Desi locuieste de cativa ani la Londra, in iunie, am intalnit-o la Cluj, la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), unde revine aproape la fiecare editie, fie in juriu, fie cu vreun nou film, fie pur si simplu de placere, ca sa-si intalneasca prietenii si fanii. Anul acesta, am admirat-o in "Contesa", un film de epoca regizat de cunoscuta actrita franceza Julie Delpy. Am povestit apoi despre viata, film si dragoste, apreciind mai mult ca orice altceva naturaletea pe care Anamaria o transmite prin vorba, prin atitudine, prin felul ei de-a fi.
Iubita contesei Bathory
- Cum de-ai ales sa joci rolul unei vrajitoare intr-un film de epoca? Pare de-a dreptul surprinzator, avand in vedere personajele pe care le-ai interpretat pana in prezent.
- Intr-adevar, nu mi-am imaginat vreodata ca o sa joc in filme de acest gen. Este greu sa te potrivesti pe un asemenea rol, mai ales daca ne gandim la productiile BBC, unde din start esti descalificat daca nu ai un accent britanic pur. Dar in "Contesa" am fost o echipa de actori din multe tari, iar actiunea se petrece intr-un spatiu geografic destul de vag, asa ca n-au mai fost constrangeri de acest tip. In ceea ce priveste subiectul in sine - m-a atras imediat ideea de a juca intr-un film despre sangeroasa contesa Erzebet Bathory, a carei poveste o cunosteam. Rolul vrajitoarei Darvulia, iubita contesei, este atipic, pentru ca in povestile clasice nu gasesti prea multe cupluri de femei. M-a onorat, desigur, si faptul ca Julie Delpy mi-a propus sa joc alaturi de ea. Lucrurile s-au petrecut foarte repede. Ne-am intalnit la Berlin anul trecut, am citit textul impreuna de vreo doua ori, si-apoi am dat drumul la film. A fost clar o provocare pentru mine, ceva complet diferit, ceea ce ma incanta. Nu-mi place sa raman in tipare, sa fiu recunoscuta doar pentru un anume tip de rol.
- Si totusi, pentru multa lume esti si probabil vei ramane asociata cu Otilia, din mult premiatul film al lui Cristian Mungiu, "4,3,2". Cum te impaci cu lucrul asta? Il resimti ca pe o presiune in momentul in care alegi noi roluri?
- Categoric nu, desi in jurul nostru s-a creat atunci o anume asteptare - presiune, daca vrei - din partea celorlalti, ceea ce nici nu e de mirare, avand in vedere destinul pe care l-a avut filmul. Dar, la fel cum nu-mi compar iubirile, nu compar nici rolurile in care joc. Exista timp si spatiu intre ele, fiecare ocupa o alta bucata din viata mea. Nu fug de roluri secundare, cu conditia sa mi se para interesante. Mi-am propus sa joc in povesti cat mai diverse, care sa-mi testeze mereu limitele, pentru ca doresc sa fiu un actor complex, creator. Imi asum esecurile si greselile. Vor fi, cu siguranta, multe roluri "sub" cel al Otiliei, dar asta nu ma sperie defel. Caut in continuare subiecte vii, filme care sa aduca in discutie probleme reale, care ma preocupa si pe mine, ca om. Cred cu tarie ca un actor poate fi util prin rolurile pe care le face, prin personajele pe care le intrupeaza. Cand se termina un film, raman intrebarile, atat pentru noi, cat si pentru spectatori.
Tristetea invingatorului
- Au trecut doi ani de la marele triumf de la Cannes, dar lumea este in continuare curioasa sa afle detalii din culisele acestui film. Nu te-ai saturat sa tot vorbesti despre "4,3,2"?
