea si de istoria locului, pot scrie cateva randuri. De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana, iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri. Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura. Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat. Sunt induiosatoare impresiile acestea, multe scrise cu ochii umezi si cu nodul in gat, chiar daca e vorba de straini din cele mai diverse colturi ale lumii, sau de romani.

- O dezvoltare durabila a Rosiei Montane poate fi asigurata si altfel, pot fi gasite solutii pentru dezvoltarea zonei, cum ar fi turismul rural, pentru ca privelistile sunt cu adevarat spectaculoase, iar istoria e prezenta la tot pasul in Apuseni.

- De jur-imprejurul Rosiei Montane au aparut niste pensiuni fenomenale, toate localitatile prospera, iar aici, din cauza concesiunii Gold-ului, nu ai voie sa faci nimic, primaria nu da autorizatie, primarul e si el omul Gold-ului. Sigur, Rosia se poate dezvolta si altfel decat prin exploatarea cu cianuri a "celui mai bogat zacamant din Europa", cum trambiteaza peste tot compania canadiana. (Lucrurile acestea nu se spun in gura mare, ceea ce a mai ramas ar trebui pus la pastrare pentru generatiile viitoare.) Se poate face turism ecologic, cultural, se pot restaura cladirile vechi, de patrimoniu, din Rosia, se poate recrea aici oraselul istoric, acest "El Dorado" al Europei, cum era numita Rosia, si multi turisti s-ar da in vant sa tina in mana o pepita de aur, sau sa intre in galerii si sa vada minereul lucind in intuneric, sau sa vada cum lucreaza un steamp vechi, de lemn. S-au desfasurat aici patru editii ale festivalului de rock "FanFest", care a adunat pe dealuri si 15.000 de tineri din tot Ardealul si din toata tara, care astfel au aflat de tragedia Rosiei Montane si s-au inscris de partea care lupta impotriva proiectului propus de Gold Corporation.

- Aurul a fost norocul, dar si blestemul acestui loc din vremuri vechi, au venit sa-l ia cu de-a sila toate neamurile pamantului, din antichitate, prin Evul Mediu pana in epoca moderna, dar nimeni, niciodata, nu a vrut totul, pana la ultimul fir de aur, asa cum vrea sa faca astazi compania Gold Corporation.

- Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden. Dar caprioarele care ies din padure si pasc linistite cand soarele apune peste masivul Carnic nu stiu asta. Lasati viata sa continue! Sa intre in firescul ei! Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.

"Morti de inima rea"

- Un cititor al revistei noastre de la Cluj, profesor universitar, a fost de parere ca Gold Corporation ar trebui data in judecata de locuitorii Rosiei, pentru vatamarea psihologica pe care o suporta sistematic de opt ani incoace si le-ar trebui cerute daune morale.

- Din cauza acestor presiuni, au murit mai bine de o suta de persoane de "inima rea" cum se spune, ori s-au imbolnavit grav. Nu e usor sa traiesti intr-o asemenea tensiune in Rosia. Si, ma gandesc, nici sa-ti calci pe constiinta nu e putin lucru, ca sa pleci din casa ta, pentru un pumn de arginti, sa-ti tradezi neamul, familia, adesea istorica in Rosia, ca sa te simti dezradacinat oriunde te-ai duce.

- Pana la urma, de cine depinde inceperea exploatarilor? De Guvernul Romaniei?

- A depins cand Berceanu le-a dat concesiunea. Acum, numai noi ne mai putem salva. Rezistand, pana la unul. Au aproape 80 la suta din proprietatile Rosiei Montane, cumparate in ultimii ani. Ei spera ca restul, de 20 la suta, aflati in opozitie, sa-i mai "fure dracul" pe cate unul, sa mai moara adica, si sa mai scape de noi, si poate familia ramasa va vinde. In momentul in care fostul ministru al Mediului, Athila Korodi le-a oprit studiul de impact asupra mediului, compania n-a mai cumparat nici o casa, din februarie anul trecut.Daca noi nu le vindem casele noastre si nu plecam de aici, n-au ce sa faca. Trebuie sa renunte. Si ei, si noi, n-avem altceva de facut decat sa asteptam. Ei asteapta sa murim, pentru ca stiu ca altfel nu ne pot invinge. Noi asteptam sa renunte ei. Ei asteapta sa ni se termine zilele, noi asteptam sa li se termine banii. Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca opt ani de-acum incolo.

- Si atunci, dupa parerea dvs., ce trebuie facut ca sa nu plece oamenii din Rosia Montana?

- Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana.Ma multumesc cu ce am si, cat ma tin puterile, muncesc, nu stau degeaba. Punem cartofi si porumb pe dealuri, crestem animale, ne descurcam cum putem. Dar deasupra Rosiei pluteste aceasta psihoza, aceasta spaima ca ceva rau ni s-ar putea intampla, ca un dezastru iminent s-ar putea produce si Rosia ar disparea. Psihoza e intretinuta prin oamenii lor, angajati sa faca numai asta. Sunt oamenii lor de manevra. Multi dintre ei sunt oameni de la noi, care si-au vandut casele companiei, au luat bani frumosi, s-au mutat la bloc prin Abrud, sau chiar Alba Iulia sau mai stiu eu pe unde, si au fost angajati de Gold numai sa se plimbe prin comuna si sa spuna tuturor ca nu mai e cale de intoarcere, ca trebuie sa plecam cu totii din Rosia, ca asta va aduce multe avantaje si tarii si, mai ales, noua, prin ocuparea fortei de munca. Minciuni gogonate! Procentul din castig pe care-l cedeaza Romaniei e foarte mic in raport cu castigurile lor, iar de angajat nu pot angaja mai mult de 80 de oameni, nicicum 25.000, cat au declarat ei la inceput, cu mare emfaza, pentru ca se lucreaza in mediu toxic si totul e automatizat. Chiar si interventiile la fata locului in caz de defectiuni se fac in costum ca de scafandru. Au luat vreo 750 de cereri de angajare, de aici si de la Campeni, Baia de Aries si alte localitati din jur, ca aveau nevoie sa supuna dezbaterilor publice planul urbanistic zonal (PUZ), respectiv proiectul lor. Iar la dezbaterile publice i-au adus tot pe "aplaudacii" lor, cei carora le-au cumparat casele si care s-au mutat de aici in localitatile din jur, dar si-au pastrat buletinul cu domiciliul de aici, ca sa poata participa la dezbaterile locale din Rosia si sa fie masa de manevra a Gold-ului, scandand "Vrem proiectul! Vrem proiectul!". Iar primarul, zelos din fire si slugarnic peste poate in fata companiei, s-a dus si a adunat semnaturi pentru proiect, nu numai din Rosia, ci din mai multe zone ale Apusenilor, pana spre Brad a mers, si cu mare pompa s-a dus cu ele la Bucuresti si le-a depus la ministrul Mediului, Nemirschi. Dar eu le-am spus ca toate semnaturile lor, 4.000 cate au reusit sa adune, valoreaza cat o ceapa degerata in luna iulie. Trebuie controlate si acelea daca sunt reale, ca eu am aflat ca s-au trecut si morti din cimitir pe listele alea ale lor.

"Noi nu suntem din aur, ci din otel"

- Dar revista "Formula AS" a adunat peste 100.000 de semnaturi impotriva proiectului si le-a depus la cabinetul premierului de acum cativa ani, Adrian Nastase. Asa ca opinia publica s-a exprimat foarte clar. Si, daca e nevoie, vom relua aceasta initiativa.

- Avem nevoie de orice gest de solidaritate. Pentru ca efortul nostru de a rezista si investitia de energie pentru a convinge sunt uriase. Impreuna cu grupul nostru de rezistenta, sprijiniti de diverse asociatii si de Fundatia "Soros", urmarim fiece miscare a lor si organizam, dupa puterile noastre, o "contrareplica". Un reprezentant de-al nostru si de-al asociatiei "Alburnus Maior" participa la toate sedintele consiliului local, iar la toate procesele care au existat si exista intre noi si Gold Corporation avem o trupa de avocati foarte buni, de la Cluj, finantati de Fundatia Soros, care ne apara si care pregatesc un nou proces impotriva lor. Soros nu are nici un interes in fata companiei, nu vrea sa elimine Gold-ul ca sa exploateze el sau alta companie sustinuta de el aurul de la Rosia Montana, a trimis chiar scrisoare din America si a declarat-o raspicat. Gold-ul a organizat chiar manifestatii cu cantece patriotice, punandu-si oamenii sa strige "Noi suntem romani!Afara cu ungurii!", cu scopul de a discredita Fundatia "Soros". Am spus asta ca sa clarificam lucrurile si ca sa nu existe nici un fel de suspiciune. Sunt si eu observator al Fundatiei "Soros" si aceasta este o organizatie de notorietate internationala, de aceea Gold Corporation vede in Fundatia Soros un adversar de temut, alaturi de asociatia luptatorilor antigoldisti "Alburnus Maior" (numele roman al Rosiei Montane). E foarte important sa fim si noi la actiuni, sa le dovedim ca nu ne-au sorbit toate puterile, ca nu ne urmarim doar printre uluci, unii pe altii. Au venit studenti de la Cluj si au facut aici o intalnire pe probleme de mediu, am vrut sa inchiriem pentru asta caminul cultural, dar cand au vazut asa, au inchiriat ei, repede, sub pretextul nu stiu carei actiuni, ca sa ne lase pe noi in drum. Cum afla ca vrem sa organizam ceva, merg inaintea noastra si ne pun bete in roate, doar-doar ne-ar putea face sa renuntam. Chiar daca aurul e cel mai maleabil metal si e din plin la Rosia Montana, noi nu suntem din aur, ci din otel. Nimic nu ne-ndoaie! Si n-o sa renuntam niciodata la lupta noastra, niciodata: Rosia Montana va fi salvata! Stiu si cred asta cu toata taria!
Foto: Andrei Cheran