Aprilie cu zapezi

"Ma cheama Serafim, ca pe ingeri", imi spune barbatul din fata mea, sprijinit in coada unei furci cu care imprastie gunoiul.

"Ca pe ingeri ma cheama, ca asa o fi vrut saraca mama, Dumnezeu s-o ierte. Ori poate nanasul care m-o botezat, ca asa se face pe-aicia, porti numele lu' tata mare, lu' mosu, ori lu' nanasu care te-ncrestineste. Is nascut de saptejcinci de ai. Amu-s in primavara, luna iasta, pa douazasisepte. Si-s multamit c-am ajuns la aii estia. Is multamit tare. Ii grea viata, domnuta, da' pe masura ce ti sa gata, parca-i tat mai frumoasa."
Batranul rade si ma priveste cu talc. Are obraz roscovan, cu piele intinsa, par coliliu, dat tinereste peste cap. Poarta o camasa in patratele, inchisa pana la ultimul nasture. Camasa de munca a taranilor ardeleni. Cand l-am vazut, Serafim trebaluia prin gospodarie, bucurandu-se de caldura timpurie a primaverii. Lucra a saga, pus mai degraba pe vorba decat pe greblat. N-a stat prea mult pe ganduri cand, oprita in dreptul gardului din barne de lemn cenusiu, l-am rugat sa-mi povesteasca de una, de alta, pusa si eu pe vorba, de soarele fraged, de martie. Asezat pe o buturuga uscata, Serafim si-a fixat privirea pe culmile inca ingropate-n zapada ale Muntilor Retezat, apoi si-a mutat-o pe nucul urias de langa biserica ungureasca, aflata in gradina de peste gard. O biserica veche, lasata pe-o rana, cu turla inconjurata de-un pridvor plin de cuiburi de porumbei.

Crugul neamului

Pesteana e o asezare straveche, asezata la 4 kilometri distanta de satul Densus, vestit pentru biserica lui, unica in lume ca frumusete si ciudatenie. Mai putin cunoscuta, desi are si ea o biserica veche, de patrimoniu (ce-i drept, refacuta oribil, de un preot nesabuit), Pesteana isi datoreaza celebritatea unui lac fara fund, ascuns intr-o padure de hatisuri salbatice, invelita in mister. Multe legende s-au tesut in jurul ochiului de apa inselator, care suge din vreme in vreme cate-o oaie sau cate-o vita in adancul lui fara fund. De fapt, sunt doua tauri ingemanate. Odata, un om aruncat o bota inauntru si n-a iesit la suprafata nici pana in ziua de azi. Ba, unii zic ca lacurile coboara pe sub pamant pana-n Dunare: "Va sa fie adevarat", zice visator Serafim. "Ca locul asta ii tare batran... Pe-aici o fost denozauri, balauri di ceia ce si-o lasat ouale ingropate in pamanturi, ca le mai gasesc si azi oamenii si le vand cu bani grei. Nu stiu eu ce-or face cu ele, dar vin de departe sa le gaseasca, umbla de-a randul si sapa-n pamant."
Ce stie sigur Serafim e ca satul lui e vechi de cand lumea, mult mai batran ca biserica Sfantul Ilie, la care se aduna satenii in zilele de sarbatori. Merge si el, duminica de duminica, impreuna cu nevasta de-a doua, pe care a adus-o din Pestenita, un catun asezat mai spre deal. "Pesteana a fost facuta din pretenie, din oameni care s-au avut bine unul cu altul, romani si unguri. Romanii si-or facut biserica lor, ungurii or ridicat-o pe asta de langa nuc. N-a avut nimeni nimica de zis. Fiecare cu a lui. Au trait in buna pace. Au trecut anii si ungurii s-au imputinat. Unii au plecat, s-au insurat prin alte parti, altii au murit. Mai sunt vreo trei familii care mai vin la biserica si, dintre ei, Arpad se tine cel mai bine. Are cu septe ai mai mult ca mine si-mi place de el, ca tane si el, ca mine, la neam. Tane la obiceiuri, nu le-a uitat. Imi place sa-l vad cand vine la biserica ungureasca, asa coscovita si crapata cum ii. Il strag de departe: "Ionapot chivanoc", si el imi raspunde: "Buna zaua!". Stau aci, pe lemnul esta, si ma uit la el catu-i de mandru si de tantos, si mi-i drag ca a apucat anii batranetii, ca mine. De-aci de unde stau, se aude si slujba pe care o face preotul lor. O ascult, nu intaleg ce zice, da-mi place cand canta. Dar pentru ca ei sunt putini, preotul nu vine decat o data pe luna, mai rar. Dar pentru aceea nu-i bai, ca unii dintre ei vin la biserica la romani. Ca Dumnezeu ii numa' unu' pentru tati. Decat sa stai fara EL, mai bine te duci si-L cati la vecini, ca doara tat cu ei te-ajuti de este vreo nevoie, cu aia de langa casa ta, nu cu streinii din alt sat. Ase s-o facut satul nost', cu intalegere si ingaduiala."

