Cum au fost salvate de glontul pustii animalele din Parcurile Nationale ale Romaniei

Buturuga mica rastoarna carul mare:

Florin Stoican este presedintele Organizatiei neguvernamentale "Kogayon" din Ramnicu Valcea, viitor doctor in geologie si actual responsabil de educatie ecologica si turism in cadrul administratiei Parcului National Buila-Vanturarita. A fost, de asemenea, varful de lance al luptei impotriva legii care daduse liber vanatorii in Parcurile Nationale, o batalie lunga si grea, a carei istorie l-am rugat sa ne-o spuna pentru luare aminte: fauna Romaniei e ravnita de guri hamesite, care vor sa transforme bogatiile naturale ale tarii in bani.

Legea vanatorii, intre agonie si extaz

- Efortul unor parlamentari de a modifica in anul 2008 legea vanatorii s-a transformat intr-o adevarata gherila cu combatanti, cel mai adesea, dositi. "Vanatorii" de prin ministere au vrut sa poata impusca in voie, pana si in Parcurile Nationale, ceea ce ar fi insemnat un dezastru. Spre lauda dvs., Organizatia Kogayon a dat tonul luptei impotriva acestei decizii, pe care a si blocat-o. O victorie pe care va rugam sa o povestiti.

- Totul a pornit in februarie anul trecut, cand Parlamentul a votat o lege care aducea modificari Legii Vanatorii din 2006, lasand, printre altele, vanatoarea libera in Parcurile Nationale. Initiatorul modificarii legii vanatorii a fost senatorul de Suceava, Tiberiu Prodan (un vanator inveterat), care a avut de partea lui Comisia pentru agricultura de la Ministerul Agriculturii.Modificarea a fost votata in plen, dupa ce trecuse de Comisii, de Camera Deputatilor, si mergea la presedintele Basescu pentru promulgare, cand noi am facut o petitie. Organizatia Kogayon, pe care o conduc, solicita dezbaterea modificarilor legii, de catre toti factorii interesati, adica sa nu fie o lege a vanatorii facuta numai de vanatori, ci si de Parcurile Nationale, de ONG-urile de conservare a naturii si altii. Prin aceasta petitie, am coalizat initial peste 40 de organizatii de mediu, iar ulterior, ea a fost semnata de 90 de organizatii, o dovada ca romanii au inceput sa inteleaga valoarea inestimabila a naturii cu care au fost daruiti. Am lansat in paralel si o petitie pe Internet, la care s-au strans vreo 12.000 de semnaturi, de la oameni din toate domeniile. Toate aceste semnaturi au fost trimise catre Cotroceni, alaturi de rugamintea adresata presedintelui tarii sa nu promulge noua lege a vanatorii. Exact cu o zi inainte de data stabilita pentru un prim miting in strada, Traian Basescu a anuntat public, printr-un comunicat de presa, ca respinge legea. Nu stiu cat au contat scrisorile noastre, petitiile, nici nu e important, cert este ca presedintele a luat o decizie corecta, ferma, cu greutate, si care i-a intarit imaginea publica. Dar in Romania, caruselul politic e foarte complicat. In momentul cand presedintele respinge o lege, ea este retrimisa Parlamentului pentru reanalizare... Acesta este mersul lucrurilor la noi. Dar nu ne-am descurajat. La randul nostru, am trimis catre Parlament petitii, fiecarui deputat si senator in parte, fiecarei comisii de specialitate, pe mail, prin casutele postale de la Parlament si Camera Deputatilor. Un adevarat tir! Nu am primit nici macar un raspuns. Am trimis petitia si Parlamentului European, prin intermediul europarlamentarului David Dragos Florin, practic singurul oficial care ne-a ajutat (desi trimisesem petitii tuturor). Ei bine, cand au vazut "mai marii" nostri ca presedintele nu e de acord cu modificarile lor, s-au gandit la alta strategie: au modificat o lege si mai veche a vanatorii, dar exact cu aceleasi lucruri pe care le schimbasera si in prima faza, lege care a fost la randul ei votata in unanimitate in iunie si trimisa presedintelui Basescu.Noi am reactionat din nou printr-o petitie