Muzica tiganeasca, pentru oameni de gust

Taraful Rromak

Zoltan si Sandor isi verifica minutios partiturile de vioara inainte de concert si comunica cu colegii lor, intr-o romana ciripita, simpatica foc. Vukomar isi ia acordeonul sarbesc si-i trece bretelele dupa umeri. Privindu-l asa, blondut, cu ochi albastri, te intrebi ce cauta intr-un taraf suta la suta gypsy? Cu toate ca au varste si etnii diferite, toti componentii orchestrei au in comun sangele tiganesc si studii muzicale serioase. Melinte Soimu mai strange niste suruburi la tobe, iar cei trei chitaristi, intre care unul a trecut de 70 de ani, iar altul, Mihai, nici nu a implinit 20, isi acordeaza instrumentele si pornesc concertul. Toti canta dupa partituri, si orchestra suna impecabil. Insa atunci cand pe scena mica, printre instrumentisti, paseste o tiganca adevarata, cu parul lung, negru, si ochi verzi, purtand un costum infocat si o salba stralucitoare la gat, senzatia este coplesitoare. De unde vine frumoasa asta, cum poate canta cu asemenea forta, cu asa patos? Freamata pe scena si isi conduce cu o mana de fier orchestra, lasand impresia ca poate cuceri orice public din lume. De unde a aparut? Cum de nu am auzit de ea pana acum? Concertul a inceput cu imnul tiganesc "Djelem, Djelem", a continuat cu cantece rusesti si a ajuns la... jazz manouche. Cei treizeci de invitati privilegiati ai Prom Art inteleg ca au parte de o seara speciala, ca au in fata un taraf cu totul altfel decat au ascultat vreodata: Taraful Rromak.

O "afacere" de familie

"Povestea asta a inceput dupa ce m-am intors de la ultima operatie din Germania, cand doctorii mi-au spus ca nu voi mai putea canta niciodata muzica de opera." Suntem la o cafea, in centrul Timisoarei, la adapost de ploaia si de frigul inceputului de martie. Lavinia Raducanu vorbeste cu un glas scazut, pe un ton amarui, insa nu trist. Inca nu-si poate asculta inregistrarile din perioada cand canta opera, ar intrista-o prea tare; pe de alta parte, este bucuroasa pentru ca poate continua sa cante si pentru ca-i place foarte mult noua muzica pe care-o face."Nu prea stiam ce sa facem", spune Gabi Muzicas jr., sotul ei si chitaristul solo al Tarafului Rromak. "Ar fi putut fi profesoara de muzica cel mult, pentru ca de predat canto, fara sa canti, nu poate fi vorba. Si am zis, hai sa incercam noi acasa, cu o chitara si o voce, apoi am mai adaugat o chitara, o vioara, ia hai sa vedem, cum ar suna daca am mai aduce un acordeon, o toba, hai si cu un bas... Am inteles ca se poate si am vrut sa cantam o muzica diferita de ceea ce se canta in Romania, o muzica pe care sa o prezentam si in teatre, si pe care sa o putem numi arta." Cei doi, Lavinia si Gabi, s-au cunoscut pe scena Teatrului Maghiar din Timisoara, in timpul pregatirilor pentru piesa "Satra", care apoi avea sa faca sali pline timp de trei ani. "Regizoarea Beatrice Rancea a cautat mult timp o actrita pentru rolul principal si, in cele din urma, a ajuns la mine, la Conservator. Cum eu nu stiam o boaba de maghiara, m-am alaturat echipei pe post de consilier de teme de etnografie. Mi-a placut mult atmosfera din teatru, si cum tot nu se gasea actrita principala, am luat eu rolul. Muzica era in tiganeste, insa textul, replicile mele si ale colegilor le-am invatat pe de rost. Maghiara este o limba groaznic de grea, iar accentul l-am invatat ca pe alfabetul morse, tac-tac, tac-tac-tac, daca te uiti pe caietul de unde am invatat textele nu intelegi o iota." Chiar daca a avut un unchi naist si un bunic cunoscator al muzicii bisericesti, Lavinia nu considera ca provine dintr-o familie muzicala. A urmat cursurile Liceului de Muzica din Timisoara, iar apoi a intrat la Conservator. "Nu a fost o dragoste la prima vedere pentru opera, insa in timp, cand am inceput sa invat, a devenit o pasiune arzatoare, ca un drog. Nu concepeam sa fac altceva in viata decat sa devin solista de opera, era firul de care atarna viata mea. In fiecare zi, din momentul in care ma trezeam, totul era dictat de cantat, trebuia sa fiu apta sa cant la ora cutare, ma culcam si ma trezeam la ore stricte, nu pierdeam o noapte."
Gabi jr. a copilarit intr-o familie de muzicanti din mosi stramosi: bunicul era violonist la Filarmonica, iar unchiul era cel mai bun violoncelist din tara. "A cantat si cu mari orchestre internationale, cu trupa lui Benny Goodman, iar dupa ce a murit el, la opera nici nu s-a mai cantat partitura de violoncel la "Lacul lebedelor", asa bun era." In ce-l priveste pe tatal sau, Gabi Muzicas seniorul, el a lasat clarinetul si vioara in anii '60, odata cu revolutia rock'n'roll si discurile cu Beatles si Rolling Stones aduse in Timisoara din fosta Iugoslavie, si a trecut la chitara. A cantat rock pe litoral, muzica de estrada in turnee cu marile teatre de revista, jazz si cafe concert in cele mai celebre restaurante ale orasului, "Continental", "Lloyd", "Palace". "Era o atmosfera frumoasa in localuri, cu totul alta decat acum. Venea omul cu o doamna, domnisoara, sa manance si sa asculte o muzica buna, erau numai instrumentisti unu si unu. Daca nu stiai notele, nu faceai fata, era concurenta serioasa. De la 7-8-9 seara, era jazz si cafe concert, apoi de la 9 la 11, muzica de dans. Ti-era mai mare dragul sa vina cineva la tine, sa-ti ceara o melodie, o dedicatie si sa vezi apoi ca danseaza cu perechea sa." Cand au pornit la drum proiectul "Taraf Rromak", primul instrumentist pe care si l-au dorit Lavinia si Gabi Jr. a fost tatal, seniorul, ce tine echilibrul orchestrei, prin chitara sa armonica.