O expresivitate uriasa
- Nu, deloc, iubesc filmul asta si pe colegii mei de echipa. Recunosc, insa, ca dupa vreo sase luni de mers cu filmul din festival in festival, in toate colturile pamantului, am simtit ca nu mai pot. Nu mai suportam sa-mi aud vocea, sa ma vad in oglinda. Eram teribil de expusa, ceea ce nu-mi cadea bine, pentru ca nu sunt deloc o persoana obsedata de aparente ori gata sa exploateze aparitiile in mass-media pentru a "avansa in cariera". Simteam pur si simplu ca nu mai aveam viata personala - nu mai exista mama, tata... Eram a tuturor, numai a mea nu. A fost mai cu seama dificil, cand a trebuit sa calatoresc fara Cristian (n.r. - Mungiu). Vorbeam la telefon cu el din doua colturi ale lumii, din Japonia si Mexic, de pilda, unde trebuia sa prezentam filmul, si comparam starile prin care treceam. Am cunoscut gloria, dar am trait si momente de alta natura - exista o tristete a invingatorului, pe care am resimtit-o amandoi. Oricum, e minunat tot ce s-a intamplat cu "4,3,2". Continuam sa tot luam premii. Recent, am castigat si Premiul "Goya", iar Cristian imi transmitea la telefon salutari din partea lui Benicio Del Toro. Cum sa nu-ti placa sa traiesti asa ceva, mai ales cu primul film de cinema in care joci?
- Desi ati captivat o lume intreaga, n-ati reusit sa intrati in competitia pentru Oscar, iar in America, filmul nu a mers foarte bine. Ce s-a intamplat, de fapt, acolo?
Cu regizorul ei preferat: Cristian Mungiu
- Este un paradox. Presa de peste Ocean ne adora, in festivalurile de acolo eram cautati de mari actori, precum Faye Dunaway sau Dustin Hoffman, iar Membrii Academiei Americane de Film isi cer si acum scuze cand ne intalnesc, ca "4,3,2" nu a fost selectionat pentru Oscar. Chiar daca in momentul respectiv am fost oarecum dezamagiti, e placut sa stii ca acesti profesionisti de clasa considera filmul exceptional. Ca o consecinta directa a faptului ca "4,3,2" nu a fost nominalizat in acea competitie, ei au schimbat deja sistemul de votare. In ceea ce priveste circuitul cinematografic - am avut foarte putine fonduri pentru publicitate si nu am beneficiat de cea mai buna promovare. Cu siguranta, si subiectul filmului a jucat un rol in sine. Avortul este o chestiune teribil de sensibila in America, si nu cred ca este un subiect care poate face cariera acolo. In plus, "4,3,2" pune intrebari incomode si nu da raspunsuri clare, asa cum o fac majoritatea filmelor hollywoodiene. In final, nu trebuie sa ne mire aceasta stare de lucruri. Sunt atatea filme europene exceptionale care n-au mers bine in America!
Cancerul Romaniei: lipsa de valori si toleranta vulgaritatii
- Locuiesti la Londra, familia iti e in Romania, profesia te cere peste tot in lume. Cum impaci toate aceste extreme?
- Nu imi este tocmai usor. Alegerea mea de a trai in strainatate nu a fost deloc simpla, dar am avut motive intemeiate sa fac pasul asta. Iubesc enorm spatiul romanesc, dar in momentul de fata simt, din pacate, ca nu ma pot raporta la felul cum merg lucrurile aici. La scara mare, ceea ce ma doare cel mai tare este cumplita lipsa de valori si faptul ca oamenii nu iau cu adevarat atitudine fata de mediocritate. Eu am o alta viziune asupra lucrurilor, alte idealuri, si cred ca pot face mai multe pentru Romania din afara.
In rolul Darvuliei
- Mai ai timp pentru celelalte mari pasiuni ale tale, muzica si teatrul?
- Da, ma bucura grozav ca in vara asta ma voi reintoarce pe scena, la Londra, intr-o piesa pe care am jucat-o si in Romania, acum 8 ani: "4:48 Psihoza". Este o piesa a lui Sarah Kane, de care eu sunt foarte legata, deoarece ea mi-a prilejuit intalnirea cu cel pe care-l consider mentorul meu, Christian Benedetti. Cat despre muzica - cine stie, poate intr-o zi va deveni preocuparea mea principala. Am studiat vioara de la 6 ani, era cat pe ce sa dau la Conservator la Iasi, dar uite ca se pare c-am avut alt destin de implinit, pana in momentul de fata. Ma gandesc deja la "Planul B", la ce-o sa fac cand n-o sa mai primesc roluri interesante, iar muzica pare o alternativa foarte probabila.
Botezul focului: Leu si Berbec
- Lumea care te intalneste ramane surprinsa de naturaletea ta. Nu ai deloc aere de vedeta. Nu-ti este greu sa ramai cu picioarele pe pamant, atunci cand sunt atatia ochi atintiti pe tine?