trimisa la Cotroceni, in care ii explicam presedintelui ca, desi este alta initiativa legislativa, legea contine aceleasi magarii. Traian Basescu a respins-o si pe aceasta. A trimis-o la revizuire si se ajunsese la situatia hilara in care doua propuneri legislative care contineau aceleasi modificari erau in diferite stadii de rediscutare pe la Camere. In septembrie, Senatul a votat din nou in unanimitate prima modificare a legii, spunand ca argumentele noastre si ale presedintelui nu stau in picioare. De data aceasta, am iesit in strada, chiar inainte ca legea sa fie votata si in Camera Deputatilor. Abia atunci am fost, in sfarsit, solicitati la discutii, la Comisia de agricultura. Alaturi de reprezentantii Organizatiei Kogayon, au mai fost acolo Mircea Toma, de la "Salvati Delta!" (care s-a alaturat pe parcurs initiativei noastre) si multi altii. Bineinteles ca presedintele acestei Comisii de agricultura este nimeni altul decat vicepresedintele Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor, Atilla Kelemen. Omul era atat de suparat pe actiunile noastre, incat a spus, in timpul consultarilor, ca nu trebuia sa iesim in strada, ca practicile noastre ii aduc aminte de cele ale Ku Klux Klanului anilor '50. Inutil sa spun ca mitingul a fost cat se poate de decent, nicidecum expresia vreunui fanatism. In fine, concluzia la care s-a ajuns la aceste discutii a fost ca neintelegerea ar fi intre Ministerul Mediului si cel al Agriculturii, ca ei trebuie sa cada de acord. Au urmat runde de negocieri la Ministerul Agriculturii, la care, pe langa noi, au participat si cei de la Ministerul Mediului. Acestia din urma, desi legea vanatorii ii privea si pe ei direct, nu fusesera nici o clipa implicati de catre cei de la Ministerul Agriculturii. Este un lucru adevarat, dovedit si de faptul ca in timpul mitingului ministrul mediului, Atilla Korodi, a coborat printre noi si ne-a multumit ca ii ajutam sa rezolve problemele ce tin de Ministerul Mediului. "Meciul" de la aceste negocieri a avut fata in fata doua echipe: de o parte a fost Ministerul Mediului, care a avut alaturi Regia Nationala a Padurilor si ONG-urile de mediu, iar de partea cealalta au fost Ministerul Agriculturii si Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor. Dupa discutii litera cu litera, punct cu punct, s-a ajuns la o intelegere care a trecut de toate Camerele, de presedinte, s-a publicat in Monitorul Oficial si legea vanatorii este acum in vigoare. Ea spune ca... vanatoarea in Parcurile Nationale este INTERZISA!

Cand saracia bate palma cu grandomania

- Parcurile Nationale ocupa doar 1,3% din suprafata tarii. De ce s-a vrut, totusi, o extindere a vanatorii in ele?

- Asa este, suprafata parcurilor nu e mare, dar este extrem de valoroasa, pentru ca a fost aleasa pe criterii stiintifice, tinandu-se seama de mari valori peisagistice, de fauna, flora, geologie... Iar in ceea ce priveste aspectul vanatoresc, aceste parcuri fiind protejate, in ele se dezvolta exemplarele cele mai frumoase. Este clar ca frumusetea acestor trofee de vanatoare era miza celor ce s-au zbatut pentru promulgarea acestei legi. Motivul? Fie simpla fala de a avea trofee de vanatoare prin vilele lor, fie interese banesti. Strainii sunt mari amatori de trofee vanatoresti din Romania si-si platesc cu bani grei pasiunea. Un lucru de neacceptat, iar protestul nostru, in ciuda acuzatiilor, nu a fost al unor fanatici care se impotrivesc vanatorii in general, ci numai vanatorii in Parcurile Nationale. Nu am comentat nimic legat de etica, daca e bine sau nu sa impusti animale. Asta tine de morala lor, este un cu totul alt subiect. Mie mi se pare ca au spatiu de "manevra" suficient pe restul teritoriului Romaniei, asadar sa nu se apropie si de Parcurile Nationale. Este o cerinta normala, ce tine de lumea civilizata.