Discurile din pod

Cu cativa ani in urma, Lavinia a gasit in podul casei parintesti o cutie in care se aflau doua discuri foarte vechi si zgariate, cu inregistrari din folclorul tiganesc rusesc. Repertoriul tarafului se bazeaza in mare parte pe acele cantece reorchestrate de Gabi jr. "De compus, o las pe Lavinia, ea stie cum e mai bine pentru vocea ei, eu sunt bun la orchestratii. Si e mult de munca, pentru ca piesele alea vechi erau facute pentru voce, chitara si o percutie simpla, dintr-o bucata de piele si o sita. Noi nu putem iesi asa in lume, publicul are alte pretentii, vrem sa facem o treaba serioasa".
Cei doi au acasa un studio de inregistrari, lucreaza zilnic la piese, astfel incat, in curand, primul album al tarafului va fi gata de lansare. "Nu ne putem trezi fara muzica, primul lucru pe care-l discutam dimineata la cafea este ce si cum inregistram. Chiar si dupa o zi superobositoare, Gabi se mai trezeste pe la 2 noaptea, aprinde veioza si incepe sa traga de mine: "Stiu cum sa fac orchestratia la piesa aia, fii atenta!". Eu am ochii carpiti de somn, ii zic: "Bine-bine" si vreau sa ma culc la loc, dar el incepe sa-mi explice cu lux de amanunte." Multi ii intreaba de ce nu canta muzica tiganeasca veche din Romania, iar ei raspund ca oricat au incercat, nu au gasit inregistrari, ca nu s-a pastrat asa ceva peste ani. Iar muzica lautareasca, cu tot respectul pe care-l au pentru ea, nu poate fi considerata folclor tiganesc. E drept ca este cantata de tigani, insa s-a transformat in timp, dupa cum era moda, dupa cum erau gusturile boierilor sau ale nuntasilor. Cat despre manele, nici atat, nu au legatura cu folclorul tiganesc din Romania, ci sunt doar un amestec de turcisme si de arabisme pe versuri kitschoase. "Hai sa fim seriosi, n-ai sa vezi la adevaratii rromi femei care se dezgolesc, isi ridica camasile si danseaza din buric."
Versurile Tarafului Rromak sunt facute de Lavinia, cu un mic ajutor din partea tatalui ei. "El a mai prins perioada cand rromii traiau in comunitati. In plus, este consilier pe problemele rromilor si licentiat in limba rromani. Ii place mult genul de muzica pe care il abordam si care inca se mai canta prin anii '50. Chiar daca de meserie e inginer, are o cultura muzicala foarte vasta, de la jazz la opera, la lautareasca, simfonica. Cred ca orice l-as intreba, din orice domeniu, nu doar din muzica, stie sa-mi raspunda, e ca o enciclopedie."
Primul concert al Tarafului Rromak, sustinut in aprilie, anul trecut, pe scena Operei din Timisoara, este considerat de cei doi un... fiasco. "A fost un spectacol cu portile deschise, gratuit, iar pe scena s-au inghesuit, una dupa alta, vreo 10-15 trupe de manele. Cand am aparut noi, cu costume, cu partituri, cu un corp de sapte balerine de la liceul coregrafic, spectatorii au ramas cu gura cascata. Ei voiau muzica de joc, ca la televizor. Muzica noastra nu prinde la oameni inculti, fie ei rromi sau altceva, care in afara de manele nu stiu nimic. De aceea am si refuzat numeroase invitatii, nu erau de noi. Dupa experienta asta cam jalnica, am inceput sa ne pregatim de festivalul de teatru de la Avignon, unul dintre cele mai mari si mai importante din lume. Acolo a fost super, am avut mare succes. A existat o scena speciala pentru Teatrul din Estul Europei, un proiect curajos, pus la punct de Casa de Cultura din Arad si de alte case estice. Si cum stateam noi acolo de vorba cu directorul casei din Arad, ne povesteste ca vrea sa faca un festival de etno-jazz in toamna, ar vrea sa aduca si jazz tiganesc, dar nu crede sa existe. Noi am zis: "ba da!". Am mers la festival, si publicul de jazz a fost incantat, iar noi ne-am simtit exceptional cantand jazz manouche."
Dupa o mica pauza de iarna, taraful Rromak arde de nerabdare sa inceapa un nou sezon si sa plece la drum. "Am trait asta vara multe momente extraordinare la festivaluri in aer liber. Sa ai cateva mii de oameni care urla in fata scenei, asta a fost adevaratul impact cu publicul. La Arad, de pilda, cand am urcat pe scena, erau vreo suta-doua de persoane in fata, restul erau rasfirati pe la terase. Cum am inceput sa cantam, i-am vazut cum se strang, pana s-a blocat circulatia, de nu mai vedeai in zare decat oameni care canta odata cu tine. Asta da senzatie!".

Fotografiile autorului