Triumf parizian: Cristi Mungiu, Laura Vasiliu si Anamaria
- Este o chestiune de alegere personala. Nu ma gandesc prea mult la ce port, iar despre coafuri, nici nu poate fi vorba (rade)... Eu sunt asa cum sunt, nu urmaresc sa-mi creez o anume imagine. Oricum, avand in vedere ca decid singura ce personaje intrupez, cred ca ar exista o incongruenta intre Anamaria Marinca in postura de femme fatale si alegerile mele artistice. Daca ne uitam ce scrie in carte, eu sunt berbec cu ascendent in leu - adica foc cu foc - dar, in ciuda a ceea ce spune zodia mea, am si destule momente in care sunt stangace si timida - de cele mai multe ori, chiar atunci cand n-ar trebui sa fiu... In fata camerei de filmat, ma simt adesea vulnerabila si mi-e greu sa ma deschid, sa ma arunc. Nu e totul atat de simplu pe cat poate parea din afara. Viata sub lumina reflectoarelor are dezavantajele ei. Exista multa superficialitate si apare adesea sentimentul de indoiala - nu mai stii exact daca cei ce vor sa fie in preajma ta o fac din motive reale. Pe culmile gloriei si ale popularitatii poti sa fii, de fapt, un insingurat. Pentru mine nu conteaza atat de mult cariera, cat sa reusesc ca om, sa-mi pastrez curatenia sufleteasca, sa fiu o fiinta morala. N-am facut niciodata compromisuri si sper ca asa va fi si de acum inainte. Ajunge un pas gresit si poti sa te pierzi atat de usor!
Povesti de dragoste
- Vorbeste-ne putin despre trairile tale interioare. Ca intensitate, unde simti ca daruiesti mai mult, intr-o mare iubire sau intr-un mare rol?
Cu actrita Julie Delpy, alaturi de care joaca in "Contesa"
- Ambele te pot consuma si ravasi intr-o masura uluitoare. Sentimentele sunt diferite, dar adancimea lor e comparabila. Sigur ca in viata actorilor se petrec anumite lucruri, pe care alti oameni poate nu le resimt la o asa intensitate. Este vorba despre relatiile de pe platou. Trairile sunt atat de profunde, incat e foarte complicat sa nu te legi de acei oameni. Iar eu ma indragostesc aproape la fiecare film. Sunt lucuri care de multe ori raman nespuse, dar care te consuma pe dinauntru. In viata, iti ia mult mai mult timp sa te apropii de o persoana, dar pe platou sau pe scena lucrurile se accelereaza surprinzator, iar povestea in care joci ajunge de multe ori sa se confunde cu realitatea. Din cauza situatiilor limita in care ne regasim, devenim foarte vulnerabili si, adesea, nu reusim sa dezamorsam aceste explozii emotionale, in momentul in care terminam filmul. De-aceea, eu nu ma mir deloc cand aud de iubiri fulgeratoare intre actori, sau actori si regizori, care lucreaza atat de strans laolalta si, apoi, si de despartiri la fel de bruste. Oricum, intre prietenie si iubire, granitele nu sunt intotdeauna bine conturate, poti aluneca relativ usor din una in cealalta.
- Cum o gaseste vara pe Anamaria Marinca? Indragostita?
- Oh-oh... Da, sunt indragostita, dar nu pot spune ca traiesc o mare iubire... Altfel, vara mi-o voi petrece tot pe drumuri, dupa ministagiunea teatrala. Voi fi in juriu la Festivalul de la Sarajevo, si-apoi voi ramane cateva zile pe malul Adriaticii, la Dubrovnik. De-acolo, la Oslo, pentru a-mi intalni niste prieteni, iar apoi poate o fuga in Mexic, ca sa ma bucur putin de soare, inainte de a incepe filmarile in Serbia. Si, intre timp, cine stie... Sunt foarte spontana, si-am devenit experta la facut bagaje. Ma pot hotari pentru o noua destinatie, de la o zi, la alta... In rest, imi petrec timpul alaturi de cartile mele dragi. Si ma gandesc la... Mihai. Eminescu!
Foto: Mediafax(2)/AP (1) /Reuters (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