Munci si zile

Langa noi a venit intre timp si nevasta lui mos Serafim, Viorica. Sta in picioare si asculta povestile barbatului ei. Din cand in cand il corecteaza, adauga cate-o vorba.E o femeie severa si il tot opreste din poveste, nu-l lasa "sa toraie fara rost". Dar el se face ca n-o aude si-mi spune mai departe cum a luat mosul lui bani din banca, de-a putut cumpara pamantul pe care si-a facut apoi casa. Si cum a carat el cu caruta lemne pentru casa, si carbuni de foc, si cum intr-o noapte, "pe la doaua fix, pe dealul la care-i zice Magureaua, le-a auzit pe halea Frumoasele cum se dragaleau si se jucau intr-o poiana. Si mosu' a fost fericit dupa aceea, ca a zis ca daca a scapat neatins de ele, insamna ca locul de casa pe care l-a cumparat e cu noroc si ca neamul lui are s-o duca bine acolo. Si asa a si fost." Mos Serafim imi arata pana unde tine curtea lui, gradina, imi spune cate arii si cate iugare mai are la deal. Nevasta il tot intrerupe, dar el n-o baga in seama si ma duce sa vad "soprele si cotetele" noi, pe care le-a ridicat dupa ce-a iesit la pensie, ca el a lucrat la mina la Ruschita inainte. Dar cel mai mult si mai mult, imi spune, dupa ce s-a asezat iar pe buturuga, la soare, lui i-a placut sa coseasca. "Cand eram tiner, cosam trizaci de carute de fan. Io sangur, fara ajutoare. Si-mi placea. Imi placea cum suiera iarba, cum se leagana miscata de vant, cum se-ndoaie sub coasa si cum se lasa pe-o parte dupa ce-o tai. Acu' nu mai pot, de cand ma doare piciorul ista. Am avut doaua operatii la el. Da' asa, catinel, catinel, mai curat la vaci, mai hranesc porcii, dau la gaini, ma sfadesc cu cocosii. Inca n-am pus mainile-n piept. Nu ma grabesc sa ma duc dincolo. Is sanatos, manc doua blide de supa la amiaza si dorm noaptea ca un copil. Mai misc. Fac ce pot, nu ce vreau, da' asta-i viata... Si cand nu mai pot, stau aci si ma uit la nucul ista mare, si cand aud cum isi misca crengile, gandesti ca aud coasa intrand dimineata in iarba cruda. Si-atunci is multamit."

Visul cel mare

"Daca am vreo grija?", ma intreaba mos Serafim, privindu-ma dintr-o parte, cu mila. "Da' cum Doamne, sa n-am, ce, p-acolo, pe la oras, voi n-aveti griji? Am si io grijuri ca ia, minteni treba sa tai uscatele, ca sa avem de foc dimineata, apoi se mai iveste ceva pana diseara, c-asa-i randuiala gospodariei. Da' grija cea mai mare a mea e sa-mi vad fecioru' insurat. I-a cam trecut vremea. Are treizaci si cinci de ai impliniti. Vreu si io, cat mai pot, sa tau de mana nepotii, sa ma duc cu ei prin sat, sa-i duc la scoala. Vreu sa vad prunci mici pa langa mine, sa-i invat una, alta. Cat de fain ar trece zalele mele atunci... Io, cand m-am insurat am fost mai hotarat. Mi-am adus nevasta cu Molotovu ceapeului din Pestenita. Am avut patru muzicanti, dobas, clanaret, si-am facut nunta in luna lui mai, cand tatul era numai in floare. Am luat-o ca mi-a fost draga si mi-i draga si acuma. Cand eram mai tiner, ma imbetam cateodata, da' nu pierdeam mintale. Veneam acasa si ea ma ierta. Ne-am intales tatdeauna, conteaza intalegerea. Cand ne-avem bine, ne mai pupam unu cu altu' si ase batrani. Ne mai trece de nacaz si nu mai ma doare nimica. Lasa, tu ce ma tot opresti?", ii spune el nevestei, care pare rusinata de marturisirile barbatului ei. "Lasa tu, ce daca ma da doamna la televizor, sau la ziar, ori la radio. Sa ma dea. Ce!? Nu-i drept ce-am zis? Nu-i drept ca mi-esti draga? Zai, tu!" Femeia nu zice nimica, rade doar ferindu-si ochii intr-o parte, rade multumita si se apleaca sa ridice un fir de iarba pe care il invarte apoi intre degete, ca fetele scoase la maritat.
"Doamna draga, io-s ca nucu' esta de peste gard, tata nucilor de-aici din sat. Is ca el de dornic sa-mi vad neamul mergand mai departe. Si nucul si-arunca in fiecare toamna nucile prin tata gradina bisericii, doar, doar o incolti vreuna, doar, doar va iesi vreun mugur, vreun pui de nuc langa el. Si el e tot sangur, dupa atata amar de ai. Nici io n-am pe cine invata ce stiu. Cum sa nu te-apuce tristeta? Cum sa nu te-apuci sa visezi catu-i zaua de lunga nepoti?"

Foto: Andrei Cheran