In carcotasa noastra lume literara, n-am auzit pe nimeni sa spuna vreo vorba rea despre Matei Calinescu. Imensa lui inteligenta calda nu putea starni decat admiratie-iubire. Se stie ca notorietatea e o proba revelatoare a caracterului. Si dupa ce ajunsese in elita mondiala a teoreticienilor literaturii (unora si o faima locala li se suie la cap), Matei Calinescu ramasese acelasi om prietenos, fara pic de morga, receptiv la interlocutori, de o bunavointa si o civilitate naturale. Sensibil, vulnerabil si melancolic in fiinta lui adanca - dovada poemele si confesiunile -, liderul generatiei '60 a avut parte de vremuri potrivnice calitatilor sale intelectuale si morale. Dupa ce a absolvit in 1957 Facultatea de Engleza (studiile umanistice erau pe atunci dezgustator ideologizate), a lucrat la "Gazeta literara" si "Viata Romaneasca", imprietenindu-se cu tinerii Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Petre Stoica, Modest Morariu, Mircea Ivanescu, poeti de vocatie, dornici sa reinnoade firele rupte de proletcultism ale literaturii romane. Matei Calinescu i-a sustinut in cronicile lui, ca si pe scriitorii iesiti din puscarii si care capatasera din nou drept de semnatura in relativul dezghet de la sfarsitul anilor '60. Intre 1958 si 1973, lui Matei Calinescu i-au aparut 5 volume de publicistica si eseuri si 3 de poeme, dar cartea-eveniment, care a insemnat extrem de mult pentru cititorii de atunci, din 1969-71, a fost romanul-eseu, incredibil de curajos in context, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" - avand ca tema nesupunerea intelectualului la comunism prin automarginalizare. Tezele din iulie 1971, care vesteau un nou inghet de tip stalinist, precum si presiunile Securitatii de a-l racola ca informator, atmosfera tot mai sufocanta de suspiciune si minciuna oficiala, cenzura care isi indesea din nou ochiurile sitei, l-au determinat sa ia in 1973 decizia exilului. O fractura dureroasa de destin, o rana care a sangerat mereu, caci Romania a ramas permanent in mintea lui, era preocupat si la curent cu tot ce se petrecea in tara, desi reusise cu brio in competitiva lume americana. Ajunsese profesor titular la Universitatea din Bloomington, Indiana, scria si publica in engleza lucrari despre modernism si postmodernism, apreciate de specialisti ca fundamentale. Era invitat sa tina cursuri si sa conferentieze la mari universitati occidentale, sa participe la colocvii alaturi de cei mai importanti teoreticieni si comparatisti din lume, avea prilejul sa discute personal cu scriitori mitici ai secolului XX. Si totusi, ruperea de tara ramane pentru exilat o suferinta atroce, dupa cum se intelege din volumele de memorialistica scrise in romaneste si publicate dupa 1990: "Amintiri in dialog" cu Ion Vianu, prietenul din adolescenta, "frate si alter-ego", "Un fel de jurnal. 1973-1981" si cutremuratorul exercitiu de transcendere a unei tragedii personale, "Portretul lui M.". Revenit si fizic, pe perioade mai lungi, dupa 1990, in tara pe care in spirit n-o putuse parasi, studentii filologi, cititorii de reviste culturale, mai vechi si mai noi, pasionatii de literatura s-au putut bucura de prezenta lui benefica sub aspect intelectual si moral. O necesara editie de opere complete il va pastra pe Matei Calinescu viu si in viitoarele generatii pentru care sunt convinsa ca va fi un clasic.
Matei Calinescu
(15.VI.1934 - 24.VI.2009)
In carcotasa noastra lume literara, n-am auzit pe nimeni sa spuna vreo vorba rea despre Matei Calinescu. Imensa lui inteligenta calda nu putea starni decat admiratie-iubire. Se stie ca notorietatea e o proba revelatoare a caracterului. Si dupa ce ajunsese in elita mondiala a teoreticienilor literaturii (unora si o faima locala li se suie la cap), Matei Calinescu ramasese acelasi om prietenos, fara pic de morga, receptiv la interlocutori, de o bunavointa si o civilitate naturale. Sensibil, vulnerabil si melancolic in fiinta lui adanca - dovada poemele si confesiunile -, liderul generatiei '60 a avut parte de vremuri potrivnice calitatilor sale intelectuale si morale. Dupa ce a absolvit in 1957 Facultatea de Engleza (studiile umanistice erau pe atunci dezgustator ideologizate), a lucrat la "Gazeta literara" si "Viata Romaneasca", imprietenindu-se cu tinerii Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Petre Stoica, Modest Morariu, Mircea Ivanescu, poeti de vocatie, dornici sa reinnoade firele rupte de proletcultism ale literaturii romane. Matei Calinescu i-a sustinut in cronicile lui, ca si pe scriitorii iesiti din puscarii si care capatasera din nou drept de semnatura in relativul dezghet de la sfarsitul anilor '60. Intre 1958 si 1973, lui Matei Calinescu i-au aparut 5 volume de publicistica si eseuri si 3 de poeme, dar cartea-eveniment, care a insemnat extrem de mult pentru cititorii de atunci, din 1969-71, a fost romanul-eseu, incredibil de curajos in context, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" - avand ca tema nesupunerea intelectualului la comunism prin automarginalizare. Tezele din iulie 1971, care vesteau un nou inghet de