- Administratorii acestor Parcuri Nationale sunt oameni dedicati meseriei lor? Munca lor e in interesul naturii si protectiei sale?

- Da, administratorii Parcurilor Nationale sunt, in general, oameni care se zbat. Sunt militanti, se lupta pentru parcurile lor. Sunt, in schimb, foarte putini si tin piept cu greu presiunilor si cantitatii enorme de munca. Fiecare parc are numai 10-15 oameni pentru toata suprafata. La noi, la Buila, e de ajuns, pentru ca parcul nostru e cel mai mic Parc National din tara (5000 ha), dar sunt altele de 50.000 ha... Oricum, chiar daca legea nu se promulga in avantajul Parcurilor Nationale, noi (adica toate Parcurile Nationale din tara) facusem un plan de rezerva: daca nu se facea legea asa cum credeam ca e bine, urma sa interzicem noi vanatoarea, prin planurile de management ale Parcurilor. Da, era contradictoriu, se anula o lege prin alta lege, dar macar ii franam pana se ajungea la o intelegere.

- In fiecare an se raporteaza oficial efectivele de animale ce urmeaza sa fie vanate. Cifrele indica, adesea, un veritabil belsug. Sunt reale? Romania sta chiar asa de bine la capitolul faunei?

- Adevarul cifrelor depinde de calitatea gestionarului fondului de vanatoare. Tot fondul cinegetic national e impartit in "portii" de 10-20.000 ha, in functie de relief. 20% din ele sunt gestionate, e adevarat, de Regia Nationala a Padurilor, altele sunt gestionate de asociatii de vanatoare, unele sunt chiar private. Fondurile de vanatoare se liciteaza prin contract, administratorul are obligatii si drepturi conform legii. Efectivele care se vaneaza se stabilesc in functie de evaluarile care se fac pe fiecare specie. Daca evaluarea se face in mod real, cu deplasari pe teren pentru numaratori periodice, sau daca se face "din burta", e greu de spus. In acte, totul pare corect. La speciile protejate (urs, lup, ras, pisica salbatica) evaluarile se fac impreuna cu reprezentantii Agentiilor de mediu. Ei, toti, spun ca le fac ca la carte... Au niste cote pe care nu le depasesc absolut niciodata... Daca mint, e deja braconaj...

- Pe langa functia pe care o aveti in cadrul Parcului National Buila, sunteti si un drumet pasionat. Stiti fiecare particica din muntii Valcei. Peste cati braconieri ati dat in ultimii ani?

- N-am mai prins de mult unul, in carne si oase, dar este clar ca braconaj exista si va exista intotdeauna. Noi incercam sa-l tinem sub control, iar in ultimul timp observ ca mergem spre bine. Anul acesta am avut doua sesizari de braconaj, oameni care ne-au anuntat ca se aud focuri de arma in padure, dar nu am gasit nici o urma. E adevarat ca in Parcurile Nationale se braconeaza cel mai putin, pentru ca se tem, dar in restul teritoriului... Braconierii sunt de doua feluri: oameni cu foarte multi bani, care vaneaza de placerea coarnelor agatate prin casa, si oamenii saraci de prin sate, care pun pe masa de Craciun cate un mistret. Cea mai periculoasa este combinatia dintre aceste doua "specii". Pentru ca satenii stiu locurile bune de vanatoare, ii conduc pe bogati acolo, ei impusca, iau trofeul si lasa carnea pentru sarmani. Cand foamea si grandomania merg mana in mana, se produce dezastrul. Dar, repet, situatia e ceva mai buna si sper sa mergem numai inspre bine de acum inainte.