tip stalinist, precum si presiunile Securitatii de a-l racola ca informator, atmosfera tot mai sufocanta de suspiciune si minciuna oficiala, cenzura care isi indesea din nou ochiurile sitei, l-au determinat sa ia in 1973 decizia exilului. O fractura dureroasa de destin, o rana care a sangerat mereu, caci Romania a ramas permanent in mintea lui, era preocupat si la curent cu tot ce se petrecea in tara, desi reusise cu brio in competitiva lume americana. Ajunsese profesor titular la Universitatea din Bloomington, Indiana, scria si publica in engleza lucrari despre modernism si postmodernism, apreciate de specialisti ca fundamentale. Era invitat sa tina cursuri si sa conferentieze la mari universitati occidentale, sa participe la colocvii alaturi de cei mai importanti teoreticieni si comparatisti din lume, avea prilejul sa discute personal cu scriitori mitici ai secolului XX. Si totusi, ruperea de tara ramane pentru exilat o suferinta atroce, dupa cum se intelege din volumele de memorialistica scrise in romaneste si publicate dupa 1990: "Amintiri in dialog" cu Ion Vianu, prietenul din adolescenta, "frate si alter-ego", "Un fel de jurnal. 1973-1981" si cutremuratorul exercitiu de transcendere a unei tragedii personale, "Portretul lui M.". Revenit si fizic, pe perioade mai lungi, dupa 1990, in tara pe care in spirit n-o putuse parasi, studentii filologi, cititorii de reviste culturale, mai vechi si mai noi, pasionatii de literatura s-au putut bucura de prezenta lui benefica sub aspect intelectual si moral. O necesara editie de opere complete il va pastra pe Matei Calinescu viu si in viitoarele generatii pentru care sunt convinsa ca va fi un clasic.
In carcotasa noastra lume literara, n-am auzit pe nimeni sa spuna vreo vorba rea despre Matei Calinescu. Imensa lui inteligenta calda nu putea starni decat admiratie-iubire. Se stie ca notorietatea e o proba revelatoare a caracterului. Si dupa ce ajunsese in elita mondiala a teoreticienilor literaturii (unora si o faima locala li se suie la cap), Matei Calinescu ramasese acelasi om prietenos, fara pic de morga, receptiv la interlocutori, de o bunavointa si o civilitate naturale. Sensibil, vulnerabil si melancolic in fiinta lui adanca - dovada poemele si confesiunile -, liderul generatiei '60 a avut parte de vremuri potrivnice calitatilor sale intelectuale si morale. Dupa ce a absolvit in 1957 Facultatea de Engleza (studiile umanistice erau pe atunci dezgustator ideologizate), a lucrat la "Gazeta literara" si "Viata Romaneasca", imprietenindu-se cu tinerii Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Petre Stoica, Modest Morariu, Mircea Ivanescu, poeti de vocatie, dornici sa reinnoade firele rupte de proletcultism ale literaturii romane. Matei Calinescu i-a sustinut in cronicile lui, ca si pe scriitorii iesiti din puscarii si care capatasera din nou drept de semnatura in relativul dezghet de la sfarsitul anilor '60. Intre 1958 si 1973, lui Matei Calinescu i-au aparut 5 volume de publicistica si eseuri si 3 de poeme, dar cartea-eveniment, care a insemnat extrem de mult pentru cititorii de atunci, din 1969-71, a fost romanul-eseu, incredibil de curajos in context, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" - avand ca tema nesupunerea intelectualului la comunism prin automarginalizare. Tezele din iulie 1971, care vesteau un nou inghet de tip stalinist, precum si presiunile Securitatii de a-l racola ca informator, atmosfera tot mai sufocanta de suspiciune si minciuna oficiala, cenzura care isi indesea din nou ochiurile sitei, l-au determinat sa ia in 1973 decizia exilului. O fractura dureroasa de destin, o rana care a sangerat mereu, caci Romania a ramas permanent in mintea lui, era preocupat si la curent cu tot ce se petrecea in tara, desi reusise cu brio in competitiva lume americana. Ajunsese profesor titular la Universitatea din Bloomington, Indiana, scria si publica in engleza lucrari despre modernism si postmodernism, apreciate de specialisti ca fundamentale. Era invitat sa tina cursuri si sa conferentieze la mari universitati occidentale, sa participe la colocvii alaturi de cei mai importanti teoreticieni si comparatisti din lume, avea prilejul sa discute personal cu scriitori mitici ai secolului XX. Si totusi, ruperea de tara ramane pentru exilat o suferinta atroce, dupa cum se intelege din volumele de memorialistica scrise in romaneste si publicate dupa 1990: "Amintiri in dialog" cu Ion Vianu, prietenul din adolescenta, "frate si alter-ego", "Un fel de jurnal. 1973-1981" si cutremuratorul exercitiu de transcendere a unei tragedii personale, "Portretul lui M.". Revenit si fizic, pe perioade mai lungi, dupa 1990, in tara pe care in spirit n-o putuse parasi, studentii filologi, cititorii de reviste culturale, mai vechi si mai noi, pasionatii de literatura s-au putut bucura de prezenta lui benefica sub aspect intelectual si moral. O necesara editie de opere complete il va pastra pe Matei Calinescu viu si in viitoarele generatii pentru care sunt convinsa ca va fi un clasic.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
